Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂPA DE

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 562 pentru SCĂPA DE.

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea...

... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm ... suflu-așa

 

Mihai Eminescu - Peste codri sta cetatea

... să trec fără de zvon, Că de noapte îmi e teamă; Toate umbrele mă cheamă, Tricolici mă prigonesc, Iar babele mă vrăjesc Cu flori roșie de mac, Cu oscior de liliac, Ca să nu mă dau de leac. Nu auzi cum zbor prin ramuri, Țip în horn și bat în geamuri? Nu sunt tânăr fără minte, Prins de dulcele-ți cuvinte, Nu curtean înfumurat, Nici oștean împlătoșat, Ci eu sunt Zburător Ca un vânt De ușor, Mă anin De un ram Și suspin Lângă geam, Ca-n sălaș Tremurând Să mă lași Mai curând. Căci sunt slab de-mi plângi de milă, Orb ca visul de copilă; Sunt ca vânt de primăvară, Ca amurgul cel de vară; Din picioare pân- la cap Într-un cuib pot să încap, Iar în cuib de turturele Dorm alăturea de ele. Iarna vin gonit de fulgi, Ce m-acopăr ca un giulgi, Și când voi spuneți povești, Suflu codrul pe ferești, Iar la claca cea de furcă Mâna-mi torturile-ncurcă. O, deschide-mi un canat, Ca printr-însul să străbat, Să mă iei la tine-n pat, Ca să dorm ... suflu-așa

 

Constantin Negruzzi - Potopul

... său tată bătrân, Și să ducă mai departe unde apa nu se-ntinde, Pe maică-sa care ține frățiorul lui la sân. Nu e mijloc de scăpare de a Domnului urgie, Pretutindini este moarte, pretutindini ocean, Numai stânca uriașă se înalță cu mândrie, Arătându-și golul creștet preste groaznicul noian. P ... cumplită, Fața ei muiată-n lacrimi o sărută suspinând, Zicând: “Draga mea Selmină! ah! rogu-te, te trezește, Fie-ți milă, o pre-dulce, de-al meu plâns, de-al meu oftat, Mai deschide ochișorii, pe iubitul tău privește! Ah! al tău suflețel poate cătră ceruri a zburat!â€�... De-a iubitului său lacrimi și duioasă sărutare Se deșteaptă biata fată din acel leșinat greu, Și-nălțând spre ceruri ochii, c-o adâncă ... œOh, cât e de mare mânia lui Dumnezeu! O, tu sfântă, prea-înaltă, ființă misterioasă! Tu care ai locuință în acest cer înfocat, Dumnezeule cumplite! de ce mâna-ți mânioasă Preste noi nenorociții cu urgie-ai apăsat? Care fu a noastră vina, prea-puternice-mpărate! De ...

 

Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea

... Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ descapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea

... Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia ... și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ descapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă aceasta, și moartea, ce niciodată De lângă om nu lipsește, stă dinainte-i îndată Cu strălucita sa coasă Și zice: „Tu m-ai chemat, apoi, iată, am venit.â€� Bătrânul ...

 

Alexandru Vlahuță - În amurg...

... Alexandru Vlahuţă - În amurg... În amurg... de Alexandru Vlahuță Vâslaș ce-aleargă împins în zare De oarba sete a fericirii, Pe câmp de ape fără cărare, Omul e pururi prad-amăgirii; Căci scris e dorul să și-l agațe Numai de umbre și de năluce, Ce-n a lui veșnic întinse brațe Zadarnic cearcă să le apuce. Și când viața abia-i o rază Atât de slabă și trecătoare, Când știe bine că-naintează Înspre-a pieirii de veci vâltoare, De ce vâslește și se răpede Cu-atâta pripă și nerăbdare Dup-o nălucă de foc ce-o vede Fugind în noapte-i, din zare-n zare? . . . . . . . . . . . . . . . Asta-i ascunsa firii dorință Ce-nspre repaus veșnic o-mpinge: Orice lumină ... Mai înainte! Mai înainte! Îl cheamă glasuri amăgitoare; Și omul trece pe-ntinsa mare Cu valuri răpezi și ape-adânci, Călător, veșnic în nerăbdare, Împins de vânturi, lovit de stânci. Târziu, când simte că e aproape Clipa în care valul, sub dânsul, Să se desfacă și să-l îngroape, Se uită-n urmă, și ... comoară De

 

Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului

... Grigore Alexandrescu - Dreptatea leului Dreptatea leului de Grigore Alexandrescu    Leul, de multă vreme, rîdicase oștire, Să se bată cu riga ce se numea Pardos; Căci era între dînșii o veche prigonire, Și gîlcevire mare, pentru un ... Făr-a se putea ști         Cine va birui.         Elefantul năsos,         Și bivolul pieptos,         Cu lupul coadă-lungă         Multe izbînzi făcură. Fieșcare tulpină era plină de sînge. Ici se vedea un taur jumătate mîncat; Lîngă el un tovarăș ce zbiară și îl plînge; Colo, un porc sălbatec fără două picioare; Și ... în războaie, mai vrednic și mai mare.“ Auzind astea leul strînse a sa oștire: „Lighioanelor! zise, viu să vă dau de știre Că astăzi din noi unul trebuie să murim: Așa va proorocul. Rămîne-acum să știm         Cine este mai tare. Cît pentru mine unul, cum ... nu prea sînt puternic, căci pătimesc de tuse.“ Vulpea era aproape: „Ce-are a face! răspunse,         Înălțimea ta ești         Oricît de slab poftești.“         â€” „Dar și puterea noastră         E îndestul de proastă“, Strigară tigrii, urșii, și cu un cuvînt toate Lighioanele-acelea ce erau mai colțate. „Nu rămîne-ndoială“, le răspunse-mpăratul. Iepurile ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt

