Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SA NU
Rezultatele 821 - 830 din aproximativ 922 pentru CA SA NU.
... cea rază ce purcede de l-al lumei Urzitor. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sunt de a lor muză nemurirei consfințite. Nu averea, nici fortuna, nu drit moștenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ... Voi, ce-n sân purtați pe-Apolon, patrioți din românie, Deș-ursita vă desparte, armonia va uni! Patria, care vă-ascultă, tema muzei voastre fie, Ca și ea întru lumină să se poată înnoi, Ca prin fapte virtuoase, de o mai dorită soartă, Deamnă chiar să se arăte și de numele ce poartă. Acordați române versuri p-armonioase alăute, Într ... Cel l-a cărui triste doine plaiul Pindului[2] răspunde. Când românul va cunoaște, prin a cântului putere, A sa gintă, a ei soartă, ce-i ascunsă-n viitor, Versul când din ochi va stoarce lacrima cea de plăcere, Pe româna tinerică când ... o notă cum că în vechime Pleiada era compusă din 7 stele, iar astronomii văd acum numai 6; se vede că cea mai veche, apuind, ...
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
... Minciuna creştinilor Minciuna creștinilor de George Coșbuc Proconsulul îi judeca În largul tribunal din piață . Avea doi popi creștini în față . Un scriitor din ceata sa S-a ridicat ca să citească Dovezi și vorbe ce s-au spus De cei ce cred într-un Isus Și despre legea creștinească . — „Ei sunt o ... cel mal mare bun din lume !" A râs proconsulul: — „De-l vor , Să fie-al lor de-acuma bunul ! Dar știu ca n-o să vrea nici unul Căci e minciună spusa lor : Hristos muri-n grozavă silă , Dar nu de bunăvoia lui : Ei de-ndărătnici spun ce nu-i Și de-ndărătnici nu mi-e milă !" Dar iată, până când în chin Se zvârcolesc cei doi pe roată , Alți doi se dezlipesc din gloată Și-n fața judecății ...
Gheorghe Asachi - Stomahul și mădulările
... Gheorghe Asachi - Stomahul şi mădulările Stomahul și mădulările de Gheorghe Asachi Chiar ca astăzi, în vechime Mulțămit n-au fost mai nime. O zi-n Roma de Senat Tot poporul dezbinat Zis-au: Lauda ș-orice bine La ... vine, Când în pace și-n război Purtăm sarcina tot noi! Împutând deci în mânie Pe Senat de tiranie, Iute iesă din cetate Tot poporul ca să-și cate Nouă patrie, alt pământ, Și dodată se așază Pe un munte ci-i zic Sfânt. Dar Senatu-i deputează Pre Menenius înțălept ... Rânzei lor și mai ales Că un trai ș-ar fi ales Spre mâncare și spre somn; Deci și ele-au vrut să facă Fiecare ca un domn. Fără noi, zise-ntre sine, Bârdăhanii nemic sânt, Ș-ar trăi doară de vânt? Când șărbindu-i foarte bine Asudam ca niște vite, Iar stomahu-n loc s-agiute Osteneala ni înghite, Ca să prindă la vârtute! Decât șerb să fii tu trist, Mult mai bine-i egoist! Cele zise-au și făcut, Talpa-n loc au și ...
Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut
... un bătrân c-o fată. Cel bătrân pe capu-i poartă păr d-argint. Sub trei răni deschise umblă suferind. Fata pare-n doru-i ca o sărbătoare Ce străluce-n umbra grijii trecătoare. Valuri dulci de purpur neacă-ai feței crini, Ochii-i de durere și de plâns sunt plini ... Și-astfel sărutându-l, fața-i împrumută. — ,,Doamne! Țara piere... Bine ai venit!" Zice... Dar sub doru-i cade... a murit. Fiie-sa-l susține... Doru-i nu vorbește, În torent de lacrimi nu se răspândește, Dar cu suflet mare astfel a vorbit — ,,Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit! Astăzi, iată, piere chiar al meu ... s-aruncă cu sufletu-n dor. La această faptă ei se rușinară Și-nturnând toți caii, spre tătari plecară. Iar tătarul fuge. Domnul stă mirat Nu
Vasile Alecsandri - Legenda ciocârliei
... Și revină Din lumină Pe pământ Cu dulce cânt! (Poporal) Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I De când erau ca iarba anticii codri deși Și mici ca mușuroaie Carpații urieși, Și văile profunde, și latele vâlcele Ca pe o apă lină ușoare vălurele; De când în lume lupii erau păstori de oi Și urșii cu cimpoaie mânau cirezi de boi; De când ... primăvară, Că mii de păsări cântă în sânu-i și pe-afară. Ea are-o față albă de flori de lăcrimioare Și ochi cerești, albaștri ca floarea de cicoare, Ș-un păr ce strălucește pe fruntea sa bălaie Căzând, fuior de aur, de-a lung pănă-n călcaie, Încât pe câmpul verde când trece zâmbitoare Se pare c-o urmează ... Pe când lumina-i sură, plăpândă, răcoroasă Și somnul își destinde aripa somnoroasă, Frumoasa Lia pleacă pe Graur, calu-i șarg, Ce zice că pământul nu e destul de larg, Și zboară fără sațiu, luându-și iute zborul, Ca vântul și ca gândul, ca spaima și ca dorul. El fuge pe sub soare, el fuge pe sub lună Și piere într-un fulger cum piere vestea bună; Și trece pe sub nour ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
... sută și al procurării repezi a mijloacelor tehnice de lucru pentru capetele geniale. „Profesorulâ€� contemporan, dacă e de fapt un om superior, nu mai e astăzi un infailibil profet de sentințe revelate, ci un „prospectorâ€� de aur și diamante în stâncosul pustiu al neînțelepciunii omenești. Ca Diogene din Sinope, profesorul contemporan are a căuta, în școală, ca și în lumea largă, cu lampa aprinsă și ziua, oameni: oameni întregi, noi, în care pâlpâie flacăra ideii. Avem azi apreciatori de artă, avem cunoscători ... contemporane se dă între Capital și Muncă. deprins a cumpăra Inteligența când are nevoie de dânsa, pentru înmulțirea averii, ori înfrumusețarea vieții, Capitalismul nu o socotește ca un alt rival. Deprins a nu avea nevoie de inteligență, Socialismul face abstracție de ea, neputându-și-o închipui ca un eventual rival. Capitalismul biruitor în Apus, calcă disprețuitor în picioare toate idealurile pentru care intelectualitatea, solidară cu poporul, a crezut că trebuie ... obligatorii sub sancțiunea absurdității noii instituții în mijlocul unor nevoi mult mai stringente, de ordin infinit mai adecvat primitivității vieții noastre publice. Căci dacă e ca noua Universitate să ...
Dimitrie Bolintineanu - Ziorina
... un vultur învelit în nor. Către domn se-ndreaptă... Cavalerul sare... E Ziorina, fiica-i, dulce la cătare. Ea ridică coifu-i; păru-i grațios, Ca lung fluviu d-aur se revarsă-n jos, Pe sub gene-i scântei două lăcrimele Cum sub nori lumină două dalbe stele, Și râuritoare, p ... Dumnezeu, Mâna și junețea sufletului meu!" Zice, — aruncă floarea dincolo-n cetate, Dincolo de șanțuri unde tunul bate. Zece bravi s-aruncă după floarea sa Și-ncă-o mie d-alții primilor urma. Astfel ei intrară prin cetatea tare, Astfel se-ncepuse falnica-i luare. După multe zile, domnul generos ... luxos. El întreabă bravii care din ei doare Au cules pe șanțuri o frumoasă floare, Ca să vie-ndată, fiica lui să-i dea. Nimeni nu răspunde; nimeni nu venea. Un bătrân acolo la vederi apare. Merge spre domniță, zice cu-ntristare — ,,Iată-această floare — ce viteaz frumos Dete pentru tine și ...
