Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) MARI
Rezultatele 801 - 810 din aproximativ 1955 pentru (SE) MARI.
Constantin Stamati - Mascurii în vie
... în vie de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Că niște porci stricători într-o vie au intrat, Găsind poarta făr’ de pază, căci vierul se-mbătase, Și pe cuptor se culcase. Via era minunată, vița era de soi bun, Sădită de Ștefan-vodă, după cum românii spun; A ei struguri ca de aur ... zis, tocmai atunci, din nenorocire, Sosi și a ei pieire; Căci porcii, ce nimic nu cruță, Sta grohăind, între dânșii zicând: “Cum se fudulește Ceastă vie roditoare și cum de frumos rodește, Și cum strugurii pe dânsa stau bour și se gurguță! Nu cumva gândește, oare, Că sub a ei frunze late Să se umbrească poate Vreun crai sau herțog mare, Și să bea al ei nectar? Dar noi să o umilim, Să o pedepsim amar: La dânsa să năvălim, La pământ s-o prăvălim, În ... i mâncăm, Rădăcina să-i scurmăm, Ca să nu se mai cunoască Că putu vrodinioară aici via să rodească“. Într-acest fel grohăiră, Și se și porniră, Și-ntr-o oară biata vie au fost fărâmată, Și scurmată, Și de tot stricată; Căci este la toți știut, Ce pagube au
... mii de glasuri slabe înce sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare-a fi de scânduri, Și stânci în temelie clătindu-se vedem, Plânsori sfâșietoare împinse de blestem, Se urmăresc prin bolte, se cheamă, fulger, gem Și cresc tumultuoase în valuri, rânduri, rânduri... - "Din inimă-i pământul la morți să deie viață, În ochii-i să se scurgă scântei din steaua lină, A părului lucire s-o deie luna plină, Iar duh dă-i tu, Zamolxe, sămânță de lumină, Din ... albă. Prin vânt, prin neguri vine - și nourii s-aștern Fug fulgerele-n lături, lăsând-o ca să treacă, Și luna înnegrește și ceru-ncet se pleacă Și apele cu spaimă fug în pământ și seacă - Părea că-n somn un înger ar trece prin infern. Priveliștea se ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... puțin, întru cinstea și lauda ei neștiința ne contenĂ©ște și alta, pentru căci știu că într-această săptămână silĂ©ște fieștecarele dintru voi să se grijască, pentru ca să se învrednicească să se cuminece, unii la joi mari și alții sâmbătă și duminecă, în zioa de Paști. Drept acĂ©ia, pentru acel lucru avem datorie mai vârtos și ... sale celor arzători le-au lucrat. Că pocăința atunce iaste pocăință, când merge neștine de bună voia lui, fărde nici un fel de pricină, să se ispoveduiască la duhovnicul lui, cu umilință, cu înfrângere de inimă cu lacrămi fierbinți și cu gând desăvârșit, ca să se părăsească de păcate, căci acĂ©stia sunt temeiul ei; și atunce iaste cuvântul acela ce zice: Veniț să ne întrebăm, adecă atunce vom avea îndrăzneală ... au ploat 40 de zile și 40 de nopți, arătând și cu aceasta multa a lui îndelungă răbdare, dând vrĂ©me oamenilor să se căiască și nici cu aceasta nu ș-au venit în fire. Iar apoi văzând oamenii că să înmulțĂ©ște apa și de ce mergea să ... îmfla în sus au început a să sui pre case, pre movile, pre munți și pre copaci, dară nu era cu putință să ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... de unde i-ar fi venit în cap lui Creangă ideea să scrie Amintiri și Moș Nichifor Coțcariul și de unde ar fi știut cum se scrie o bucată literară, cum se compune, cum se "dialoghează" etc.? Și nu mai insistăm asupra faptului că, pentru ca să existe "Creangă", trebuia să existe "Junimea" și Convorbirile -- produse și ele de influențe ... a tot progresat. (Aceasta nu înseamnă că la un moment dat o literatură rupe cu literatura lumii. Nu, căci orice literatură, cât de veche, de mare și de autonomă, nu poate să nu se influențeze de alte literaturi. Dar aceste influențe nu mai creează raportul de la învățător la ucenic; influențele, în cazul acesta, aduc numai fermenți care înviorează ... dar nu o are și pe aceea pe care i-ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova (care însă, după ce a scris cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a acestui poet se ...
