Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru AR��MI

 Rezultatele 861 - 870 din aproximativ 1091 pentru AR��MI.

Naum Râmniceanu - Rugăciune (Râmniceanu)

... a mea dărăpănare         Că sînt aproape ca să per,     Nu mă lăsa[-n] perzare,         Ajutor la tine cer.     Caută din cer jos, la mine         Și-mi vezi focul cel aprins,     Întoarce-te-acum cu bine,     Că mai cu totul s-au stins.     Eram slobodă grădină         Ver' la cine-ar fi venit,     Cu tot felul de rod plină,         Făr-a fi nimic oprit.     Și-acum am ajuns în stare         Mai de tot să ...

 

Emil Gârleanu - Punga

... femeia îl lăsă în pace și căta întins la mort, vrând să știe, ca toate femeile, ce și cum. Apoi spuse, ca și cum și-ar fi vorbit singură: — S-o omorât; uite chistolul ici, lângă dânsul. Și iar își luă de seamă: D-apoi ce sunt eu să-l ... privirea lor; de când erau împreună nu se înțeleseseră așa dintr-o dată, fără nici un cuvânt, ca acum; apoi, îndată, ca și cum s-ar fi ferit unul de altul, și de mort, femeia întoarse capul și se uită spre cel împușcat, țăranul privi spre copaci, ca să nu-i ... mortul, în tăcerea aceea. Țăranul începu să vorbească: — Halal căciulă... și ce straie! Și-atunci simți ceva cald și tare lângă picior, și parcă ar fi vrut să zică: Și ce pungă! Dar adăugă altceva: — Și el se omoară! Ca și băiatul lui Dumitrache Strâmbu; da să zici că ... să-l fi dat gata, săracul! Dânșii mai stătură o clipă locului; nu le venea să creadă că puteau pleca; apoi, ca și când i-ar fi șfichiuit cineva de la spate, ziseră: — S-auzim de ghine! Și-o luară repede la picior. Când ajunseră în fundul grădinii, Lăptuc se ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... Cu acest sistem mă voiu feri de a înconjura adevărul, lucru la care silește uneori destăinuirea vieții mai intime. Apoi voiu putea să'mi întemeiez [expunerea] mai adese ori pe dovezi scrise, ceea ce este o puțină garanție a celor expuse. Mai la urmă, cum am simțit ... cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră că era ochiu deschis asupra viitorului. Acum chiar, deși de mult timp dispărută, o văd încă înnegrind ca o pată ... de a vorbi, fineța deosebirilor sensurilor, sinonimele, particularitățile sintactice și etimologice ale limbilor ce cunoștea. Cetirea lui cea mai plăcută era — lucru ce ar putea părea straniu — dicționarele, din care avea o bogată bibliotecă. Tatăl meu mai avea și o voce foarte plăcută și cânta destul de bine ... a făcut s'o învăț chiar, e drept însă mult mai puțin decum aș fi vrut. Amintesc aceste lucruri, fiindcă ariile și cântecul tatălui meu mi-au dat acea pasiune mare pentru muzică, care m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă ...

 

Cincinat Pavelescu - Patru epigrame

... s-o piardă. Șaptezeci și cinci se și duseseră. Bancherul îmi spusese că în țara asta e o crimă să aibă cineva talent și că ar trebui să mă duc în străinătate, unde lucrurile de spirit sunt prețuite și răsplătite. Amicul meu să nu vă închipuiți că era Fabricius surprinsese această ... de jucător. Pe când bancherul da ceea ce se cheamă, în termeni de club, o chouete de Ă©cartĂ©, a primit din parte-mi, pe un petic de hârtie, aceste rânduri: În țara asta de nimic, Unde talentul e o crimă, Mai lesne-i de găsit o rimă, Decât ... suma la pătrat. Bancherul și-a curmat jocul, a citit, a râs și-a strigat admirabil (așa mi s-a spus, vă rog) și-a strâns manuscrisul în buzunarul unde ținea hârtiile... de valoare. Acestea însă se vede că ...

 

Constantin Negruzzi - Întâia noapte a lui Iung

... cum sufletul să miară, Nenorociri, necazuri, toate acum să piară! O, stălucite soare! O, ste preluminoasă! Vin de mă luminează, ah! zi prefioroasă! Voi, cari-mi îndulciți întuneric, tăceri, Voi, vecinici făpturi ce-mi sunteți cu plăceri, A cărora ființă duhu ne-l lămurești, Faci ca să uităm toate, necazu îl nădușești, Veniți de sprijăniți minte me ...

