Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PE ACELA/ ACEEA
Rezultatele 871 - 880 din aproximativ 1583 pentru PE ACELA/ ACEEA.
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... Îmi spune, să știu!" Dar calul nechează. Săpatele stânci Revarsă prin noapte răsunete-adânci. — ,,Ascultă, străine cu față mult albă! Ea doarme cu mâna pe sabia-i dalbă Și cu-ochii deschiși. Acel ce-ar ajunge să-i dea sărutare Când este-adormită, va face schimbare În sorții închiși. Dar ochii fecioarei lucesc înfocați Și cei ce s ... sub neguri, revarsă lumină Pe tristul palat. Ici-colo prin curte zac oase-aruncate, Zac oase de tineri ce-n nopți furtunate Azil au cătat. Pe patu-i molatic domnița dormea, Cu sabia-n mână și cu ochii privea Ca valuri de raze ce splendidul soare Răsfrânge voioase p-a ... cădeau despletite În valuri dulci d-aur, voios risipite Pe sânu-i rotund. Pe rozele buzei, ce pier și-nfloresc, Cuvinte-ntrerupte, ca fluturi plutesc, Pe fețele-i albe, cu sânge picate, O rouă de lacrimi tăcută s-abate În cursul umbrit. Ca valul sub focul cerescului soare, Sub mantia-i ... Gurița-i se mișcă și va să vorbească — ,,Oh! nimeni în lume n-o să mai ghicească Misterul amar!" Străinul cu frică se pleacă pe pat Și pune ...
... fundul lacului Caspic, ce te miri cum a mai putut să impresioneze sensibila membrană și să poată grefa întunerec peste întunerec, ninsori timpurii pe vîrfuri de piscuri, precum și precoce senilități pe abrupte povîrnișuri, toate laolaltă, ca în fundul unui ochi uriaș ce-ar avea șaptezeci și patru de irisuri, au venit să se așeze, ca tot ... tovarăși ai mei în fața atîtor obiective, privind medalionul acesta, încep să mă înfior și să simt întunerecul, doliul și frigul nepăsătoarei camere obscure. Ca pe o hartă sculptată, trec mîna peste tabloul acesta, ca un orb ce-ar pipăi cu degetul relieful ce-l lasă un ascuțiș pe o suprafață lucie, ca pe întinsul unor ape ce le-a sorbit focul lacomului soare, lăsînd să li se vadă tăinuitele prăpăstii și vulcane ce le ascundeau în ... cortine ale dibaciului operator peste atîtea trufii, chipuri anonime reprezentate printr-un număr sunt astăzi majoritatea acestei pleiade, cercuri de-a dura date pe panta nepăsării, cele mai multe din cercurile ce-au căutat să facă un mănunchi... Serioasă însă, tristă aproape, tînără încă, voluntară totuși, privește enigmatica figură ... mulțimii este și el
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... celor două ființe omenești de sexe diferite mai mult se aseamănă decât se deosebesc, și deci se pot înțelege, cât e dat să înțeleagă om pe om... Există, firește, și deosebiri sufletești profunde. Dar și pe terenul acestora intuiția masculină se poate orienta, și înțelegerea rămâne posibilă, până la pragul psihiatriei. Pentru Bianca Porporata, ca și pentru Adriana și Alisia â ... lăsată de capul ei, n-ar face așa; pentru că spirituala Bianca ne încântă mai cu seamă prin distincție intelectuală și delicateță de sensibilitate, însușiri pe care izolarea ei provincială i le păstrase intacte, departe de literaturism și de orice sugestie grosolană. Pe Bianca Porporata, autoarea o plasează vag în timp și spațiu, dar în condiții de viață destul de precise, ca s-o putem înțelege. Claustrarea în ... o femeie explică în mare parte însușirile operei sale. Dl Ibrăileanu a caracterizat foarte just literatura dnei Papadat-Bengescu: lucrări de miniatură executate pe dimensiuni de frescă...Miniatură — din cauza evenimentelor liliputane pe care i le oferă viața; frescă, din cauza importanței pe care le-o dă impresionabilitatea pururi trează, sufletul lacom de emoții, imaginația promptă în amăgiri. Caracterul subiectiv și liric al operei dnei Papadat-Bengescu ne ...
