Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE��I
Rezultatele 851 - 860 din aproximativ 2247 pentru DE��I.
Mihai Eminescu - E împărțită omenirea
... Mihai Eminescu - E împărţită omenirea E împărțită omenirea... de Mihai Eminescu E împărțită omenirea În cei ce vor și cei ce știu. În cei dentâi trăiește firea, Ceilalți o cumpănesc ș-o scriu. Când ... pământească, Ce-ar fi-ncercat ale lui patemi Naintea ta să-ndreptățească; Căci buni și răi trăiesc în tine, Cuvântul tău e calea lor  De-a lor abateri li-i rușine, Căci tu ești ținta tuturor. Virtutea nu mai e un merit, Căci merit nu-i când nu e luptă. Asupra ta ei nu se-ntărât Cu viața-n joc, cu mintea ruptă; Mânând cu anii colbul școlii, Ei cred făr ... a fi înțeles, Din cărți străvechi roase de molii Își împlu mintea cu eres. Ei nu pătrund a ta mărire  Minune-i pentru dânșii tot. Necercetând nimic în fire, Nimic nu știu, nimic nu pot; Căci nu-i supusă lămuririi Gândirea-n capul înțelept  La toate farmecele firii Se bat cu mânile pe piept. Urmând a cărților străveche Statornic, nemișcat ...
... decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orice îndoială: Biblia. El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sunt scântei semănate pe bolta cerului numai spre plăcerea ... El nu găsea nici o contrazicere în Biblie , unde toată lumea se zice a fi creată pentru bunul plac al oamenilor. Dacă lumea-i nemărginită, fiecare punct îi tot așa de bine centrul ei ca și cele ce-l înconjură, așadar lumea-i făcută pentru plăcerea fiecărui din centrele sale în aceeași măsură, fiecare zice că numai pentru el, și drept, căci el e tot în lume, dacă ... că această lume contrazicea în curentul ei curentului aceluia pe care el și-l pusese ca ținta istoriei omenești. El citise încă-n tinerețe scrieri de-ale enciclopediștilor, dar ei- ...
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel Bătrân
... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare Se înșiră pe covoare Jețuri de lemn dat la strug Săpate cu meșteșug; Icea șese, colo șese, Pentru boierii alese. La a tronului său scări Șed în două părți ... lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-
Mihai Eminescu - Dragoș Vodă cel bătrân
... grele și cu creste Cum au fost și nu mai este. Printre arcurile grele, Printre negrele zăbrele Abia soarele străbate Între tinzi întunecate; În pereți de piatră goală Au înfipt făclii de smoală, Fumegând, cu flăcări roșii Luminează-ntunecoșii Stâlpi de piatră grei și suri Unde-atârnă armături, Arătând a lor rugină Sub făclia de rășină, Paveze, mănuși leite, Caște mândre, poleite, Și pieptare, obrăzare Și arcuri de vânătoare. Iar în fundul salei drepte Se-nalță pe șapte trepte Tronul Domnului creștin, Coperit de-un baldachin, Iară-n jețul auriu Șade Dragoș brumăriu, Barba albă până-n brâu, Cu ochi negri viforoși; Coroana de aur roș Strălucind frumos pe frunte Peste pletele cărunte; Pe-a hlamidei sale cute Flori de aur sunt cusute; Și cu fața înțeleaptă Și cu schiptru-n mâna dreaptă. Ochii mândri și-i îndreaptă. Iar l-a tronului picioare Se înșiră pe covoare Jețuri de lemn dat la strug Săpate cu meșteșug; Icea șese, colo șese, Pentru boierii alese. La a tronului său scări Șed în două părți ... lor trepte, Ca poruncile-i s-aștepte. Vornicul Țării-
Ștefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg
... Ştefan Octavian Iosif - Clopotele din N%C3%BCrnberg Clopotele din NĂ¼rnberg de Ștefan Octavian Iosif La NĂ¼rnberg, în vechiul castel, Stăteam rezemat de-o fereastră, Privind cum se-mbracă sub el Orașul în negură-albastră. Și purpur plutea în fâșii Prin negura vânătă-a serii, Pe ... Și cum rămăsesem visând, Un clopot începe să sune Așa de duios și de blând De parcă o rugă ar spune... El sună, și alte-i răspund Cântând ca argintul de clare, Și-odată s-aude, din fund, Și clopotul domului mare! Și valuri de-adânci armonii Plutesc în fantastice zboruri, Părând că sunt sute și mii De îngeri ce murmură-n coruri... Dar eu, ca furat de un val, Pierdut în concertul haotic, Mă văd într-o sală de bal, O sală-n mărețul stil gotic. Și albă ca albul din crin, Ca umbra din umbră ușoară, De mine s-apropie lin O falnică, blondă fecioară. Eu stau și de-abia mai respir, Cuprins de-o sfială stângace, Dar ochii ei mari de ...
