Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SĂ NU
Rezultatele 801 - 810 din aproximativ 2617 pentru CA SĂ NU.
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... apărură scrisori albe... chipuri de oameni È™i animale... Palatul întreg se cutremură lin. — A sosit ora morÈ›ii mele... zise regele, ca È™i când ar fi vorbit cu el singur... aÈ™tept să-mi spui adevărul... Nu-mi zugrăvi chipuri trecătoare... care să mă facă a crede că suntem numai pulbere... Un râs clocoti pin toată sala... — Ce râzi, zise regele întunecos... mie nu mi-e a râde, demone... voi adevăr, nu batjocură... — Pulbere? răspunse un glas din oglindă cu o rece È™i cruntă expresie de ironie... pulbere?... te-nÈ™eli... ce eÈ™ti tu ... trist. Ce am numit eu Rodope ?... o umbră. Regele ieÈ™i È™i trânti uÈ™a după sine... Oglinda singură se-ncreÈ›i ca suprafaÈ›a unui lac... glasuri se certau în fundul ei ca sfada valurilor... Chicot È™i plâns... È›iuit, urlet... suspin È™i un glas mare începu să râdă pin tot haosul de glasuri mici... — O, inamicul meu cel mare... spunea un glas ce umbla prin sală... Piramide È™i temple, oraÈ ... ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... de judecățile lui și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El ... a putut opri cu sânge rece în fața acelor veselii ale poporului atât de vii, atât de caracteristice? Și, mai cu seamă, care român nu și-a dorit patria cu lacrimi, când s-a găsit în străinătate? și care nu se simte pătruns de o jale tainică și nesfârșită, când aude buciumul și doinele de la munte? O! trebuie să nu aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o scânteie de simțire în inimă, pentru ca să nu se înduioșeze la priveliștea patriei sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un tablou. De va ...
Ion Luca Caragiale - Calul dracului (Ion Luca Caragiale)
... văz că ai. A mâncat băiatul cu poftă mare; i-a mulțumit gazdei și s-a aplecat la fântână să bea. - Ce faci, mă? - Ce să fac?... vreau să beau. - Păi, apă rece să bei dupa costiță afumată? Ia colea!... Și i-a dat din desagă un clondiraș cu rachiu de izmă. - Să-nveți de la mine, mă băiete: să nu bei apă după lucru gras, că ți s-apleacă... Ai înțeles? - Am înțeles... Da multe mai știi dumneata. - Știu, firește; cum să nu știu?... că pân la vârsta asta, de mă vezi cu ochii verzi, n-oi fi trecut ca un câine prin apă... Vorba aia: uită-te la față și mă-ntreabă de viață... Ehei! fătu-meu; când aș sta să-ți spui cine sunt eu... - Înțeleg, a zis băiatul căscând; da vorba mea e, noaptea asta nu ne odihnim noi de loc?... e cam târzior... - Să se culce cui i-e somn, fătu-meu!... eu știu ca mi s-a speriat de tot somnul; pot sta de vorbă pân' la ziuă, dacă poftești... - Dumneata ăi fi putând, că n-ai
... ciudată adusă de la Sfîntul Mormînt sta aninată la căpătîiul paturilor învălite cu un creton stropit cu flori albastre și, cum numai un divan lipsea ca să împlinească cuprinsul văzut cu imaginația, plecară de-acasă cu gîndul să-și aleagă stofa ce s-ar îmbina mai bine cu cele ce acum erau toate la locul lor și nu-i așteptau parcă decît pe ei ca să sosească. Aceasta era ținta ieșirii lor în tîrg și nimeni n-ar fi putut bănui, văzîndu-i ce mulțumiți treceau, cum erau să se întoarne peste o oră înapoi, căci nimeni nu-și poate închipui ce este un suflet femeiesc în care a încolțit odată sămînța geloziei. Nimeni nu și-ar fi putut închipui, căci puțini știu că trecutul e o împărăție la ale cărei negre porți nu trebuie să bați niciodată, dacă vrei să fii fericit... Din popas în popas, găsiră în sfîrșit ce le trebuia și, intrați acum în prăvălie, răscoleau cu mînele lor grăbite cupoanele de stofe ... face în tovărășia celorlalte lucruri din cuprinsul alb și liniștitor al odăilor. Era o țesătură în care nuanțele stinse stăpîneau și o umbră de galbăn, ca un praf de soare căzut într-un amurg, lupta ...