George Coșbuc - Legenda rândunelei
... din casă unul, Iar celălalt intra. Și ea și-a plâns durerea: O, dă-mă cui ți-e vrerea, Măicuțo, dar străină Departe nu mă da! Și-n ciuda bietei fete, Ea, vitrega, o dete Străinilor de-acolo, Veniți de undeva. Cad fulgi pe câmpul gol Și plânge-o ... dintr-un stol Pe-un larg adânc al mării Spre-adâncul larg al zării Se duc corăbii multe Cu fata de-mpărat. De-amar ea nu mai poate: Inelul scump și-l scoate, Din deget, și-l aruncă În marea ce-o străbat. Atunci, să știi tu bine, Voi mai vorbi ... venind acum, Sfărmat găsi ea cuibul Iar puii morți în drum Ea blândă se supune Și face tot cum spune Bărbatul ei, și-n toate Nu-i dă nici un cuvânt De plângere; nu-și frânge Nici mâinile, nu plânge, Ci rabdă datul sorții. Dar, tare-n jurământ, E mută a ei gură: Nici dragoste, nici ură N-arată, ci rămâne De ... Și-n el, în bună stare, Inelul scump al doamnei. I-l dau, de sânge plin! Stăpânul îl privește Și vesel se pornește La doamnă-
Grigore Alexandrescu - Meditație (Alexandrescu)
... din morminte și acei ce doresc. Unde atâți prieteni plăcuți de tinerețe? Unde-acele ființe cu care am crescut? Abia ajunși în vârsta frumoasei diminețe, Ca ea făr-a se-ntoarce, ca dânsa au trecut! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ce netedă câmpie! [1] Cum ochiul se uimește! Ce deșărt se arată, oriîncotro privești! Întinsa depărtare se pare că unește, Cu ale ... gândesc la viață, Ei nu gândesc la fapte ce-n viață au urmat, Ci când sufletul zboară, când sângele îngheață, Toată durerea le-este că nu și-au răzbunat! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Puțin mai înainte un monument s-arată; Să-l privim... Dar ce semne de cinste pe el sânt? Negreșit cei dintr-însul ... o luptă, o dramă variată Și actu-i cel din urmă în veci e sângerat: Moarte-l încoronează, moartea neîmpăcată, Care în a sa cale pe nimeni n-a uitat. A, întorcând privirea spre veacurile trecute, Și nencetat pământul văzându-l pustiit, Văzând tot aste ... Când lumea e de chinuri nedeșertat izvor? Vremea de-acum, trecutul, a-l ști avem putere, Numai ce-o să se-ntâmple noi nu ...
Ion Luca Caragiale - Ouăle roșii
... fericit — zicea cavalerul — să-mi pot da tot sângele pentru a face o cât de mică placere nobilei mele stăpâne. — Nu cred până nu văd! răspundea tânăra VirĂ¡g. Cruntul conte FĂ©kete LĂ¡ioș a mușcat în gingii lingurița preotului și a-nghițit cu ... toți la slujba învierii — toți; toți, afară de tânărul Doboș IĂ¡noș. A întrebat contesa: — Unde e Doboș IĂ¡noș? — Nu știu! a răspuns FĂ©kete LĂ¡ioș și iar a scrâșnit; nu știu unde-i DĂ³boș IĂ¡noș! După slujbă s-au dus iar în castel, toți; toți, afară de DĂ³boș IĂ¡noș; și s ... răspuns scrâșnind FĂ©kete Lăioș; el trebuie să fie în iad acuma, după ce și-a văzut visul împlinit, dându-și tot sângele ca să facă o mică plăcere nobilei sale stăpâne! S-au ridicat în picioare toți nobilii cavaleri meseni. — A! a țipat contesa ... Sub grindina de ouă roșii, leșină, scrâșnind, cruntul FĂ©kete LĂ¡ioș, cu capul plin de sânge și de gălbenuș... Dar încă mai răsuflă... —
Ion Luca Caragiale - Poveste (Caragiale)
... trebuiesc la un pui de om. Și feciorii împăratului, bucuria lor, că aveau acuma o păpușe vie să se joace cu ea! Hrănită, îngrijită, alintată ca o fată de împărat, cum nu era să crească bine? Creștea mare și frumoasă, dar frumoasă, nu așa - frumoasă! Au crescut feciorii și fata până a ajuns ca de vreo optsprezece ani și ei care de câți era. O iubeau împărăteasa și împăratul pe fată de-o pierdeau din ochi, cât era de ... moi, de nu s-auzea pășind, și cu trandafirii în păr și râdea de toate celea, parcă era, când s-arăta în fața bătrâneților lor, ca un luceafăr strălucitor și vesel în fața unui drumeț ostenit. Și erau toți fericiți. Da numa, ce să se pomenească odată împăratul și-mpărăteasa, tocmai ... rugăciune: eu vreau să mă însor și vă rog să-mi dați pe Ileana, că fără Ileana eu mor. - Fătul meu, zice împăratul supărat, asta nu se poate. - De ce, măria-ta? - De ce, de ce... Uite pentru că nu vreau eu! zise împăratul restit. Ieși afară! ieși, că se întâmplă nu