Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CHIAR EA

 Rezultatele 811 - 820 din aproximativ 841 pentru CHIAR EA.

Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)

... nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții ... și în naționalitate când românul ajunsese a avea drept fală a batjocori așa religia, nevrând să înțeleagă ceea ce îl povățuiește ea, astupându-și auzul la glasul ei cel mântuitor, punând într-adins a le vorbi într-o limbă ce nu era a părinților ... mult), iar cea mai mare parte — din contribuția preoților. Argumentul acesta, de a se împărtăși și preoția din foloasele banilor cu care ea sprijinea școalele, erau cam tare, și dreptatea striga pentru acești birnici bisericești. În sfârșit se puse la cale a se întocmi școala în ...

 

Grigore Alexandrescu - Cântece de peste Olt

... ți pieptu-o grădiniță Și țâțele lubeniță Și gura o fântâniță, Măselele pietricele, Și buzele ghizdurele, Și limba o ciuturea, S-adăpi pe neica din ea, Seara și dimineața, Peste zi, totdeauna. II Între Olt și-ntre Olteț Răsărit-au nuculeț, Nucu-i mare, frunza rară; Strânși-s toți cucii din ...

 

Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale

... devenea pentru d. Dim. Sturdza, un medium, ceea ce era frumoasa Lucila pentru Donato. Precum Donato îi vâra ace și cuțite în brațul Lucilei, iar ea, sub privirile lui, zâmbea ca sub cele mai dulci mângâeri, tot astfel șeful liberalilor vâra în capul d-lui Brote înaltele principii naționale, veninul machinațiunilor ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Prolog

... înțălept va înțălege!... În urmă trebue să ști, bade Pereo! cumcă aceast' operè (lucrare) nu este furată, nici împrumutată de la vreo altă limbă, ci chiar izvoditură noao și orighinală romănească. Deci, bună sau rea cum este, aduce în limba aceasta un product nou. Soiul acestor feliu de alcătuiri să cheamă ...

 

George Bariț - Inimile mulțămitoare

George Bariţ - Inimile mulţămitoare Inimile mulțămitoare dramă în trei acturi de George Bariț Informații despre această ediție 1838. Parantezele drepte indică omisiunile autorului. Cuprins 1 Persoanele 2 ACTUL I-LEA 2.1 Scena 1 2.2 Scena 2 2.3 Scena 3 2.4 Scena 4 2.5 Scena 5 3 ACTUL II-LEA 3.1 Scena 2 3.2 Scena 3 3.3 Scena 4 3.4 Scena 5 4 ACTUL III-LEA 4.1 Scena 1 4.2 Scena 2 4.3 Scena 3 4.4 Scena 4 4.5 Scena 5 4.6 Scena 6 4.7 Scena 7 Persoanele OCTAVIE , maior în oastea împărătească IULIE , fiul său CORNELIA fiica sa fiicele sale EMILIA prietina acestora QUINTILIAN , profesorul lor de casă DIONISIE , un corporal bătrân credincios a casei lui Octavie [ MILȚIAD , fiul mai mic al lui Octavie]. ACTUL I-LEA Scena 1 (O casă din care ies două uși în odăile de cătră o parte și alta) QUINTILIAN, IULIE, CORNELIA, EMILIA IULIE (ține o carte amână și citește cu glas) . CORNELIA (are niște note dinaintea sa și să cearcă să cânte cu Emilia) : Să cercăm cu toții acuma această arie frumoasă. (Horul cântă.) QUINT[ ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

... Strigă zicând: Veniț după mine toț cei osteniț și însărcinaț. Și cine nu va alerga? Întru ale sale au venit Domnul, nu prin umbră, ci chiar și înfățișat să aduce, ca pre un jărtăvnic pre pământ, cu pohfală de sicriiul cel însuflețit, adecă de sfânta Fecioară, de care sicriu s-au ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... maiestatea lui despuiat: Apollo resplendescens... Ziua de vineri, 25 mai, mi-o consacru deci de dimineață să vizitez redacția Opiniei (o instalație în adevăr europeană; chiar un telefon; cam năzuros - e încă june), unde, în calitatea mea de confrate mai în vârstă, sunt primit cu destulă considerație. De aci, voi să ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... pus pe ascultat. Razele lunii, precum am zis, se jucau pe covorul din odaie, zugrăvind felurimi de figuri, și unele, lunecând pe cristalul călimărilor, tremurau chiar deasupra galbenului și a paralei, la care mă uitam cu ochii țintiți. Aceste două monede se aflau atunci în focul cel mai înflăcărat ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecu I

Ion Budai-Deleanu - Ţiganiada:Cântecu I Păn Vlad Vodă pe țigani armează, Asupra lor Urgia-întărâtă Pe Sătana, ce rău le urează, Întracea luându-ș' de drum pită, De la Flămânda pleacă voioasa Țigănimea drept cătră-Inimoasa. Musă ce lui Omir odinioară Cântași Vatrahomiomahia , [1] Cântă și mie, fii bunișoară, Toate câte făcu țigănia, Când Vlad Vodă-îi dede slobozie, Arme ș-olaturi de moșie, Cum țiganii vrură să-și aleagă, Un vodă-în țară ș-o stăpânie, Cum, uitându-și de viața dragă, Arme prinsără cu vitejie, Ba-în urmă-îndrăzniră ș-a să bate Cu murgeștile păgâne gloate, Cum apoi, prin o gâlceavă-amară (Căci nu să nărăvea depreună), Toți cari-încătrĂ² fuga luară Lăsându-și țară vodă și corună. Însă toate-aceste se făcură Prin dimoneasca amegitură, Că, măcar cel fără-asămănare Mai rău duh dintru toate, Sătana, Purure-în iad lăcașul său are, Focului nestins fiind el hrana, Dar' totuș', pe furiș', câteodată, Răzvrătind lumea, el se desfată. Iar' de-astă dată-l întărâtase Urgia (precum spun) blăstămată Ce văzând cu săcuri și baroase Pe țigănimea noastră-înarmată, În tot chipul hotărî s-o strice, Vrajbă-întru dânsa-aducând și price. O! tu, ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VIII

... spini geme, Pe celalalt ursul nădușește; Toate strigă străjile-împreună, Pădurea-împregiur groaznic răsună. Tandaler atuncea să trezește Ș-auzind atâta ciorobor, Strigă cât putu chiar țigănește: ,,După mine-o luați pă picior!..." Și strâgând aceasta fuga-întinsă, Iar' după dânsul gloata să strânsă. Dar' în loc de-a fugi ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... părtinire nu este scris. Văzând statornica hotărâre a împăratului și dreptatea celor vorovite de dânsul, Greuceanu cuvântă cu glas voinicesc: - Fie, mărite împărate, chiar de aș ști că voi pieri, tot nu mă voi lăsa până nu voi duce la capăt bun sarcina ce îmi iau de bună-voia ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>