Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARA
Rezultatele 841 - 850 din aproximativ 1581 pentru ARA.
Cincinat Pavelescu - Cântec vesel
Cincinat Pavelescu - Cântec vesel Cântec vesel de Cincinat Pavelescu O, cântece, veniți napoi! Acum din nou sunt fericit. Iubita iarăși mi-a zâmbit Și iar întreabă după voi. O, cântece, vă mulțumesc, Voi sunteți iarăși lângă mine, Ca și în zilele senine, Când îi spuneam că o iubesc. Eu vă simțeam neliniștirea, Căci sufereați necunoscute. Din fundul inimii tăcute Ieșiți! A re-nviat iubirea! Și sunteți dulci și sunteți multe, Adesea m-ați făcut să plâng, Dar azi din nou o să vă strâng Că are cine să v-asculte. Ea vă iubește și vă cheamă, Cătați-o iar frumos și blând, Ca să vă uite-așa curând Nu se putea, vă este
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului
Cincinat Pavelescu - Cântecul omului Cântecul omului de Cincinat Pavelescu Mă-ntorc zdrobit. Ce drum enorm! Vin dintr-o țară depărtată, Pe care harta n-o arată... Sunt obosit, aș vrea să dorm. Sunt ani, sunt ani de când alerg Tot înainte, înainte! Cu-aceeași întrebare-n minte: De unde viu și unde merg? Și barca-mi nu mai e la fel, Iar pânzele-i imaculate, De la plecare, sunt pătate, Ca și o masă de hotel, O mânam eu sau mă ducea În voia vântului tot anul? Eram sau nu eu căpitanul Sărmanei bărci ce rătăcea? O amintire mi-a rămas: Țara nădejdii-n depărtare, Mi se părea atât de mare Și-am ocolit-o într-un ceas! Un gând mă turbură, mâhnit, Ca un ecou de harfă spartă: E visul meu neîmplinit, E idealul meu de artă! În goana lui, izbit de stânci, Mă-ntorc la mal, mânat de soartă, Pe inimă c-o floare moartă, S-ascunză rănile-i adânci. Și-acum, în drumul spre mormânt, Privind amurgul arămiu, Când simt ce-aș fi putut să fiu, Mă-nduioșez văzând ce
Cincinat Pavelescu - Castelul solitar
Cincinat Pavelescu - Castelul solitar Castelul solitar de Cincinat Pavelescu Prietenului meu Georges Schina Bizar, castelul solitar Pe-o stâncă arsă priveghează, Și feudal împrăștiază Poema timpului barbar, Bizar, castelul solitar. Un cavaler în za de fier Pe-un cal de umbră-naintează, A lui armură scânteiază Sub mortul lunii hemisfer, Un cavaler în za de fier. Pe turnul nalt e un semnal, Dar poarta este ferecată Și nici o umbră nu s-arată, Ci roșu arde un fanal, Pe turnul nalt, suprem semnal. Mai face-apoi un singur salt, Apoi descalecă îndată... Azvârle scara fermecată În sus, în sus spre turnul nalt, Mai face-apoi un singur salt. L-așteaptă buzele de jar, L-așteaptă sânurile calde, Și ochii două mari smaralde , Iar sub al dragostei pojar L-așteaptă buzele de jar. E sus pe turlă... dar un corb Croncănitor îl ocolește... La lună zaua lui sclipește, Înaintează ca un orb, Sub croncănirile de corb. Și iată-l într-un coridor Întunecos ca și mormântul, Dar nu-n zadar și-a dat cuvântul... Nestrămutat e al său dor, Și iată-l într-un coridor. Fantasme ies din orice unghi Și pe sub bolte feudale Răsună ...
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F
Cincinat Pavelescu - Cum se face o epigramă%3F Cum se face o epigramă? de Cincinat Pavelescu Epigrama e un fulger scurt, o scăpărare repede țâșnită din cremene când o izbește amnarul. Aș compara-o, de asemenea, cu un mic lampion venețian care, înconjurat de umbra nopții, dă lumina-i capricioasă și strălucește ca o candelă ambulantă pe întunericul mișcător și rece al lagunelor. Lampionul însă are nevoie pentru a lumina să fie înfășurat de banda largă a întunericului. Epigrama, dimpotrivă. Scânteiază numai atunci când o învăluie un exces de lumină. Cu cât inteligența subtilă și pătrunzătoare a cititorului sau a ascultătorilor este tăiată în fețe strălucitoare și multiple, cu atât spiritul poetului e sorbit și se răsfrânge în mințile luminoase, întocmai ca o imagine pe care o înfrumusețează claritatea unei oglinzi de preț. Epigramistul aruncă în aer o droaie de săgeți, dar numai acelea care nimeresc ținta adică impresionează sunt salutate cu freamăte victorioase. Celelalte se pierd rătăcite, ca și ecoul unei pietre aruncate într-o fântână adâncă, a cărei apă depărtată, puțină și noroioasă, înghite și piatra, și ecoul. Ce îngrozitor e să vorbești cuiva care nu te ...
Cincinat Pavelescu - E consul portughez...
