Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FI IN FRUNTE

 Rezultatele 851 - 860 din aproximativ 879 pentru FI IN FRUNTE.

Alexandru Odobescu - Pseudo-Kynegetikos

... fluturatic și fără temei, psalmodiat și acela pe drâng sau cântat din frunză. Dreptul lui Dumnezeu, în asemenea caz, și adică dacă critica mea va fi, precum este și lesne de prevăzut, nedemnă și nepotrivită pentru scrierea ce a provocat-o, rușinea va rămânea numai pe seama mea, căci ... îndată de urâtul precuvântării, să-i vină răul gând de a lepăda cartea ta din mână, mai nainte chiar de a fi intrat în materia ei, tratată cu seriozitate și cu științăde-cauze, de către conștiințiosul autor. Mă grăbesc a declara că acel cititor va ... tale și exametrii următori, în care sper că dl Socec, carele în asemenea caz ar primi desigur să-ți fie editor, nu va fi supărat a se vedea înlocuind, chiar cu prejudițiul regulilor prozodiei latine, pe anticii domniei-sale quasi-omonimi și colegi în librărie, frații Sosii ... creștetul delicat al dropiei mișcând printre fulgii coliliei, nici pe bietul Gheorghe Giantă, cel care, cu o rugină de pușcă pe care orice vânător ar fi azvârlit-o în gunoi, nimerea mai bine decât altul cu o carabină ghintuită, și care pe mine, nemernicul, m-a dus de multe ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... un cioban care stă cu spatele întors spre miazănoapte și întârzie cu turma. Nemișcat, sprijinit pe bâta lui, vântul îl clatină uneori, de parcă ar fi un copac. În jurul lui, atât cât privirea poate să cuprindă roată, nu mai vezi decât ciulini, nenumăratul norod al ciulinilor. Plini, stufoși, ai zice ... cei mai așteptați. Fie că tulpina lor n-a fost destul de uscată ca să se rupă de la început, fie că vor fi avut nenorocul de a se fi înțepenit un timp în cine știe ce șanț, fie, în fine, că o ceată de ștrengari i-a urmărit și oprit în drumul ...

 

Emil Gârleanu - Furnica

... țărâna, așa își dezgropa în minte trecutul lui, viața lui singuratică, petrecută aici, între câțiva pereți. Da, era bătrân, se simțea mai slab, i-ar fi prins bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se ... noapte îi fu cam rău. Avea fierbințeală. Se sculă, bâjbâi pe întuneric, să caute o lămâie, să-și facă limonadă. Vorbea singur: — Dacă ar fi cineva să mă îngrijească, nu m-aș năcăji așa. Pentru întâiași dată îi venise gândul acesta. De când știa că ar putea să aibă un ... joc de oameni... Ai vrea? Femeia răspunse scurt, cuvântul pregătit mai dinainte: — Da. Spusese vorba asta ca oricare alta, o vorbă care ți-ar fi adus un pahar cu vin când ți-e sete de apă, o frunză când ai vrea o floare, și totuși o vorbă care, orișicum, mulțumește ... tocmai acum, când își legase viața în fața lui Dumnezeu de un altul. Pe drum, băietanul se întâlni cu bătrânul. Ca și cum s-ar fi știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cântecul de leagăn

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca ...

 

Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn

Iulia Hasdeu - Cântecul de leagăn Cântecul de leagăn de Iulia Hasdeu Traducere de Bogdan Petriceicu Hasdeu . Revista nouă , an. IV, nr. 11 — 12, 15 februarie — 15 martie 1892. Nani, nani, dormi, odorașul scump, al mamei odor, În culcușul tău, de vise cerești legănat ușor! Îngerul duios peste fruntea ta s-apleacă zâmbind, Ș-aripa-i de-argint pe-ai tăi ochișori Îi flutură blând. Nani, nani, dormi, dormi netulburat căci mama va sta, De-a dragul privind rumenele fragi pe gurița ta. Iat-o s-a deschis, iat-o iar s-a strâns plăpându-l boboc Un trandafiraș vesel zâmbitor l-al soarelui foc! Spicele de grâu parcă moțăiesc din cap lenevos; Colo-n stejăriș fâlfăie-n văzduh fragedul miros, Noaptea-ncetinel Învălește tot de jur-împrejur, Galeș adiind suflu-i răcoros c-un tainic susur. Paserea pe somn Ș-asterne-nchizând ochiul cel zglobiu, Iar cernitul corb s-ascunde pitiș În zidul pustiu. Din ascunzători ies la lilieci, zburând în târcol, Și din când în când al bufniței glas cobește a gol Dormi, puiuțul meu, de luna din cer privit drăgălaș; Sufletu-ți în trup e ca un ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... aces­ta cu diplomă, fu trimis ca misionar în Abisinia. Admirabila sa elocință teologică cuceri toate inimile, captivând chiar și pe Negușul Menelik. El ar fi putut face carieră strălucită, dacă nu s-ar fi lăsat condus de inspirația sa pentru niște idei ciudate, la o dispută ce sta în contra dogmelor vechilor apostoli. El își alcătui o filozofie exclusivă ... greșit, căci, nestând mai mult sub nici o controlă, a terminat prin a-și curma firul vieții. — Fie cum va fi, formalitățile anchetei trebuie să meargă drumul lor, răspunse comisarul poliției. Și el începu a căuta pe masa de scris, pe care găsi o ... un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară dacă din întâmplare ambele odăi ar fi deșerte, atunci acelui ce după moartea mea va intra întâi în una din ele. “ Comisarul poliției, luând epistola, mi-a înmânat ... vigoarea înverzirii și lepădân­du-mă în seama unei cauze fortunate. Ce putui apoi face, când știut este că ținta ideală și problemele vieții pot ...