... Ştefan Octavian Iosif - Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt Cântecul despre preafericita izbândă de la Podul-Înalt de Ștefan Octavian Iosif Ștefan-voievod, Slăvit de norod, S-a sculat în zori, Pe la cântători, Și s-a mânecat, Măre, și-a plecat, C-un ... de norod, Nu s-a-nspăimântat De câte-a aflat, Ci din bucium sună, Și gloate-și adună, Iar în Cel-de-Sus Nâdejdea și-a pus, Unde e nădejde La ceas de primejde... Domnul s-a-ndurat Și l-a bucurat, Și-a trimis o ceață Către dimineață... Ștefan, când văzu ... de Duhul Sfânt, Cu oștenii săi — Ceata lui de lei! Spulberă și taie, Paloșu-i văpaie, Unde trece El, Groază-i și măcel! Nebuniți de spaimă, ,,Allah" turcii-ngaimă, Și se sting și pier, Cu ochii la cer; Alții fug să scape, Fug peste hârtoape, Fug, se duc orbeți, Vânați ... s-a bizuit De a biruit Din sus de Bârlad, Și-a trimis în iad, Pe cellalt tărâm: O sută

 

Cincinat Pavelescu - Unui căpitan

... Cincinat Pavelescu - Unui căpitan Unui căpitan de Cincinat Pavelescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I care mânca la masă de obicei numai pește De ce mănâncă Nicu pește La orice masă cu-atât zel? Ar vrea pe toți să-i devoreze Ca să rămâie numai el! II Aceluiași Gras ... se gândește: Parcă tot mai bine-i pește! III Tot acestui amic, într-o zi de căldură, în grădina publică din Brăila, pe marginea Dunării: De căldura zdrobitoare, Care stă să ne omoare, Singur domnul Nicu scapă, Fiindcă dânsul... doarme-n apă! IV Aceluiași căpitan, care ironiza pe magistrații ce se ... murit Am fost la cimitir, cernit; Și Nicu-n veci palavragiu Mi-a spus că sunt pomanagiu. Pe dânsul însă pașii-l poartă De

 

Ioan Barac - Poezii populare

... Ioan Barac - Poezii populare Poezii populare de Ioan Barac Informații despre această ediție    Dorit-am de măritat     Ca să-mi capăt un bărbat     Mai nimic nu mi-am fetit     Bată-l piatra de iubit !     În brață m-au aruncat,     Bată-l piatra de bărbat,     Pînă-n gît m-am îngropat.     Unde-s acum fetele     Să-mi jelească zilele ?     În ce grijă m-am băgat     Bată-l scîrba măritat ... să scap.     O, dragă luniță,     Varsă-mi luminiță,     De sus peste mine     Caută cu bine,     Că-mi e săgetată     Inima mea, iată     Eu mă rog de tine     Scapă-mi pe mine     Dintr-o zăpăceală     Care cu greșeală     Mi-au fermecat firea     Și toată simțirea.     Lună strălucită,     Însă cu oftare,     Te rog ... foarte tare     Să-mi iai o durere,     Dacă ai putere,     Ce mă bîntuiește     Inima-mi căznește     Și trage să moară     De-un ochi de fecioară,     De

 

George Coșbuc - Un pipăruș modern

... Dar nu știu cum a rătăcit, Ca nu mergea spre răsărit, Și astfel, fără să-nțeleagă, Ajunse-ntreg și fericit La toarta galbină de-aramă; La capul lumii, bag de seamă. Și ce gândiți? Achim era Cu nenoroc ori desperase? De unde zmei! Se bucura, Cât sta din piele mai sa iasă! Pe el de mult îl tortura Dor greu, de-a sta cu sfinți la masă: Și-acum în orice caz va sta! Dar cum? Achim citise-n carte, Că sfinții-și au ... face bradul tot covrig Și-ngheață flacăra și focul! Dar el, Achim, avu norocul! Să scape teafăr,dezghețat; Din întâmplare și-a luat De-acasă cremene și iască: Și, ca țiganul, dragii mei, Scăpa de ger, având scântei— Dar sfântul Dumnezeu ferească Pe tot creștinul cu gând bun! De-aici prin tufe de alun S-a dus Achim mereu la vale Și-ajunse-n urmă pe cordun, La țara sfinților. Pe-o cale D-aramă dalbă ... A spus de când s-au jeluit, Țiganii la metropolit, Să-și facă și ei mănăstire; A spus cum lingurar Archire Fura prescură

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>