Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru STARE DE LUCRURI

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 276 pentru STARE DE LUCRURI.

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... deosebite a scriitorilor, influențelor străine diferite. În epoca următoare, patruzecioptistă, literatura beletristică din Ardeal e inferioară celei din Principate. Ea însă seamănă cu cea de dincoace de munți pentru că acum, și în Ardeal, și în Principate, domină aceeași stare sufletească: sentimentul de redeșteptare și dezrobire națională și de înnoire socială. Apoi, scriitorii din Ardeal și Principate acum nu se mai deosebesc ca în epoca precedentă: intelectualul ardelean nu mai este atât de departe de boierinașul moldovan, intelectual și el, și mai ales de burghezul intelectual muntean, în definitiv și el un om din popor. Am subliniat mai sus cuvântul "mai ales", pentru că acestei apropieri mai mari între ... ideilor Revoluției Franceze. În adevăr (vezi detalii în Pompiliu Eliade), Bucureștiul a fost unul din centrele principale ale culturii grecești și ale mișcării de eliberare a Greciei. Ideile Revoluției Franceze se răspândesc încă de la început în burghezia grecească din București, din care se alcătuia Eteria lui Rhigas. Ideologia acestei "societăți" o formează ideile Revoluției Franceze, de care s-a contagiat și boierimea munteană. Pe de altă parte, ideile Școlii ardelene (tot revoluționare) au pătruns și ele mai puternic și mai de ...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... cu acele mișcări nesănătoase, o literatură încă jună și, în parte, încă nerecunoscută, dar care, prin spiritul ei sigur și solid, ne dă primul element de speranță legitimă pentru viitor. Această speranță va deveni o realitate în proporția în care noua viață, pe de o parte, se va întări în cercul ei, iar pe de alta, va fi înțeleasă și primită de societatea română, mai ales de juna generație, în mijlocul căreia trăim. Starea literaturei noastre și direcția spiritului public până la 1867 le-am analizat într-un șir de critice anterioare și le vom mai atinge în decursul cercetărilor de față. Din criticile științifice văzusem falsitatea și pretențiile necoapte ale istoricilor, filologilor și jurnaliștilor noștri în marea lor majoritate; din "critica poeziei" ne încredințasem despre ... de regulă descrieri, câteva idile, toate însuflețite de o simțire așa de curată și de puternică a naturei, scrise într-o limbă așa de frumoasă, încât au devenit fără comparare cea mai mare podoabă a poeziei lui Alecsandri, o podoabă a literaturei române îndeobște. Rodica ... zboară, Scuturând grâul din părul său. Am citat două din ele, le-am putea cita pe toate; nicăieri declamații politice, simțiri meșteșugite, extazieri și desperări ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață

... dl Petrașcu și alții au înțeles că, după mine, pricina optimismului și pesimismului la noi n-a fost organizația socială, ci așteptările, iluziunile de o parte, deziluziunile de altă parte. Ar urma dar că eu explic o stare sufletească: pesimismul, prin o altă stare sufletească: deziluziunea, care face parte din pesimism. Dar această greșeală de a preface în cauză hotărâtoare a unei stări sufletești o altă stare sufletească înrudită cu cea dintâi, această greșeală o fac, într-un mod inconștient nu-i vorbă, tocmai aceia în contra cărora a fost ... lucru dorit, își explică însuși această neputință căutând lucrului oarecare caractere respingătoare și de desprețuit. Totdeauna dăm o explicație obiectivă restricțiunii voinței noastre, în loc de a căuta o explicare subiectivă. Odată porniți pe această cale, somnambulii, dacă ar fi în stare, ar merge desigur până la a-și dura un sistem metafizic, aceasta pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e ... tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de sentimentul subiectiv de neputință." (Guyau, L'irreligion ... p.407). Pesimistul modern, prin această lipsă ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1908)

... păstrează în poporul grecesc până în ziua de azi. Până chiar și romanii sunt atinși de semitism, căci etruscii după părerea celor mai mulți erau de origine semitică. Tot atunci se pornește însă și reacțiunea contrasemitismului. Stăpâniți de simțemântul covârșrii intereselor individuale, semiții nu erau în stare să întemeieze societăți dăinuitoare, și lumea semitică trebuiĂ  neapărat să meargă în desvoltarea ei prin ruină morală și materială spre descompunere în indivizi. Ceeace știm ... cari numai prin cele mai mișelești apucături și numai unindu-se cu Cir cel tinăr ajung învingători. La începutul răsboiului peloponesiac, izbucnește în Atena ciuma, de care a perit și Pericle, și o spaimă fără de margini îi cuprinde pe atenienii însetați de plăcerile viețuirii. După felul de a vedeĂ  al arienilor moartea e trecere spre o existență mai ferită de sbuciumări, și socotindu-se în ajunul morții, arienii să pregătesc desfăcându se de cele trupești pentru această mai binecuvântată existență ca Socrat, care, osândit la moarte, așteptĂ  în liniște și stând de vorbă cu iubiții săi clipa, în care aveĂ  să beie păharul de otravă. Atenienii, desbrăcați

