Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 851 - 860 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... mai mare, și cu dânsa de-a dreptul în casă la cucoană. — Iaca, cucoană, șagă-ți pare dumitale asta? Vezi acum pe ce s-a dus munculița mea de toată vara? Ș-apoi dumneata mă mai înghii și cu bătaie, că pesemne nu-s eu destul de bătut de Dumnezeu! ’Tu-i-aș patruzecile cui știu eu să-i fut ... i mergea colbul. Dar chita cucoanei! Vorba ceea: baba bătrână nu se sparie de pula groasă. Ședea, sărmana, cum șede mielul la țâța oaei, până ce se satură de supt. Cucoana era de cele mai tărtoșe: Strâmtă-n pizdă, tare-n șele, Crâșcă pula din măsele Că-i cam iute la oțele! În sfârșit, după ce s-a săturat cucoana bine, apoi zice încetișor: ho! ho! haram nesățios! pula atunci pe loc s-a muiet și foflenchiu ... zice: — Și cam cum s-a întâmplat de ai tu blăstămății de-aiste, măi țărane? — Cum să se-ntâmple, cucoană? Ia, mai astă primăvară, sămănând păpușoi în țarină, a adus dracul — că mai bine n-oiu zice — doi oameni pe acolo. Și unul ...
George Topîrceanu - În jurul unui divorț
... mahalagioaică... Afectată... rea, — De se miră lumea: ce-a găsit la ea? Alții spun că totuși nu-i de vină el, Că din contra, Mișu e un soț model, Însă ea, Popeasca, este o ingrată. C-ar fi stat și-acuma tot nemăritată, Dacă din păcate nu s-ar fi găsit Un neghiob ca Mișu, un îmbrobodit... C-a luat-o tocmai de pe la Vaslui Unde se ... i dea o palmă. — "Domnule Popescu... nene ! stai un pic... Pe parola noastră că n-a fost nimic !... Damian, săracul, nu știa ce zice, — Dar găsind la urmă un moment propice, Când văzu că treaba tot mai rău se-ncurcă, A fugit... Iar soții se certară furcă. Ea-l lua cu bine, nu-l scotea din "dragă", Socotind că astfel va putea s-o dreagă, Dar la urma urmei, ca să-l deie gata, A-nceput să facă, ea ... l-a iubit un pic, Dar nu-l cunoscuse chiar așa mojic... Și-ntorcând o clipă capul îndărăt, I-a strigat din
... că dacă societatea are unele părți urâte și blamabile, ea posedă și avantaje de o mare valoare. — Care? întrebă Alexis, oprindu-se lângă una din coloanele galeriei. — Poeți de talent ca d-ta, amici sinceri ca mine și mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de soare? Un crin zâmbitor sub roua dimineții? Un. . . urmează d-ta, care ... zăpadă și drumurile devin nepracticabile. Caii harabagiului pe care-l luase la Mihăileni, plini de glod până la urechi, înghețați, căzuți de osteneală, de-abia mai puteau trage trăsura pe câmpul moale în care roțile intrau până la butuc, căci din cauza întunecimii vizitiul rătăcise drumul. Din zece în zece pași caii se opreau suflând greu și părea că nu mai simt loviturile biciului ce lăsa urme dese pe umeda lor spinare. — Unde ne găsim? întrebă Alexis pe harabagiu. — Dumnezeu știe, răspunse acesta. Eu nu mai văd nimic înaintea mea. — Ei bine, ce ...
Nicolaus Olahus - Către secolul de acum
... Nicolaus Olahus - Către secolul de acum Către secolul de acum de Nicolaus Olahus Ce secol fost-a vreodată mai sinistru? Ce ciumă crâncenă mai aducătoare de moarte? Ce pedeapsă mai crudă decât aceea a Styxului Și a lăcașului lui Pluto cel nemilos? Ce venin mai funest decât tine, Secol îngrozitor? Cine, rogu-te, și-ar fi închipuit vreodată ceva mai crud Decât otrava ucigătoare din Colchis? Sau pedepse mai grele decât ale lui Hercule? Semănat-au oare Erinys sau Megaera un război Atât de crud în sânul muritorilor Ca tine, secol criminal și perfid ... Pradă lăcașurile sfinte, Aici, cruzimea sălbatică a neamului turcesc Vai, pe noi, pannonii distruși Și cu puterile odinioară neîntrecute, acum înfrânte, Ne extermină din cauza discordiei Unor duci și principi Care se închină în religia preasfântă a lui Hristos; Dincolo, flotele dușmanilor, pline de tâlhari, Tulbură întinsul ... apelor mării. Otrava stă ascunsă în inimile noastre, Dogme nedrepte răspândesc moravuri nemiloase. De aceea războiul, foamea și ura Nimicesc, vai, țările noastre. Milă nu mai este, Iar discordia ce ...
