Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 841 - 850 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Dimitrie Anghel - Reveria unei statui
... de catifea roșie, cu albastre perdele de atlaz, și iată, ori i se pare lui, că lîngă cort s-a făcut un jilț de piatră străveche, lustruit de vremuri, în care a stat odată. Da, e jilțul lui, de-a cărui spetează s-a râzimat de atîtea ori și a visat plecîndu-și capul pe mînă în ceasurile de îndoială. E jilțul lui, în fața căruia au venit și au îngenunchiat atîți năpăstuiți ca să asculte cuvîntul de judecată, e jilțul lui părăsit la Cetatea Neamțului, de unde a plecat într-un ajun de bătălie. Pete roșii de sînge i se zugrăvesc dinainte, capete tăiate bolborosesc în agonie, chipuri viclene de boieri se adună în sfat, soli cu haine prăfuite apar, și el nu mai e pe calul lui de bronz, ci pe jilțul de piatră, într-o sală veche cu arcade sonore... Dar un cor de glasuri a răsunat și piața iar s-a umplut de lume, și întreaga oștire în haine lucitoare a dus arma pentru onor, și nu e oștirea lui, și cîntecul pe care ei îl cîntă, cu toate
... se întoarce înapoi. Vârtelnița se mișcă alene, scârțâind îndelungat, și lasă firul a se dezveli. Din când în când, scârțâitura încetează și firul nu mai curge. Sanda fuge la vârtelniță, descurcă firele și iarăși părândă parii. Așa se urzește pânza. Și gardul e cel mai bun urzitor: pari bătuți unul lângă altul și legați între dânșii, loc de șase palme de la pământ, cu o împletitură de nuiele. Lângă gard locul e neted; dincolo grădina cu legume și cu flori. Cucurbăta se întinde de-a lungul, se ridică și pe alocurea se răsucește până în vârful parilor, încât firul Sandei se ascunde în verdeața frunzelor ori scutură ... iarăși se arată la cotitură. Câinele tresare, prinde viață și, cu ochii ațintiți la Sanda, se repede în sus. Pentru o fată care urzește pânză de-a lungul gardului, un câine flocan, mai ales când nu vine, ci se repede, totdeauna este o ivire mai mult decât supărăcioasă. Sanda țipă, apoi rămase încremenită de spaimă, cu fața albă ca fagurele și cu ochii ațintiți la câine. Ca o șopârlă însă, cu labele întinse, colbăind cu coada și scheunând, se ... ceva nepriincios. Pascu
Ion Luca Caragiale - Două loturi
... iar madam Popescu se repede în odaie, fiindcă era în nĂ©gligĂ©. D. căpitan Pandele intră ca o furtună și, vorbind din ce în ce mai tare, ca și cum d. Lefter ar fi surd: - Bine, nene, păcatele mele! de ce n-ai venit la berărie?... se poate să fii așa de indiferent? te caut ca un nebun de atâtea ceasuri? - Ne-a ținut până adineaori turbatul la canțilerie... De ce? - Leftere!... nu știi nimica? - Ce! - Ieri s-a tras lotăriile noastre! - Ei? - Am câștigat! - Nu mă-nnebuni!... Cât? - La amândouă am câștigat loturile mari! ale mari de tot! Și căpitanul pune pe masă listele oficiale și alături carnetul său. În adevăr, carnetul sună tocmai ca-n liste: 076.384 Universitate-Constanța, 109 ... nu mai putea de picioare și de mijloc - se-nțelege de atâta alergătură și de-atâtea ridicături. Să fi ațipit d. Lefter ca vreun sfert de
Ion Luca Caragiale - 1 Aprilie
