Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru MAI MULT ÎNCĂ
Rezultatele 811 - 820 din aproximativ 893 pentru MAI MULT ÎNCĂ.
Constantin Stamati - Omul și pământul
... vieții fericite, Zicând cu mângâiere acel glas de minune: "Copilul meu! fiul meu! vrei să ai cunoștință Cu mine, a ta rudă acea mai de aproape? Căci te-am purtat în sânu-mi pe când nu te născuseși, Și mie prea mi-i milă de a ta ... nemustrându-i, Și mistuiesc în mine afurisite oase"... . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Aici glasul cest dulce, ce îmi șoptea pământul Și-mi încânta simțirea, se curmă de suspinuri... Dar mai apoi îmi zice: "Spune bieților oameni Să-și podobească viața cu fapte onorate, Spune să se iubească frățește între dânșii, Căci pe cel de aproape ... asculte, Le voi vesti sfârșitul cu groaznice furtune. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Deci tu la nevoi grele pe pieptul meu te culcă, Căci nu găsești în lume alt pat mai de odihnă; Eu să-ndulcesc pot numai amarul vieții voastre, Eu sunt sticla de balsam pentru sufletești rane, În mine de somn dulce veți adormi ... pentru-a sa fericire, Iar ce zice pământul sunt fabule și bârfele. Așa răspunde omul acel fără de lege, Căci el n-au văzut încă
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor
... după cum zice la râmlĂ©ni, în 6 capete: Ca să se strice trupul, adecă tăriia și putĂ©ria păcatului, ca de acum să nu mai slujim păcatului. Că prin moartea lui, tuturor credincioșilor li s-au dat bunătate, cu care, prin duhul lui întărindu-să omul cel din lăuntru, pre ... spre bătăi a răbda; că trupul său, după cum zice Isaia: L-au dat celor ce-l bătea și obrazul său scuipătorilor. Și încă atâta au fost blândĂ©țele împăratului acestuia și atâtea bunătăți ne-au adus noao printr-însa, căci vrând ca să ceară apostolul ceva de la ... obiciaiurile cĂ©le vechi, pentru mărirea iui Hristos a le lepăda, să nevoesc; care lucru, măcar că și într-altă vrĂ©me, iar mai vârtos când iaste vremea pocăinții, trebuiaște a-l face, ca, răstignind păcatul întru Hristos, împreună cu dânsul înviind întru înoirea vieții să umblăm ... sunt legăturile diavolului; că de nu vom face aceasta acuma, când avem atâtea pilde înaintea ochilor noștri și când ne îndeamnă atâta invățătură bisericească și încă tocma și moartea, crucea, piroanele, sulița, bătăile, scuipările, ocărâle, legăturile, ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... atâta ai vânat, Te urez, al meu dorite, iac-amu te-ai însurat! Mulțămim! Ce vra să zică astă răce mulțămire? Nu-nțălegi pănă-acum încă a ta naltă fericire? Nu cumva jugul lui Imen nu-ți se pare prea plăcut? Nu de tot, căci, cum se zice, măritișul ... și saloane, Șeminele, galerie, statuete și coloane; Pentru dâns-apartamentul chiar în față, luminos, Iar stăpânul casei aibe o camară cam în dos. Un punct încă prevăzut-au, nu de plac pentru un mire: Să-ntorn zestrea cu dobândă, la un caz de despărțire. Încât prin cea legătură, ce-mi minea ... rog să n-aud de-acuma niște-asemenea cuvinte, Ce-a răzeșilor la țară complemente-aduc aminte! Am tăcut. E grea tăcerea, dar mai rău-i murmura, Însă ea de bucătarul iar începe a-ntreba: Țigan este bucatariu? Crescut în casă la noi. Vai de mine, und ... nici nu-i de cină, Nu încap aicea oaspeți de părechi nici o duzină; Iar salonul de conțerte și acel de convorbit? En să mergem mai departe, unde-i acel de dormit? Cabinet de toaletă, altul pentru camarieră, Bibliotica mea unde-i, să așez un glob ș-o sferă? După cântec ...
