Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru EA

 Rezultatele 841 - 850 din aproximativ 2472 pentru EA.

Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)

Dimitrie Anghel - Ţiganii (Anghel) Țiganii de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , III, 756, 25 ian. 1911, p. 1. Cînd soarele urca încă nevăzut, departe, după dealuri, rumenind zarea, pe largul șesului întins și galben, cei ce nu cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat, umbrele de cai au fluturat din coame, apoi, liberați de hamurile de frînghii, au prins să pască iarba rară. Un țol negru, întins pe cîțiva pari, a făcut o perdea dinspre partea vîntului. O licărire sfioasă de lumină a tremurat, vîlvătaia unor flăcări albastre a zbuciumat apoi și un ceaun negru a fost așezat pe pirostrii. Puținul ce dă viață : cîțiva pumni de făină galbenă ca aurul și mîna obișnuită de sare, aruncată pe fundul negru al unui ceaun, a fost de ajuns ca să înveselească hoarda. Sclipiri ...

 

Dimitrie Anghel - Clopotele

Dimitrie Anghel - Clopotele Clopotele de Dimitrie Anghel Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !... Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și ...

 

Dimitrie Anghel - Dantura

Dimitrie Anghel - Dantura Dantura de Dimitrie Anghel Din volumul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , III, 1046, 14 nov. 1911, p. 1. A moșteni implică un cadavru, evocă un catafalc, făclii aprinse care ard și flutură, coroane și discursuri de multe ori ; și cu toate acestea, ce dulce lucru e a moșteni. Ce voluptate e să te găsești stăpîn pe un lucru de-a gata muncit, să devii proprietar în cursul unei nopți, să deschizi uși și sertare care ți-erau străine, să-ți predai la intrare pălăria și pardesiul unui servitor ce ți se înclină și să-ți asculți singur zgomotul pașilor ce trezesc ecourile propriului tău eu , care se va așeza și etala fără nici o discuție, în locul binevoitorului de cujus , care a fost așa de gentil să se strămute într-o proprietate în adevăr inalienabilă. En rîd, și cu toate acestea fiecăruia îi se poate întîmpla o asemenea năpastă, să muncească pentru un altul. Unii se conving devreme că banul odată agonisit muncește singur pentru tine și că telepatii ciudate și afinități nebănuite există între ban și ban. Încredințați de aceasta, pîna ce ajung să aibă ...

 

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

... glasul strident al trîmbiței, avînd și din sîngele celuilalt, se va opri visător și va ezita să pască o floare ce poartă culorile curcubeului pe ea și pe care întîmplarea a odrăslit-o în imensul și monotonul lan al ierburilor, unde fiecare fir e la fel. Tu uiți că ...

 

Dimitrie Anghel - Nuntă la țară

... chemare; Își uită reumatismul veteranii Și cercul horei crește tot mai mare… Dar iată că mireasa-n prag s-arată Și, după vechea datină păgână, Ea își desprinde vălul ei de fată Și-l ține-o clipă fluturând în mână. Asemenea unui stol de rândunele Vin fetele în ceată zgomotoasă Și ...

 

Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă

... le înțelegea graiul și le știa puterile. Alături pe drum, cînd pe dreapta, cînd pe stînga, umbra lor ca alți cai imaginari se înhăma și ea în umbre de hamuri și, bătute de umbra biciului, ne întovărășea pretutindeni. Deasupra cîmpului gol, trecînd peste miriști și arături, stolurile de grauri ori de ... adevărată. Nu era nici un bucentaur, nici un vas-fantomâ, nici fantastică arcă, și era totuși un șlep, o ruină de corabie ce înfruntase și ea valurile și întâmplările, ce avusese o flamură și un nume sonor, un căpitan și o busolă poate. Ca adus de cine știe ce furtună uriașă ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice

