Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru INIMĂ
Rezultatele 831 - 840 din aproximativ 1427 pentru INIMĂ.
Gheorghe Asachi - Omul literat
Gheorghe Asachi - Omul literat Omul literat de Gheorghe Asachi De când soarta, românilor favorisitoare, au deschis căile pe care au a păși pentru a agiunge la scopul dorit a civilizațiii, mulți tineri, însuflețiți de o vrednică de laudă dorință, ostenesc în deosăbite ramuri, cu țintire a înavuți limba și ideile compatrioților. În unii să descopere talent, în alții numai buna plecare, în puțini fondosul cel clasic neapărat pentru nemerirea țintirii lor. Grăuntea, mai nainte de a putea fi sămănată, au costisit multă sudoare ostenitorului! Sfezile și controversele asupra formelor limbei sunt intempestive și însorb timpul prețios a acelor autori carii, cu însărcinarea traducerii din limbi străine, să par îndatoriți a aduce pe românie străine idiotizme și construcții, încât din asemene fabrici au început a naște bastarduri, pre carii totimea națiii necunoscând, nu le va putea priimi de ai săi fii adevărați. Fondosul limbei noastre, ce pe aiure să caută, să află în sfânta Scriptură, ce este de toți românii înțăleasă; această să se păstreze curată și întreagă, ca singura legătură ce unește încă pe românii despărțiți în staturi deosăbite, și cătră aceasta adaogă- ...
Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova
Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de ...
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul
Gheorghe Asachi - Să ni agiutăm unul pe altul Să ni agiutăm unul pe altul de Gheorghe Asachi În a vieței zile scurte, de suspin și grijă pline, Fiilor de un părinte trai de frați ni se cuvine; S-agiutăm unul pre altul sarcina a o purta, Fiecare om nu poate să rădice partea sa; Dușmani mii ni împresoară sub o mască ipocrită, În o viață amărâtă, însă pururea dorită; Ah, plăcerea iute fuge ca o umbră trecătoare, Iar durerea, grija, dauna între noi sunt stătătoare. Inima cea rătăcită, fără razim ș-agiutor. De dorință vie arde, sau îngheață deseori. Nime dintre noi trăit-au fără lacrimi și durere, Farmecele societății ni-aduc scurtă mângâiere. Să nu-nveninăm dulcimea ce-n picături ni se dă, Medețină slabă foarte pentru pătimire grea. Când urmează între oameni lupta cea răpuitoare, Pare-mi-se a vede hoții, osândiți la închisoare, În loc să-mblânzească soarta ce acolo i-au aruncat, Între ii combat cu fere de care s-au
Gheorghe Asachi - Soarele și negura
Gheorghe Asachi - Soarele şi negura Soarele și negura de Gheorghe Asachi Prin tăria cea azură Trecând soarele de vară, A lui rază-așa căldură Săgetat-au preste țară, Că apele a unui lac Toate-n aburi se prefac. Deci aceste-aburele Agiungând la-naltul lor, Uitând chiar, ca inimi rele, Cui datoare-s cu noroc, S-aduna, se îndesa, Ca-nchegându-se în nor Doar să poată-ntuneca Pe-a lor binefăcător. Însă-atuncea dreptul soare La-ngiosita cea estime Zisu-i-au: Uitat-ai oare Cum agiuns-ai la-nălțime? Pentru-asemenea trufie Vei simți a me urgie! Deci îndată a sale rază Cu putere scânteiază, Norul, umbra au pierit, Negura iar se desface, Și de unde s-au suit În tinos lac iarăși
Gheorghe Asachi - Umelită alăută
Gheorghe Asachi - Umelită alăută Umelită alăută de Gheorghe Asachi Umelită alăută, Alăută a lui Amor, Tu ce viața me trecută Ai cântat de multe ori, În zadar cu măgulie Și nădejde m-ai păscut; Cânt-acum cu duioșie Răpaosul ce-am pierdut! Îns-amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne. A ei buzăle credință Ș-amor mie îmi jura, Însă văd c-a ei voință Au fost de-a mă înșăla. Îndulcita ei rostire Pune inima me-n giug; Până și a ei zâmbire Plin-au fost de vicleșug. Ea ca Vănără îi frumoasă, Dar aș vre, ah, mie amar, Ca să fie mai duioasă, Sau să n-aibă atâta har. Alăută umelită, Vino, mângâie al meu sin, Du la Silvia oțărâtă Înfocatul meu suspin! Tânguindu-te, îi spune De năcazul meu cumplit Ce viața acum răpune Care ei am fost
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
Gheorghe Asachi - Voichiţa de Românie Voichița de Românie de Gheorghe Asachi Persoane Ștefan cel Mare, Domnul Moldovei. Vlad, Domnul Muntenimei. Coste, spatar din Moldova. Voichița, fiia lui Vlad. Sabina, muma ei. Codrat, june sătean. Mina, mireasa lui. Parcalab, muntean. Caraiman, comișelul lui Ștefan. Osman Aga. Oșteni de ambele țări. Un sahastru. Scena urmează în Românie la anul 1474. Cuprins 1 Actul I 1.1 Scena I 1.2 Scena II 1.3 Scena III 1.4 Scena IV 1.5 Scena V 1.6 Scena VI 1.7 Scena VII 1.8 Scena VIII 1.9 Scena IX 2 Actul II 2.1 Scena I 2.2 Scena II 2.3 Scena III 2.4 Scena IV 2.5 Scena V 2.6 Scena VI 2.7 Scena VII 3 Actul III 3.1 Scena I 3.2 Scena II 3.3 Scena III 3.4 Scena IV Actul I Scena I Reprezentează din năuntrul unei case rustice, la mijloc o masă, în giurul căria fetile cu Voichița și muma sa destramă peteala de nuntă. Hor de fete: Tu, mireasă, azi alege Acest aur lucitor, Care mâne va să lege Imeneul cu Amor, Ca viața ta să fie Senină, ...