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... poarte cel ce este creditor. CÂND CERI ȘI NU ȚI SE TRECE, TE-NTORCI CU INIMA RECE Într-o zi viind la Hogea un prieten i-a cerut Să-i dea frânghia de rufe, numai pentru un minut; - De n-aș avea, Hoge zise, vreo trebuință de ea, Ț-aș fi zis cu toată voia: poftim, frate, de o ia; Dar am să întinz pe dânsa, să usuc niște pospai [2] - Nu-mi spui – acela răspunse – că nu vrei să mi ... l-a dat, Arătând cu jeluire cum și ce fel l-a-nșelat. Fiind dar Nastratin Hogea la judecată adus, El totodată de față și dovezile ș-a pus, Cum că i-a spus adevărul, că e un cap de măgar, Când i-a făcut întrebare de ce e greu la cântar. Judecata pe temeiul dovezilor drept dând dar, Cumpărătorul rămase cu capul cel de măgar. UN NEBUN FĂGĂDUIEȘTE ȘI-NȚELEPTUL S-AMĂGEȘTE Într-o zi, Nastratin Hogea, ceartă c-un vecin având, Fuse tras la judecată, pentru dânsul jalbă ... apucă odată ca să-și facă un cuptor, Pe nevasta sa-mprejuru-
Duiliu Zamfirescu - La bal mascat
... Învățînd-o cu-al său spirit cum că chiar la bal se cască. Iar de-o parte, o paiață, cu un glas răutăcios, Spunea că-i mai sus prin oameni cel ce e mai caraghios. Gazu'și trimetea din aer razele-i luminătoare Arătînd că-n lumea noastră tot ce dă lumină, moare. Dar că raza care moare, spre al omului necaz, Străbătînd masca de pînză, vede masca de obraz. Stam pe-o bancă; — gîndul însă se ducea ca o furtună Către-o țară-n care astăzi nu mai mergem împreună. Și plimbîndu ... care-aduce pacea minții ! De-aș putea să-ți umplu porii cu veninul suferinții, Ca să plîngi și tu, să suferi și să-nveți ce-i a uita, Timpule, aș rîde vesel de nenorocirea ta. Astfel dar ședeam pe-o bancă cugetînd; cum stam pe gînduri Văd o mască că se rupe din a danțurilor rînduri ... ți scuturi de pe aripi praful florilor cerești? Ca în schimb să strîngi tot praful mișeliilor lumești? Ea tăcea... dar mîna-i albă se-ncleștase de ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... într-un suflet pustiit. Apoi glob rubinos, nopții dând mișcare și viață, Se-nălță și, dimprejuru-i dese umbre depărtând, Pe-ale stejarilor vârfuri, piramide de verdeață, Se opri; apoi privirea-i peste lume aruncând, Lumină adânci prăpăstii, mănăstirea învechită, Feudală cetățuie, ce de turnuri ocolită, Ce de lună colorată și privită de departe Părea unul din acele osianice palate Unde geniuri, fantome cu urgie se izbesc: Și pustiul fără margini, și cărarea rătăcită, Stânca, peștera adâncă, în ... lor crudă dorință Cuprind munții, închid drumul ungurului spăimântat. Astfel e atunci omorul, cât ostașul încetează Obosit, și riga singur cu puțini scapă fugind; Strălucitele-i veșminte le aruncă el de groază, Plânge și în a sa țară se întoarce blestemând. Niciodată astă lună ce înoată în tărie, Ca fanal purtat de valuri pe a mărilor câmpie, Mai mult număr de cadavre de atunci n-a luminat, Niciodată mândru vultur ce-n văzduh se cumpănește, Acel domn al atmosferei ce un veac întreg trăiește, De o pradă-așa bogată încă nu s-a-ndestulat. Se găsesc ș-acum pe râpe bucăți de