... mi plac glume de astea! Adică nu că mi-era frică de ce s-a-ntâmplat... nici nu mă gândeam! dar vorba e, nu-mi plac mie astea; că eu îl știam cine e Mișu, laș! și n-are curaj; mi-era frică să nu pățim cu el cum mai pățisem o dată, când s-a-ntâmplat la Hierestrăul Vechi bătaia cu mizerabilii ăilalți, care ne-a atacat, și Mișu de ... râzi! și conversație, și râzi! (face mare haz.) Am stat noi așa, să fi fost până pe la două și jumătate trecute... Mișu era amorezat de nevasta unui cârciumar din dosul Cișmegiului, de la care cumpăra țigări de damă — umbla gătit, cu guler nou, cu țilindru, cu un baston de păr nodoros și cu mănuși — și dăduse și cu parfum. Mișu zice: „Bonsoir, eu mă duc. — Mai stăi... — Nu se poate; mâine am treabă de dimineață la canțilerie.â€� Și a plecat. După ce a plecat Mișu, Cleopatra a început să râză: hihihi! (râde ... Ne lasă pe noi și pleacă ușor spre movilă, noi în partea ailantă și Mitică după ea la distanță — acum auzeam bine: (continuă fluierul ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... prin fapta-i îndrăznește și, negândind, pripit se-avântă În aventura-i nebunească să netezească totu'-n cale venind ce-i vechi să-nlocuiască, chiar de-i primit cu osanale Crezut a fi Înnoitorul, „Pe Zeus, e de milă vrednic!â€� Fiindcă el, cuceritorul, de-ar fi umil, retras, cucernic, Ar cuceri nu doar Pământul, ci universurile toate și de și-ar stăpâni cuvântul din drumul drept nu s-ar abate Când, în tăcerea-i știutoare și-n pacea-n sine regăsită, ar spune pentru fiecare o rugăciune-abia șoptită... VII Ce-i ... nimic mai simplu, ți se pare. Privești. Dar cine poartă vina de n-o zărești în depărtare? IX Credeam că-n lumea ce m-așteaptă nu voi trăi dezamăgirea, asemeni celui ce-și îndreaptă atenția spre omenirea Și ea, la rându-i, înșelată de mintea ce-i lăsată-anume să-și joace-n Piesa nesemnată perfidu-i rol, acel s-adune O lume-ntreagă spectatoare, prin măiestria-i dovedită ... aprige sentințe, și prin durere să slăbească, nemaihrănind prin noi dorințe, o vanitate omenească.â€� Același glas, tăcut, rostește vestind intrarea în netimp, când mintea nu-i ...
... Gheorghe Asachi - Castorii Castorii de Gheorghe Asachi Lângă-o curte boierească, în grădină minunată, Un castor ș-a sa familie trăia-n apa cea curată, De mănunți fii și fiice avea câte o păreche, Casa lui era de bârne, dup-a țărei modă veche. Ostenind cu ghibacie Și păzind iconomie, Spre nutreț ave-n camară Tot producturi de la țară: Frunză, scoarță, nuci și ghindă, La prânz, cină și merindă. Cu această rânduială Trăiau fără de sminteală În duratul foișor Acii soți cu fiii lor Fericiți, d-ar fi urmat Cu cest metod măsurat, Ce din neam în neam de fire Li s-au dat spre moștenire, Și-n repaos gios trăind, Mai presus n-ar fi dorind. Dar o pildă prea străină De-a lor sistemă-i dizbină; Din apoasa lor camară Ieșia adeseori, Pe răcoare, cătră sară, Cu soția-cel castor, Și primblându-se prin ... parter, Cu-nvățatul guverner, Tineretul boierin Dialect vorbea străin. La aceste luând sama, A castorului madama Începu la soț să zică: Oare știi de ce, frățică, Firea e deosăbită Într-un om și într-o vită? Educația totdeauna O preface în mai
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină Cât un fir de neghină de Emil Gârleanu „Nu trebuie să fii cât un munte de mare ca să poți judeca. Ci de-ai fi cât o neghină, ori cât un fir de colb, dacă ai în căpușorul tău scânteia dumnezeiască ce cuprinde lumea, ți-i de ajuns: știi ce ești, de unde vii și-ncotro trebuie să te îndrepți.â€� Gândirea aceasta i-o spusese gânganiei o furnică. Și spusa muncitoarei îi intrase atunci pe o ... apă, dincolo oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba gângania. Unde să mă așez ca să rămân liniștită?â€� Atunci în față i se ridică deodată casa, locuința stăpânului grădinii. â ... Vasăzică, și aici, iad. Și gândul o munci iar: Ce rost avea pe lume?... Toate celelalte vietăți păreau că au o chemare. Și fluturul? Cum de nu. Dar fluturul e încântarea ochilor, floare zburătoare, o picurare vie din curcubeu. Furnica își face casă, agonisește, trăiesc mii la un loc; furnica, dacă ar ... de
