Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DAC
Rezultatele 811 - 820 din aproximativ 1469 pentru DAC.
Alexei Mateevici - Muncitorul Muncitorul de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] (dezambiguizare) Aceasta este o pagină de dezambiguizare — un ajutor pentru navigare care cuprinde lucrări purtând același nume. Dacă o legătură dintr-un articol v-a adus aici, vă rugăm să mergeți înapoi și să reparați legătura astfel încât să ducă direct către pagina menită. Muncitorul , de Cezar Bolliac Muncitorul , de Alexei
Alexei Mateevici - Pocăința hoțului
Alexei Mateevici - Pocăinţa hoţului Pocăința hoțului de Alexei Mateevici Când Hristos cu spini pre frunte, Pre cruce răstignit murea, Întunecimea-naltul munte Golgotha toată-acoperea. Atunci un hoț privind în sus, Cu ochi aprinși de pocăință, Strigat-a către Iisus, Mărturisind a sa credință: ,,În slava raiului, Stăpâne, Tu să mă pomenești pe mine!" De-atunci și noi cu plecăciune Rostim această rugăciune. Nu-i vorbă, de răbdat îi greu, Când cineva te prigonește, Dar, frate, pentru acest rău Acel de Sus te răsplătește. Și vrajba, pizma, ele-odată Găsi-vor dreapta judecată. Nu-i vorbă, că putem și noi, Răbdând obide și nevoi, Să răsplătim. Dar ce folos Când calci porunca lui Hristos Și pilda Lui? Dar dacă stai La îndoială, ce-ți rămâne, Decât ca să-ți aduci aminte De ale lui Hristos cuvinte Când l-au iertat pe hoț: ,,Cu mine Vei fi tu azi în rai". Creștine, Gândește. Când Hristos îl iartă Pe-un hoț și-i dă o sfântă soartă, Ți-a da El ție iertăciune Când tu cu zisa rugăciune Pe buze — vrajba ții în gând, Porunca Domnului călcând? Martie
Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolțov)
Alexei Mateevici - Rugăciunea (Kolţov) Rugăciunea de Alexandr Kolțov Traducere de Alexei Mateevici Credința, Doamne, mi-i curată, Ca focul rugăciunii, Dar inima-i întunecată De-adâncu-amărăciunii. Veni-va moartea. Ce primi-voi În loc de auz, vedere? Și ce simțiri în piept simți-voi Dacă simțirea-mi piere? Ce rost avea-va duhul meu Fără a mea simțire? Mormântul, Crucea — Dumnezeu Le-au-nvelit în neștire. Perdeaua sa au aruncat Pe tainele zidirii, Adânc pecetea-au apăsat Pe toată viața firii. Pe veci-ntărirea Sa și-au pus Neclătinată, tare, Ca să nu fie de despus Nici pentru foc și mare. Mântuitorule! Îmi iartă Plânsoarea rugăciunii. Credința-n Tine nu mi-i moartă În ceața-amărăciunii. Și dragostea mea către Tine În haina deasă a ceții Lucește-n raze vii și line, Ca roua dimineții. Noiembrie
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Alphonse de Lamartine - Suvenirul
Alphonse de Lamartine - Suvenirul Suvenirul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 Ziua se duce ș-altele vin, Și fără urmă se strecor toate; Dar să te stingă nimic nu poate Dintr-al meu suflet de tine plin. Anii mei repezi, viața-mi trăită Le văz grămadă în urmă-mi stând, Precum stejaru-și vede căzând În preajma-și frunza cea veștezită. Fruntea-mi de vreme toat-a albit, Sângele-mi rece abia prin vine Curge, ca unda ce-n loc o ține Sufletul iernii cel amorțit. Dar chipu-ți tânăr, tot într-o stare, În veci tot tânăr îl voi privi, În veci în sânu-mi n-o-mbătrâni: El, ca un suflet, vârstă nu are. Nu, tu din ochii-mi nu ai lipsit; Și când privirea-mi cea neclintită De tine-aicea fu părăsită, Dodată-n ceruri eu te-am zărit. Acolo-ntocmai ș-acum frumoasă Te văz ca-n ziua ce mă lăsași Și la cerescu-ți locaș zburași Cu aurora cea răcoroasă. Dar, frumusețea-ți, chipu-ngeresc Și-n ceruri încă tot te urmară: Din viață ochii-ți ce încetară De nemurire raze lucesc! Zefirul dulce cu-a ...
