Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POSTUL MARE

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 165 pentru POSTUL MARE.

Ioan Slavici - Popa Tanda

... cu gălbenuș de ou și i se dregea organul, încât răsunau ferestrele când cânta Mântuiește, Doamne, norodul tău ! Era dascăl în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și socoteală, pomeni și ospețe de bogat. Iară copii n-avea dascălul Pintilie decât doi: o fată, pe care a măritat ... s-au făcut și nici n-au rămas lucru zadarnic. Trandafirică a ajuns popă în satul tătâne-său, în Butucani, bun sat și mare, oameni cu stare și cu socoteală, dar la pomeni și la ospețe părintele Trandafir nu mergea bucuros. Minunat om ar fi părintele Trandafir dacă nu ... acea parte, care avea să țină locul unui turn. Asta pentru că stâlpii din față, fiind putreziți de când a bătut vântul cel mare, s-au plecat spre răbdătorul pământ, trăgând cu sine întreaga alcătuială. Așa a și rămas apoi, fiind biserica, cel puțin în Sărăceni, un ... pleacă, merge și ajunge, ori moare pe drum. * În cea dintâi duminică, părintele Trandafir ține o predică înaintea oamenilor ce s-au adunat în număr mare ca să vadă pe popa cel nou. Nu este mai ...

 

Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi

... odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum ... bieții locuitori, părăsiți de acei ce ar fi trebuit să stea să-i apere în primejdie, plătiră cu viața și cu averea lor o prea mare credință către sultan. Însă măcar că românii nu știură a se folosi de prilej, totuși Eteria, în rezultatele sale, le fu folositoare; îi ... obicinuit, adică trei ani întregi învăță gramatica toÄ� Ppa EÎumou și tălmăci de rost din âEllhni în pl fabulele lui Esop, cuvântul Sfântului Vasile pentru post, Nepio dilogoi toÄ� LouianoÄ� cuvântul Sf. Ioan Gură de Aur pentru închinăciune, âHrwdian©V, Epistolariul lui Sinesie și ceva din QouuddhV. Rămășița cursului de învățături ... privată, urmat de părerile de rău ale șefilor și tovarășilor săi, de care era prețuit și iubit. În noua sa poziție, Hrisoverghi întrebuință cea mai mare parte a vremii sale în dezbaterea nesfârșitelor proțesuri a familiei, iar ceasurile slobode le petrecea în îndeplinirea studiilor, care, cum am ...

 

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... leneșe se așează pe grunzurii pământului o salitră albă și strălucitoare ca bruma. Spata dealurilor e adesea întinsă, șeasă ca palma și de o productivitate mare și regulată, de aceea adevăratul grânar al Moldovei rămâne țara de sus. În văi și deasupra râpilor neroditoare stau risipite satele, pe planul dealurilor, arătura ... cu îngrijire, cu arătarea plăcută și liniștită. Fereștile dreptunghe strălucesc în soare, în cerdacul nalt duc scări curate, în fața curții se-ntinde o ogradă mare în semicerc, încunjurată cu zăplaz șindilit, umbrit de plopi, salcâmi sau nuci. În dreapta curții, care se numește "sus", sunt în genere grajduri și hambare ... pe fruntea asudată și netedă pe care erau urcate de dinapoia capului vițe de păr alb ca argintul, și-și scoase din sânii* anteriului basmaua mare, neagră cu flori verzi, și tabachera [de] tinichea zugrăvită c-o turcoaică cu ciubucu-n gură. ― Ș-apoi am mai auzit că nu mai ... ce farmece rămâi tot așa cum ai fost cu douăzeci de ani? Iaca, eu îs moșneag acum... ― D-apoi că nici nu-s așa mare de ani cum socoți, zise Maria râzând, ș-apoi nici n-ai de ce te mira atâta, boierule, eu îs înțeleaptă, adăogi cu cochetărie. Cum ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... bine apropiându-se de țintă, aci ia proporțiuni gigantice și... pierde cumpătul! Dar priviți-o chiar în pulberea căderii: ea tot încă este mult mai mare decât tremurânzii pigmei, cari calcă sub picioare cadavrul! În fine, când eroul nu mai este, spectatorul urmărește cu fiori cum se prevale una după alta ... popă și pe un neguțitor: Roma și Veneția. Dar papatul deveni abia o slabă umbră a trecutei sale măriri: rațiunea își redobândi o mare parte din terenul ce-i uzurpase superstițiunea; Luther zgudui pân-în fundamente tronul Hildebranzilor; mai toată Germania, Anglia, jumătatea Franței, jumătatea Poloniei îmbrățișară lumina protestantismului ...

 

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... dar și suveica, de vuia satul de vatale în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporeni ca aceia, de făceau mare cinste satului lor. Și părintele Ioan de sub deal, Doamne, ce om vrednic și cu bunătate mai era! Prin îndemnul său, ce mai pomi s ... Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească. Nică, băiat mai mare și înaintat în învățătură până la genunchiul broaștei, era sfădit cu mine din pricina Smărăndiței popii, căreia, cu toată părerea mea de rău, i-am ... păpușoi. Și Nic-a lui Costache, dușmanulmeu, și cu Toader a Catincăi, alt hojmălău, au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; și se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu mau putut găbui. Și de la o vreme, nemaiauzind nici o foșnitură ... cu pletele în vânt să găsească alt dascăl, dar n-a mai găsit un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor 2