 

Vasile Cârlova - Ruinurile Târgoviștii

... liniștit minut: De milă îl pătrundeți, de gânduri îl uimiți. Voi încă în ființă drept pildă ne slujiți Cum cele mai slăvite și cu temei de fier A omenirei fapte din fața lumei pier; Cum toate se răpune ca urma îndărăt, Pe aripile vremii de nu se mai arăt; Cum omul, când să fie în toate săvârșit, Pe negândite, cade sau piere în sfârșit. Eu unul, în credință, mai mult ... voi nădejde eu am de ajutor; Voi sunteți de cuvinte și de idei izvor. Când zgomotul de ziuă înceată preste tot, Când noaptea atmosfera întunecă de tot, Când omul de necazuri, de trude ostenit În liniștirea nopții se află adormit, Eu nici atunci de gânduri odihnă neavând, La voi fără sfială viu singur lăcrămând Și de vederea voastră cea tristă însuflat A noastră neagră soartă descoper nencetat. Mă văz lângă mormânt al slavei strămoșești Și simț o tânguire de ... cel mai slobod cu dânsa a căzut". .......................... .......................... Acest trist glas, ruinuri, pă mine m-au pătruns Și a huli viața în stare ...

 

Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle

... că eu sunt unul din oamenii cei mai nenorociți din lume.    Și tu știi care este acea nenorocire. Sunt nepractic, sunt peste voia mea grăitor de adevăr, mulți mă urăsc și nimeni nu mă iubește afară de tine. Și poate nici tu nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și ... momentane purtarea mea oricum ar fi fost.    Cât voi putea voi încerca să îndreptez ceea ce-am greșit; a silui împrejurările, iată singurul lucru pe care nu-l pot face prevăzând de mai-nainte zădărnicia unor asemenea încercări.    Sfârșesc scrisoarea mea prin părerea de rău că ați găsit de cuviință a-mi imputa fapte, pe care nu le cunosc, relatate DV. de persoane, pe cari asemenea nu le cunosc. În orice caz, în retragerea absolută în care trăiesc, a fost ceva nou pentru mine de ... presupui că e amor din partea Dtale nu e decât îndărătnicie. Dacă această îndărătnicie s-ar putea înlătura prin declararea că ești frumoasă, inteligentă, demnă de-a fi iubită

 

George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise

... George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise Homer: Chinurile lui Ulise de George Topîrceanu Fragment apocrif din Odiseea, în hexametri și pentametri ...Astfel corabia-n fugă plutea cu ușoarele-i pânze Doldora pline de vânt, peste noianul de ape. Singur pe navă prudentul Ulise privea cu-ntristare, Cât ți-i oceanul de larg, zările fără catarguri. Căci părăsind pe frumoasa Calipso cea aprigă-n șolduri (Pentru că nu-i mai plăcea) și navigând la-ntâmplare Trei săptămâni ... muritorul aruncă la mâțe Restul juncanului fript, fără să-i treacă prin minte Că mai apoi flămânzind cerceta-va-n zadar să găsească O bucățică de zgârci ca să-și astâmpere foamea; Astfel eroul simțise de-amor că lehamite-i este Cât l-a avut din belșug lângă Calipso, iar astăzi Jalnic striga peste valuri de dorul histericei nimfe Care-l ținuse captiv, ca să-l iubească cu sila: ,,Cine m-a pus să te las și să plec ... plângând cu bărbată strigare Bietul Ulise gemea, gata să sară în valuri. Cel ce cu agera-i minte sub zidul troian născocise Gloaba cea mare de lemn care-a pătruns în cetate [1] , Nu era-n stare ...

