Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRAGE PE OCHI (PĂLĂRIA)

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 100 pentru TRAGE PE OCHI (PĂLĂRIA).

Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb

... în care împărățea fratele cel mai mare era tocmai la o margine a pământului, și crăia istuilalt la o altă margine. Și apoi, pe vremile acelea, mai toate țările erau bântuite de războaie grozave, drumurile pe ape și pe uscat erau puțin cunoscute și foarte încurcate și de aceea nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi ... către împăratul, zice rămas bun fraților săi și apoi încalecă și pornește cu bucurie spre împărăție. Craiul însă, vrând să-l ispitească, tace molcum și, pe înserate, se îmbracă pe ascuns într-o piele de urs, apoi încalecă pe cal, iese înaintea fecioru-său pe altă cale și se bagă sub un pod. Și când să treacă fiu-său pe acolo, numai iaca la capătul podului îl și întâmpină un urs mornăind. Atunci calul fiului de crai începe a sări în două picioare ... spun eu, că poate să ne mai întâlnim la vrun capăt de lume: căci deal cu deal se ajunge, dar încă om cu om! Și pe când vorbea baba aceste, o vede învăluită într-un hobot alb, ridicându-se în văzduh, apoi înălțându-se tot mai sus, și după aceea n ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Testamentul și memoriul unui nebun

... Însă comisarul poliției, ca și când n-ar fi auzit întrebarea mea, nu-mi răspunse nimic, ci, plecându-se, începu a se uita pe sub patul pe care adormisem. Apropiindu-se apoi de mine, mă întrebă: — Unde ai aruncat arma? — Ce armă? replicai eu, frământat de presupuneri. — Arma cu ... un vălmășag haotic. Ușa închuiată fu deschisă și noi toți năvălirăm în odaia de unde ieșea fumul. El se ridica dintr-o perină aprinsă de pe pat, iară lângă pat zăcea pe pământ, cu fața în sus, un individ scăldat în sânge, ce curgea încă din tâmpla lui dreaptă dintr-o rană considerabilă cauzată prin un revolver ... curma firul vieții. — Fie cum va fi, formalitățile anchetei trebuie să meargă drumul lor, răspunse comisarul poliției. Și el începu a căuta pe masa de scris, pe care găsi o epistolă sigilată, pusă pe un pachet legat cruciș cu o ațișoară. Pe epistolă era scris: „ Domnului prim megieș al odăii, ce o ocup eu, oricine el va fi. Iară dacă din întâmplare ambele odăi ar ... ...

 

Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra celebrului violonist Paganini

... produseră un mare efect în inima auzitorilor, se duse la Parma ca să ia lecțiuni de la Alessandru Rolla, cel mai renumit violonist al Italiei pe timpii aceia. Ajungînd în acel oraș și prezentîndu-se la celebrul violonist, fu supus la un riguros esamen. Pe dată însă esecută una din compozițiunile sale; Rolla rămase uimit și declară în prezința mai multor artiști că el se simte necapabil de a ... aplicat la stilul instrumental. Înturnîndu-se iară la Genova la 1797, întreprinse prima sa călătorie artistică, împreună cu părintele său, și după ce se prezintă pe scena celor mai principale teatre ale Italiei și electriză pe aceia ce-l auziră, să despărți de părintele sau și începu a călători singur. Ajungînd la Pisa, în etate de 15 ani, se ... gelozia, după care venea accentele de bucurie și de reconciliare. Această noutate muzicală produse un mare efect asupra auditorilor, dar ceea ce recompensă mai mult pe Paganini fu sublima impresiune ce produse asupra damei pasiunilor sale, care pe cît ținu esecutarea nu încetă a vorbi inimei artistului prin secretul limbagiu al ochilor ei. Iar principesa Eliza, după ce-i arătă cele

 

Panait Istrati - Chira Chiralina

... de a înapoia tabachera cu mulțumire, el o băga în propriu-i buzunar, care era spart, de unde ea îndată cădea, rostogolindu-se pe pământ. Atunci se repezea, o ridica, o ștergea, se scuza, și voind s-o bage în buzunarul proprietarului, el o scăpa pe de lături. Biata cutie, care era din metal nichelat ori din carton presat, cădea din nou pe pavaj! — Ah, cât sunt de stângaci! — Nu e nimic, răspundea de obicei păcălitul, examinându-și scula turtită, în vreme ce privitorii se prăpădeau ... lucruri ciudate se întâmplaseră, care-l tulburau și-l încurcau: câteodată în plină glumă și năzdrăvănie, Stavru, serios, se întorcea către Adrian pironindu-l în ochi cu o privire limpede, liniștită și stăpânitoare, cum facem când ne uităm în bunii și naivii ochi ai unui vițel. Atunci el se simțea micșorat de acest limonagiu de bâlci, de acest analfabet. I se părea straniu și se puse să-l ... știe pe unde. Pe la Brăila, nu venea decât să se aprovizioneze. Adrian a fost tot atât de mulțumit să-l întâlnească acum pe ...