Constantin Stamati-Ciurea - Un ajun de Anul Nou
... nea, ce se spulberă în pusÂtiu, înghețând de viu și îngropând în troian pe călătorul rătăcit. Deci târgovețul birocrat sau locuitorul nerăzlețit din oraș nu o dată cu înfiorare își închipuie pe acel nenorocit, care pe neașÂteptate a fost prins de turbatele valuri sau viscole, în care el e împins la pieire, trecând prin orele fioroase de schingiuiri ca ale iadului, și ajungând la nesimțirea agoniei, apoi la somnul etern. Astfel de pericol e mai îngrozitor decât cel mai crunt asalt din răzbel, unde omul, fie cât de mișcat și fricos, totuși, simțindu-se în mijlocul camarazilor, pe nevrute se electrizează de la cei mai curajoși, primește oareșcare voinicie și, împins de impulsul geneÂral, cu supunere și fără a-și da seama, pășește înainte prin ploaia de glonți și rețeaua de baionete. De aceste gânduri eram cuprins când odată, ducându-mă de la Odesa în ospeție de Anul Nou la una din fiicele mele, măritată în Austria, mă aflam iarna în călătorie pe calea ferată. Calea însă era în multe locuri troienită ... cu o mulțime de oaspeți, ce i-a luat la curtea sa. ...
Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite
... cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s ... moși strămoși, de nu se mai ține minte când... - Să trăiești, s'o stăpânești ! că, drept să-ți spun, frumoasă casă ai. - Frumoasă... e frumoasă, nu zic, și tocmai de aia o iubesc, domnule, și nu vreau să mă despart de ...
Ion Luca Caragiale - Slăbiciune
... bucureștenii? E ușor de răspuns: Muscalul! Muscalul, se-nțelege, nu atât din punctul de vedere politic sau social și cu atât mai puțin din punctul de vedere economic, fiindca muscalul nu vrea să știe de regulamentele noastre polițienești, nu admite tarifele noastre oficiale; muscalul ține la tariful său autonom. În adevăr, ia să vedem. Tariful birjarilor de piață sună astfel: „2 lei o oră în raza orașului; 1 leu o cursă ce nu trece peste ceas; 2 lei cursa de la și până la gări." Aș! crezi că vrea să știe muscalul de asta! Dar putem noi tolera în statul nostru, în Capitală, ca niște străini să nesocotească regulamentele stabilite? Firește că putem. De ce să nu putem? Nimic pe lume nu se poate mai ușor decât a tolera. Dar e drept să îndoiască, să întreiască și, la zile mari, să împătrească prețul curselor? Fără nici o ezitare ... o și pe ea. Așa că-i foarte drăguță?... Cu cât gust se îmbracă! Ce pălăriuță cochetă! Ce botine elegante! Ia priviți-o cum calcă de ușurel, parcă e o păsărică! S-a oprit... Face un semn de chemare cu mănușa... Cui?... Ei! cui! firește că nu
... i albăstrime, soarele se ridica încet în seninătatea adânc-albastră a cerului, florile se trezeau proaspete după somnul lung al nopții, stâncile negre de rouă abureau și se făceau sure, numai p-ici pe colea cădeau din ele, lenevite de căldură, mici bucăți de nisip și piatră. Din niște colți de stânci despre apus se ridica o mănăstire veche încunjurată cu muri, asemenea unei cetățui, și de după muri vedeai pe ici pe colea câte-un vârf verde de plop ori de castan. Acoperămintele țuguiete de olane mucigăite, bolta neagră a bisericii, zidurile împrejmuitoare risipite și năpustite în risipa lor de plante grase, de furnici ce-și fondau state, de procesii lungi de gâze roșii care se soreau cu nespusă lene, poarta de stejar de o vechime seculară, scările de piatră tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în ... Vrei s-alerg eu după el? — Ei nu... — Ei da... Complimentele mele, domnișoară, zise Francesco repezindu-se spre ușă. L-ar fi oprit... ...