... apropie paharul aplecat de botul favoritului, care-ncepe să lăpăie, și lăpăie, și lăpăie, până când un pasajer se arată la ușa compartimentului nostru uitându-se-năuntru. Bubico se oprește din lăpăit și se pornește să latre ca o fiară, cu ochii holbați și mușcând în sec și clănțănind din dinți, și tușind și... "Vedea-te-aș la Babeș ... în favoarea unui scop înalt, întrebuințez cele mai înjositoare mijloace spre a intra în bunele grații ale nepotului Zambilichii. Și-n adevăr, Bubico se tot apropie de mine, până se lasă să-l iau în brațe. Simt că mi se bate inima de teamă ca nu cumva, printr-o mișcare, ori privire, să trădez un plan mare ce l-am croit în adâncul conștiinței mele. Cocoana nu se poate mira îndestul de prietenia ce-mi arată Bubico, pe când eu cultiv cu stăruință această prietenie atât de scumpă mie, prin mângâieri și bonboane ... Bubico: Ham! ham! - Trebuie să fii om bun! Nu trage el la fitecine... - Firește, coconiță; simte cânele; are instinct. Când zic acestea, iată că trenul se oprește în Crivina. Pe peron se ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... c-na Caliopi DRĂGĂNESCU , nepotul său TEODORINI BARON FLAIMUC SIGNIOR TURLUPINI KIR LACHERDOPOLOS STĂNICĂ , băiet de țăran, slugă la c-na Caliopi Scena I Scena se petrece la Burdujăni, în casa c-nei Caliopi. Teodorini (Teatrul înfățișează un salon) DRĂGĂNESCU (singur) . În sfârșit iată ziua cea mare... Of! și tare-s îngrijit! Pănă aici, slavă Domnului, toate merg bine. Cucoana Caliopi a priimit tustrele răvașele, și a ... nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă de se leagă Amorul de vrun bătrân, Să mă crezi că nu-i de șagă, Leagă-l de gard și-i dă fân. Toată mintea-și prăpădește ... cutie, Zău așa-i de pupuică, Însă geaba! n-a să fie Niciodată frumușică. O fetiță de la țară N-are-atâte fesfesele, Se gătește la izvoară Cu ghioci și viorele; Nu ca aste târgovețe Ce se dau hojma cu humă, Încât seamănă-a lor fețe Vâzdogi bătute de brumă. Eu nu știu de ce nu-și tocmește o fată ...
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu
... Trece înainte pe un cal în joc Ce varsă din ochii-i flacăre de foc. Strigă cu tărie cetelor zdrobite Ce la glasu-i mândru se întorc uimite. Iată că nepotul hanului tătar Trece pe-un sălbatec, ager armăsar. Unde se arată pe întinsa vale Prin oștirea noastră își deschide cale. Iar Buzescu Preda cum îl întâlni, Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi — ,,Dacă ... cu mine!" Ei descălecară atunci amândoi Și se iau la luptă ca doi juni eroi. Ochii tuturora cată cu mirare La Buzescu Preda și tătarul mare. Ei se bat la raza stelei cei de foc, Flacările-i albe pe-a lor zale joc. Vântul răcorește fruntea lor udată Și mânia dulce ...
