Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TĂIA DIN

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 451 pentru TĂIA DIN.

Grigore Alexandrescu - Cozia

... suflet, opri nemulțumirea pe buzele murmurătorilor și împăcă spiritul nostru cu starea lucrurilor de acum. După un prânz de acelea ce nu se șterg ușor din memorie, ne aruncăm într-o luntre, însoțiți de un june călugăr, și trecurăm pe malul din dreapta, ca să vizităm un metoh al Cozii, numit Ovedenia, ce se află pe coasta muntelui în desimea pădurii. După ce mergi câtva pe marginea ... a ne arăta tot ce au mai interesant, ne duseră la două chiliuți făcute în piatră, care în termeni bisericești se numesc peșteri: una din ele, încă neterminată, se lucrează cu cheltuiala unui boier din Râmnic. Am făcut observație părinților că cu 600 de lei ce ziceau că s-au cheltuit la dânsa putea acel boier să facă 5 sau ... aceasta, este sigur că ar fi mântuit în cea viitoare. Aceste cuvinte semănau zise ca să ne îndemne și pe noi la asemenea faptă; dar din nefericire ne lipseau și mijloace, și voința de a pune în lucrare îndemnul. Ca să nu fim însă crezuți de eretici, dădurăm ceva ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Tot Mitică

... a jucătorului forte, Mitică cu glas tare: - 25 cu nimic-sprezece! * - Ai fost la Cotroceni, Mitică? - Nu, monșer, am scăpat tramcarul! * - Mitică, prea te izmenești! - Din contra, monșer, că nu port vara! * Întâlnesc azi-dimineață pe amicul Mitică foarte abătut. - Ce-ai pățit, iubitule? - Închipuiește-ți, dragă, am tras pe dracul ... te Kibrik, să ți-o scoată. (Kibrik - Renumit dentist bucureștean.) * Pe stradă. E îmbulzeală. Mitică cu un prieten face drumul de la Bulevard la Teatru. Din greșală prietenul îl calcă pe Mitică pe gheată: - Pardon! se grăbește a zice Mitică. Te-am călcat sub talpă... * În tren. Mitică, având ... adus aminte de ceva): Tii ! Ce-am uitatără ! Costică: Ce? Mitică: Șubele. * Un necunoscut, semuind pe Mitică cu altcineva, îl salută: - Salutare, musiu Costică. - Pardon, din contra, că mă cheamă Mitică. * La birt. Chelnerul: Avem carne cu cartofi. Mitică: Nu primesc: nu sunt cartofor. * La debitul de tutun. Mitică: Două țigarete ... Altă dată, ia-ți o casă de fier, să nu ți le mai poată fura! zice Mitică. * La cafenea. Doi amici joacă table și unul din ei, după ce aruncă zarurile, strigă: - Cinci cu doi! Mitică replică imediat: - Cinci Cotoi! * Mitică e în divergență de opinii cu Costică, amicul său, care

 

Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă

... Gheorghe Asachi - Vulpea cu coada tăietă Vulpea cu coada tăietă de Gheorghe Asachi Fabulă O vulpe veche, din cele istețe, Ce-nghițea iepuri, găini și rețe Umblând noaptea la vânat, Încăpu în o capcană, Dar ghibace și vicleană Din cea cursă au scăpat, După ce ea în secret Ș-au lăsat de amanet O bună parte din coadă. Dar, deși cu necomplect, Ideat-au un proiect De-a-ntroduce drept moadă Într-a vulpelor popor Acest port mult ... nările-n sus În ist mod planul ș-au spus: Pănă când vulpea va căra Coada ce-i povoara sa? Să măture toate cele Stercuri din drum și pavele? Omul nu mai poartă coadă, Să-i urmăm în astă moadă, S-o tăiem, o propun eu, Cine-m dă azi votul ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

... așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași turtă caldă. Mai-marii lor sunt moșnegii de câte un veac, cum este bunăoară Tămădueanu, cu barba pân' la cingătoare, Doroftei, căruia îi cam ... cu puii dâră după dânsa, ș-a căzut moartă în mijlocul lor! Și eu n-aveam pe nimeni decât pe ei. Mă simțeau din depărtare. Și de nu puteam să le dau îndestul, știi, ca oamenii, mă credeau. După ce se jucau pe lângă mine, plecau mulțumiți, care încotro ... să dea cu sabia în ușă, apucat de alte alea. Striga cât îl lua gura: Turețchi duh! turețchi duh . Astă-noapte, abia adormisem, și tresării din somn. Îl auzii, bâjbâia la clanța de la cămara mea. Până să mă reped să încui ușa, el o și deschise, îndată ce mă zări ... Și iar o înecă plânsul... Puterile o părăsiră. (Nu știu de îmbucase vrun dumicat de câteva zile.) Se învârti pe spate și căzu pe pat din