Ion Heliade Rădulescu - Corbul și vulpea (Heliade)
... Rădulescu Corbul sta pe loc tot corb (Precum orbul e tot orb Și ciocoiul e tot ciocoi Cât sa-l cânți cu usturoi), Nicidecum nu mai albise, Nici acvilă devenise Precum vulpea-i promisese Pe când cașul îi ștersese. Ca un corb, dar, mai aflase, De pe unde tot umblase, Un codroi de cașcaval; Și cu dânsu-n cioc se duse P-un copac și mi se puse Ca ... la primblare; Și bunul miros ce are D-ici, de colo o-ndreptă Sub copac, și-n sus cătă: "Jupân corb?... o! plecăciune!... O, Doamne! ce frumusețe! Ce pasăre! ce minune! Ce splendoare! ce mândrețe! Dar unde-i gurița lui? Cui s-o ceri și cui să spui? De l-aș auzi o dată N-aș da-o pe ... a dus." Corbul nici că asculta, Peste câmpuri se uita Și de cină își căta, Și făcea un chef nespus. "Grațioasă maiestate! Strălucite, preanălțate, O, ce mare împărat!... Dar e mut... ah, ce păcat!" Corbul, însă, tot tăcu Până cina își făcu; După ce o termină Și bine se ospătă, Către vulpe s-adresă Și așa îi cuvântă: "Hei! a fost pe când a fost ...
... nopți și două zile bate drum făr de popas; Ș-ar fi ocolit pământul făr-a se simți trudită: Ea credea profund, orbește... Mare și nenchipuită E credința ce-ntr-un suflet înnoptat și trist încape! Nu se poate făcătoarea de minuni să nu mi-l scape, Își zicea mereu în gându-i, inimă ... milă. Toată jalea mea pustie Mi-oi preface-o-n rugăciune la picioarele preasfintei; Ș-în cucernică-nchinare, și plângând sta-voi nainte-i, Pân ce l-oi vedea din somnu-i ochii mari blând deschizându-și, Zâmbitor cătând spre mine, și mânuțele tinzându-și... Cum să nu-nțeleagă sfânta glasul sfintei mele plângeri? Eu ... cu Isus în brațe, din argint, Fecioara cată Cu iubire spre spăsita mamă, jos îngenuncheată: Parc-ascultă și-nțelege... O, îndură-te, privește-l, Și din ochii tăi c-o rază de viață încălzește-l! Căci tu știi ce farmec dulce-i să-ți lipești pruncul de piept, Ațintit să-ți steie-asupră-i, și prin somn, ochiul deștept, Și cum inima-ți tresare ... cu iubirea și cu paza ta de mamă. Vezi-l, tânjitor, cum doarme-n frumusețea-i îngerească... Cum putere-ar fără dânsul mama lui să mai
... depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se ... a dinților scârșnire Vrea el fala să i-o poarte din nepot în strănepot? Ori voiește, dimpotrivă, să răpească vreo ghiaură. Vreo copilă, zână albă, ce simțirile îi fură? Poate nu mai e Zopira pentru el același vis? Și din nou se redeșteaptă schimbăcioasa lui natură? Dar în urmă zic tot dânșii: Orice-ar fi, așa e scris! Maynoții [1] cu sfială pe Osman îl ... Sunt zărite și pe dată toată puntea e-n mișcare; Prin alarma zgomotoasă chiar Osman este vestit, Cresc caicele și umbra li se face tot mai mare, Se apropie!... Cazacii sunt cazacii, negreșit. Aga strigă: Șoimi de ...