Cincinat Pavelescu - E consul portughez... E consul portughez... de Cincinat Pavelescu E consul portughez și n-are Nici un supus pe cât se pare; În schimb, ca să se consoleze, Supus e unei
Cincinat Pavelescu - Egoism Egoism de Cincinat Pavelescu Primul monolog Mi s-au dat două minute pentru a improviza o mică dramă în două monoloage, fiecare de maximum opt versuri, cu titlul Egoism, în care să se ciocnească omul cu animalul. Mi s-a impus primul decor un restaurant, și al doilea: un cimitir. Într-un restaurant la modă, un domn mănâncă o cotletă de miel. Se uită împrejurul lui și face reflecții tăcute Cotleta pare de minune! Ce buni sunt mieii fripți și mici! Vecinul slab cu dama grasă Are un aer de martir! Casierița e lălâie Și glasu-i taie ca un brici... Orice s-ar zice: E mai bine Aici, decât la cimitir! Al doilea monolog Într-un cimitir de țară. Un miel paște iarbă pe mormântul unui domn și, pe cât îl taie capul, cugetă și el Când vezi c-ai fost ursit de soartă Doar miel în lume să te naști, Decât să faci filozofie, Mai igienic e să paști! Ce iarbă grasă! La o treabă Sunt buni și oamenii când mor: Orice s-ar zice: E mai bine Aici, decât la
Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte
Cincinat Pavelescu - Fabule mărunte Fabule mărunte de Cincinat Pavelescu I Greoi aleargă un măgar Cu fruntea-n jos, cu pasul rar; Și iepurele, când îl vede, Ușure-n urma-i se repede, Gonește ca o vijelie L-ajunge și-l întrece, dar... Morală: Ce mare grozăvie Să-ntreci pe un măgar! II Doi șerpi au întrebat o stâncă: Ce-ți face stropul mic de apă? În fiece minut mă sapă Încet-încet și mă mănâncă! Dar ea ca noi nu are dinți Să te mănânce; stâncă, minți! Și stânca le răspunde: Iată, De dinții voștri nu mi-e frică, Căci se tocesc, dar picătura, Deși e albă și e mică, Eternă e ca și
Cincinat Pavelescu - Lui A. Simu
Cincinat Pavelescu - Lui A. Simu Lui A. Simu de Cincinat Pavelescu I care nu avea în muzeu tablouri ale lui Eustațiu Stoenescu, prieten cu C. P. O viață-ntreagă-ai Simu-lat Și gustul și mărinimia, Că până și Academia S-a păcălit și te-a votat. II Muzeul Simu-i lăudabil, Însă defectu-i capital: Are un singur Stoenescu, Și-acela nu-i
Cincinat Pavelescu - Lui Mircea
Cincinat Pavelescu - Lui Mircea Lui Mircea de Cincinat Pavelescu [Pavelescu, autor al epigramei:] Comitem toți o mișelie / Lovind mereu în Cincinat: / Întotdeauna e păcat / S-ataci un leu în agonie. Leul, chiar în agonie, Are-n coada-i vijelie Și-n țărână îl abate Pe nepotul temerar, Care-i trage pe la spate Lovitura de
Cincinat Pavelescu - Lui N. Dunăreanu
Cincinat Pavelescu - Lui N. Dunăreanu Lui N. Dunăreanu de Cincinat Pavelescu I La o șezătoare literară de la Tulcea scriitorul Dunăreanu citind o frumoasă nuvelă, dar cam lungă, eu am improvizat această glumă după sfârșitul citirii Când a-nceput nuvela Dunăreanu, Era la cârmă încă Brătianu; Dar, când sfârși bucata Dunăr... escu Venise generalul Averescu! II Pentru a satisface pe Dunăreanu, careși dase multă osteneală și cu citirea nuvelei sale, și cu organizarea primirii noastre, i-am mai făcut următorul catren la șezătoarea din Tulcea. Eu v-am citit ca să v-ajungă! Amicul Dunăreanu o să spună. Însă nuvela lui, dacă e lungă, Are o scuză: că e
Cincinat Pavelescu - Madrigale (Pavelescu)
Cincinat Pavelescu - Madrigale (Pavelescu) Madrigale de Cincinat Pavelescu pe o fotografie a mea trimisă unor prieteni Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Dacă suferința intimă sculptează Chipul meu ce n-are zâmbetul vioi, E că gelozia poate mă-ntristează Că nu sunt în locul copiei, cu voi. II Te miri că pică-atâtea stele, Dar nu-s doar stele căzătoare, Sunt poate lacrimile mele Ce plâng o dragoste ce moare. III Sub paleta toamnei sângera grădina Împletindu-ți visul cu păreri de rău; Tu făceai buchete și furai lumina Razelor de soare prinse-n părul tău. IV Precum din foc rămâne scrum, Ce-a strălucit o să apună, Azi din iubirea mea nebună Fac cântece pentru volum. V Smarandei De ce în ochii tăi albaștri Plutește-atâta vag mister? Ori te-ai uitat prea mult la cer Și-ai năzuit mereu spre