Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DIN CE IN CE MAI MARE
Rezultatele 831 - 840 din aproximativ 1580 pentru DIN CE IN CE MAI MARE.
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... la niște vremuri foarte depărtate: Cantemir, care e autoritate în ceea ce privește Moldova, pune obârșia lui în seama lui Ștefan al V-lea cel Mare, și vorbește astfel în capitolul IV al Descrierii Moldovei : "Acesta este scaunul țării, pe care l-a mutat Ștefan-vodă acolo din Suceava, ca să poată apăra țara mai bine din mijlocul ei, de cătră năvălirile turcilor și ale tătarilor, pentru că el prea bine vedea că nu putea să se apere așa lesne din Suceava, deoarece este depărtată de hotarul turcesc. Mai înainte de aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori patru gospodari, și avea și o moară în ... zisă a Tătărașilor, unde orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... și dezrobire națională și de înnoire socială. Apoi, scriitorii din Ardeal și Principate acum nu se mai deosebesc ca în epoca precedentă: intelectualul ardelean nu mai este atât de departe de boierinașul moldovan, intelectual și el, și mai ales de burghezul intelectual muntean, în definitiv și el un om din popor. Am subliniat mai sus cuvântul "mai ales", pentru că acestei apropieri mai mari între scriitorii ardeleni și munteni îi corespunde și o mai mare asemănare între literatura ardeleană și cea muntenească decât cea moldovenească. În adevăr, literatura ardeleană, ca și cea muntenească, e mai "patruzecioptistă" decât cea moldovenească. Dar, în această epocă, Ardealul nu produce nimic viabil, decât doar Răsunetul (Deșteaptă-te, române!) al lui Andrei Mureșanu. Restul -- maculatură ... mai larg de selecție și o psihologie socială mai bogată; slăbiciunea curentului latinist (fatal limbii și deci creației artistice), curent covârșitor în Ardeal; (poate) o mai mare putere și repegiune de asimilare (a culturii străine) a românilor din principate , din cauza amestecului de rase în pătura orășenească; libertatea mai mare decât în Ardealul oprimat. (Aceste deosebiri au existat în toată vremea, de aceea literatura de peste munți a fost în toate epocile inferioară ...
Ion Luca Caragiale - Identitate...
... guichet. Gentlemanul scoate din buzunar un portofel mare de piele de crocodil cu o monogramă de argint la colț; deschide încet portofelul și trage dinăuntru mai multe hârtii, între care și un cec, și le dă impiegatului. Acesta le ia; înapoiază gentlemanului celelalte hârtii, oprește cecul și zice, cu un oarecare ... piele de crocodil, a fost pârlită cu o așa de frumoasă sumă rotundă... drept să spun, am jubilat... Peste trei zile am plecat din Franța către patrie. În drumul de fier, a doua zi, am avut norocul (să vedeți mai jos pentru ce zic „norocul") să mă-ntîlnesc cu un rus, un vechi cunoscut, foarte simpatic, pe care de mult îl știam că înoată în apele anarhismului ... plecat... Am intrat în patrie!... Nu! — să mărturisească toți amicii mei anarhiști, fie liberali, fie conservatori — nu! nu sunt pentru răsturnarea societății actuale, mai ales prin mijloace violente... Dar, drept să spun, reintrând, după atâta necaz, cu așa succes, în patrie... am gândit... nu mai țiu minte ce... prostii, desigur. Ajungând seara acasă, am fost întâmpinat de ai mei... înainte de-a mă apropia de ei, le-am strigat ...
Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura
... apoi zic că fac corțent... mări, ducă-se la naiba cu corțentu-le cu tot!... SCENA II DAMIAN, IFTIMI IFTIMI (intrând cu sfială pe ușa din fund): Cucoane Enachi... cucoane Enachi... DAMIAN: Ce este, prostule? IFTIMI: Cucoane!... am dat curcanii la bucătărie... DAMIAN: Ș-ai spus bucătarului să-i rumenească bine? IFTIMI: Ba nu... DAMIAN: Ce fel, ba nu? IFTIMI: D-apoi... n-are cu ce să-i rumenească. DAMIAN: Ce zici, măi? IFTIMI: După ce n-ai cumpărat rumeneală din târg... DAMIAN: Ieși afară, dobitocule... Auzit-ai tontul!... să rumenească curcanii cu rumeneală! IFTIMI: Ei, doar nu sunt bucătar... DAMIAN: Hai, lipsești și du-te ... ți vorbește de nebunie și pozne?... Cine-ți zice că n-ai reputație bună?... DAMIAN: Apoi dacă am respuntație bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?... GAHIȚA: Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... și tocmai pe el l-ai găsit mai cu cap pentru ca să-mi facă invitație? DAMIAN: Da ce ți-a făcut? pentru numele lui Dumnezeu!. ce-i inghitația ceea? GAHIȚA: Nici invitație nu știi ce ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... de cleft este sinonim cu numele de brav! De unde vine această influență magnetică, pe care o simțim când se pomenește de acei oameni ieșiți din calea drepată? Pentru ce suntem dispuși a da simpatiile noastre acelor prigoniți de asprimea legilor? Ne place oare traiul lor zvânturat? Am vrea, ca dânșii, să dormim ... trei hoți vestiți domina Moldova; pe atunci nu exista poliție, și comunicațiile între ținuturi erau foarte grele, prin urmare acel triumvirat prăda țara în ziua mare fără grijă de poteri. El era compus de Bujor și de doi boieri din cele mai întâi familii! Prinși, în sfârșit, de arnăuții hătmăniei, Bujor, mojicul, fu spânzurat, iar nobilii, privilegiați până-n momentul morții, fură descăpățânați în câmpul Copoului. Cu ... să se posomorască, însă nu-i dete vreme unul din hoți, căci îl smuci de sus și-l culcă în țărână sub genunchiul său. — Ce vreți? întrebă boierul. — Ca să știi ce vrem, cucoane, află că eu sunt Bujor. — Bujor? — Bujor! — Am înțeles, adăugi boierul. Iată punga, însă te rog să nu-mi treziți ... ...
Cincinat Pavelescu - Pescuitorii de perle
... vin, meduze pier... Un crab pe umăr îi imprimă O clipă gheara lui de fier. Precum în vis numai s-arată, Vezi albe crânguri seculari Ce-n loc de mușchi bureți au numai Și-n loc de iarbă alge mari! Pe când în juru-i urcă valuri, Picioarele-i se-nnămolesc ... o! Sub năzuința care-l mână Prin valul de-ntuneric suie Ca și un zeu c-o stea în mână. . . . . . . . . . . . . . . . . . Și voi, poeți, artiști sălbatici Ce răscoliți orice abis, Ca și pescarul ăsta, -n suflet Vă coborâți pe scări de vis, În fundul mării neștiute A cugetului îndrăzneț, Să ... Mărgăritarul fără preț... Multicolora perlă fină, În zare zace neștiut, Tot răsăritul aurorii, În coaja tristului trecut. Ca să găsesc și eu comoara Acestor flori ce nu mai mor, În marea plină de primejdii Aș vrea nebun să mă cobor. Spre largul ocean de vise, Scafandru nou mă las și eu, În fundul ... orice pas pricepi durerea De-a-ți omorî întâiul vis! Dar când mereu spre alte doruri Te poartă sufletul amar, Pescuitorului de vise Ce-i pasă? El coboară iar. Ce dacă inima se zbate Și urlă creierul trăsnit, Dacă din
Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite
... ca să se întoarcă tot pe acolo, ca să-i arate și ei acele rodii, după care sÂa prăpădit fiul său. După ce i-a făgăduit că se va întoarce, i-a mulțumit pentru sfaturile cele bune ce a priimit de la dânsa, și ca o nălucă pieri dinaintea ei, când, după o călătorie încă dÂo săptămână și mai bine, văzu un balaur cu o buză în cer și cu alta în pământ. Îndată ce ajunse la dânsul îi zise: - Bună ziua, frate, și trecu înainte. Iar balaurul îi răspunse: - Noroc bun, frate. Ajunse apoi la o fântână, mucegăită și ... mulțumi și-i dete și ei câte ceva, plecă să se întoarcă la împărăția tatălui său. Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai poate răbda, scoase cuțitașul și tăie una din rodii, ca să guste și să se încredințeze de bunătatea lor. Când, ce să vezi? Deodată iese din rodie o fată, ca o zână de frumoasă, și îndată începu a striga cu glas mângâios: - Apă, apă, că mor. Întoarse fiul împăratului ... ...
Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt
... a-ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea, Seara și dimineața, Peste zi, totdeauna. II Între Olt și-ntre Olteț Răsărit-au nuculeț, Nucu-i mare, frunza rară; Strânși-s toți cucii din țară Și cântă de se omoară. Iar mai sus, pe rămurele, Cântă două turturele, Ce sunt mândruțele mele. Dar în vârful nucului Cântă puiul cucului Rășchirîndu-și penele, Ca mândra sprincenele, Și tot mișca din codiță Ca mândruța din rochiță. III Cântă cucul, se rotește; Neica se călătorește. Foaie verde sălcioară, Călator ești, frațioare, Nu mă pune la uitare, Nici la plâns amar de ... mulți a cântat, Mai pe toți i-a mângâiat. XXXV Cucule, drăguțule, Surule, mândruțule, Vara vii, vara te duci; Spune-mi, iarna ce mănânci? — Mănânc putregai de fag Și viu să vă cânt cu drag. — Cuculeț, pasăre sură, Mânca-ți-aș limba din gură, Ca să pot și eu cânta Să fiu drag la puica mea. XXXVI Ierte-i Dumnezeu păcatul Celui ce-a lăsat oftatul, Că omul dacă oftează Parcă se mai
... venise gustul să spânzure deasupra ușii o vedere cu marea, corăbii și niște munți sinilii în fund. De când mănâncă împreună cu boierul Toader, prieten din copilărie, conul Gavrilă s-a făcut mai vorbăreț. Dă, sunt multe de spus: ba amintiri de pe vremea învățăturii, ștrengării, mai despre chipul fetei jupânului Enache Stupu, plăpumarul din strada Veche, mort, he! acum de mulți ani! astăzi își amintise cum, odată, venind de la dascălul Spiridon, unde învățau pe bucoavnă, i-au tăiat ... fețe de plapumă, nou-nouțe, și vorbeau, râzând, de strașnica bătaie ce le-o dase la amândoi aga Racliș, tatăl boierului Toader. Acum se potolise din vorbă. Boierului Gavrilă îi e puțin cam somn; acasă, nu vorbește mult, și-i mai totdeauna cu ochii pe jumătate închiși, gata de somn. Boierul Toader toarnă încă un păhăruț de vin de Cotnari, conul Gavrilă îl zărește și răsare ... a sfântul! Așa a fost de copilă și așa-i și acum, când, cu ajutorul lui Dumnezeu, dă, e și ea fată mare, dragă Doamne. Și iar trase din ciubuc. — Fată mare ...
Ion Heliade Rădulescu - Prolog la serbarea numelui preaînălțatului nostru domn Alexandru D. Ghica 18
... precum au fost: adevărul este d-alăturea mea. Egiptul, Grecia, Roma au strălucit odată; și mi-am întors ochii înapoi, și pare că n-am mai stat! Strășnicia legilor și paza lor le-au înălțat întru slavă; nesocotința și abaterea de la dânsele au dărâmat din temelie aceste colose de mare cuviință și de libertate. Marcu Aureliu, cu a sa blândă și înțeleaptă oblăduire, Titu și alții împodobesc foile mele, și mi-e fală ... așezat, unde sila nu poate strâmtora a mea pană și unde adevărul împărățește în toată strălucirea lui și, având înainte-mi umbrele celor ce au folosit și au îngrozit omenirea, cu faptele lor am dat învățăturile cele mai grozave și mântuitoare prinților și noroadelor universului. Pe cât mi-au fost de dragi numele monarșilor ce au întrebuințat bine a lor putere, pe cât am binecuvântat a lor dragoste părintească și închinare pentru binele supușilor lor, pe ... pomenire, Zefirii p-a lor aripi o duc în veselii; Fiori sunt a ei coarde la fapte de-ngrozire, Și sunetul ce ...
Grigore Alexandrescu - Viața câmpenească
... felurite, Care stilu-nsuflețez; S-arăt atâta simțire, Câtă simțeam mulțumire, Când dulcea serii răcoare În preajmă-mi se întindea, Și patimi sfâșietoare, Ca aburi din lac, din mare Deșertul mi le-absorbea. Cuprinsul, unde odată Împreună-am viețuit, Și plăcerea-adevărată Zilele mi-a îndulcit, Este un câmp lat, ce are De vechi și firești hotare Un mal către răsărit, Iar către apus o apă, Ce saduri, grădini adapă, Ce udă țărmul setos, Și-n ramuri multe-mpărțită Curge mândră, liniștită, Pe patu-i cel nisipos. Casa pe-o muche clădită Singură câmpul domnind, De ... zile de plăcere, Zile scumpe am trăit. Frumoasă singurătate, Bunurile-adevărate În sânul tău le-am simțit, Pace, liniște, viață, Toate-acolo mă-nsoțea, Și din orice dimineață Mulțumirea se năștea. Dacă vreo cugetare C-o umbră de întristare Fruntea mea acoperea, Ușoara-i întipărire, Ca cercul acel subțire, Ce-ațâță din întâmplare Pe-o undă nemișcătoare Un vânt cu lină suflare, Trecea, se pierdea de sine, Ș-al firii glas simțitor, Și ideile senine Luau iarăși ... o cuprindea, Și o mreajă purpurată Peste dealuri întindea. Când acea stea arzătoare, Aproape de-al ei sfințit, Părea a da sărutare Pământului ce