Vasile Bob-Fabian - Geografia țintirimului
... ediție Apărută în „Lepturariulâ€� lui Aron Pumnul. Este-n zona subsolară, o pacinică, mică țară Aproape de țărmul lumii plecătoare către soare, Unde-apoi se hotărăște cu o mare-mpărăție, Pîn-acum necunoscută la hărți de geografie. Oamenilor de aicea, numărul pururea crește, Neci mai moare cine-o dată aici se cetățenește, Ici se poate-n astă țară se-ntind locuri înverzite, Printre văi și dealuri nalte cu producturi felurite, Între care colonistul fără să va să lucreze, Cu toată casa sa poate oricînd ...
... pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul de aur, din care credea că se desfăcuse: o săritură, — sau o vedea el ce-o face. Atunci se mișcă din nou, și după ce trecu peste un grăunte de piatră cât un munte și coborî dincolo, se trezi la rădăcina crinului. Se odihni o clipă, apoi la drum, băiete! Mai întâi se rostogoli de pe tulpina lucie de câteva ori în țărână. Văzând asta, se ridică pe piciorușele dinapoi și, fără să știe pentru ce, cu cele dinainte își făcu, moșnegește, cruce. Pe urmă încercă din nou și văzu că ... atâtea ridicături: văi, dealuri. Dar ce mireasmă se revărsa de sus!... Și-a mers voinicul, a mers. Mult să fi mers. Se uită în jos și-l prinse amețeala. Privi în sus și se cutremură. Ce, nu făcuse nici un sfert din sfertul drumului! Puterile îi cam slăbiseră, dar nu se lăsa. Încă vreo câțiva pași, și ici, deasupra, parcă se întruchipa o frunzișoară lătăreață, ca o prispă. Acolo o să ...
Emil Gârleanu - Cât un fir de neghină
... furnicii i-au venit în minte... Ce era? O gânganie mică, fără strălucire, rotundă, ca o sămânță. De unde venea? Din iarbă; ținea minte că se trezise sub o rochița-rândunicii . Dar încotro avea să se îndrepte? Ei, asta era greul! S-a coborât de pe frunză și-a purces să caute din nou furnica. A ... oameni, mai la o parte un cărucior cu copii. „La ce m-a lăsat Dumnezeu dacă n-am părticica mea de pământ? se întreba gângania. Unde să mă așez ca să rămân liniștită?â€� Atunci în față i se ridică deodată casa, locuința stăpânului grădinii. „Sus, acolo, trebuie să fie bine... dar e prea înalt.â€� Să se ridice cu cumpătare. Întâi zbură pe vârful unei gherghine; de acolo, pe-un copăcel, pe-un călin; pe urmă, pe iedera dimprejurul balconului. În sfârșit ... ochișorii o semene a ei zburând pe sus, căutând poate un loc de scăpare ca și dânsa. Dar nici n-apucă bine să se uite la ea, când, ca o săgeată, o rândunică se ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... din Paradis Și, dominat de neputință în lumea veșnic schimbătoare, te-a îndreptat spre suferință, știuta punte salvatoareâ€� III Privesc neputincios cum viața se naște, crește și dispare, cum Timpul, primenindu-și fața dă aparența de mișcare. Se-ncep și se sfârșesc războaie ce-aduc belșug sau sărăcie, văd lacrimi ce-nsoțesc convoaie de sclavi mânați înspre robie, Nefericirea vine-n valuri și-n treacăt ea ... și-n pacea-n sine regăsită, ar spune pentru fiecare o rugăciune-abia șoptită... VII Ce-i nou sub soare? Doar o clipă, ce-ntruna se împrospătează când sub a vremilor risipă Iluzia o-nveșmântează. Și-atunci mai veche-i decât Timpul de-n ea se-ntâmplă tot ce este: demult, când se născu Olimpul, doar Clipei îi dădu de veste Ca Început să se numească – trezind la viață-ntreaga lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar clipa, chiar de-atunci, să-nsemne un ... Lumescului neștiutor. Purtând în suflet îndoiala eu, temerarul luptător, nemaicrezând în învoiala Cu omenirea suferindă, cea de tradiții păstrătoare, făr' a-ndrăzni să se ...