 

Vasile Alecsandri - Iorgu de la Sadagura

... că știu că-i plăcea pân’a nu se porni, și le-o fi dorind ca niște zaharicale, dragul moșului!... Am adus înadins pe Barbu de la Iași, ca să-i cânte: “Frunză verde... “, pentru că pe-acolo, prin academiile din Sadagura, nu cred să mai fi auzit cântece de-a noastre de cele bătrânești... Măcar că și pe-acolo or fi mozâcanți... da geaba... n-au haz... Eu când aud țârlâituri de cele nemțești, îmi vine să-i ieu cu toropala... Îți scârție ... bună?... DAMIAN: Apoi dacă am respuntație bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?... GAHIȚA: Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... și tocmai pe el l-ai găsit mai cu cap pentru ca să-mi facă invitație? DAMIAN: Da ce ți-a făcut? pentru numele lui Dumnezeu ... În urmare, mi se poate trece câte le zic. În vremea mea, dragă cucoană Gahiță, bătrânii aveau voie să grăiască ce le plăcea, pentru că pe-atunci tot omul cu părul alb era cinstit... și cred că străinii nu ne-au stricat încă toate obiceiurile cele bune. GAHIȚA: Departe de a

 

Ion Luca Caragiale - Câteva păreri

... frumos din parte-ne — să lăsăm încolo orice modestie; căci e știut că din discuție răsare scânteia adevărului. Nu e vorba, adesea discutăm cam pe de lături; dar asta o facem tocmai pentru că voim să alimentăm continuarea discuției; dacă n-am da pe de lături, ar înceta poate discuția prea degrabă: ei! atunci de unde ar mai țâșni adevărul? Așa, de exemplu, multe ilustrațiuni literare au discutat vreo ... mâna; căci ființa în care lovește cazmaua doarme ascunsă, n-are încă glas să strige. Ea a adormit de când cei din urmă ochi pricepuți și-au întors privirile de la dânsa; dar la cea dântâi privire a altor doi ochi pricepuți, ea se va deștepta sigur și, cu o nouă și întreagă putere de viață, va chema la dânsa o lume. Câtă vreme n-au ... l-a trezit din aromeală, noi am văzut destul de sigur că în sufletul omului s-a petrecut ceva minunat — ceva pe lângă care și razele de pe coama dealului, și cântecul din grădina cu pruni sunt ca arcușul pe ...

 

Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840

... la grec și, în sfârșit, până la rusul de azi care se pretinde regeneratorul nostru politic, moravuri necunoscute adaptate la moravuri cunoscute, obieciuri barbare altoite pe obiceiuri antice, patriarhalismul pastoral topit în servitutea feudală, misterele creștinismului încrustate pe miturile păgâne, superstițiile poetice ale evului mediu încrustate în secătuitoarea necredință a veacului, tot ce-i vechi și ce-i nou, Occidentul și ... biserica aceasta, se povestește de un fapt destul de curios: Evlavia domnilor și boierilor împodobise Trei Ierarhii mai cu osebire între toate celelalte biserici. Zidurile pe dinlăuntru erau bogat zugrăvite și aurite. Pe vremea Eteriei grecești, turcii, pătrunzând cu puterea înlăuntru, îi dădură foc, socotind în neștiutoarea lor lăcomie că zidurile erau de aur masiv; dar văzând că ... orașul se oprește deodată, lângă o râpă adâncă, străbătută de o ață de apă gălbie și murdară, deseori secată. Nimic mai pitoresc primăvara decât priveliștea pe care o înfățișează de departe acest Tătăraș, faimos între toate mahalalele orașului, din pricini pe care nu-i nevoie să le mai înșirăm aici. Grămezi de căsuțe albe și cochete stau împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de ... ...