Constantin Stamati - Imnul lăutei românești
... tu consolai cu duință Dragostea misterioasă a româncelor fecioare. Tu celebrai cu putere biruințele faimoase, Tu frăgezeai ca un farmec pe românii cei mai aprigi, Tu umpleai de bărbăție pe cei fricoși în răzbeluri; Iar când tăcea lăutarul, toți se cufundau în gânduri, Căci ca tine cine altul, o ... lăută mângâioasă, Putea serba mai bine statornicia fecioarei Ș-a eroului izbândă, când s-întorcea din oștire! O, lăută a Moldovii! mai deșteaptă-te odată! Oricât de neîncercată este mâna ce s-atinge De-a tale-ncântate coarde, deșteaptă-te, o, lăută! Macar că eu ...
Petre Ispirescu - Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat
... să nu fie așa! El nu se uita nici în dreapta, nici în stânga, mergea cu vitele la pășune și treaba ieșea din mâna lui mai cu asupra decât din ale celorlalți argați. Nu știu ce făcea el, ce dregea, că vacile pe cari le păștea el erau mai frumoase decât ale celorlalți argați. Ele dădeau mai mult lapte decât cele ale altor argați, fiindcă pe unde le ducea el pășunea era mai cu gust și mai îndestulătoare. Pe unde călca piciorul lui se cunoștea, fiindcă și ierburile se înveseleau. Pasămite se născuse în ceas bun și era ursit să ajungă ceva ... Da pentru ce, băiete, să ieși de la mine? Au doară nu te mulțumești de simbria ce-ți dau? Au mâncare n-ai destulă? Ia, mai bine șezi la mine, și eu voi căta săÂți dau o fată bună din sat, cu nițică zestricică, să te mai ajut și eu cu ce m-o lăsa inima, să-ți faci și tu rost aici ca toți megiașii, nu mai hoinări prin a lume, ca să nu ajungi fără nici un căpătâi, ca vai de lume. - Ba, de mulțumit, sunt mulțumit de d ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri ... deveni încet-încet întâi galbenă ca un aur diafan, apoi roză ca cerul aurorei, apoi albastră È™i adâncă ca albăstrimea cerului. El se uită mult în pahar È™i părea că vede lucruri ciudate în metamorfozele colorilor lui... Într-adevăr i se păru că vede în aurul diafan, în fund ... subÈ›iri roiau de sub picioarele zeilor È™i se pierdeau în pământ... din când în când flacăra roÈ™ie a făcliei, izbucnind mai tare, zvârlea dungi de lumină în deÈ™ertele hale, prin arcadele sumbre È™i sure, prin columnele reci... È™i nimeni, nimeni în acest lăcaÈ ... priveÈ™ti în faÈ›a lui... al acestui singur muritor în halele mari È™i deÈ™erte a morÈ›ii... Dar mai era el viu...? PuÈ›in era È™i avea să-È™i rezime capul, greu de cugetările unui imperiu, pe perina păcii eterne ...
Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii
... noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd ... aer și mi s-a așezat binișor pe creștet. Gura bătrînă a prins apoi încet, încet să citească, și parcă văd încă fila cu slove vechi pe care sta scrisă evanghelia fiului risipitor. Și cum a stat din citit bătrîna, deodată, sub golul unui glob ... de mătănii de chihlimbar a sunat, și trupul și-a pierdut conturul și a dispărut fără a mai privi în urmă... Și pasul meu a sunat din nou în golul altor încăperi. Cu fantoma amintirii de mînă am mers, și o ...
