Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POET(A)

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 498 pentru POET(A).

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu

Paul Zarifopol - Despre ideologia lui Eminescu Despre ideologia lui Eminescu [1] de Paul Zarifopol Se acumulează, în sfârșit, studiile asupra operei lui Eminescu. Dl Cezar Papacostea cercetează urmele de filozofie antică; dl Murărașu, naționalismul; Cora Valescu, pesimismul; Iuliu Iura, mitul; iar acum în urmă, G. Călinescu, în primul volum consacrat Operei lui Eminescu, expune și examinează filozofia teoretică și practică a acestuia. Până se va scrie un referat amănunțit despre Eminescu. După ultimele publicații dăm aci câteva însemnări din lectura acestei din urmă, ca una ce tratează în cadru larg gândirea totală a părintelui literaturii noastre moderne. Cu scrisul său agreabil popular, Schopenhauer s-a interpus între Kant și mulțimea amatorilor de filozofie. Zeci de ani au mers așa lucrurile printre literații europeni cu ambiție de filozofie; sumedenie dintre aceștia au trăit și au scris în convingerea că mijlocul eminent pentru a cunoaște filozofia lui Kant este răsfoirea lui Schopenhauer. Doar acesta însuși se afirmă cu abilă naivitate ca porte-voix autentic al celui ce întemeiase idealismul critic. Firește, această modă dogmatică a trecut și pe la noi; și la noi s-a zis: Kant, adică Schopenhauer. ...

 

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor

Paul Zarifopol - Paradisul suspinelor Paradisul suspinelor [1] de Paul Zarifopol Mi-ar părea nepotrivit a vorbi cititorului curios de frumusețe literară despre poetul Vinea, fără a-l preveni că arta acestuia e dintre acele care impune modificări în metoda obișnuită a cititului. Povestesc doar pentru mine, de bună seamă, dar și pentru un cititor ideal, care ar găsi că sunt un interesant caz de umanitate. Cuvintele eroului (paginile Paradisului suspinelor) sunt când memorii ale eroului, când istorisire despre erou. Să nu se grăbească cititorul a-și fixa apetitul pe dezvelirea unui caz interesant de umanitate. Substanța fermecătoare e în altă parte. Adnotatorul memoriilor lui Darie înseamnă: Sensibilitatea dureroasă a eroului s-a lăsat desigur condusă, în povestire, mai mult de acuitatea impresiilor conținute, decât de ordinea cronologică și de logica expunerii. Deci, ziceam drept: nu la cazul interesant de umanitate, ci la expunere să luăm seama. Întâmplările somnului nu sunt fără însemnătate. Adevărul lor nu e mai puțin veridic decât al orelor de veghe... Imagini, senzații, emoții, somnul oferă de toate, asemenea vieții pe care ne-am deprins a o considera ca propriu-zisă. Realitatea ...

 

Ștefan Octavian Iosif - O viață

... o repet. Ce-am vrut să spun atuncea în versurile-aceste? V-am spus adevărata și jalnica poveste Cum se încheie-adesea o viață de poet

 

Alexandru Macedonski - Suo tempore...

... Ș-o văd așa cum o doresc! Ce zile de-aur, ce lumină În al concepției secret! Visează, suflete,-nainte -- Cât vei visa voi fi poet. Iubirea pestetot se-ntinde, Frăția predomnește-n tot, Ciupercile înveninate La soare capu nu-l mai scot. Oricare suflet e grădină Ș-orice grădină e ... mai e nici defăimare, Nici persecuții, nici noroc. Cad legi și camere și tronuri Sub al mulțimilor decret. Profetizează, al meu suflet... Profetul singur e poet

 

Alexandru Vlahuță - No. 7

... Să mai fac un abonat !..." Fluierînd, își șterge haina Și se piaptănă frumos. Ghetele îi sunt cam rupte, Pantalonii roși pe jos; Dar la un poet, profane, Nu căta decît la cap. Căci acolo toată slava și podoabele-i încap. Damian și-ndreaptă pașii Spre otel "Continental", Unde-a tras ...

 

Dimitrie Anghel - Oscar Wilde

... dat fracul sinistru, zilelor celorlalte, livreaua hainei de muncă. Și eu, în viața mea vagabondă, am avut norocul, cu toate aceste, să întrevăd pe un poet care a cunoscut toate strălucirile, care a urcat toate culmile și s-a bucurat de toate splendorile. Era un ... mine și nu știa desigur că un suflet se înduioșase lîngă el, că un necunoscut venit de departe visase pe strălucitoarele lui pagini, că un poet infim plîngea poema unui Lucifer. Licoarea opalină sorbită încet, încet, îl făcea poate să mai creadă posibilă viața, să întrevadă o renaștere, căci nu e ...

 

Dimitrie Anghel - Visătorul

... Anghel - Visătorul Visătorul de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 10 iunie 1907 Albă-i piața Barberini către miezul nopții vara, Cînd se-ntoarce singuratic un poet spre casa lui. Pînă-n Lațiul vechi e cale — dar la Roma ești în țara, Unde poți să stai de vorbă cu divinile statui ...

 

Gheorghe Asachi - Pleiada

Gheorghe Asachi - Pleiada Pleiada de Gheorghe Asachi Odă cătră poeții români. La ocazia publicărei Pleiadei politice a d. Constantin Negruzzi, unde era trecut, între alți poeți iluștri, și numele lui Gh. Asachi [1] În a cerului tărie șase stele scânteiază Ș-între cele fără număr răspândesc mai viu lucor, Precum soarele pământul ele mintea luminează Cu cea rază ce purcede de l-al lumei Urzitor. Acolo petrec în faimă geniile fericite, Care sunt de a lor muză nemurirei consfințite. Nu averea, nici fortuna, nu drit moștenit-au nume După moarte deschid poarta la mausoleul stelit, Nici poate să înfrâneze pizmătara oarbă lume Zborul celui ce-n virtute, fiind în ea, a trăit. Pre poeta la luceferi duce-a geniei făclia, Entuziasmul l-aripează, cale-i face armonia. Acolo dintăi profeta, cântător de imne sânte, A depus antica harfă, mântuind pe Israil. De-acolo răsună încă înfocatele cuvinte A lui Omer, Oraț, Pindar, lui Ovid, Corneil, Virgil, Milton, Șiler și Petrarca de-colo pre oameni cheamă La virtute, l-amor nobil, și-s a tiranilor teamă. Voi, ce-n sân purtați pe-Apolon, patrioți ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.

... vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea ...

 

Ion Luca Caragiale - "Spitalul amorului". O prefață

... sentimentalism grețos și de galanterie ridiculă, cari au târât și mânjit chiar pe mulți oameni de spirit și de adevărat talent, Anton Pann, vestitul nostru poet popular, a publicat, pe lângă atâtea admirabile lucrări originale și traduceri, și o colecție de cântece și poezii la modă pe acea vreme ... orduriliterare, de testimonii de imbecilitate a unei epoce, se găsesc totuși rătăcite rare exemplare oneste, câte o bucată a unui adevărat poet și câteva încă populare românești propriu-zise, nu grecești sau țigănești. Câteva specimene din stupida grămadă va ilustra destul de bine cele ce spunem. Destul ...

 

Ion Luca Caragiale - Oare teatrul este literatură%3F

... pînă acuma, nu am găsit în nici unul o părere deosebită în privința teatrului; pentru toți, dramaturgul este considerat ca un fel de literat sau poet, iar piesele de teatru ca un fel de producții literare sau poetice. Cursurile de poetică ne prezintă chiar capitole întregi despre poezia dramatică. Să mă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>