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... p-acolo și Zmeoaica pământului. Ea auzise cum îl ursise și, de pizmă, mai în urmă, îi luă vinele și d-aia era el olog. Din acestă pricină, și fiind și săraci, unchiașul cu mătușa și copiii lor ajunseră de râsul tuturor megiașilor din sat. De bietul Țugulea însă râdea și chiar frații lui. După ce se mai măriră copiii, Țugulea zise într-o zi mă-sii, față cu ... amărăști? - Cum nu m-aș căina și nu m-aș amârî, zână a frumusețelor, se făcea că zise el, iată sunt olog, și din această pricină am ajuns de batjocura tutulor băieților din sat. - Lasă, dragul meu, nu mai plânge, că ei nu știu ce fac, se făcea că mai zise zâna. Tu ai să te tămăduiești și ... vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră. Merseră ce merseră și dete peste o livede cu ... ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

... se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — În sunetul de clopot tresar din amorțire. Din liniștea chiliei, prin ferestruici boltite, Străbate-n întuneric o palidă lumină, Tăiată-n dungi de groase zăbrele ruginite, Și liliacul nopții, cu aripa lui fină ... să se roage la altar, Pentru ce stai în iatacul încărcat de mirodenii, Urmărind, prin întuneric, voluptoasele vedenii Care rând pe rând dispar? În tăcerea din odaie, ale gândurilor șoapte Îți răsună-ncet în suflet, ca un cântec adormit, Din trecutul tău crâmpeie de icoane și de fapte Ca prin vis le desfășoară a uitării neagră noapte, Parcă altul le-a trăit ... Iar el s-arată-n ușă ca-ntr-un pervaz de scânduri, Și-un clește de foc parcă i-a strâns inima ei. Din noaptea minții sale, din vălmășag de gânduri, Un glas adânc îi strigă: ,,E încă timp de vrei!â€� Dar buzele lor arse de flacăra dorinții S-apropie în tremur ... nelegiuiți... VI Zori de ziuă. Norii fug în goană mare, Un ocean de gheață rece și senin Pare ceru-n urmă. Vântul bate tare, Când ...

 

Vasile Alecsandri - Peneș Curcanul

... În pieptu-i de aramă!“ Ah! cui ar fi trecut prin gând   Ș-ar fi crezut vrodată Că mulți lipsi-vor în curând   Din mândra noastră ceată! Priviți! Din nouă câți eram,   Și cu sergentul, zece, Rămas-am singur eu ... și am   În piept inima rece! Crud e când intră prin stejari   Năprasnica secure ... plini de scântei   Și mult cumplit mă doare Când mă gândesc la frații mei,   Cu toți periți în floare. Cobuz ciobanu-n Calafat   Cânta voios din fluier, Iar noi jucam hora din sat,   Râzând de-a boambei șuier. Deodat-o schijă de obuz   Trăsnind ... mânca-o-ar focul! Retează capul lui Cobuz   Ș-astfel ne ... c-un moviloi   De leșuri musulmane. Sărmanii! bine s-au luptat   Cu lifta cea păgână Și chiar murind ei n-au lăsat   Să cad-arma din mână. Dar ce folos! ceata scădea!   Ș-acum rămăsese Cinci numai, cinci flăcăi din ea,   Și cu sergentul, șese! ... Veni și ziua de asalt,   Cea zi de sânge udă! Părea tot omul mai înalt   Față cu moartea crudă. Sergentul ... luat osânda „Ah! pot să mor de-acum, am zis,   A noastră e izbânda!“ Apoi, când iarăși m-am trezit    ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

... cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu ... de sălbăticia oamenilor odiosului regim, când vaietele celor schingiuiți pe străzile Capitalei, cu felinarele stinse, sunt încă vii în mintea tutulor! Å¥ Iată ceeace smulgea din mii de suflete răcnete sguduitoare. Iată pentru ce n'am lipsit dela nici una din acele faimoase întruniri. Astăzi, ce avem? desbateri, desbateri și iar desbateri. Foarte mulțumim de întrunirile dv. Eu nu cer dela orator să mă lumineze - îi ... Oratorul trebue să vină la tribună fioros ca un leu, și când o striga odată Fraaților ! să mă facă pe mine, fratele lui, să sar din loc. El n'are voie să spună nimic dela tribună; dar trebue să mă'nfierbinte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai ... propoziții, chiar ilogice, chiar absurde, stupide dacă e nevoie, numai să fie calde și spontanee, până m'o năuci, până m'o face să scrâșnesc ...