 

Ioan Slavici - Budulea Taichii

... altă lume, și când maica mă întreba ce-am văzut la școală, în uimirea mea nu știam să-i spun altceva decât c-am văzut pe Huțu lui Budulea plimbându-se cu bățul în mână și că acum nu-l mai cheamă Huțu, ci Mihail Budulea, ca pe taică-său cel cu cimpoile. Și fiindcă eram nerăbdător și doream să văd iar pe Huțu cu bățul, m-am dus și după prânz la școală. Simt și acum adânca dezamăgire ce mă cuprinsese când văzui pe un alt băiat cu vergeaua, căci în zadar, atât de strașnic ca el nu mai era nici unul. Dar peste puțin iar a venit ... îmi părea mai puțin strașnic. Nu-i vorbă, și acum zicea Tatăl nostru , cânta chiar în strană și citea Apostolul în biserică, și acum purta pe Mili, ba chiar și pe Linică cea mică în brațe; el cu toate acestea îmi părea cam prost, ba câteodată chiar grozav de prost. Dar tot țineam la el, fiindcă ... foarte mult la el. Încă de demult nea Budulea era nedumerit. Îl vedea pe Huțu citind din carte ori scriind fel de fel de lucruri ...

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II

... transcriu, dar înțelesul multora mi-a rămas în memorie, ca și unele curioase fragmente, pentru care, prefăcându-mă că nu le înțeleg, rugam pe prințul Preda să le repete. Astfel, în scrisoarea aceasta donna Alba învinuia pe Tudor Buzescu de prea multă iscusință și rapidă inventivitate, ceea ce o împiedica să se poată "feri uneori de bănuiala cumplită" că el găsește "la ... să ocolească sau să se amuze pe seama răbdării ei cicălitoare, donna Alba îl acuză de ipocrizie și-i prezintă în tari și momitoare culori pe acea pe care o vedea ea potrivită pentru dânsul. Se pare că donna Alba a surprins mai înainte oarecare interes, puțină întârziere a ochilor ... ar fi întrebarea ce se pune: de ce n-a divorțat, de ce n-a pus capăt acestei stări de nesiguranță, pe care o descrie cu atâta vervă în rândurile ei săltărețe, cu atâta luciditate, cu atâta rece voluptate, cu atâta sadism? Donna Alba se complăcea în ... situației. Altfel nu s-ar fi mulțumit oare cu domnul Georges Radu Șerban, cea mai limpede, cea mai clară, cea mai răspicată minte întâlnită? Scrisorile,

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem cuprinsul. Știam pe de rost nesărata plachie de sfaturi și de dojane ce mi se slujea de-acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu ... prieten. Mă îmbrăcai și ieșii. Era, spre căderea iernii, o vreme de lacrimi. Deși nu plouase, tot era ud; jgheaburile plângeau, ramurile copacilor desfrunziți picurau, pe tulpine și pe grilaje se prelingeau ca o sudoare rece, stropi groși. Ăsta e timpul care îndeamnă cel mai mult la băutură; rarii trecători ce se prefirau prin ... ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit de cutreierătorul culcușurilor de noapte ale destrăbălării bucureștene, în Pașadia, eu am cunoscut un alt om. Dar pe acela îl întâlneam aiurea. La câțiva pași de Podul Mogoșoaiei, într-o uliță singuratică, în umbra unei bătrâne grădini fără flori, se ridica, neprimitoare și ... ...

 

Miron Costin - De neamul moldovenilor

... și zavistnicilor. Și întăi unui Enea Silvie și cu următorii lui; însă acesta istoric nu așa greu nepriietin ieste, cât numai acest nume vlah de pe Fleac hatmanul Râmului că ieste, scrie, unde s-au lunecatÅ­ și săracul UrĂ©chie vornicul. CrĂ©dem neputinții omenești. Iară ieste altul, de neamul său ... rândul său. PutĂ©rnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ți dăruiască după acĂ©ste cumplite vremi anilor noștri, cânduva și mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vrĂ©me și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta și mai frumoasă și ... Italiia, de Italiia și de Împărățiia Râmului, a căriia împărății scaunul, orașul Râmul, în dricul Italiei ieste, a pomeni întăi ne trage rândul. Țara Italiei, de aicea de la noi, dreptÅ­ spre apusul soarelui ieste, nu așa depărtată de țara noastră, că de la Belgradul carile îl ... marea ce-i zicem noi Albă și totu acĂ©ia ieste carea să închide pănă la Țarigrad. Grecii zic Italiei cu altÅ­ nume Hesperiia, di pe Hesper, steaoa cĂ©ia căriia zicem noi luceafărul cel de noapte, că acel luceafăr dreptÅ­ peste Italiia apune. Simănătoare foarte cu Țările Grecești, că cum ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>