Dimitrie Anghel - Statuia lui Cuza-Vodă
... mi pierd culoarea imaculată, pentru că redingota mea de zăpadă nu cadra cu giubeaua de bronz a colegului Costin ori fratele Miron spre mai mare economie, fiindcă vopseaua costa prea scump, n-a riscat și el să fie văruit cu bidineaua pentru a fi la fel ... cetățenii vechei urbe monotone nu puteau să audă aceste reflecții și voiau pentru noul oaspe cu orice preț locul de onoare. Și ca mîni, cel ce a prins trup din nou de pe înaltul soclului va privi și nu-și va recunoaște urba lui, va vedea figurile străine ce mișună tot mai mult pe străzile vechi, le va vedea tot așa de bine din piața Unirei sau din altă piață, și cu brațele încrucișate va fi osîndit să asculte fără ca gura lui mută să poată răspunde elanului oratoric ce va urca spre el. Tumultul gloatelor și vociferările oratorice vor amuți și ele, și tîrziu, tîrziu, cînd voievodul nu va mai recunoaște poate între cei ce-l înconjoară pe nimeni dintr-ai lui, își va aduce aminte cu părere de rău de somnul milenar ...
Constantin Stamati - Gafița blestemată de părinți
... ore să-mi dea măcar ascultare, Gândind s-o fac să-nțeleagă c-au făcut mare păcat; Având speranță că poate voi deștepta fapta bună, Ce din frageda sa vârstă învățase de la noi. Ah, dar nemulțumitoarea, cu a sa spurcată gură, Au zis ciocoimei sale să mă-mpingă înapoi ... bătrânul adormise... și-n somnul cu răsărire Își spunea amărăciunea sufletului pătimaș, Curgându-i pe obraji lacrimi și gemând cu întristare; Atunci bătrâna muiere, soția ce-l străjue, Din somnul greu îl deșteaptă cu mâna tremurătoare Și-l întreabă ce visară și ce prin somn băiguie. "Femeie, bătrânul zise, ea este aici sosită, Căci eu o văzui aieve, ea la mine se uita, Plângând, cerând iertăciune, întru adevăr ... œOricine ești, om bun, du-mă Pe zăpada de afară, unde se cade s-aștept Vrednica mie osândă și suflarea de pe urmă... Ah, dar ce văd! tu ești, tată, ce mă ții strânsă la piept? Tu ești, mamă, lângă mine? părinți plini de bunătate, Uitat-ați a mea greșeală și blestemul ce mi-ați dat? O, maică, ce mai
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
... câmpia Turzii, pe un verde plai, Tabără oștirea marelui Mihai. Acolo, în cortu-i, domnul se gândește: Fericirea țării inima-i răpește. Are-o presimțire ce l-a turburat Și pe mâna-i mândră capul a plecat. În deșert speranța inima-i răsfață; Lacrimile udă gânditoarea-i ... mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Câte mii de inimi moartea ... câmpul învelește. Și în raza slavei unde strălucim, Văz, pe nesimțite noi ne mistuim! Astăzi lupta noastră orice luptă curmă; Ea va fi lovirea cea mai de pe urmă. Astăzi este timpul ca să isprăvim. Sau români ne pierdem, sau români trăim!" Asfel le vorbește... Dar doi soli sosiră, Doi trimiși ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc
... Argeșul? Ce mânia Domnului! Ce apă lacomă! Cum te înșeală și te fură; pe câți n-a răpus; și ai noștri nu se mai învață minte, capete seci ce sunt! Așa zise una dintre ele și-și făcu cruce mare și apăsată, iar după ea cu toatele se închinară îngânând: - Doamne, ferește, Doamne, și pe dușmanii noștri! Maria, nezărind nici pe Sandu, nici căruța lui ... văzut, cumătrăâ€�, „nu i-am dat de urmă cu nici un chipâ€�, deși abia-și stăpânește plânsul ca să nu-și sperie copilul, nu mai poate răbda și întreabă de la un cârd de vreme pe toți, în șir, și oftează adânc, neavând veste de zilele Sandului. Din căruță în căruță, din „nu știuâ€� în „nu știuâ€�, a ajuns la cel din urmă grânar, la tata Motoc Neadormitul. Copilul îi plânge că-l dor tălpile și călcâile. - Tata Motoc, d-al meu nu știi nimic, întreabă Maria ... pe umeri și cu sprincenele albe și stufoase, își oprește caii, tușește în sec și prefăcut și dă să vorbească. - Tata Motoace, spune-mi drept ce știi, n-o mai