Ion Luca Caragiale - Cronica de joi
... c-au început! S-a făcut ziuă bine... Eu — am treabă la redacție: nu pot să asist la ce se prepară. Las pe femei și pe poet și plec grăbit. E pe la 8 dimineața. Merg la afacerile mele, se-nțelege, mereu cu gândul la ce are să se petreacă în lipsa mea. Peste vreo două ceasuri ... prezident, moașa, care, luând posesiune de jețul său, promite că va conduce dezbaterile cu imparțialitatea-i cunoscută. Eu iau întâi cuvântul și într-o cuvântare pe atât de elocventă, pe cât e de erudită, propun să se boteze copiii: Castor și Polux. Această propunere e combătută cu multă vervă de leuză, care susține că numele ... vrând să-și dea o contenență, își frângea mâinile, tremura din genunchi, și, din picioare, cum se ridicase să înfrunte loviturile, încet-încet recăzu sdrobit pe scaun, ascunzându-și fruntea cu amândouă mâinile. Oratorul continua încă și poate ar mai fi continuat încă, în aplausele Adunării, dacă niște fluiere sfâșietoare nu ... colosală ce o dau unui om politic consecvența și prestigiul caracterului. III Ați avut vreodată imprudența să susțineți că liberalii sunt tot atât de inepți ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe un nobil cavaler rătăcitor. După ce-l omoară vrăjmașii într-o întâlnire, frații de arme îl aduc pe năsălii, îl întind pe catafalc, și amanta vine să-l plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură ... și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac în vârful unei nuiele, vâră nuiaua pân spartura perdelii și-ncepe să-mboldească pe răposatul cavaler, pe când îl jelea atâta lume adunată cu venerație împrejurul catafalcului. „S-a stins sufletul cel mai generos, s-a oprit ... scrâșnirii: — Cine e? să-l ucid când m-oi scula! Ah! m-a omorât mișelul... ticălosul! Aș! l-a chinuit pe răposatul până s-a lăsat perdeaua... Se scoală-n sfârșit Mihaileanu turbat, aleargă pe scenă, află cine fusese „mișelulâ€� și-i arde lui Iorgu cu sete câteva perechi de palme de-i strămută căpriorii. După aceea mai vine ... țanțoș și plin de „morgăâ€�. Odată se plimbă cu nobila „donaâ€� de Colibrados, ligniți amândoi de foame, pân satul vasalilor lui, și-ntâlnește pe ...
... odaia mea. Ce mică îmi părea odaia de când mă făcusem mare! Mă primblam acum cu pași largi printr-însa ca un adevărat stăpân, stăpân pe faptele mele, pe timpul meu, pe somnul meu, căci eram departe de clopotul cel supărător de la școală și de pedagogii cu ochi pânditori. Era tot la locul lui patul cel ... Dar ca omul ce poartă grija pornitului, în loc să mă scol la ceasul trebuitor, mă deșteptai în puterea nopții când stelele luceau mai ochioase pe ceri. Îmi aruncai torba în spate și pușca pe umăr și ieșii tiptil pe ușa din dos, spre a nu face vuiet. Întunericul nopții, tăcerea adâncă, mă tulburară puțin; însă, gândindu-mă la vânătorii din Africa, care ... Cânele lui Axinte, între noi fie vorbă, era un câne neprețuit, și se vede că știa deosebi oamenii buni de cei răi. Când am trecut pe dinaintea jităriei, el a prins să se gudure, să ne lingă pe mâni, să ne sară cu labele pe piept, încât moș Toma grădinarul a trebuit să-l probozească de prea necumpătatul său prieteșug, și am avut multă greutate de a
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... Stejarul din Borzești [1] de Nicolae Gane Publicată în Convorbiri literare , anul XV, nr. 10, 1 ianuarie 1882. A fost odată un timp, pe când Molna și Prutul nu făceau hotar între trei țări surori, pe când bourul moldovenesc era singur stăpân pe-o țară largă, îndemănatică, locuită de-un popor ager și drept pământean. De pe atunci, deci, și pănă-n zilele noastre, rămas-a vorba din tată-n fiu cum că un joc de copii se încinsese odinioară ... nehotărâtă, dar, în sfârșit, copilul cel cu ochi albaștri gânditori, care avea darul de a se război moștenit de la tatăl-său, învinse pe tătari, prinse pe hanul lor, pe neastâmpăratul Gheorghie, și-l legă de-un stejar bătrân, martur de cea întăi izbândă a viitorului domn. Apoi toți hatmanii și căpitanii lui ... și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și micul Ștefan, schimbând sabia de lemn pe paloșul de oțel, se urcă de pe treaptă pe treaptă pe scara lumii, pănă ce ajunse să fie numit la Direptate domn țării Moldovei, înscăunat și miruit de mitropolitul Teoctist. Astfel, făcându-se însuși țiitor peste ...