 

Vasile Alecsandri - Însura-m-aș

... zmeu Să-ncalțe piciorul său, Că de capră Lesne crapă. Și de oaie Se despoaie Și de țap Îți sare-n cap! Aș lua-o de Bărgău, Mă tem c-a fi lucru rău. Oi lua o sărmăncuță Care poartă opincuță Și cămașă cu altiță, Și pe șolduri o catrință. ↑ Însurătorile pentru români sunt un prilej de ... mai multe zile și bancheturile nu contenesc. Obiceiurile sunt păzite cu rigurozitate de la moși-strămoși în asemenea ceremonii de familie și sunt foarte interesante de observat. Iată, de pildă, datina împletirii cum se practică în munții Vrancei. Vornicelul, ținând o năframă cusută în mână, merge întovărășit de alți doi oameni la părinții fetei și zice: ,,Buna vreme la cinstita adunare! și la cinstiți socri mari! cum trăiți? cum vă aflați?" Socrii răspund ... om da. Al nostru tânăr împărat de cu seară ne-a chemat și această poruncă ne-a dat: sa strângeți cete de voinici, cu topoare mari și mici, ca să fac o vânătoare, de păsări gălbioare, de blânde căprioare. Noi cu toții ne-am supus, la vânătoare ne-am dus. Iar împăratul îndeseară zări o urmă ușoară de sprintenă fiară. Unii ziseră că-i urmă de ...

 

Ion Luca Caragiale - O nouă societate română

... deci o societate în care nu se vor subscrie acțiuni, ci poezie sau proză frumoasă; nu se vor mai tăia cupoanele cu folos, ci versurile de prisos, și în adunarea generală, în loc de dividende, se vor împărți aplauze și complimente. Proiectul de statute obligă pe membrii de ambe sexe să nu mai vorbească nici în lume, nici în intimitate limbi străine și mai cu seamă limba franceză; ei sunt obligați a ... un Avec ça!Ça y est!Par exemple! Și totuși, parcă auzi ceva potrivit. Mai ales când e vorba de ceea ce se zice în limba franceză un bout de causerie, ce te faci fără Avec ça? Apoi noua societate mai obligă pe membrii de ambe sexe să scrie numai românește. Foarte bine — asta pentru public. Dar presupune că o doamnă voiește să scrie un răvășel trandafiriu, poftim să ... hotărât a nu citi decât foarte rar sau chiar de loc — pentru că desigur nu poate fi vorba de citirea publicațiilor politice, ci de ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii

... fericire, nu e deloc așa — și un judecător, care pentru motive de imparțialitate ar refuza o petrecere prietenească cu împricinații, ar fi un model de onestitate, pe când criticul, care pe aceleași motive ar refuza o petrecere prietenească cu artiștii, ar fi un model de naivitate. De altmintrelea, această confundare a unor domenii așa de deosebite atârnă și de concepția pe care și-o face dl Panu despre critica modernă, poate mai ales de aceasta. Pentru dl Panu toate aceste expresii juridice nu sunt tocmai metafore; d-sa crede în adevăr că există un cod de legi estetice după care criticul judecă operele artistice, le apreciază, pronunță hotărâri asupra valorii lor și în felul acesta slujește ,,de călăuză în aprecierea deosebitelor lucrări literare și artistice". Că există în adevăr oarecare legi estetice, foarte discutabile și ele, e adevărat; că critica servește și ... mulțimii! — Oh, da, e tot Zola cel vechi, dar, orice ar face, tot romantic rămâne. Nu e așa că pentru un gologan e destul de convenabil? Și în felul acesta, critica, recenzia ,,servește de călăuză în Prin cele spuse sunt departe de

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... etc. Imitația aceasta a literaturii străine este, pe partea literară, ceea ce este introducerea formelor noi pe partea politică. Dar, cum am spus de atâtea ori, literatura nu se importă, ca formele politice. Scriitorii noștri n-au transplantat literatura străină (lucru, dealtfel, imposibil și inconceptibil), ci numai s-au inspirat de la ea, au luat-o ca model, unii mai servil, alții mai liber. Gradul de servilitate ori de libertate a atârnat de talentul scriitorului și de gradul participării lui la sufletul specific național. Acest din urmă fapt, antidotul imitației servile, a atârnat mult de familiarizarea scriitorului cu literatura populară națională și de extracția socială a scriitorului, de clasa socială din care făcea el parte, căci, dacă era dintr-o clasă mai de jos, acest lucru putea suplini într-o măsură oarecare lipsa de familiarizare cu literatura populară. Cu alte cuvinte, scriitorul care a avut un organism sufletesc destul de robust (ca talent și ca originalitate națională) ca să-și asimileze modelele străine, să și le transforme în substanță proprie, a dat operă ... acum mai asimilate de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>