 

Emil Gârleanu - Când stăpânul nu-i acasă!

... aceasta de acuma. Să încerce. Face câțiva pași mărunți până-n marginea ascunzătorii lui. Măcar s-o vadă. Unde-o fi? De unde-l vrăjește, din ce colț îl poftește cu atâta stăruință la dânsa? A! uite-o colo, pe farfurie. Dacă-ar îndrăzni! Dar cum? Să meargă mai ... Atunci? Păi lucrul cel mai bun e să se suie de-a dreptul pe perdea, și de-acolo să treacă pe marginea lăvicerului din perete până la poliță. Și-odată la cașcaval, lasă, n-are el nevoie să-l învețe alții ce să facă cu dânsul. Dar motanul? E ... Dacă nu mâncase el cașcavalul, căci mirosul cela îi zbârlise și lui mustățile, păi nu-l mâncase tocmai pentru asta: să-l momească pe lacomul din gaură. Cu botul adulmecând, cu ochii galbeni și lucioși ca sticla, cu mustățile întoarse, subțiri și ascuțite ca oasele de pește, stă neclintit după perna ... vrea să-l prindă în cleștele labelor. Dar ce s-aude? Un dupăit grăbit pe sală. Vai, e Corbici, câinele! Nu-i vreme de pierdut! Din două sărituri, motanul e în ocnița sobei, iar șoarecele, mirat că scapă, zăpăcit, cum poate, o șterge în gaura lui. Corbici vine, nebun cantotdeauna; în

 

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

... deșteaptă. La ordinea zilei, dezvoltarea interpelării, anunțată de onor. deputat Zăuc-agĂ , asupra falsurilor și ingerințelor făcute de fostul mare vizir Midat-pașĂ  în alegerile din urmă. Hogea-Cauc arată că, nefiind încă de față interpelatorul, trebuie intervertită ordinea zilei. Propune dar ca Adunarea până la sosirea lui să se ocupe ... la Dunăre. Se aprobă un viriment de fonduri de 33 de parale, făcut de ministrul Trebilor Dinafară, prin cumpărarea a câte un exemplar din cele trei numere dântâi ale Claponului — aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, pentru publicarea oficială a ... umbli toată noaptea la crailicuri. (Râsete și giumbușuri.) Zăuc-ag Ă : Lăsați-mă, domnilor, să-mi dezvoltez interpelarea. (În timpul acesta, prezidentul moțăie, iar unal din secretari il gâdilă pe la urechi cu un pai subțire; prezidentul se apără cu mâna, crezând că-l supără vreo muscă. Toată adunarea râde.) Zăuc ... Midat, ca să fie dat prin târg cu nasul tăiat, ca unul ce a făcut falsuri și ingerințe în Bulgaria cu ocazia alegerilor din urmă." Ministrul-președinte, Zavrac-pas Ă , vrea să ia cuvântul ca să răspunză la interpelare. Toată Adunarea îl oprește dându-i cu huideo! (Zgomot grozav ...

 

George Coșbuc - Cântecul redutei

... prinzi? Ce te uiți tu, că sunt goi? Așa-i turcu-n vitejie, Zvârle haina ca să fie Sprinten-foc, când e-n război. Dârdâiesc din dinți, mă, vere Lasă-i, mă, că-și fac putere Dinților, să muște-n noi. Și-ntr-o zi — să vezi acu — Dete ... stai să-i mai încurci? Căpitanii-și pierd șalvarii, Fac mătănii ghinărarii, Că-i la deal, și-i greu să-l urci. Noi strigam atunci din tun: — "Ce fugiți, ca-n groaza furcii? Nu vă vin din urmă turcii ! Stați, și dați-ne tutun." Ei de stat n-au stat nici unul Dar ne-au azvârlit tutunul C-așa-i turcul, suflet ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>