... tocma pentru aceasta i-au trebuit să vie îmbrăcat cu blândĂ©țe și cu smerenie, ca nu doară viind cu altă slavă oarĂ©carea mai mare, să se spară oamenii și să fugă de dânsul, precum odinioară jidovii în muntele Sinaii, spăriindu-se, au fugit, neputând răbda groaza și mărirea lui ... ar avea cineva ochi ca aceia cu carii ca într-o oglindă, măcar cât de puțintel să poată vedea acea făr de săvârșit și nespusă mare adâncime a facerilor de bine a lui Dumnezeu, acela adevărat n-ar putea să se oprească ca să nu să aprinză ... de veselie trebuiaște să prăznuim o facere de bine ca acĂ©asta, ce și preste fire (putem a zice) oarecare lucru de bucurie mare să facem și cu veselie din destul să prăznuim. Și, pentru ca să nu fie bucuriia și veseliia noastră în deșert, trebue să cunoaștem cu ... și viață, bolnavilor vraci, rătăciților cale dreaptă. Și, luând Dumnezeu trup, mergea după cela care fugise de la dânsul, că fugise de la binele cel mare omul cel orb și nebun întru atâta cât nu l-au putut înturna cu nici un glas de strigare prorocească, ca să se întoarcă de ...

 

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliţă Părintele Ermolachie Chisăliță de Mihai Eminescu Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămari î merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tată-său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul lui era leneș, rău și târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoi pe lângă toate astea îl mai chema și Ermolachie Chisăliță. Evangheliile le știa pe de rost, unde nu știa ce să zică, zicea Doamne miluiește! or[i] punea pe palamar să zic-un Tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba[u]: "Ci Doamne! oare ce-i fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește?". Asta impunea. ― Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... copilăriei mele mi-l arată luându-mă pe genunchi și alintându-mă cu melodii triste și melancolice din tara lui îndepărtată. Apoi mai cânta cu mare plăcere și un cântec francez: Malborough s'en va-t-en guerre Mirionton ton ton mirion terre Malborough s'en va-t-en guerre Ne ... chiar, e drept însă mult mai puțin decum aș fi vrut. Amintesc aceste lucruri, fiindcă ariile și cântecul tatălui meu mi-au dat acea pasiune mare pentru muzică, care m'a împins a cultiva mult și a gusta această artă. Tatăl meu era un om ... cu atât mai chinuitoare, cu cât el avea o numeroasă familie, care crescuse pe rând până la 6 copii, din care eu sunt cel mai mare (trei băeți, Alexandru, Filip și Neculai și 3 fete: Maria, Adela și Lucreția). Mijloacele restrânse și greutățile vietii îl făcură să'și concentreze toate activitățile ... meu îmbrățișase credința ortodoxă cu sfințenie și hotărîse de a fi un bun închinător al ei. La Paști și la Crăciun era sărbătoare mare și așteptam totdeauna acele zile cu mare ...

 

Neagoe Basarab - Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie

... Dumnezeu fu în ceriu și om pre pământu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și moștean împărățiii sale. O, mare iaste taina înțelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru și să strigăm dinpreună cu David, zicând: â ... lui, în cântări, mărturisiți-vă lui și lăudați numele lui, că iaste bun și milostiv Domnul și sfânt Dumnezeul nostru. Că iaste mila lui cea mare cu noi în vĂ©ci, și bunătatea lui cea multă“. Și den nimic ne-au făcut de suntem și făcu toate puterile cĂ©le ... milostiv, pentru că a lui făptură și zidire suntem. Gură ne-au dat ca să o desfacem și să o deschidem și cu mare glas să lăudăm mărirea și putĂ©rea lui, iar nu în cuvinte spurcate și în vorbe scârnave, care nu să cad, nici să cuvin, de ... „Faceți pace și rugă cu toți, că fără de acĂ©stea niminea nu va putea vedea pre Dumnezeuâ€�. Vezi iubitul mieu, pre împăratul cel mare, care ne-au iubit și ne-au făcut și pre noi împărați pre pământu, ca și pre sine, și-i iaste voia să fim și ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... urnim din Pângărați; ș-apoi vorba ceea, nici acasă nu-i de coasă. Tăiarăm peste podul, de la Viișoara, cotirăm la dreapta și apucarăm drumul mare ce duce spre Pângărați, și de-a-colo mai departe, printre munți, până la Prisacani la granița ungurească. Soarele de-abia scăpătase după ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira II

... i place berea foarte, iar drojdiile nu; Cunoaște el prea bine că nu este în drojdii, Nici gustul, nici dulceața care era în bere. E mare osebire din nobili să te tragi Și însuți să fii nobil. În slobozi și în robi Același sânge curge; și toți au trup și oase ... aștepți ca să-ți aducă Cafeaua, ciocolata, sau ceaiul chinezesc. Din așternut îndată drept la oglind-alergi; Aici apoi e grija și truda cea mai mare. Spinarea îți acoperi c-o haină femeiască, Zulufii după reguli în rânduială-i pui, Îi încrețești pe frunte, pe rumenii obraji, Ș-o parte după ... deplină, Și decât Reks mai bine tu știi să potrivești Croiala după modă, colorul după timp. Iubești acele mese sătule și bețive, Unde o ceată mare de mincinoși prieteni, Cu-ademeniri viclene auzu-ți măgulesc; Iar tu în îngâmfare, cu capul amețit Te umfli ca beșica, crezând că nici subt umăr ... oaste în carrĂ© S-așează, iar dincolo se cere ajutor. La cetele rărite de plumburi ucigașe, Și-n ce putere încă se bizuie vrăjmașul. O mare iscusință și multe însușiri Să aibă se cuvine un vrednic comandir. C-o singură ochire el trebui să străbată A dușmanului planuri și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>