Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI MULT DE
Rezultatele 811 - 820 din aproximativ 1285 pentru NU MAI MULT DE.
Vasile Alecsandri - Frații Jderi
... Vasile Alecsandri - Fraţii Jderi Frații Jderi de Vasile Alecsandri I E ger, e întuneric! Nori negri duși de vânt Se târâie pe șesuri, se lasă pe pământ Ca aripi urieșe de paseri nevăzute Ce curăță de sânge văi, șanțuri și redute. E vânt cu ploaie rece și noapte cu fiori, Căci umbra e țesută de fulgeri trăsnitori. Nu-s însă focuri nalte de-a cerului furtună, Dar fulgeri mii de tunuri ce-n zare crunt detună. L-a lor lumină roșă în clipă se ivesc Mari tabăre de oameni armați ce se pândesc, Și crâncene redute, și-n dos de parapete, De Văpăi de ochi sălbatici, luciri de baionete. Românii uzi la pele, flămânzi, lipsiți de foc, În șanțul lor, sub arme, stau gloată la un loc, De moarte și nevoie râzând cu nepăsare ... Voinici ei sunt la luptă, voinici și la răbdare! „Măi, oameni! zice unul, un șoim de la Bicaz, De mult ne spală cerul cu ploaie de obraz! Mâni, când s-a face ziuă, Jder Neagu, fără veste, Frumos a să ne-apară cât Albul din poveste.â ... ...
Mihai Eminescu - Antropomorfism
... urmă gelozia sfarmă inima-ți din piept. Căci pe urmă el te lasă, tristă, slabă, văduvită. Cu aripele-ostenite ziua, noaptea stai pe ouă; Mori de sete și de foame, nici un sâmbure de rouă, Nici priviri de-amor n-aruncă la sărmana eremită. Ci mai bine nu mai intre în gândirea ta virgină Visele înșelătoare de iubire și plăcere  Vin- să-nveți înțelepciunea, a naturii-adânci mistere Și a stelelor mari drumuri, ce viitorul îl lumină ... făcând la planuri se-nvârtește prin ogradă Și trezește-n bucuria-i, din gândire somnoroasă, Pe-un clapon, mâhnit călugăr, cu-arătare pântecoasă, Fără creasta de mândrie, fără glas și fără coadă. Și făcând un paa! angelic, îl întreabă de nu-i frate, De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic:  ,,O! Apollo Mă ferească să fiu rudă cu-aste firi întunecate. Nu! pe mine preuteasa zeității pământene Lângă focul cel de jertfă, pe altar de cărămidă, M-a lipsit de demnitatea ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... țară, un neam ar fi dator, Când au greșit despoții, nelegiuirea lor A o plăti, atuncea orașul osândit Și numele-i din lume de mult ar fi pierit. Căci mii de glasuri stinse de-al tiraniei fier, În strigări dureroase s-au înălțat la cer; Căci ploi ce în torente de veacuri s-au vărsat Sângele după pietre încă nu l-au spălat. Oricum va fi, mi-e scumpă cetatea ce-a domnit; O iubesc, căci e tristă și căci a suferit ... nu mai are curs, Așa în a mea râvnă, pe locul părintesc, Fiu al astor ruine, țărâna lor slăvesc. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam. Când la apusul zilei scheletul lor priveam. "P-aici, ziceau bătrânii, o boltă arătând, Intră tânăra doamnă, frumoasă și fugind De cetele tartare, când ele-acest palat, Lipsind oștirea noastră, în treacăt au prădat. Peștera, ce se-ntinde departe sub pământ, Prin drumuri rătăcite în loc ... păzesc De iesme, tauri negri, ce iadul locuiesc; Și când vrun om aproape a merge-a cutezat, El la lumina zilei nu s-a ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... cum fac flăcăii curte fetelor, mai ales la munte? Spusu-ți-a cineva că la munte, când un flăcău apucă pe o fată de peștiman sau de salba care-i este împrejurul gâtului, este ca când și-ar cere-o de soție? Nu-i chipul galant? Nu-ți insuflă niște suvenire mitologice? Nu crezi că citești romanul colanului zeei Vinerei? Dacă drăgălașul nu-i destul de voinic să facă un asemene pas, aleargă la cimpoieș, care se duce de spune fetei, în versuri întovărășite de cimpoi, că cutare flăcău moare, piere pentru dânsa. Oare acest fel de declarație nu-ți place mai mult decât declarațiile civilizate de prin capitaliile românești, unde tânărul întreabă dântâi câte mii de galbeni, câte moșii, câte suflete de țigani are fata? Și după ce i-a făcut curte, adică lăzei cu galbeni, face în sfârșit, dar tocmai în urmă, și fetei ... își dezvălește atunce toate florile retoricei, împodobindu-și vorba, zice Cantemir, cu alegorii și cu metafore, după cum se pricepe. Părinții răspund că acest fel de fiară n-a venit în casa lor. Însă pețitorii silindu-i mai mult
Vasile Alecsandri - Iordachi al Lupului
... Scăparea pribeagului, Și cu bine el sosea, Adăpost el își găsea La saraiul Hanului, Cumnatul sultanului. Frunză verde măcieș, Mare groază-i sus, la Ieși, De Iordache c-a să vie Să aducă grea urgie De tătari cumpliți grămadă Să le deie țara-n pradă! Boierii se adunară De la târg și de la țară Și trei zile se vorbiră, Trei zile se sfătuiră Lui Iordache, să-l înșele, Trimițându-i măgulele Ș-un poclon de zece pungi, [3] Patru șaluri tot în dungi, Două scurte, două lungi. Ș-un fugar frumos, domnesc, De soi bun, moldovenesc, Și o carte mare-nchisă Ca de la Domnie scrisă, O hârtie-nșelătoare, Poftitoare, rugătoare, Ca să vie-Iordache-acasă La Maria cea frumoasă. Iar de-i trebuie domnie, I-o dă Vodă cu frăție, Între ei pace să fie!... Iordăchel se-nveselea, Iară hanul îi grăia: ,,Zece zile mai așteaptă Ca să ai tu parte dreaptă, Căci am scris la-mpărăție Pentru-un firman de domnie, Ori de nu, ia-ți oastea mea Și cu dânsa fă ce-i vrea." ,,Ba, eu oastea n-oi lua, Că țara m-a blestema. Cine ... ...