 

Nicolae Filimon - Rașela și Ristori

... Goethe; undele veneau neîncetat și se duceau, dar Rașela nu venea cu dînsele. Ieșii din colibă și o luai la picior pe marginea Danubiului, netezindu-mi perii capului cu pieptene de aur, întocmai ca nimfa Rinului, și strigînd neîncetat: „Rașelo, Rașelo!“ Însă toate în darn, căci nu văzui ... văzut-o atît de mare, atît de veritabilă și de intelegintă; sîngele îmi înghețase prin vine și pulsul îmi bătea confuz! Cînd se fini reprezentarea, mi se păru că mă deșteptai dintr-un vis orend. Publicul aplauda furios, dar îndată ce se lăsă cortina, Camilla dispăru și în calea Trudhon nr ... că a trecut acel timp cînd parizianii se fărămau atît cu inima pentru angajarea sau nu a Rașelii, și că daca s-ar retrage Rașela după teatru, nu știu d-ar mai găsi alte tragediene care ar

 

Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza

... o filipică economico-financiară, cum numai contabilul-moralist dela Mazar-pașa era în stare să le facă. Câte coloane în Alegătorul liber, câte broșuri n'ar fi scris d. Sturdza în privința unei daraveri așa de scandaloase ! Dar să trecem mai departe. * În zilele trecute vine de la Cameră în Senat ... mușteriu, cel mai bun, adică Statul. - Da, însă articolul din proiect prescria, ca să se ia lemne dela particulari numai în cazul când nu s'ar găsi în pădurile Statului. - Da, însă articolul ar fi avut puterea magică să stârpească lemnele trecute, prezente și viitoare din toate pădurile lumii, afară de pădurea dela Adjud, până la completa ei desfacere ... cum și fuseră în adevăr cele din urmă ale acestei sesiuni -, se gândiră că va veni curând timpul când glasul și votul d-lui Sturdza ar fi primejdioase, și împreună cu dânsele și votul d-lui Ion Ghica, - căci acesta, neavând glas, are numai vot. Așa, prin urmare, radicalii trebuiră să ...

 

Ion Luca Caragiale - Ion...

... ei, prietenii dumneei, strașnic, nu-i vorbă... halal să le fie!... așa mângâietură, n-am ce zice, de mult n-am mai căpătat; dar... nu-mi pare rău; încai mi-am sărat sufletul — i-am dat eu dumneei ce i se cuvenea... Pe urmă, după ce soarbe din bărdacă, povestește, cui are vreme să ... au scuipat; și după ce s-au săturat, m-au aruncat ca pe o strachină spartă afară din grădină... Am stat puțin așa, până să-mi mai vie sufletul la loc; m-am sculat și am plecat șchiopătând... și până foarte departe, auzeam mereu zbieretele măgarului și bătăile-n palme ale ... Deocamdată, lasă-mă numa să-ntreb pe surioara mea iubită: când vă mai cântă, soro, măgarul? — Ce-ți pasă ție? — Cum să nu-mi pese, dragă?... Vreau să știu... să viu să-l mai ascult... că-mi place, de mă-nnebunesc, mai mult ca la toată lumea... — Să știi tu că place la toată lumea!... Vedeți-l, oameni buni, pe nenorocitul ... a sculat Ion, mulțumit de atâta-nvârtitură, și-a căutat căciula, a scuturat-o frumos și, cum parcă nu i s-

 

Mihail Kogălniceanu - Trei zile din istoria Moldaviei

... europeilor. A lepădat turbanul, care împodobea capul ca o diademă, pentru grețosul fes ce acoperă până sub sprâncene fruntea, pe care tot bărbatul ar trebui s-o arăte slobodă și curată. A izgonit blanele cele de mult preț și antereele cele cu aur pentru surtucul albastru, din ... Ghica vodă : Au spus că-i bolnav de moarte, Au cerut doftor să-l caute, Trimițând la vodă în știre Că au slăbit peste fire; Ar vrea să meargă la curte, Având să-i vorbească multe, Trebi mari și lucruri înalte, Și ferman ca să-i arate. Dar nu poate pentru ... Țarigrad numai luminatul vizir și Muruz, în Iași numai slăvirea ta și noi știm că zilele lui Ghica s-au numărat. Și mai degrabă s-ar deschide mormintele decât gura noastră. Capigebașa zâmbi de bucurie; trăsurile sale se mișcară și fața sa posomorâtă se învie pentru un minut. Un rob intră ... Boierii se făcură galbeni ca ceara, mai că nu se puteau ține pe genunchi. Se uitau cu spaimă din toate părțile și căutau unde s-ar ascunde. Capigebașa zâmbi clătind din cap; în sfârșit, le arătă o perdea lăturalnică ce da într-altă odaie și le făcu semn să se ducă ...

 

Traian Demetrescu - Pe un album (Traian Demetrescu)

... Traian Demetrescu - Pe un album (Traian Demetrescu) Pe un album de Traian Demetrescu De ar fi să spun vr'o dată, Liniștea cum o-nțeleg, Pacea ochilor albaștri M-ași grăbi ca s-o aleg. Și cu toate astea, cine ...

 

Constantin Stamati - Mincinosul

... sara la câmp spre primblare Și au început a spune cu fală și cu mândrie Multe minciuni mari și mici, de cele ce-ar fi văzut. Dar, în sfârșit, au strigat: „Lucru ce am văzut eu nu poate fi de crezut Că voi mai vedea în viață, Mai ... „Ca muntele să nu fie, însă cât o casă mare.â€� „Și cât casa nu se poate, Însă orișicum să fie, Dar tot, mi se pare mie, Podul mai curios este decât minunile toate, Căci el nu poate să ție nicidecum pe mincinoși, Precum în vara aceasta de pe ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>