Dimitrie Bolintineanu - Aprodul Purice Aprodul Purice de Dimitrie Bolintineanu S-aprinsese-n luptă Hroiot cel tiran. Când s-abate calul marelui Ștefan, Purice-i oferă calul său îndată. Domnul nu ajunge scara ridicată. — ,,Doamne! Moviliță mă voi face eu, Ca să poți să-ncaleci după gâtul meu! Zice și se pleacă. Ștefan, fără muncă, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-aruncă. — ,,Purice, sărace! De voi câștiga, În movilă-naltă eu te voi schimba. Omul este mare, nu prin al său nume, Naștere, avere, ci prin fapte bune; Faptele sunt nobili, nu țărâna sa Ce deopotrivă viermii-o vor mânca. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Și acum, Movilă, aidi a ne lupta! Căci urmașii noștri nu ne-or semăna! Mulți români chiar astăzi la străini aleargă Și prin ei așteaptă țara ca să meargă. Și cum vrei ca viața la ei a afla, Când tu nu o afli în inima ta! Cel străin nu-ți face niciodată bine Fără să câștige drepturi peste tine. Nu zic c-o să piară neamul românesc; Dar sunt timpi în care popolii slăbesc; Cum sunt ani în care pomul ce rodește Nu dă nici o roadă, deși înflorește. Popolii se pleacă când mai- ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna

... spuneți dacă-mpărtășiți Dulcile-mi speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să domnească În orice-ntreprinde mintea omenească. Cele mai deșarte lucruri care sânt Ea le-nviețuiește jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Baia

Dimitrie Bolintineanu - Baia Baia de Dimitrie Bolintineanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Trage-ți încă-o dată spada fulgeroasă, Țară de mari fapte, țara mea frumoasă. Un minut în viață tu te-ai odihnit Și pe păru-ți mândru florile-au pălit! Dulcile surâderi pe buze fecioare Stinsu-s-au la umbra grijii gânditoare. Peste tot răsună cântece de dor Cu suspine triste îngânate-ușor! II Cetele maghiare pe câmpii s-adun, La cetatea Baia tabăra lor pun, Mateiaș solește marelui Ștefan Ca să-l recunoască drept un suzeran. Dar eroul nostru încă-i dă de știre — ,,Până ce românii, mândri de mărire, Pentru țară moartea vor disprețui, Mâinile de lanțuri nu-și vor umili!" III În cetatea veche ungurii-au rămas Și-n plăceri molateci inimile las. Într-o noapte tristă, într-o sărbătoare, Ei înșeală dulce grija gânditoare. Viața, dezbrăcată d-ale ei dureri, Cură pentru dânșii plină de plăceri. Dar p-atunci românii cu cel călcător Nu beau dintr-o cupă viața țării lor. P-a fecioarei frunte, aste sărbători Nu puneau plăpânde și suave flori. IV Noaptea toate seamăn mai spăimântătoare, Moartea le-mprumută vălul de teroare. ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Barnoschi-domnul

... dau Turcilor în țară drepturi ce ei n-au. Dreptul vă lipsește... Patria română N-a învins-o nimeni cu armele-n mână! Ea plătește vouă să o apărăți; Nu ca să o spargeți, nu să-o-ngenuncheați. Mândri de puterea cea materială, Peste țară drepturi vă luați cu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur

... curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și cel ce-o preurmă, Lăsându-și fugarul, pe jos o mai urmă Sub arbori frunziți. Iar fiicele nopții pe lume cobor ... mpărați! El poate să-ți spuie misterele sale... Dar tot e mai bine să pleci p-a ta cale, Spre junii tăi frați!" Ea zice. Streinul voios mulțumi. Spre plopul ce plânge, prin noapte porni. — ,,Tu, care-ntreci vântul prin marea-ți iutețe Și-ntuneci lumina cu-a ... capăt amorul căpriței-fecioare, Îmi spune, să știu!" Dar calul nechează. Săpatele stânci Revarsă prin noapte răsunete-adânci. — ,,Ascultă, străine cu față mult albă! Ea doarme cu mâna pe sabia-i dalbă Și cu-ochii deschiși. Acel ce-ar ajunge să-i dea sărutare Când este-adormită, va face schimbare ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>