... mergea Ivan, șovăind când la o margine de drum, când la alta, fără să știe unde se duce, puțin mai înaintea lui mergeau din întâmplare, pe-o cărare lăuntrică, Dumnezeu și cu Sfântul Petre, vorbind ei știu ce. Sfântul Petre, auzind pe cineva cântând din urmă, se uită înapoi și, când colo, vede un ostaș mătăhăind pe drum în toate părțile. — Doamne, zise atunci Sfântul Petre, speriat: ori hai să ne grăbim, ori să ne dăm într-o parte, nu cumva ... nas, zise boierul în gândul său, după ce orândui cele de cuviință. Știu că are să aibă de lucru la noapte. Acum să vedem care pe care! Ori el pe draci, ori dracii pe dânsul!" Căci trebuie să vă spun că boierul acela avea o pereche de case, mai de-o parte, în care se zice că locuia necuratul ... palce, că am să-i bat la stroi, să pomenească ei cât or trăi că au dat peste Ivan, robul lui Dumnezeu. Boierul, văzând aceasta, pe de-o parte l-a cuprins spaima, iară pe de alta nu mai știa ce să facă de bucurie; căci multe sărindare mai dăduse el până atunci ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog
... au înțălesu-o elinii și romanii, o! câți erĂ²i slăviți să ar ivi dintre vĂ rvari, sau doară din cei ce să numea sălbateci, pe carii oameni luminați, lipsind, întru neamul lor și pe vremile când au trăit, un Omèr ș-un Virghil, vecinică i-au acoperit nepomenire. Ș-unde era Ector, cel a Troii naltă ... Ellada și Roma au crescut oameni întru podoaba și măestria voroavei deplin săvârșiți, carii cu supțirimea și gingășia condeiului său, au știut într-atâta frumsăța pe eroii săi, cât noi astezi, necunoscând pe alții asemene, ne uimim de mare-sufleția, naltă-cugetarea, bărbăția ș-alte vărtuți a lor, și doară nu luĂ²m sama că mai ... grăiește acolo până în zioa de astezi; însă pentru aceasta ți-oi scrie de altă dată. Întru altele, și această istorie care ț-o trimit (pe care am tituluitu-o Țiganiada ), mai mare parte este alcătuită din spusele lui; căci un strămoș a lui au fost, pe vremea lui Vlad Vodă, cu turcii în Țara Muntenească. Din gura acelui au luat moșu-său, apoi tată-său, de la care au auzit spuind ... ...
George Coșbuc - Blestemul trădării
... O cetate-nfricoșată Unde-Agripa cuib avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ce cască largul gurii Au pe coif, și parc-au strâns Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au stat în cale, Varro tu, oștirii tale Și-au făcut pe-August de-a plâns. Când ajunge la cetate Albul prinț al celor morți De trei ori cu pumnul bate Repede-n arama porții ... auzind cum vin barbarii, Ușa tainiții-o deschid Și tresar legionarii; Ei din bărbi, din păr, cu mâna Iuți își scutură țărâna, Ies, aleargă, sar pe zid. Sub un râu de creste roșii Albe coifuri strălucesc, Și-n amestec furioșii Respingând pe cei de-afară Cad și mor, se nalță iară, Rane fac și le primesc. Zăngăt însă n-are-arama Când se bate scut de scut ... Și că-i unul Dumnezeu! Cei trădați, ei dorm în pace! Vouă-al morții dătător Partea asta nu vi-o face! Voi când ați văzut pe-o seamă Că ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
... repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce ... alta-n jos de alta, după firești cuvinte, Măduva de la coadă spre cap în sus se-mparte Ș-aduce multă minte. Iar cinci machii, pe care codata adunare Îi susținea să intre la rege în favoare, Spărgându-se striga: Că fără de această regală codătură Ce-ar fi de o ... și ce-ar mai semăna? Un monstru spăimântabil, un OM! o pocitură! (Căci omu-ntre momițe e proastă creatură.) Partitul de a treia pe brânci se opintea Să-mpingă înainte, să poată încăpea Aleasa lor culoare La rege în favoare. Aceștia, firește, erau d-ăi moderați, Muțoi mai ideați ...