Andrei Mureșanu - Eremitul din Carpați
Andrei Mureşanu - Eremitul din Carpaţi Eremitul din Carpați de Andrei Mureșanu Pe munți, de unde neaua cu greu se dezlipește, Întocma ca și mușchiul de vechiul său copaci, Pe unde om cu suflet atunci numai pășește Când oarba soarte-aduce vrun vânător ghibaci; Aci, săpată-n pietre, se află-a mea chilie, Sub fagi cărunți de zile, ce nu știu de săcuri; Pe unde primăvara cu multă maiestrie Așează-ale lor cuiburi ulii, șoimi și vulturi. Un pat, un vas de apă, măsuța mea pătrată, Pe dânsa tubul magic, de care mă servesc. Cu-aceste scule simple se află mobilată Căsuța mea de munte în care locuiesc. Eu n-am fugit de lume c-ar fi prea păcătoasă, Cum fac părinți și mame ce intră-n monăstiri, Ducând vieață aspră, nu însă virtuoasă, Că-n lume e vârtute a fi domn pe simțiri. Nici cred că e deșeartă a omului silință Spre tot ce mintea-ncearcă, geniu-i deplinit, - Străbate apa-n piatră și stric-a ei ființă, De ce nu chiar și omul cu naltul său spirit? O faptă glorioasă, păstrată-n istorie Din evii barbariei străvechi ce au trecut, ...
Antim Ivireanul - Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește l
Antim Ivireanul - Dedicaţia din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în greceşte la Snagov, în anul 1701 Dedicația din cartea lui Sevastos Chimenitul, Eortologhion, tipărită în grecește la Snagov, în anul 1701 de Antim Ivireanul Preaevlaviosului, preastrălucitului, prealuminatului și de Dumnezeu încoronatului domn și stăpânitor a toată Ungrovlahia, domnului domn Ioan Constantin Basarab voevod, mântuire, viață îndelungată și bună sortire de la Dumnezeu și cea mai înaltă fericire. Începutul, mijlocul și sfârșitul, stăpânul și domnul tuturor ființelor și simțitoare și înțelegătoare este făcătorul tuturor, Dumnezeu. Stăpânul însă și sfârșitul tuturor celor de sub lună este omul. Iar sfârșitul omului, pentru care s-a creat de Dumnezeu, este câștigarea și fericirea lui Dumnezeu însăși; fiindcă pentru om s-a făcut toată lumea aceasta, iar omul, se zice că s-a făcut de cătră Dumnezeu ca să dobândească pe Dumnezeu. Dobândesc pe Dumnezeu oamenii aceia, carii cred drept în el și păzesc cu scumpătate sfintele lui porunci. Dar sfințitele lui porunci se cuprind în aceste două și singure: din iubirea cătră Dumnezeu și cătră aproapele. Atunci se realizează și se cunoaște iubirea cătră Dumnezeu, când păzim, cum am zis, cu scumpătate sfintele lui ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epigrame Epigrame de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Cuprins 1 I - La un egoist 2 II - La icoana sfântului Petru 3 III - La brut 4 IV - La Lida 5 V - La Erazdu 6 VII - La cititorii satirelor 7 VIII - La Leandru 8 IX - La un nou boierit I - La un egoist Critică și sfătuiește Cleandru pe-oricine vede, Unu-i leneș, altu-i grabnic, celălalt drept nu mai șede; Cesta reguli nu păzește, Cela nu se îngrijește De nimic; ș-a lui purtare a să-l ducă la pieire. Dar când ar vrea să se vadă și el fără părtinire, Ar vedea, cum vede lumea, că nu-i și el fără pată, Ci egoismu-l îmbată. Pesemne în lumea asta așa e dat să fim noi; Un orb când duce