Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN CE
Rezultatele 861 - 870 din aproximativ 2180 pentru ÎN CE.
Ion Luca Caragiale - Broaște... destule
... de a găsi la biserică masalale și trăsuri ca la toate nunțile, găsii curtea pustie și ușa bisericii închisă. Gândii că m-am înșelat în privința datei, ceasului sau numelui bisericii. Mă apropiai de un felinar și citii încă o dată invitația: nu mă înșelasem de loc. Ieșeam din curtea ... Peste vreo două luni mă pomenesc cu un plic: era o nouă invitație la nuntă, întocmai ca cea dântâi, numai numele domnișcarii era altul. — În ziua nunții lui Leonică am lipsit din oraș. Întorcâdu-mă a treia zi, îl întâlnesc mergând la cancelarie. — Mă iartă, frate Leonică ... veni la cununia dumitale. Am fost la țară. Dar tot mai bine mai târziu decât niciodată: îți urez viață fericită și moștenitori câți dorești. — Ce cununie? ce viață? ce moștenitori? Gândești că m-am cununat? — Am primit invitația... — Da, dar am stricat tot. Nu mă vrea, pace bună! Lac să fie, că ... apoi câteva luni, nu-l mai văzusem pe Leonică... Într-o zi, trecând prin Lipscani, mă întâlnesc cu un alai de înmormântare... Douăsprezece fete, îmbrăcate în
Nicolae Gane - Agatocle Leuștean
... cărți, ca să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n ... — Aș!... Atâta mi-a mai rămas și mie! răspundea el pe un ton liric, să te rupă la inimă. Se zbătea nenorocitul în ghearele amorului ca pasărea în gura șarpelui, când într-una din zile veni la mine prăpădit, cu fața de-un cot. — Ce ai, iubitule? îl întrebai îngrijat. — Sunt nenorocit! Iubesc!... Te rog, nu mă lăsa!... Vino cu mine!... voi să mă primblu puțin, să mă răsuflu ... Leuștean se pomeni, fără vina lui, cu covrigul de mire pe cap. Ce ...
... stinse, răcoarea o făcu să se zgribulească, să se vâre între celelalte și să aștepte, ațipind, până a doua zi, venirea soarelui. Cu ce revărsare de strălucire se ridică stăpânitorul lumii până sus, pe cer! Raza se coborî din nou, și toată ziua, încălzită, frunza se scăldă în albastrul văzduhului. În scurtă vreme se desfăcu mare, verde, mai frumoasă ca toate, mai sus decât celelalte, tocmai în vârf. De deasupra îi cădea lumina, dedesubt se ridica, până la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor. Un ciripit ... bucură, acoperi cum putu mai bine păsărica; iar aceasta ciripi, întâi înăbușită, din gușă, apoi mai prelung, mai dulce, cum nu auzise frunza cântec. Și în fiecare zi pasărea venea să se ascundă de căldura cotropitoare, în fiecare zi frunza o ferea, și seara cântecul se împrăștia vesel. Cât n-ar fi dat acuma frunza pe o picătură de ploaie! Dar norii ... pasărea parcă auzi chemarea tovarășei de altădată; veni, dar se opri puțin, pe o altă ramură, ca și când n-ar fi cunoscut locul obișnuit în care cântase; apoi își luă zborul și, ...
