Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ DREPTURI

 Rezultatele 841 - 850 din aproximativ 860 pentru FĂRĂ DREPTURI.

Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei

Constantin Stamati-Ciurea - Carpaţii, Basarabia şi un rezumat istoric asupra cetăţilor ei Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei de Constantin Stamati-Ciurea În Basarabia, ținutul Hotinului, 8 kilometri departe de Prut, se află pe hotarul moșiilor Caracușeni și Ghilavăț o stâncă, care este cea mai înaltă din tot ținutul. Privind de pe această stâncă într-o seară senină cu o atmosferă limpede, pe când soarele la apus luminează cu raze purpurii orizontul, atunci în depărtare se zăresc destul de lămurit contururile măgurilor munților Carpați, al căror șir se reazemă cu un capăt în Galiția, iar cu altul în România. Cu toate că după atlanturile geografice acești munți sunt izolați de Basarabia, eu am ferma opinie, că ramurile lor, cu un capăt dinspre sud sub gradul al 14-lea al înclinațiunii acului mag­netic, trec de-a curmezișul Basarabia în două lanțuri, unul de­spre sud-est de la Ungheni până la Orhei și Nistru, iar alt lanț spre nord-est din Bucovina spre Hotin, înșirându-se de-a lungul Nistrului până la Soroca și alcătuind cele mai pitorești stânci, ce ca și niște ziduri colosale stau între Basarabia și Podolia. Carpații sunt ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848 Un episod din anul 1848 de Vasile Alecsandri Fragment reprezentând partea a doua a romanului neterminat Dridri . Fragmentul a apărut, sub titlul de mai sus , în 1869. Încercarea de răscoală din ziua de 28 martie 1848, care avu în Iași o nereușire atât de tristă, grație unor șefi buni de gură și mai buni încă de fugă, a obligat pe mulți tineri din Moldova, victime entuziasmului patriotic, a se desțăra, pentru ca să scape de persecutările unui guvern cuprins de spaimă. Unul din ei, pe care-l vom numi Vali, era mai cu deosebire amenințat de a resimți efectul acelei spaime domnești, ce se traducea în acte de cruzime, însă el parveni a se refugia în munții Hangului. Visul s[...]n urma evenimentelor din capitală, nu țintea la mai puțin decât la deșteptarea poporimii muntene, pe care el voia să o reverse ca un torent asupra tronului. Vis naiv al unei închipuiri de poet! Acel tron devenise în adevăr un simplu scaun rusesc, după zisul mulțimii; dar prestigiul său nu se stinsese încă de tot în ochii țării; ...

 

Nicolae Gane - Două zile la Slănic

Nicolae Gane - Două zile la Slănic Două zile la Slănic de Nicolae Gane Într-o odăiță mică și cam umedă de pe strada Popa Tatu din București locuia Nae Peruzescu. Ferestrele odăiei, întoarse spre miazănoapte, nu erau nici vara, nici iarna luminate de soare, și fațada casei, de mult nereparată, avea un aer posomorât. Se vedea cât de colo că e cuib de sărăcie. Dar înlăuntru locuia un tânăr cu mare viitor. Nu împlinise încă treizeci de ani, și Nae Peruzescu ajunsese arhivar la tribunalul de Ilfov. Născut la Târgoviștea, orașul de descălecătoare, care a scos la maidan cea mai fină prăsilă de oameni mari, el fusese rând pe rând țiitor de registre la primăria din Caracal, prețăluitor la vama din Burdujeni și perceptor la bariera Șorogari din Iași, o întreagă carieră făcută în scurt timp. Carte nu prea învățase în copilărie și nu știa, zău, dacă din cele patru clase primare îi mai rămăsese altăceva decât știința scrierii și a cetirei și oarecare elemente de aritmetică. Însă pentru oameni ca el cartea nu-i bună decât doar pentru a le strica originalitatea talentului, căci era într-adevăr talentat. Nae Peruzescu. Scria romanuri, ...

 

Mihail Kogălniceanu - Ștefan cel Mare în târgul Băiei

Mihail Kogălniceanu - Ştefan cel Mare în târgul Băiei Ștefan cel Mare în târgul Băiei de Mihail Kogălniceanu Toate popoarele au câte un bărbat în care au personificat idealul virtuților și însușirilor ce ar dori să găsească în domnitorul lor; numele și faptele acestor bărbați îndumnezeiți se fac o fală, o proprietate națională și, din neam în neam, din veac în veac, aureola de slavă ce-i înconjură crește și se sporește mai mult, și tot ce este mare, frumos, eroic se atribuie geniului și brațului lor. Un asemene bărbat a avut și Moldavia; și acesta este Ștefan cel Mare. Nici un domn, înaintea sau în urma lui, n-a ajuns la vânta și celebritatea sa; nici unul nu și-a păstrat între moldoveni, și pot zice între români, un nume așa de drag, așa de curat, așa de popular ca al lui; încă astăzi, aproape de trei veacuri și jumătate după moartea sa, Ștefan cel Mare este idealul poporului nostru; el personifică patriotismul, vitejia, dreptatea, bunătatea [1], în sfârșit, toate însușirile unui mare domn, a unui geniu scutitor. Numele său nu mai puțin răsună astăzi decât în frumoasele timpuri când steagurile ...