... Alecu Donici - Presura Presura de Alecu Donici În adâncă liniștire, La revărsatul de zor, Presura, cu glas din fire De abia răsunător, Cânta plină de simțire Către bunul ziditor! Iară când măritul soare Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare ...
Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei
... altă dată. Și, din vânat în vânat, el se rătăci. Orbăcăi în sus, căută în jos și peste poteca pe care să iasă la lumină nu putea să dea. Se luase de gânduri. Când, iacă dă în poienița cu casele. Văzu și casele. El se minună când văzu așa casă frumoasă într-o astfel de sălbăticime de pădure. De voie, de nevoie, trebui să se ducă acolo, căci ochii nu-i dase în geană de nu știu cât timp. Mai întâi își trimise sluga care nu se despărțise de dânsul nici cât ai scăpăra. El se întoarse și spuse împăratului că este priimit a găzdui acolo cu dragă inimă. Intrând împăratul, își ... joace renghiul ăsta. Împăratul se făcu ca sfecla de roșu de rușinea ce păți și zise încâlcindu-se de ciudă: - Arată-ți, Doamne, minunea ta! Nu știu la sufletul meu de nici un furt. N-am băgat eu lingura în cizmă. - Cum nu știi dumneata, zise și gazda, despre lingură, asemenea
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă moartea li s-a ... împrăștiind toate mirosurile, de la leuca de ...
... somn Șalga se trezea, La soacră-sa se ducea Și din gură așa-i zicea: ,,Maică, măiculița mea! N-auziși tu buciumând Și văile răsunând? Nu știu, maică, ciobanii Rătăcit-au cârlanii, Ori drumul au rătăcit, Ori haiduci i-au năvălit?" Baba soacra răspundea: ,,Mergi, te culcă, fata mea, De ciobani nu te-ngrija, C-așa bucium' ei cu dor Când le-i dor de casa lor." Soacra bine nu sfârșea, Șalga iar că auzea Glas de bucium răsunând, Pân-în suflet răzbătând. ,,Hei! copii, copii argați! Somnul dulce voi lăsați, Ș-un cal iute-mi înșăuați, Puneți șaua bărbătește, Să încalec ... Șalga-i colea, Capul din fugă-i tăia! Capu-n urmă rămânea, Trupu-nainte fugea, Sângele pârâu curgea, Drumul roș că se făcea! . . . . . . . . . . . . . . . . . Cică, mări, de pe-atunci, Când vin cete de haiduci, Drumul lor nici că greșesc, Nici că, zău, mai nimeresc La perdeaua cu câini răi A Șalgăi, a vădanei A Șalgăi, a vădanei De pe malul Dunărei! [1] Șoimul e pasăre răpitoare, mai mare decât uliul și mai
Petre Ispirescu - Pasărea măiastră
... să se ducă pomina. A împodobit-o cu aur, cu pietre nestemate și cu tot ceea ce meșterii din acea țară au socotit mai scump și mai frumos. O mulțime de stâlpi de marmură și poleiți erau prin biserică și pe dinaintea ei. Zugrăvelele cele mai prețioase, policandre de argint suflate cu aur, candele de argintul cel mai bun și mari cât donița, cărțile cele mai alese erau zestrea monastirii aceleia. Cu cât se bucura împăratul de frumusețea ei, cu atât se întrista că nu putea să o săvârșească pe deplin, căci turnul se surpa. "Cum se poate, zise împăratul, să nu pot sfârși astă sântă biserică? Iată am cheltuit toată starea, și ea nu este încă târnosită." Și dete sfară în țară ca orice meșter se va găsi care să poată să-i ridice turnul, să știe că va ... grajdul împărătesc, un ogar să-l aibă de tovarăș, își luă merinde de ajuns și plecă. După trecere de oarecare timp, sosiră amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră și o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de
Mihai Eminescu - Scrisoarea III
... înainte ți s-a pus?… Ce-i mîna pe ei în luptă, ce-au voit acel Apus? Laurii voiau să-i smulgă de pe fruntea ta de fier, A credinții biruință căta orice cavaler. Eu? Îmi apăr sărăcia și nevoile și neamul… Și de-aceea tot ce mișcă-n țara asta, rîul, ramul, Mi-e prieten numai mie, iară ție dușman este, Dușmănit vei fi de toate, făr-a prinde chiar de veste; N-avem oști, dară iubirea de moșie e un zid Care nu se-nfiorează de-a ta faimă, Baiazid! Și abia plecă bătrînul… Ce mai freamă, ce mai zbucium! Codrul clocoti de zgomot și de arme și de bucium, Iar la poala lui cea verde mii de capete pletoase, Mii de coifuri lucitoare ies din umbra-ntunecoasă; Călăreții împlu cîmpul și roiesc după un semn Și în caii lor sălbateci bat cu scările de lemn, Pe copite iau în fugă fața negrului pămînt, Lănci scînteie lungi în soare, arcuri se întind în vînt, Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizonu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni, Vîjîind ca vijelia și ca plesnetul de ploaie… Urlă