Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SALE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 796 pentru SALE.
Alexandru Odobescu - Doamna Chiajna
... cu otrăvuri pieirea, ori că Dumnezeul milostiv se-ndurase în sfârșit de nevoile bieților creștini împilați de acest crunt stăpânitor și hotărâse acum ceasul asprei sale judecăți. De patru ori [2] Mircea fusese așezat Domn cu sila în țară de Poarta turcească, și numai hulă și ură își ridicase asupră-și ... acum să le renască nădejdile și să se asmută ale lor nalte râvniri. Însă Mircea își dase obștescul sfârșit pe scaunul domniei, în mijlocul tăriei sale; deci toată măreața pompă a unei domnești înmormântări umplu târgul, la a sa pristăvire, de o jale adâncă și-ngrijată. Noua ... apoi, călcând cu pas sigur și apăsat, venea văduva răposatului, Doamna Chiajna, pe al cărei chip, în veci încruntat, nimeni nu putea dovedi păsurile inimii sale; părul ei începuse a cărunți, dar trupul său era nalt, portul ei, drept și falnic, ochirea-i, strașnică și hotărâtă; capu-i căta ... nu cutezați a o mușca?! Acum, încaile, prindeți la inimă! lepădați-vă jositoarea slugărie! Vedeți că ochii i s-au stins; coardele puterii sale s-au rupt; acum cel puțin îndrăzniți și voi a face ca mine, Badea cluciarul, și ca tovarășii mei, toți boieri ai țării ...
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
... a suit pe tron, Mihail Sturza a luat Moldova în arendă, și așa de strașnic a stors-o în mâinile sale părintești, că din venitul de 12.000 galbeni, ce avea la anul 1834, el a izbutit a avea în ziua de ... un venit de mai mult de 200.000 galbeni. De când a apucat sceptrul în mână, Mihail Sturza, nemulțuminduse numai cu înmulțirea averilor sale din averea țării, a țintit necontenit la dărâmarea nației noastre. Pe toți oamenii cu iubire de dreptate i-a depărtat din ... să-i comprometeze în ochii obștii, pentru ca nici un moldovean să nu rămâie nepătat și pentru ca toți să fie instrumente oarbe ale patimilor sale. Pe toți bunii patrioți ce s-au împotrivit sistemului său de corumpere i-a prigonit și îi prigonește încă cu o dușmănie neîmpăcată ... se pune sub ocrotirea consulatelor străine pentru apărarea averii și a vieții lor. Ceea ce suntem siguri este că vodă, cu toate făgăduințele sale către domnii consuli, a ținut într-ascuns pe arnăuții înarmați și că s-a slujit cu ei pentru ca să maltrateze ...
Ion Luca Caragiale - Culisele chestiunii naționale
... nu atât din punctul de vedere al patriotismului, cât din punctul de vedere al tactului politic. Samsarul, care și-a oferit nepoftit serviciile sale Ardelenilor, poate o fi fost onest, mai ales că a spus-o singur; dar, în schimb, a fost de o nedibăcie ... să-și aroge câtuși de puțin dreptul de a se amesteca în afacerile interioare ale partidului național de dincolo. Astfel, dela venirea d-sale aici, d. Aurel Popovici a cultivat cunoștința tutulor bărbaților politici, tutulor oamenilor culți, fără preferințe sau simpatii de partid politic. Cu cea mai ... în școalele săsești; se zice că s'a distins ca director al unei ferme-model, cam pe lângă Rășinari sau Porcești; vitele d-sale au luat adesea premii la expozițiile ținutului, în Cisnădia; iar în privința fabricațiunii brânzei a fost totdeauna invidiat de toți concurenții. Se pare ...
Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476
... a spicui. Singurul nostru merit este norocita descoperire ce am făcut și descrierea cadrului întâi din istoria Moldaviei. de mai multe izvoare istorice, care d-sale i-au trecut din vedere. Ajutorat de dânsele, ne vom sili a arăta faptele de la Războieni atât de adevărat, cât cu putință ... din zi în zi creștea prin ostășeștile talente ale viteazului Ștefan. Prevăzând că acel stat născând va putea să fie o mare stavilă la planurile sale de izbândă, el hotărî să se folosească de prilejul războiului ce era atunce între Moldavia și Valahia și, dar, ca aliat al acestuia de pe ... câmpul bătăliei sau în valurile Racovățului, a Bârladului și a Dunării. Patru pași muriră în deznădăjduita luptă, toată tabăra cu bogățiile sale, cu o sută de steaguri picară în mâinile moldovenilor. Leșele turcilor fură arse și din oasele lor se făcură mai multe movile, monumenturi trainice de ... de fericite. Ștefan era silit să-l urmeze și fără de voia lui, căci Mohamed II, turbat de mânie pentru neștearsa rușine suferită de armele sale, hotărî o a doua campanie asupra Moldaviei, mult mai înfricoșată decât cea dintâi. La înștiințarea pregătirilor ce făcea sultanul, Ștefan trimise un sol ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... să-l ascult, căci el e simplu și frumos în înfățișarea lui; căci e curat, înțelept, vesel și poetic în graiul său. Îmi plac obiceiurile sale patriarhale, credințele sale fantastice, dansurile sale vechi și voinicești, portul său pitoresc care, la Roma, se vede săpat pe coloana lui Traian, cântecele sale jalnice și melodioasele și mai ales poeziile sale atât de armonioase! Eu îl iubesc și am multă sperare într-acest popor plin de simțire, care respectează, care-și iubește pământul și care, fiind ... ospeției, pe care l-a păstrat cu sfințenie de la strămoșii săi; al cărui geniu, în sfârșit, lucește atât de viu în poeziile sale alcătuite în onorul faptelor mărețe. Și spre dovadă: Care din noi nu a fost legănat în copilăria sa cu dulcele cântec de Nani ... aibă cineva nici o picătură de sânge în vine, nici o scânteie de simțire în inimă, pentru ca să nu se înduioșeze la priveliștea patriei sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un ...
Alecu Donici - Furnica (Donici)
... Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ah! ce cumplită lovitură Mândriei sale văzură. Căci nici unul dintre oameni la furnică nu căta, Când puterea să-și arăte, ea minunt nu înceta Și, cu toată-a ei ... te mieri De-a oamenilor prostie? Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari; Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari Toată furnica mă știe." Sunt și oameni ce visează Că universul întreg de dânșii se minunează; Dar în furnicarul său ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... ascunde: Privirea Lui cercetătoare Adâncul inimii pătrunde, Și tot rămâne iertătoare. El, vindecând necaz și jale, A fost atotizbăvitor, Și prin măria milei Sale, N-a fost nicicând osânditor. Fiind de Dumnezeu ales, El Iordanul a trecut Și fapte sfinte a făcut, Ca ... minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri părul moale În două despărțiri pe frunte, Și lâna-mbrăcămintei Sale -- Hitonul cel din in — ascunde Sărăcăcioasa țesătură, Frumos statura-i învelește; Și barba pe la dulcea gură Ușor și moale se crețește ...
Alexei Mateevici - Către Ioan G. Pelivan
... i-a fost scris să îndure. Însă poporul deja se deșteaptă; soarele renașterii a început să arunce și asupra românimii băsărăbene razele sale strălucitoare și înviorătoare. Și fără îndoială, la urma urmelor, cu ajutorul generoșilor și înțelepților săi conducători, și ea se va porni pe calea luminii și ... că trebuie să știu de ce fel de materie are nevoie redacția. Eu cred că autorul trebuie să fie liber în alesul subiectelor pentru scrierile sale. Numai cu această condiție ele pot prezenta ceva însemnat. Aici pot chiar să-ți spun ce fel de scrieri am de gând să public în ...
Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției
... ce cer, apoi se mai apucă și de furat și de alte răutăți. Așadar, bețivul este ca un voitor de rău copiilor săi! Iar obștii sale câte răutăți pricinuiește bețivul? Plătește el vreo dată dăjdia lui la vreme? Niciodată. Multe stricăciuni fac bețivii și trupului și sufletului lor, și copiilor săi ... fie bețiv. Tare greșesc aceia oameni cu așa cuvinte înaintea lui Dumnezeu. Se poate oare ca Tatăl Nostru Cel Ceresc să vreie vreun rău zidirii Sale? Se poate oare — izvorul bunătăților — Dumnezeu să-i deie unuia să fie bun și blagoslovit, iar altuia — sa fie bețiv, tâlhar, curvar ...
Alexei Mateevici - Datoria noastră
... se petrec acuma la noi în împărăție și pricepând în ce stare de plâns se află, să nu stea ademenit, nepăsător, ci, ascultând glasul firii sale, să spuie întotdeauna și peste tot locul de suferințele sale. Căci numai dacă va cere, i se va da. Iar moldovenii cei ce prind locuri însemnate în împărăție, se deosebesc prin avuție multă, să nu ...
Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F
... — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, măcar că acuma suntem creștini cu desăvârșire. Obiceiurile și sărbătorile păgânești în obștea noastră ... puține, mult mai puține decât în multe alte limbi. Așadar, limba noastră nu se arată ca o limbă mai cu deosebire creștinească de la începuturile sale. Cea mai mare mulțime a cuvintelor ei a intrat într-însa după încreștinarea neamului nostru și sunt deci creștinești. Despre cuvântul ...