... și plecă. Baba rămase văicărindu-se în gura mare. Atunci Bughea o luă de mână și-i zise râzând, făcând din ochi la ceilalți: — Nu te mai boci, mătușă, că-ți dau țidula care mi-o făcut-o mie, să-ți iei doftorii și să te ungi. Bătrâna se însenină. — Taci, dragul mătușii! — Iaca zău. Da trebuie să te duci la Cheatra, la spițărie, să o faci. — Mă duc, mă duc. Dumnezeu să-ți lungească zilele! Și bătrâna luă hârtia, o strânse în patru, o vârî în sân și se duse mulțumită. Flăcăii rămaseră râzând. Primarul se învârtea ... clătină din cap. — Dă, îi om cu carte, îi om cu învățătură, taică. Bughea rămase pe gânduri; mai stete puțin, apoi, văzând că părintelui nu-i prea plăcuse gluma lui, plecă. O luă prin sat. Se întâlni cu primarul. — Să știi că ți-o coc eu, măi Bugheo, îi zise acesta. — Păi bine, domnule premare, cum o să mă înjunghie în mai, că eu rup ghioaga asta în două. — Ai să vezi tu, ascultă ce-ți spun eu! Și primarul, rotofei, cu pălăria de pâslă pe ceafă, se depărtă încet, călcând ca ...
Pitarul Hristache - Povestea mavroghenească
... găitanuri pe muche, Cu iminei în picioare Și cu genunchile goale, Cu mînicile sumese Și prin mîni gloanțele dese, Galeonii, le zicea, De lîngă el nu lipsea. • • • • • • • • • • • • • • • • Nu mergea cu pompă mare, Ci călare voinicește Și la cap legat turcește ; Ca galeongii dinpreună Și mazdrac fiind în mînă ! Și pe unde nu gîndeai P-acolo îl întîlneai ; Tiptil, pe jos și călare Prin tîrg și prin mahalale ; Uneori în port turcesc Alteori călugăresc. • • • â ... goale. Alteori sta prin pridvor Pînă se scula din somn. În scurt se afla al vremii Al doilea Mavrogheni Avea în cap o căciulă Țuguiată, ca o sulă, Și o ghebă în spinare De nu făcea cinci parale, De aba roșie ruptă Cu ață albă cusută, Cu poturi, cu iminei, Se desprinsese cu ei. Iar să-l fi văzut călare Chiar vătaf de haimanale. C-o grămadă de voinici Tot arnăuți, șocarici, Avîndu-i pe lîngă dînsul De nu puteai să-ți ții rîsul. Și da prin tîrg cîte-o raită Ca
... păr. Decît toți a fi mai mare, în patria mea dorem Și pentru pogorîtorii cei din mine o gătem. Aceasta cum se lucrează ? Să lucrează prin păcat. Ca să calc în așa treaptă, trebuie să fiu bogat, Ca să adun bogăție urmeaz-a fi răpitoriu, Crud, nemilostiv, sălbatec, mincinos și-nșălătoriu. Dar bogați mai sînt și alții ; trebuie sau să-i zatresc, Sau cu chipuri oarecare viclene să-i sărăcesc, Și pe toți cei deopotrivă cu mine să-i împilesc Și un drit cu osibire oarecare să-mi păstresc. Sufletul să-l dau uitării, cugetul neascultat Cu a sale mustrări toate să-l înnăduș prin păcat. Sîngele celui deaproape să-l privesc neoțărît Cum gîlgîiește cu spumă de mîna mea omorît. Văduva și sărmanul aceluia să-l privesc Îmbrăcat în haine negre la ușa mea cum zvoresc, Să văd muritori de foame să-i văd goli și umiliți. Strîngînd fărmături din masă pe supt păreți osîndiți. Fără îngrețăluire să știu de a lor avut Prin crîncenă sîlnicie că a-l răpi am putut. Pe patria-mi ticăloasă, aceea ce m ... ...