pre altul, cad în groapă amândoi. II - La icoana sfântului Petru Ce stai cu cheia, Petre? — În rai voi să slobod Răsăriteana ceată. — Dar celălalt norod Ce-n lanțurile Papei s-au prins așa ușor? — Eu n-am cu dânșii treabă; ei au chelarul lor. III - La brut Că ești ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Epistola II Epistola II - Către versurile mele de Antioh Cantemir traducere realizată de Alecu Donici în colaborare cu Constantin Negruzzi (1844) Văd că vi s-a urât, versuri, de-a mai sta în închisoare Și în umbră de ani zece; văd că vrând să vedeți soare Slobozenie îmi cereți, înșelându-v-a gândi Că la cititorii veseli primire veți găsi, C-aducându-le plăcere, folosință și zăbavă, Vouă vă va face cinste, mie laudă și slavă. Deși știu că prin aceasta în idee ne-amăgim Vă slobod în pace, mergeți; ați vrut să ne despărțim! Când din mână-mi mână-ți trece, veți vedea c-aveam dreptate Să vă țin în întuneric părăsite și uitate; Veți vedea c-a noastre gânduri foarte lesne s-amăgesc; Mulți pentru dorința slavei nasurile își julesc! Încât floarea noutății veți păstra neveștezită, Oamenii ce iubesc noul vor citi cu mulțumită, Căci de-i și gol adevărul la-nțelepți tot e plăcut; Iar îndată ce-acea floare veștezită a căzut, Toți vor judeca că mintea mi-a venit în rătăcire Ș-ale mele bune sfaturi le vor numi ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III Către Teofan arhiepiscopul Novgorodului Arhipăstor slăvite! Tu, căruia puterea Înțelepciunii nalte a spus a sale taine, Și toate de pe lume pre larg ți-a arătat, O, Teofan! Tu care pricepi și înțelegi Ori câte-o minte-ntreagă a le cuprinde poate! Răspunde-mi: când natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât în zi de praznic un popă liturghia, Nici somnul, nici odihna nu-l prinde ca pre alții. Pe când cocoșul cântă, el este-acum în târg, Chiar viața nu își cruță, unde câștig privește, Ș-abia sosind din China în altă parte pleacă. El nu se îngrijește de vârsta sa, de timp, De valurile mării nu-i pasă nicidecum. Cu părul alb și gârbov, cu nici un dinte-n gură, ...
Antioh Cantemir - Uliul, păunul și cioful
Antioh Cantemir - Uliul, păunul şi cioful Ne povestesc c-odată al păsărilor prinț A fost pierit. În locu-i trei păsări zburătoare La împăratul vultur cerea locul deschis, Păunul, uliul, cioful. Tustrei lămuritoare Cuvinte de dreptate au fost înfățoșat. Cu vitezia uliul fălindu-se, dă multe Dovezi despre războaie în care s-a luptat, Se laudă păunul cu penele-i plăcute, Iar cioful juruiește că noaptea fără somn În veci o va petrece, făcând și jurământ. Deci vulturul aleasă, pre care gândiți, domn? Pe ciof! — Și la aceasta așa își dă cuvânt; Că uliul deși este viteaz ș-a fost oștean, Nu are îndurare, e aprig și avan. El nu a dat dovadă de vreo faptă bună. Nici pe viitorie la dânsul nu e har, Căci dacă tinerețea cu slavă nu răsună, Apoi a vrâstei iarnă se trece în zadar. Păunul este mândru cu lungile lui pene, Dar cioful este pacinic, nu caută pricini, Se apără cum poate, și noaptea fără lene Nu doarme, priveghează. Stăpânitorii lini Și trezi pe când supușii în pace dormitează Mai multă fericire la ei