Gheorghe Asachi - Învățătorul și urmașii săi
... Gheorghe Asachi - Învăţătorul şi urmaşii săi Învățătorul și urmașii săi de Gheorghe Asachi Alegorie Cătră-apostolii săi zis-au dinioară Domnul lor: Cel ce vra a fi cu mine de-astăzi fie-mi următori. Calea noastră va să fie Spre cerească-mpărăție... Un stol mare, strigând, vine ... Preste râpi și preste vale, Pe loc unde rareori A pășit cu călători. Următorii suspinau, De spini unii s-aninau, Zicând: Pasă cel ce-a vre Pe această cale gre! Altul șede peste-o piatră Cugetând la a sa vatră, Unul pe iarbă s-întinde ... luminat, Fața sa a înturnat. Din câți vrură a se-ntrece, Văzu numai doisprezece. Adevărul vouă zic, Zis-atunci cu duioșie, În astă călătorie Numărul nostru e mic. Mulți chemați, aleși puțini! Cel ce-n cale se-ngreuiază Pintre stânci și pintre spini Și cuvântu-mi nu urmează, Niciodată va să vie În
Mihail Cuciuran - Pavilionul romantic
... Toate-s pornite asupră-mi, și cer și elemente, Jurate l-a mele chipuri grozav a mă munci; Și eu la ce-ntre oameni mai caut simtimente? ..................................... Dar ah, pășind acuma în tânără grădină Gândeam că de necazuri la ea m-oi dispărți; Ș-în loc să văz viindu-mi o rază mai senină, Simțesc c-a mele chinuri încep a s-înmulți. În pavilion aice, privesc cum se răsfrânge Pârâul ce-ntre pietre curgând neîncetat Și el pare că-ntreabă de ce ochiul meu plânge? De ce atâte lacrimi varsă neprecurmat? Zefirul pintre frunze îmi pare că-mi șoptește: Acel iubit de tine în veci nu te-a iubi! Apa cu-a ei murmură iar pare că-mi vorbește Că-n veci de-a ... vindica. Deci dac-aceste toate obiecturi de plăcere De care s-împresoară un suflet nejignit Nu pot să-mi deie mie nici semn de mângâiere Ce-mping din sinu-ți oftări necontenit, Apoi ce pot în lume să mai aștept de-acuma? Decât necazuri crunte ș-un trai îngrozitor? Liniștea
Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei
... a fetelor frumoase. În lume sunt multe limbi rele, dispuse a cârti, și puține urechi, dispuse a nu crede. Tot ce știm noi este că Eleonora era cea mai drăgălașă ființă ce-a putut să vadă Iașul în zidurile sale. Ziua ea lucra la o modistă pe strada mare și noaptea se retrăgea la dânsa acasă, o căsuță mică și albă pe strada ... a hainei sale, se răzăma cald pe brațul lui Petru, iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de această ființă care avea atâta libertate în vorbă și atâta lumină în ochi. Ei vorbiră multe de toate. Începură cu lucruri nepăsătoare, cum se începe totdeauna, trecură apoi la frumusețele de țară, în mijlocul cărora Petru își petrecuse anii copilăriei, și ajunseră cu încetul la amor. Cine nu știe cât de nesecat este și unde te duce acest ... căci la fiecare pas întâlnești câte o minune. Eleonora, deprinsă a asculta graiul prefăcut și fanfaron al tinerilor ieșeni, fu surprinsă să găsească în acest june nou-venit un izvor de idei nouă și de simțiri curate. Iar Petru, fărmăcat de ochii Eleonorei, vorbea vorbe inspirate ...
Cincinat Pavelescu - Vulturul și vrabia
... zbor un vultur a răpit, Pe stânca-i de granit, o vrabie. Ea umilită i-a șoptit: Pentru stomacul vostru, sire, Ce-n veci obișnuit a fost Cu mese pline de-ngrijire, Sunt un dejun destul de prost. Vulturul i-a răspuns: Așa ... comparație cu-o rață, Desigur, nu ești un deliciu, Mâncând un fel așa sărac Tu îți dai seama că eu fac Destul de mare sacrificiu! În maiestatea lor trufașe Și spre sporirea gușilor, Vulturii trebuie să se-ngrașe Din sângele supușilor! Un vultur nu trebuie să piară, Dar nici să fie ...
Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon
... Constantin Stamati - Înţelepciunea lui Solomon Înțelepciunea lui Solomon de Constantin Stamati Deșertăciunea deșertăciunilor, toate sunt deșertăciuni. În tânăra floare a tinerei vârste, Gustăi fericirea unui amor fraged; Dar vai! veșteziră amabila floare, Ce-mi mângâia ochii cu-a sa frumusețe! Deci pierind ca visul acea fericire, Am zis: și amorul e deșertăciune! Când eram în vârstă am iubit răsfățul, Am iubit averea, mă desfătam dulce; Dar tocmai atuncea când trăiam mai bine, Supărări, urâtul îmi amără viața; Deci la bătrânețe ... amăgit de patimi, Și mori în durere, căindu-te foarte, Negândind că lumea e deșertăciune. Deci dar, moarte, tu ești noastra fericire, Tu ești picătura ce-ndulcești amarul, Și potoli furtuna chinurilor noastre! Pe tine te-așteaptă inimi întristate, Ce sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la ... naște, ca noi își dă blescul (răsuflare). Unde-i al său suflet? Ș-al tău unde este, Omule deșarte? Simțirile-ntr-însul Pier ca și în tine, deci
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... te rog nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să viu eu, Ci să fiu mirele tău; Și să strângi bine inelul Ce ți l-am dat la pornit, Căci eu port la piept cercelul Ce-atunci mi l-ai dăruit, Atuncea când umblam odată Cu oițele prin munți, Atuncea când întâiași dată Te-am făcut să mă săruți... Măriucă, mă ... că au fulgerat!!! Deci el tace și se uită, și vede jos lângă sine Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea, A lui coapsă era-ncinsă cu pală urieșească, Iar pe cap el purta coiful ... cu solie de patronul țării noastre, Să v-aduc bunăvoință, să vă binefericesc, Și să-nsuflu, cât se poate, întru inimile voastre Onor și patriotismul ce neamului românesc Strămoșii daco-românii le-au lăsat să moștenească Păn’ce cu neamuri străine începu să se corcească“... Grăind aceste, el pune pe a soldatului frunte A sa mână aeroasă, zicând
... Virgil, istoricul didactic și poetic al vieții agricole, autorul Georgicelor , descrie însăși viața câmpenească a românilor de astăzi. Ovid este izvorul credințelor mitologice ce sunt răspândite între noi prin povești și tradiții. În ele găsim, ca și în gura poporului nostru, fete și flăcăi schimbați în brazi, în păuni, în dafini, dobitoace care grăiesc, păsări măiestre etc., etc. Pe lângă acești doi creatori de poezie antică s-a adăugit un al treilea poet ... când ele nu sunt întemeiate pe logică, și își formează o limbă curată, expresivă, armonioasă, căci îi place armonia. El cată a cuprinde în puține cuvinte o lume de idei, fiind vorba lungă sărăcia omului , adică sărăcia gândului; prin urmare, tocmai în forma frazelor lui descoperim rudirea limbii noastre cu limba latină. Poporul împarte poeziile sale în cântece bătrânești , în cântece de frunză , în doine și hore . Cele mai multe balade ce le avem datează de la secolii XVI, XVII și XVIII, precum: Toma Alimoș, Gruia Grozovan, Codreanul, Ghimciu, Novac etc. Societatea de pe atuncea era războinică ... mi; rămân convins de naționalitatea română, de geniul român, de adevărata literatură română. Înțeleg dragostea românului pentru țara lui; îl înțeleg de ce ...
George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...
... George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro... O. Goga: Vade retro... de George Topîrceanu Invective la adresa unui fost co-director, în ziua când a dispărut revista Luceafărul. Multiscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale, Ființă mașteră și vană! Uitat-am ziua și văleatul Ce-au înfrățit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată. Iscoditor, cu ochii tulburi, Bicisnic făcător de rele ... ai agățat odinioară De haina strălucirii mele. Și te-am răbdat să-mi stai alături Și nime n-a putut să știe Amarul ce l-am tras cu tine În scurta noast' tovărășie. O, blestemată fie clipa Când ai purces apoi în țară Ș-ai cumpărat tipografie Să-mi faci revista de ocară. Să-mi porți Luceafărul prin lume, În cap cu proza ta neroadă, Cu acțibilduri pe spinare Și cu notițe slabe-n coadă. Din pieptul zbuciumat de patimi Eu simt cum lava și ... Potop păgân pe buza-mi arsă. Și nu știu, nu găsesc în