 

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act

Constantin Negruzzi - Cârlanii, vodevil într-un act Cârlanii, vodevil într-un act de Constantin Negruzzi Apărută în broșură, Iași, 1849. Reprezentat pe Teatrul Național în folosul emigraților din Transilvania la 1849. Cuprins 1 Distribuție 2 Scena 1 3 Scena 2 4 Scena 3 5 Scena 4 6 Scena 5 7 Scena 6 8 Scena 7 9 Scena 8 10 Scena 9 11 Scena 10 12 Scena 11 13 Scena 12 14 Scena 13 15 Scena 14 16 Scena 15 17 Scena 16 18 Scena 17 19 Scena 18 20 Scena 19 21 Scena 20 22 Scena 21 23 Notă Distribuție Persoane LIONESCU, fiiul boierului proprietar MIRON și TERINTE țărani fruntași DOMNICA, femeia lui Miron VOCHIȚA, femeia lui Terinte Scena se pitrece într-un sat, în dreapta și în stânga câte o casă țărănească, în fund clopotnița bisericei. Scena 1 Miron, Terinte MIRON: Ce ai, nene Terinte, de ești așa de posomorât? nu ț-ai adunat fânul? Nu ț-ai cules păpușoii? TERINTE: Ba, i-am cules. MIRON: Apoi de ce ești zborșit? TERINTE: Nu știu. MIRON: Cum nu știi? Ien nu mai îmbla și-mi spune ce ai. știi că eu ție îți spun tot ce am pe inimă, ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... și cu spor. Aveau însă și oamenii aceștia o mare și nesecată mâhnire-n su- fletele lor: nu le făcuse Dumnezeu parte de copii, și fără de copii viața, mai ales cea bună, n-are nici un rost. Să fi avut fie măcar numai unul, ca să aibă de cine să ... a plecat să strângă cumva, de undeva, ceva pentru spuza lui de copii. A tot umblat el așa din om în om fără de nici o cărare, dar degea- ba vorbea despre copiii lui. "Mare lucru! zicea unul. Parcă copii nu mai au și alții?!" "De ce ți ...

 

Vasile Alecsandri - Mănăstirea Argeșului

... n-a mai fost altă. Domnul o privea Și se-nveselea Și astfel grăia: ,,Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari! Spuneți-mi cu drept, Cu mâna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă mănastire Pentru pomenire Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă! Iar cei ... cineva umblă în munții țărilor române, el aude în depărtare un fluier păstoresc ce sună cu dulceața un cântec de dor. Atunci el se oprește fără voie, dominat de un farmec necunoscut pentru ca să asculte mult timp aceste suspinuri ale muntelui." În călătoriile mele prin munți după căutarea baladelor poporale ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

... i stă s-o coacă, Și-n acest rai, în astă lume suavă De mulțămire se simțea bolnavă. Dar de a ei frumseță fără seamăn Auzi feciorul de-mpărat Florin, Norocul lui cu-al ei îi pare geamăn, De-atunci un foc îl mistuie în sin. ,,În van stau ... de-ți cată ținta, Căci strimt e drumul și e grea potica. Ia calul meu cel alb; el se avântă, Ca gândul zboară-n lume fără frică, Dar dacă vrei s-o afli, ține minte: Nu sta în valea- aducerei aminte . Porni în lume, singurel, în toiu-i. Îl duce calu ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... cu durere. — Singur în America sau singur în Europa nu e totuna pentru mine? observă Alexis suspinând. Deodată, Margărita își ridică ochii, îi ținti drept în ochii lui Alexis și zise, inspirată de-o gândire ademenitoare: — Dar... dacă voi veni și eu la primăvară în Paris... sau la vară ...

 

George Coșbuc - Izvor de apă vie

... fii împărătești Cătau ori cu tovarăși iubiți ori numai sânguri Izvorul de apă-vie. și spun că era-n crânguri Acel izvor, în codrii vechi fără de cărări, Și-un monstru sta la pază, bălaur ce pe nări Și gură vărsa flăcări, de foc avea plămânii. Iar dacă vrei legenda, frumos ...

 

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte

Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte Nou chip de a face curte de Mihail Kogălniceanu O siecle! Ă©tait-ce donc la l'oeuvre Que ton bras s'Ă©tait imposĂ©?... Ta hache entame et secoue Le monument des vieilles moeurs EDOUARD TURQUETY Nou? Da ce-i astăzi nou sub soare? Nu sunt toate trecute? Nu sunt toate vechi? Nu-i cinstea veche, încât n-o mai găsești pe pământ? Nu-i patriotismul vechi, încât de-abia îi mai afli numele în gura procleților? Nu sunt, în sfârșit, vechi, paragine de vechi, toate virtuțile și toate vițiurile, pân' și moda? Ș-apoi mai ai încă pretenție să ne arăți ceva nou, și încă ce? Un nou chip de a face curte! Asta este, zău, o mare obrăznicie din partea-ți, când știi că, în veacul ist de aur, noi am învechit toate chipurile de a face și de a răsface curte. Ei bine! cu toate aceste, chipul meu este nou, pentru că este nevinovat; și că, pentru oamenii civilizați ca dumneavoastră, numai nevinovăția a mai rămas încă un lucru nou, nevăzut, neauzit. Câteodată ți se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>