Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PRIMA VEDERE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 171 pentru PRIMA VEDERE.
Ion Luca Caragiale - Leac de criză
Ion Luca Caragiale - Leac de criză Leac de criză de Ion Luca Caragiale Cu cât se accentuează criza aceasta economică și finanțiară, care ne bântuie de atâta vreme fără s-avem speranță a scăpa așa de curând, cu atât mi se lămurește mai bine amintirea lucrurilor de, pe vremea războiului din urmă ruso-româno-turc. N-am pretenția să pricep economia politică și, prin urmare, nu voi căuta să fac vreo paralelă între starea actuală economică și starea în care se afla țara noastră până în ajunul marelui război. Știu însă că lumea toată se plângea tot așa de amar ca și astăzi de lipsa banilor pe piață. O sumă de negustori mari scrâșneau, văzându-și apropiata cădere; iar cât despre negustorii mici, aceia erau mai leșinați decât muștele apucate pe neașteptate de o toamnă aspră și timpurie d-abia își mai trăgeau sufletul. Când ajunsese criza în toiul ei și lumea era cuprinsă de ultima deznădejde, iată că se declară războiul. M-am dus la un prieten, băcan mare, la poziție principală în Podul Mogoșoaii; îl știam la marginea prăpastiei: faliment sigur în negoț și casele, care erau proprietatea nevestii, ipotecate cu vârf. — Ai auzit? ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867 de Titu Maiorescu Cuprins 1 PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 2 PREFAȚA LA EDIȚIA DINTÂI 3 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 4 I - Condițiunea materială a poeziei 5 II - Condițiunea ideală a poeziei PREFAȚA AUTORULUI LA EDIȚIA DE LA 1874 Iluzii pierdute — iată semnul timpului în care trăim. Stăpânirea frazei încetează. Numai deziluzionarea să nu treacă în scepticism. Puținii bărbați eminenți ce-i avem au început să se retragă unul câte unul din viața publică, iar în locul lor năvălește mulțimea mediocrităților și, cu steagul naționalismului și al libertății în frunte, acea gloată de exploatatori, pentru care Dunărea nu e destul de largă ca să-i despartă de Bizanț. În contra lor rezistența, fie și violentă, era o datorie. De aci critica! Însă critica unde trebuie și constructivă unde poate. Paginile următoare cuprind un șir de cercetări critice asupra câtorva forme de cultură română din ultimele decenii. Scrierile astfel împreunate în volumul de față sunt o retipărire din Convorbiri literare. Prezentându-se acum singure înaintea publicului și lipsite de vecinătatea și de sprijinul scriitorilor ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Idealurile sociale și arta
... ani de existență a unei reviste importante și deci el capătă o însemnătate cu totul disproporțională cu valoarea lui intrinsecă. Având deci în vedere condițiunile excepționale în care apare articolul, e evident că trebuie să răspundem și să răspundem chiar pe larg. Să răspundem! Ușor de zis! Dar cum ... modest, dar sănătos, pe care l-a și realizat în parte; mai mult însă n-a putut face Junimea , având în vedere condițiunile țării noastre. Și acum, știind despre ce e vorba, putem să începem operația eliminării. Mai întâi cred că trebuie să eliminăm aluziile și chiar ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... și dura un sistem metafizic, aceasta pentru a da dreptate stării lor subiective. Pesimismul e poate tot astfel la început: un punct de vedere individual, stăpânit de sentimentul subiectiv de neputință." (Guyau, L'irreligion ... p.407). Pesimistul modern, prin această lipsă de voință și încă prin o relativă nesinceritate ...
Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială
... Coșbuc, și a făcut excepție în epoca eminesciană. Dar ca să ne explicăm și mai bine literatura din Ardeal, trebuie să avem în vedere încă un fapt: influența "Junimii", care contribuie mult la vindecarea literaturii de o mulțime de scăderi. Așadar, Ardealul beneficiază de progresele generale ale literaturii române ...
Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria
... de reacțiune. Susținem dar și ne vom încerca să dovedim că jurnaliștii români de peste Carpați, nu rareori, pe ici pe colo, din scăpare de vedere, ci sistematicește, după deprinderea obștească, în fiecare număr publicat de dânșii, fac greșeli neiertate în contra limbii române, introducând construcțiuni false de cuvinte, stil greoi ... Telegraful din 28 aprilie 1868 zice: "Keglevich mai vine o dată asupra interpelațiunei de alaltăeri. La aceasta răspunde ministrul, că el nu poate avea în vedere numai singuratecii, ci tesaurul întreg al Statului." "Keglevich mai vine o dată asupra" vrea să zică: mai revine, nemțește: kommt nochmals auf ; "singuratecii", pe care ...
Nicolae Gane - Ciubucul logofătului Manole Buhuș
... picior, înhămați în șir porniră prin poarta curței în trap mare, și după o jumătate de oră de mers spornic, conul Manole Buhuș pierdu din vedere satul și casa boierească de pe moșia Buhușul unde nu avea să se întoarcă decât peste vreo șase luni. Câte nu se pot întâmpla într ...
Titu Maiorescu - Din experiență
Titu Maiorescu - Din experienţă Din experiență de Titu Maiorescu Publicat în „Almanahul societății academice «România Jună»â€� din Viena (1888) De mult s-a zis, și s-a zis cu drept cuvânt, că lucrurile simple sunt cele mai grele de priceput și de primit; și această veche maximă rămâne din nefericire aplicabilă și în starea actuală a așa-numitei culturi, pe când, din contră, adevărata cultură nu va fi mai bine întemeiată decât în proporția restrângerii acelei maxime, adică atunci când lucrurile simple vor fi din ce în ce mai ușor înțelese și mai îndeobște primite. Confuzia ce domnește ast[...]n atâtea discuții publice și private de cel mai mare interes, confuzia, d. e., în politică, în educația tinerimii, în etică, în relațiile sociale, provine din starea înapoiată în care se află încă toate științele numite „biologice“, îndeosebi psihologia. Nu e vorbă, de învâțat se învață întruna psihologie (sau „știința sufletului“) în școalele publice; ea este chiar introdusă în licee, necum la universități. Dar ceea ce ni se dă aici drept știință este în cea mai mare parte o frazeologie lipsită de folos practic și în multe ...
Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic
Anton Holban - O moarte care nu dovedeşte nimic O moarte care nu dovedește nimic de Anton Holban Fericirea a fost mare când mi s-a dat prilejul să plec la Paris! Scopul copilăriei mele se realiza. Aveam să străbat în fine eu însumi toate ungherele prin care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite de suspine și de vorbe.) Și am schițat o teorie: “Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spusâ€�. Îmi scuzam astfel uscăciunea din momentul acela? Sau era un mijloc să mă liniștesc, văzând-o indiferentă? În orice caz, ...
... călca de patru ani cu nepăsarea tinereții și se retrase în sanctuarul inimii sale. Regina banchetelor pariziene abdică de bunăvoie, și lumea o pierdu din vedere fără a înțelege motivul dispariției sale. În ziua când s-a decis a face acest pas atât de serios ...
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)
Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski) Amintiri literare: Alexandru Macedonski de Cincinat Pavelescu Încă de când eram magistrat la Chișinău (1925 1928), mă gândeam să public un volum de poezii cu titlul: Cântecele unui greier. N-au apărut până acum decât prefața acestor cântece și o mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă. În freamătul luptei pentru existență, cântecul lui monoton rămâne aproape fără ecou. Învingătorii vieții, ajunși pe culmi, îl ignorează sau îl disprețuiesc. El cântă înainte pentru lună, pentru florile tăcute și îmbălsămate ale primăverii, pentru marea frământată de vânturi, pentru pădurile șoptitoare și tainice, pentru cerul albastru, tivit în amurg cu beteala de aur a soarelui ce scapătă, pentru holdele galbene îmbujorate de pata sângerie a macilor, pentru sufletele naive și smintite ale copiilor și ale nebunilor, ...