Mihai Eminescu - Despărțire (Eminescu)
... Mihai Eminescu - Despărţire (Eminescu) Despărțire de Mihai Eminescu Să cer un semn, iubito, spre-a nu te mai uita? Te-aș cere doar' pe tine, dar nu mai ești a ta; Nu floarea vestejită din părul tău bălaiu, Căci singura mea rugă-i uitării să mă dai. La ce simțirea crudă a stinsului noroc Să nu se sting' asemeni, ci 'n veci să stea pe loc? Tot alte unde-i sună aceluiași pârău: La ce statornicia părerilor de rău, Când prin această lume să trecem ne e scris Ca visul unei umbre și umbra unui vis? La ce de-acu 'nainte tu grija mea s'o porți? La ce să măsuri anii ce sboară peste morți? Tot una-i dacă astăzi sau mâne o să mor, Când voiu să-mi piară urma în mintea tuturor, Când voiu să uiți norocul visat de amândoi. Trezindu-te, iubito, cu anii înapoi, Să fie neagră umbra în care-oiu fi pierit, Ca și când niciodată noi nu ne-am fi găsit, Ca și când anii mândri de dor ar fi deșerți — Că te-am iubit atâta putea-vei tu să ierți? Cu fața spre părete mă lasă
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
... marelui creștin În oarba voie a-ntâmplării: Haznaua lui nenumărată Pe la săraci de mult îi dată; Paingul țese pe perete, Căci slugi ca altădată nu-s, Și unde-al lor stăpân e dus, Nu știe nimeni să arăte. Și pretutindeni e pustie stearpă; Grădinile nu înfloresc, Pe-acoperișuri crește iarbă, Izvoarele de-abia țâșnesc, Și numai printre marmuri macul 'Și-înalță stibla ca toiagul, Iar prin palaturi umblă vânturi, Stârnind un roi de negre gânduri. II Vă binecuvântez, păduri, Văi, dealuri verzi, ogoare, râuri, Vă binecuvântez, pustiuri, Ș ... plânge-a cui oare cădere? Ferice cine-mpodobit-a Viața cu mărețe fapte, Dreptatea cine dobândit-a, Tărie-având destul să rabde; Ferice, cine adevărul Neîncetat l-a căutat, Și-acel ce neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are să-l mărească: El nu-i ostaș cu arme grele, Nu-i cu cunună-mpărătească, El vine nu strălucitor, Ducând cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
... marelui creștin În oarba voie a-ntâmplării: Haznaua lui nenumărată Pe la săraci de mult îi dată; Paingul țese pe perete, Căci slugi ca altădată nu-s, Și unde-al lor stăpân e dus, Nu știe nimeni să arăte. Și pretutindeni e pustie stearpă; Grădinile nu înfloresc, Pe-acoperișuri crește iarbă, Izvoarele de-abia țâșnesc, Și numai printre marmuri macul 'Și-înalță stibla ca toiagul, Iar prin palaturi umblă vânturi, Stârnind un roi de negre gânduri. II Vă binecuvântez, păduri, Văi, dealuri verzi, ogoare, râuri, Vă binecuvântez, pustiuri, Ș ... plânge-a cui oare cădere? Ferice cine-mpodobit-a Viața cu mărețe fapte, Dreptatea cine dobândit-a, Tărie-având destul să rabde; Ferice, cine adevărul Neîncetat l-a căutat, Și-acel ce neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are să-l mărească: El nu-i ostaș cu arme grele, Nu-i cu cunună-mpărătească, El vine nu strălucitor, Ducând cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma Domnului plutesc Prin pâinea lanurilor ...
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... ne mulțumește; e de datoria ministrului instrucțiunii să puie în vederea direcțiunii ce caragialiadă a făcut, și pe acest temei s-o schimbe, ca incapabilă și nedemnă. Voiam un teatru național, nu o gașcă de opoziție nedemnă, în care se insultă poporul și instituțiile țării. Cerem cu insistență ministrului instrucțiunii să intervie. Și foaia acelor tineri, foarte tineri, din capitală, care își închipuiesc că sunt socialiști, se grăbește a doua zi să țină isonul ziarului citat mai sus și scrie pe pagina întâi a numărului de la 14 aprilie 1885: Ziarul *** publică în numărul său ... înălțarea poporului? Noi răspundem fără șovăire: da, arta a avut totdeauna o înaltă misiune morală, și orce adevărată operă artistică o îndeplinește. Va să zică, asupra acestui punct nu suntem dezbinați. Rămâne numai să ne înțelegem în ce consistă, în ce poate consista acea influență morală a lucrărilor de artă. Și aici trebuie să stabilim mai întâi un punct de plecare elementar: influența morală a unei lucrări literare nu poate să