Gheorghe Sion - Limba românească
Gheorghe Sion - Limba românească Limba românească de Gheorghe Sion Mult e dulce și frumoasă Limba ce-o vorbim, Altă limbă-armonioasă Ca ea nu găsim. Saltă inima-n plăcere Când o ascultăm, Și pe buze-aduce miere Când o cuvântăm. Românașul o iubește Ca sufletul său, Vorbiți, scrieți românește, Pentru Dumnezeu. Frați ce-n dulcea Românie Nașteți și muriți Și-n lumina ei cea vie Dulce vietuiți! De ce limba românească Să n-o cultivăm? Au voiți ca să roșească Țărna ce călcăm? Limba, țara, vorbe sfinte La strămoși erau; Vorbiți, scrieți românește, Pentru
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...
Grigore Alexandrescu - Anul 1840
Grigore Alexandrescu - Anul 1840 Anul 1840 de Grigore Alexandrescu Să stăpânim durerea care pe om supune; Să așteptăm în pace al soartei ajutor; Căci cine știe oare, și cine îmi va spune Ce-o să aducă ziua și anul viitor? Mâine, poimâine, poate, soarele fericirii Se va arăta vesel pe orizont senin; Binele ades vine pe urmele mâhnirii, Și o zâmbire dulce după-un amar suspin. Așa zice tot omul ce-n viitor trăiește, Așa zicea odată copilăria mea; Și un an vine, trece, ș-alt an îl moștenește; Și ce nădejdi dă unul, acelălalt le ia. Puține-aș vrea, iubite, din zilele-mi pierdute, Zile ce-n veșnicie și-iau repedele zbor; Puține suvenire din ele am plăcute: A fost numai-n durere varietatea lor! Dar pe tine, an tânăr, te văz cu mulțumire! Pe tine te dorește tot neamul omenesc! Și eu sunt mică parte din trista omenire, Și eu a ta sosire cu lumea o slăvesc! Când se născu copilul ce s-aștepta să vie, Ca să ridice iarăși pe omul cel căzut, Un bătrân îl luă în brațe, strigând cu bucurie: "Sloboade-mă, stăpâne, fiindcă l-am văzut." Astfel drepții ar ...
Grigore Alexandrescu - Barca Barca de Grigore Alexandrescu Pășește lin, o barcă, pe unda adormită! Respectă al naturii repaos trecător; Inima mea de zgomot cu totul obosită Ca la un scump tovarăș se-ncrede l-al tău zbor. Poartă-mă-n sus, în lături, oriunde vrei și-ți place, Unde te-mpinge vântul, sau unde tu dorești; Toate-mi sunt deopotrivă, dacă mă duci în pace, Dacă cu mulțumire vederea-mi rătăcești. Voi cunoașteți, o unde, cu câtă bucurie, De ce sfârșit pornită, cu ce cuget curat, Barca mea totdeauna pe-a voastră-mpărăție Ca-ntre-ale ei cuprinsuri jucând s-a preumblat. Înghițiți pe tâlharii a căror îndrăzneală, Cu trupuri sângerate, cu morți vă otrăvesc, Ce întocmesc comploturi, și fără de sfială, Aproape de pierzare, ucideri chibzuiesc. Însă melancolia, amorul și plăcerea, Priimiți-le vesel ca pe ai voștri fii; Eu vă cunosc mărirea, eu vă slăvesc puterea, Când alerg pe-ale voastre mult umede câmpii. Din rătăcita-mi barcă, ce-o las la întâmplare, Ochii mei către ceruri uimit îi ațintez; Seninul lor însuflă sfială și mirare; Eu mă rog în tăcere, vărs lacrimi și mă-ncrez. "Cerul o să ne-ajute", ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului
Grigore Alexandrescu - Cântecul soldatului Cântecul soldatului de Grigore Alexandrescu I Pe câmpul României Trompeta când răsună, La glasul datoriei Oștirea se adună. Și steagul o umbrește, Și arma-le lucește, Și inimile-n piepturi Bat repede, voios. De nici un fel de vreme Soldatul nu se teme, Deviza-i e credință Și suflet curajos. II Când bolta din tărie De nori se încunună, Pe munți și pe câmpie Când fulgeră și tună, Soldatu-naintează, Și marșul său urmează, De misia sa mândru, Nu cată înapoi. El legea împlinește, Și țara-și ocrotește, E totdeauna gata, În pace și-n război. În astă lume mare Oriunde soarta-l duce, Viața-i schimbătoare Plăceri cu ea aduce. III Apoi când totul trece, Când bate ceasul rece, De frații săi de arme Măreț e-nmormântat; El vesel viețuiește Și moare bărbătește, Căci astfel este traiul Și moartea de