... Vasile Alecsandri - Păsărica Păsărica de Vasile Alecsandri — Albă păsărică ! Ce stai singurică Lîngă cuibul tău ? Nu-i ziua senină, Sau nu curge lină Apa la pîrău ? De ce plîngi cu jale ? Vezi sorile tale Cum se veselesc. Prin luncile-umbroase Vezi cît de voioase Zbor și ciripesc ! Ce durere, spune, Ce dor greu supune Inimioara ta, De stai singurică, Dragă păsărică, Și nu poți cînta ? — Frate,-n depărtare O pajură mare Se-nalță mereu. Gheara-i se lungește, Ochiu-i se țintește Tot spre cuibul meu. Apa-i lină, frate, Frunza lin se bate În codru-nflorit. Dar cuibu-mi jos cade Că de
Ioan Slavici - Păcală în satul lui
... hotar. Umbla și ea cum umblase și stăpânul ei mai nainte de a se fi astâmpărat, și unde n-o căutai, acolo dădeai de ea, mai prin lanul de grâu, mai prin porumbiște, mai știe bunul Dumnezeu pe unde. Iară Păcală li se plângea oamenilor că prea i s-a făcut răzleață ju- ninca și că are treabă și nu poate umbla după ea. Nu-i vorbă, oamenii s-ar fi plâns și ei, dar nu mai aveau cui să i se plângă când Păcală îi lua pe dinainte și li se plângea de te prindea mila de el. Când văzură dar că juninca lui Păcală în curând are să fie vacă, oamenii se puseră pe gânduri. Știau ei cum au să urmeze ... ca toată muierea bună și credincioasă, îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere, grăi bărbatul după ce se mai încălzi în cuibul lui, mie mi-e foame; n-ai tu ceva de ...
Anton Pann - Tăcerea e ca mierea
... Anton Pann - Tăcerea e ca mierea Tăcerea e ca mierea de Anton Pann 0 muiere rea, limbută, Otrăvită, netăcută, Nu înceta cu certatul, Tot își judeca bărbatul. El iar cu firea neghioabă De bătăi o făcea toabă. Așa ea ce să gîndește, Într-o zi nu zăbovește, Merge la o vrăjitoare, Vestită fermecătoare, Să roagă cu bună plată ... atuncea ia îndată D-astă apă descîntată Și o ține strîns în gură, Să nu-ți pice picătură, Pînă cînd vezi că el tace Și de ceartă chefu-și face. Ș-așa cum zic făcînd, mamă, Scapi de rău cu bună seamă. Deci ea asfel învățată, Luînd ulciorul îndată Și ducîndu-se acasă, Veni bărbatul la masă, Care d-o mică pricină Începu ... cu bărbatul pace ? Ea răspunse bucuroasă : -Sînt, leica mea, sănătoasă, De bătăi acum nu-mi pasă, Am toată pacea în casă, Că îmblinzii pe bărbatul, I-a lipsit acum turbatul. Ruda ei, vrînd s-o-nțeleagă, 0-ntrebă : -Cum făcuși, dragă ? Atunci pățita să puse Și toate de rînd le spuse, Cum, ce fel făcu ea treabă Ducîndu-se la o babă Și, în scurt, acum, în gură Cum ia acea băutură, Pe