Alexandru Macedonski - Răspuns la câțiva critici
... n Iadul cel de grozăvie Am merge în tovărășie, Ș-atuncea: Noapte bună! Dar dintr-a mea junie dusă În întristarea mea nespusă Mai am pe neașteptate Ca să-mpletesc încă ghirlante Pe fruntea sfintelor amante Un șir de foi uscate! Voi preferați în lăcrămioare Ca într-o baie răcoritoare Să v-afundați până la gât ... Nu pot să umblu pe nori călare Când pot la dânșii a mă uita! Ca să bat câmpii, cum fac nebunii, Nu se mai poate ca să mă-nvăț... Alții să umble călări pe băț... Genul meu este al Rațiunii ! Rima din urmă mi-aduce-aminte C-am pus ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... numele eroinei Adela! Locale și trecute, figurile acestea și mișcările lor captivează prin un farmec amestecat din răsfrângerile unui vechi pitoresc psihologic, cu viață caldă încă; caldă, cel puțin pentru cei care-și mai aduc aminte. Deoarece mă aflu printre acești din urmă, încerc a explica generațiilor ultime de tineri, îndeosebi celor nemoldoveni, substanța acestei cărți, care ... Evident, când Adelei, urcându-se pe capra trăsurii rotunzimea de zăpadă îi sidefează o clipă voalul negru al ciorapului, doctorul Codrescu renunță a mai nota ce simte. E paroxismal. Însă diavolul nu se odihnește. Adela se lovise la un picior. Doctorul trebuie să o examineze, și grozăvia se întâmplă ... sentiment ni se precizează, de exemplu, și așa: pe doctorul Codrescu îl stăpânește frica de a trăi. De această frică, tineretul actual este mai străin ca de orice. Și acel darwinist trăiește sub o prejudecată populară, foarte naivă și foarte trecută și ea: prejudecata perfecției și a eternității ... fericire este extensivă. Voința și puterea de a adânci secundele nu-i sunt cunoscute. Codrescu este de tipul adolescentului perpetuu. E cu atât mai
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 3
... foarte mi să par întunecate și nepricepute. Eu știu din Scriptură cum că în cartea lui Dumnezeu nu numa să scrie fieștecarele, ce să scriu încă și a fieștecăruia și faptele cĂ©le bune ce au lucrat și păcatele ce au făcut și zilele și ceasul și locul întru ... au cunoscut ochii tăi. Dară oare care sunt zilele acĂ©lia întru carele nici unul nu va fi scris? Multe sunt, peste tot anul, iar mai multe ale sfântului post. Întru acĂ©ste zile mă tem, adevărat că nimeni nu să va fi scris în cartea lui Dumnezeu, căci așa mi ... dânșii. Câț era obicinuiț să-ș ascunză greșalele și să nu-și vădească păcatele lor, la duhovnic, au rămas iarăș aceia, precum au fost și mai înainte. Au trecut și zioa acĂ©ia și în carte nimeni nu s-au scris. Au sosit și a cincea Duminecă a ... și ale umilinței? Ce acĂ©sția iată că au trecut, făr de folos și nu iaste cu putință vrĂ©mea ce au trecut să se mai întoarcă înapoi. Acum, dară, ce altă vrĂ©me ni-au ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul
... și dascălul, copilul și părintele, furia și înțelepciunea... Cine va birui?... A! și cum strigă!... La scocul morilor vuietul apelor n-ar năpădi mai vijelios... Și moara nu se bizuie pe zgomot, ci pe mișcarea orânduită a bucăților ei, și măcină... Lui ia-i urletul și nu ... meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge prin șanț ca pe apa drumului... Vezi, Oană, cum se-ntunecă? Mâine va fi iar lumină... Doar negura deasă de pe mințile lui Ștefăniță ... sa? OANA: E stăpânul meu și ce vrea va fi! DOAMNA TANA: Da? OANA: Da! DOAMNA TANA: Oana!... Mi-e drag, Oană... Mi-e drag încă!... Dar să nu dea Dumnezeu să piară și această picătură de iubire care mi-a mai rămas... (S-aude Ștefăniță făcând zgomot.) Ia! vine! Scena III DOAMNA TANA, OANA, ȘTEFĂNIȚĂ și ARBORE. (Ștefăniță vine repede în balcon și coboară scara; după ... Mai ...