 

Vasile Alecsandri - Serile la Mircești

... privire prin casă rătăcindă Cu jale se oprește pe un oraș tăcut, Veneția, regină, ce-n mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O lacrimă... dar iată plutind pe-a mărei spume O sprintenă corvetă, un răpede-alcyon; Și iată colo-n ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... crudă, Eu însă, milostivă, aș crede s-o numim În contul ei atâția trăiesc fără de trudă... Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim? Dar doctorii?... Dar cioclii?... Dar inima dușmană? Dar cei câți ne mănâncă cu poftă din pomană?... Femeia ce ne scaldă?... Dricarul și ... Înapoi Manfred și Faust, adânci cugetători, Fantasme ce-n veghere ședeați până la zori, Problema urmărită lăsarăți tot problemă, Și voi v-ați pus pe frunte o falsă diademă. Ați invocat pe oameni, ați invocat pe zei, Urcatu-v-ați prin lumea de umbre și de vise, Servitu-v-ați de ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... că are să ne vie Budulea cu mulți ani, cu spor în casă și cu belșug la masă: așa m-am trezit eu; ce va fi fost mai nainte, nu știu. Îmi aduc numai aminte că eram copil mic și că priveam când la piciorul cel scurt al lui Budulea, când ... acești copii, pe care îi văzusem acum în aievea, ședeau tăcuți, nemișcați și cu ochii țintiți la învățător: îmi era ca și când m-aș fi întors din altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c ... el zicând Tatăl nostru , citind irmosul ori cântând Apostolul în biserică, inima îmi bătea mai tare, căci un glas tainic îmi șoptea: "Și tu vei fi odată ca dânsul". Mergeam dar totdeauna cu el, de el ascultam totdeauna și la dânsul căutam scăpare când eram năpăstuit. Căci Huțu era puternic, pentru ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare

Dimitrie Bolintineanu - Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare Cea din urmă noapte a lui Mihai cel Mare de Dimitrie Bolintineanu Ca un glob de aur luna strălucea Și pe-o vale verde oștile dormea; Dar pe-un vârf de munte stă Mihai la masă Și pe dalba-i mână fruntea lui se lasă. Stă în capul mesei, între căpitani Și recheamă dulce tinerii săi ani. Viața noastră trece ca suava rouă Când speranța dulce ne surâde nouă. Astfel astă dată viața lor cura; Cugetele triste nu-i mai turbura; Luna varsă raze dulci și argintoase; Austrul le suflă coamele pletoase; Căpitanii toarnă prin pahare vin Și în sănătatea lui Mihai închin. Dar Mihai se scoală și le mulțumește Și luând paharul astfel le vorbește — ,,Nu vă urez viață, căpitanii mei! Dimpotrivă, moarte, iată ce vă cei! Ce e viața noastră în sclavie oare? Noapte fără stele, ziuă fără soare. Cei ce rabdă jugul ș-a trăi mai vor, Merită să-l poarte spre rușinea lor! Sufletul lor nu e mai presus de fierul Ce le-ncinge brațul, iau de martur cerul! Dar românul nu va câmpuri fără flori, Zile ...

 

Nicolae Nicoleanu - Astăzi

Nicolae Nicoleanu - Astăzi Astăzi de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Amor, virtute, milă sunt flori necunoscute. Dar la lumina zilei, pe căile bătute Păcatul își preumblă supt forme d'aurite Triumful și ființa din prăzi înavuțite. Cel bun pleacă genunchiul, suspină, se ferește Pe sînul resignării cumplit se chinuește, Când lașul își ascute cuțitul făr' de frică, Pe chipul inocenții sfiala se ridică, Scăpând din întâmplare p'a nopților tăcere, Un nume de speranță, d'amor și de durere, Pe când corupțiunea pășește 'ncununată, Râzând d'a frumuseții pudoare spăimântată. Dar nu chemați mănia pe capul vinovat. Nici biciul răzbunării cu flacări împletit A 'ncinge pretutindeni p'un suflet rătăcit; Căci deseori păcatul supt forme d'aurite S' arată și surprinde vederile răpite Ș'orbit omul se lasă pe brațele peirii, Crezând că strânge sînul dorit al fericirii. Căci verme fără sațiu și foc neadormit, Un ochiu ascuns veghează asupră-i îndrăcit, Teribil ca destinul, sardonic, fioros, Ca fiara 'nverșunată d'un sânge generos. Vieața sa funestă e lungă remușcare; În pieptul său s'ascunde o neagră închisoare De spectri populată — Un cerc de fier îl strânge C'o tainică putere, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>