Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARE SA
Rezultatele 841 - 850 din aproximativ 875 pentru ARE SA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri
... cu norodul său și un tată ce feciorii lui, fără de rugăciune, v < r > eț să o facă Dumnezeu cu noi, netrĂ©bnicii, din voința sa, fără de a ne ruga lui? Sărac trufaș au urât sufletul mieu, zice Domnul la 25 de capete ale lui Sirah. Nu poate ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici) Toamna de Alexei Mateevici (Schiță din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era frumoasă noaptea în mâhnirea ei posomorâtă, și frumos sunau glasurile flăcăilor. Melodia cântecului lor foarte bine se potrivea cu noaptea tristă și somnoroasă, ca și când cântau ei noaptea de toamnă. Și noaptea părea că ascultă această cântare în tristețea ei, în fâșâitul frunzelor, ce cad din copaci și se duc cu vântul ușor și plângător. Și după cântecele lor plângătoare, ca și vântul, iarăși porneau nebunaticele strigăte de veselie. Așa petreceau flăcăii pân-în zori. Dimineața răcoroasă îi deștepta pe oameni, și satul se înviora în zgomotul lucrului de toamnă, pe când cerul răsăritului își schimba minunatele lui culori. Toamna era frumoasă și bogată. Anul fusese rodnic, și ...
... cu iederi! Văd apoi pe-împărat-Roșu și pe Verdele-mpărat, Văd zăbrelele pe care cest din urmă le-a durat Pentru fată-sa, căci fata la părinți fu numai una Și era detot frumoasă: p-a ei frunte juca luna Și-i juca prin dezmierdare soarele ...
George Coșbuc - Un pipăruș modern
... alta nu găsești în sat, Și oablă-n mers și dreaptă-n stat Și rumenă, părea o fragă— Rar om, să n-o găsească dragă! Avea doi ochi de brebenei, Să mori cercând viață-n ei; Și-avea obraz rotund, molatec; Deci nu-i mirare, dragii mei, Savinca da din ochi scântei Și-Achim era tot-tot jeratec. Dar într-o zi—poznit ... ți bat colbul din scurteică! Ei, hei! Dar cine bombarda? Chiar sfânta maică-a lui sfânt Soare! Zău! Flacără pe nări lăsa, Și-avea priviri răzbunătoare Și-n mâni avea un—hop-șa-șa! —„Ce!? Nu-ți mai stâmperi obiceiul Și nu te-ai săturat de sfat? Triodul zace pe sub pat Și ... ncet la sfânta Luni Și intră-n casă și s-așează Pe-o vatră plină de cărbuni. Bătrâna sta-ntr-un colț de masă Și-avea niște pantofoi mari, Puteai în ei din pod să sari. Avea trei scaune prin casă Și-un pat făcut de patru pari. Avea pe masă dinainte Cilindru plin de „Konig-Tinte“ Și-avea ...
Ion Creangă - Povestea poveștilor
... așa făcători de minuni… — D-apoi dă, cucoană, mai știu eu cine să fi fost? Dumnezeu ori dracul, să-i bag în pchizda mâne-sa, că mai bine nu le-oiu zice, să ierte cinstită fața dumneavoastră, că știu că mi-a făcut-o bună… — Dacă-i ...
... Cele mai multe dintre cântecele poporale încep cu frunză verde . Aceasta provine din iubirea românului pentru natura înverzită. Primăvara cu cerul ei albastru, cu dulcea sa căldură, cu însuflețirea ce ea aduce lumii, amorțită de viforele iernii, naște în inima românului doruri tainice, porniri entuziaste care îl fac a uita ...
Garabet Ibrăileanu - Eternul feminin
... acei care nu fac parte din casa ei sunt străini, sunt chiar dușmani. Când o femeie are simpatie pentru cineva, ea simte nevoia ca acela sa devină membru al familiei ei. Ea nu poate concepe simpatia pentru cineva care, într-un fel sau altul, n-ar face parte din ,,casa" ei ... multe ori interesele comunității mai presus de ale familiei. 18. Generozitatea e o însușire eminamente bărbătească, ca și iertarea și uitarea. Bărbatul e prin natura sa mult mai gata să zică ,,treacă de la mine" și ,,să taie poala și să fugă". Femeia e mai vindicativă, ea are memoria jignirilor și ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
... vale conferența în rezumat, apoi câteva note, luate după natură, despre activitatea în praxă a eminentului pedagog. Trebuie prealabil să spunem că d-sa, totdeauna înainte de e și i , pronunță pe: n ca gn franțuzesc, t ca k , d ca gh , g ca j , c ca ș . Aceasta ...
... să piară de insolație în așteptarea unui ceas păstoresc. Domnul Spyros, cum se întâmplă oricând în asemenea jocuri, se îndrăgostește pe cont propriu de simpatriota sa fragilă și ardentă; și neapărat îi destăinuiește îndată că el e cântărețul de sub fereastră și nu tânărul străin care-l plătea. Însă dacă domnul ...
Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu
... mpărat. El trecea înainte, lăsându-le să-și vază de oușoare. - Și ce trebuință am eu, oare, să știu daca stăpânul tău, Mătăhuz împărat, n-avea noroc la vânat? - Să-ți tai cuvântul cu miere, boierule; dară dacă vei voi să mă asculți până în sfârșit, vei afla că solia mea ...
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac
Emil Gârleanu - Nucul lui Odobac Nucul lui Odobac de Emil Gârleanu Satul Arșițeni e așezat într-o văgăună; casele lui mărunțele și albe, ghemuite una-ntr-alta, se văd, de pe muchile dealurilor dimprejur, ca niște ouă într-un cuibar. Pământul Arșițenilor e nisipos și sterp; iarba crește atât de rară, încât, în loc să îndulcească vederea, pătează, ca o pecingine, fața galbenă a locului. Doi-trei copaci se înalță, istoviți, cu crengile rare, cu frunzele străvezii, care aștern pe jos, vara în amiază, o umbră destrămată, ce mărește și mai mult setea de răcoare. Dar, ca lucru de neînțeles, ca o minune, se ridică pe dealul lutos și sterp dinspre răsărit un nuc strașnic, bătrân, de câteva sute de ani, copac lacom, care suge parcă tot sucul locului dimprejur prin miile de rădăcini ale căror vițe nu mai încap sub pământ și ies, să atârne despletite, ca niște cozi, afară. Din trunchiul gros să nu-l cuprindă trei oameni, muncit, întors și încremenit ca într-un spasm, se desfac două ramuri vânjoase, ce merg, încleștate ca niște brațe, până sus, apoi deodată se izbesc una pe alta în lături, împroșcând fiecare sute și mii de crengi ...