Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru APA
Rezultatele 861 - 870 din aproximativ 1033 pentru APA.
Vasile Alecsandri - Mihu copilul
... în cale Pe deal și pe vale, La pod, la hârtop, La lunca de plop, La potica strâmtă, La cărarea frântă, La fântâna lină Cu apă puțină. De-a fi vrun viteaz Cu flori pe obraz, Să nu mi-l stricați, Ci să mi-l legați. Iar vreun fermecat ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... să zic așa. Judecați și dumneavoastră. Primăvara și toamna Borcea acoperea cu apele ei gălbui sute de hectare înțelenite; și în pânza asta nesfârșită de apă crăpceanul, carasul, știuca mișunau în așa hal că până și pisicile se ghiftuiau pe malul bălților. Se pescuia, atunci, cu cazanul. Mană cerească, ce mai ... dar era albitură și noi umblam după de-ăl mare. Știam că ăstuia îi place să muște la rădăcina plantelor, al căror creștet răsărea din apă. Stăteam neclintiți, cu ochii ațintiți asupra lor. Îndată ce vedeam ceva că mișcă, plaf! propteam cazanul la fund. Auzeam peștele zbătându-se între pereții vasului ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Dumineca Florilor 3 Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor de Antim Ivireanul Ziceț fĂ©tii Sionului: Iată împăratul tău vine la tine blând și mântuind, ne povestește Mathei evanghelistul, în Evangheliia de astăz. La acest preacinstit și sfânt praznic de astăz aflu doao lucruri împotrivitoare, carele amândoao deodată, întru acestaș ceas, îmi pricinuesc și veselie și întristare. Văz, de-o parte, pre mântuitoriul lumii că întră, biruitoriu, în Ierusalim, însoțit cu de tot fĂ©liul de rânduială și de vârstă omenească, dintru carii, unii, mergea înainte și alții urma. Alții tăia ramuri din copaci și alții așternea hainele lor pre pământ. Alții îl lăuda și alții îi cuvânta măriri: Osanna, fiiul lui David. Și de bucurie tot sufletul mi să veselĂ©ște. De altă parte iară văz pre acestaș mântuitoriu Hristos că apropiindu-să de Ierusalim, varsă lacrămi amară pentru dânsa, din ochii lui cei dumnezeești. Și văzând cetatea (zice evanghelistul) au plâns pentru dânsa. Și, de multă întristăciune, mi să amăraște inima și stau de mă mir cum poate aici de să unește lumina cu întunĂ©ricul, liniștea cu furtuna, săltările cu suspinul, bucuriia cu întristarea, cântările cu lacrămile? Cum așa amăraște, ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... îmi ajunge, Apoi la lăcomie de ce să fiu supus? Îmi pare că se poate Hrisip asemăna Cu unul care merge la râu să beie apă, Deși e mai departe, pentru că este multă, Iar nu la izvorașul ce curge lângă el. Dar oare-atunci mulțimea cu ce-l va folosi ... De este oarecine plăcut și priimit, Un altul de petrece viață lăudată, Ori cineva prin arte al său neam își mărește, Sau are bărbăție pe apă și în foc, Ori cel ce în războaie pre dușmani a învins, Ș-acel la ce legi bune a introdus în ...
Anton Pann - Norocul și mintea
... ce de loc nu simte. Așadar ciobanul cu caprele sale Mergînd mai-nainte pe această vale, 0 pivniță vede, veche, darîmată, Curgînd înaintea-i o apă curată, Stă în loc, să uită, în păreri îi vine Că aci să-și facă colibă e bine. Ș-începu să sape, vrînd cu el ...
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi) Aprodul Purice de Constantin Negruzzi Apărută prima dată în broșură, Iași, 1837. Fost-au acest domn, om nu mare la stat, însă întreg, drept, viteaz și meșter la războaie... și era mare jale Și plâns în norod pentru, pederea acestui domn bun. Vornicul Ureche, La viața lui Ștefan cel Mare Ciocârlia cea voioasă în văzduh se legăna Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu hărnicie s-apucase de arat Pământul ce era încă d-al său sânge rourat; Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi, Și cu fluierul la gură, păstorul pe lângă oi Cântă dragostele sale. Vai! el nu putea gâci Că vrăjmașu-ntr-a lui țară se gătește-a năvăli. Generalul cel mai falnic a dârjilor ungureni, Hroiot ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni — Care-n multe sângeroase lupte i-au fost arătat Că nume de viteaz mare pe nedrept și-a câștigat — Luând veste cum că Ștefan domnul lor atunci s-afla În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa, Socoti că favorabil prilej altul n-a găsi De moldoveni și de Ștefan deodată a- ...
Ion Grămadă - In Abbiategrasso
Ion Grămadă - In Abbiategrasso In Abbiategrasso de Ion Grămadă Junimea literară , anul II, nr. 9, sept. 1905, apud Cartea sângelui , Suceava, ed. Mușatinii, 2002, pp. 135-145.) În seara zilei de 3 iunie 1859, se așezase batalionul nostru de vânători ardeleni nr. 23, împreună cu brigada Hartung, în Abbiategrasso, un sat mic, nu departe de Magenta. Noi, câțiva ofițeri și vreo treizeci de soldați, aveam să rămânem în ogradă la signor Vacano. Parcă-l văd și acum, cu comănacul pe-o ureche, barba stufoasă, sură și cu lulea în colțul gurii; toată vremea zâmbește fericit, poveste întâmplări din viața lui și ne tratează cu tabac de nas dintr-o tabacheră veche de mesteacăn. Și, dacă unul strănută, el îl bate prietenește pe umăr, închide șiret dintr-un ochi și ne întreabă la cine am gândit. Casa morarului era o clădire mare, veche și zidită în stil șvițerean; jos era moara, iar în rândul de sus locuia signor Vacano. În seara aceea, el ședea pe trepte, cu soția sa, signora Giulia, o femeie puțintică la trup, dar încă frumoasă la vârsta ei: să fi avut vreo patruzeci de ani. El fuma, răzimat cu un cot pe ...
... o negură de Kant? Într-adevăr, iată un lucru ciudat. Cel dintâi deosebește lămurit grăuntele de porumb de prundul galbăn, el înoată cu siguranță pe apă, măsură, cu ochiul distanțele ce le poate ajunge și nu-i fără oarecare înduioșere în fața unei gâște în epoca virginității. Cel de-al doilea ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... De la o vreme încoace, însă, văzură că dau îndărăt. Unde până aci era bilșugul în casa lor, acum ajunseră negustori grei ca fulgul pe apă, cum se zice. Cu toate acestea, perechea de oameni nici nu se gândea a cârti împotriva lui Dumnezeu. Ea era mulțumită că dobândise ...
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare
Titu Maiorescu - În chestia poeziei populare În chestia poeziei populare de Titu Maiorescu Răspuns la discursul de recepțiune al d-lui Duiliu Zamfirescu rostit la Academia Română la 16 mai 1909 Domnule și iubite coleg, Ne-ai arătat motivele cari te-au împiedecat să ne înfățișezi figura literară a lui Ollănescu-Ascanio, în locul căruia ai fost ales membru al Academiei Române. Deoarece d-ta nu ne vorbești de persoana celui dispărut, vei înțelege că nici eu nu pot vorbi de persoana celui ce vine să-l înlocuiască, și nu-mi vei lua în nume de rău dacă trec îndată la discutarea părerilor pe cari le aduci înaintea noastră cu atâta hotărâre, aș putea zice cu atâta curaj, și, trebuie să zic în orce caz, sub o formă literară așa ademenitoare. I Ceea ce mă cred dator să scot întâi la iveală din studiul d-tale, și o fac cu cea mai mare mulțumire, sunt paginile în cari vorbești de originea noastră italo-latină, și, fără a te opri la cunoscutele argumente limbistice, atingând numai în treacăt datele istoriei, cauți să pătrunzi cu intuiția artistului taina moștenirilor etnice și să ne arăți supraviețuirea sufletului roman ...
Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil
... etc., când boieria acestora nu era decât o slugărie travestită. Paharnicul mare, îndeplinind funcția de Ă©chanson, diregea cu paharul, adică vărsa domnului vin și apă la masă. Stolnicul mare servea de maître d’hĂ´tel, căci el preceda în sala de prânz blidele cu bucate și le așeza dinaintea domnului ...