Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU PUȚIN TIMP

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 396 pentru PENTRU PUȚIN TIMP.

Nicolae Gane - Astronomul și doftorul

... cămeșa lui; că oamenii sunt blajini și primitori, neștiind ce-i cumpăna și măsura în ale traiului, și că la masa fiecăruia este totdeauna loc pentru zece. — Acolo e de noi! zise un astronom cătră un doftor dintr-un oarecare târg depărtat de la apus. Astronomul, deși om învățat, se ... în vremea lui Moisi; iar doftorul, om nu mai puțin învățat, aștepta bolnavii care nu veneau, nu doar că bolnavi n-ar fi fost, dar pentru că alții mai norocoși în meseria lui îl luase pe dinainte. Ei se sfătuiră să vie în țara cea multlăudată a Moldovei, sperând ... aburi îmbătau mirosul nerăbdătorilor copii. Poftim la masă! zise Niță străinilor ce stăteau la o parte privind cu curiozitate prânzul țărănesc. Astronomul făcu o mișcare pentru a se apropia de masă, dar doftorul îl opri de poala surtucului în loc. — Foarte mulțămim! răspunse acesta. Suntem sătui, chiar adinioarea ... și-și aprinse luleaua, cu aerul mulțămit a omului ce și-a îndestulat pofta mâncării. — Nevastă, zise el, pregătește așternut pentru musafiri: d-nealor sunt osteniți și vor să se odihnească. — Foarte mulțămim! răspunse din nou doftorul. Noi ne vom culca afară pe prispă, căci ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... cu această sumă a puterilor, cu capitalul întreprinderii de cultură într-un popor. Timpul, averea, tăria morală și agerimea intelectuală ce le întrebuințezi pentru o lucrare de prisos, necum pentru o lucrare greșită, sunt în veci pierdute pentru lucrarea cea trebuincioasă și cea adevărată. Amândouă nu pot merge lângăolaltă, tocmai fiindcă izvorul puterilor unei națiuni nu este nesecat, ci este din fire mărginit ... consacră o parte din timpul fiecărei ședințe a lor la lectura poeziior române publicate până astăzi, cu scop de a compune pentru juna generațiune română o antologie, în care toate poeziile să fie, dacă nu mai presus de orice critică, cel puțin insuflate de un simțământ poetic și ferite de înjosire în concepțiune și în expresiuni. Însă din miile de poezii citite, societatea nu a putut ... de bine rimate și împărțite în silabe ritmice și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci rămân proză, o proză rimată. Pentru a demonstra acest adevăr, demonstrațiune cu atât mai importantă cu cât din ignorarea lui multe din poeziile noastre nici nu intră în categoria ... ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura democrației. Neerlandele erau protestante și autonome; Filip II așeză în ele o inchizițiune contra dușmanilor ... Filip II porni s-o strivească prin forța brută și pierdu în luptă toată marina Spaniei. În Franța creștea partitul ughenoților; Filip II cheltuise milioane pentru a aduce exterminațiunea lor și, drept rezultat, văzu încoronându-se acolo un principe ughenot: Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți ... francezi fură măcelăriți prin cea mai mârșavă trădare! Se zice oroare! cum că însuși principele ar fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate al acestui Carol IX fu ales rege în Polonia, aruncată de curând în anarhie prin moartea lui Sigismund-August. Răposatul principe ... catolice. Noul rege tremura și el de turci, de moscoviți, de tătari; dar pe lângă astea, mai adause o supremă incapacitate administrativă, un superb despreț pentru ...

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... luminoase, cu nopțile care veneau din pădure ude, cu miros de ferigă... Și imagini răzlețe dintr-o vără sau alta, unele greu de localizat în timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de ... o simt fiică. Dar aceste sentimente sui-generis, aceste ipoteze afective, fără substratul vreunei realități experimentate în viața de familie, au fost nostalgii de amor pentru o fată frumoasă, moartă de mult. Ca și furtunile, care răscolesc numai fața oceanului, pasiunile tinereții au venit și au trecut, dar în adâncurile cele ... reproduceri în miniatură ale figurii doamnei și domnului, combinate indiscret. Cloșca asta slabă și măruntă stătea îmbufnată și ostilă, parcă ar fi simțit o amenințare pentru numeroasa ei progenitură. Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrânește ... întâmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice -- stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau câteva secunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este ,,amica ...

 

Ion Luca Caragiale - Autoritate

... că nu știe nici cât un școlar mediocru de clasele inferioare și, în afară de asta, nu are nici o gândire deosebită, cu atât mai puțin vreuna ciudată. Voia să scrie poezii, voia să facă literatură, voia să se facă ziarist; pentru aceea refuza cu dignitate locul pe care i-l găsisem la toptangiul meu. În zadar i-am dat povețe să fugă de un teren de ... dorința... Că [nici] gând n-am! Nu puteam să-mi închipuiesc că d. Nicu Ionescu va fi vreodată primit și utilizat în publicitate, atât de puțin preparat cum era pentru o așa de serioasă carieră! și prin urmare nu puteam îndrăzni să recomand vreunui confrate oferta de servicii intelectuale a d-lui Ionescu ... dată când acela venise la băcănie era în mare strâmtorare. De atunci i-am pierdut urma poetului. * Mărturisesc că nu prea citesc gazete, nu doar pentru că n-am destulă considerație sau interes pentru mișcarea politică, dar pentru că operațiile mele nu-mi lasă vremea cerută pentru a-mi lumina opiniile. Cu toate astea, am fost silit odată să citesc regulat una și apoi mai multe, și iată de ce ...

 

Alexei Mateevici - Chestia preoțească

... vei da Zaimul vreunuia dintr-înșii, se va mai spânzura și atuncea ia-ți asupra păcatul lui; pe de altă parte, o văduvă sărmană roagă pentru un preot, care să-i dea ei și orfanilor sprijin și adăpost; dar acest preot e foarte tânăr. Și el (preasfințitul) nu făcu nici așa ... și ale fruntașilor, apoi cele de mai la vale, cred, vor da o idee mai deplină despre felul cum stau alte trebuințe în tagma duhovnicească. Pentru asta, mi se pare, e destul să urmez povestirea celor petrecute în Zaim în timpul de pe urmă, scoțând la lumină singurele fapte fără de ... lămuriri. Odată cu preotul Tocan se duce din nou la Chișinău și sărmana văduvă. Ea încă nu-și pierduse cu totul nădejdea: o mai sprijinea puțin prepunerea că poate preasfințitul măcar de astă dată va ține seamă de rugămintea ei și-i va da putință ei și orfanilor de a ... primprejur, un tablou de risipă desăvârșită. Cine vrea — las’ să judece. * * * Sfârșesc povestea preoților noștri. După desemnarea părintelui Gobjilă la biserica noastră trecu mult timp până ce sătenii au văzut preot în satul lor. Părintele Gobjilă, ca și Tocan, în cele din urmă își refuză desemnarea sa, dezamăgindu-se în

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

... tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru că părerile autorului sunt în unele privințe protivnice părerilor noastre și pentru că autorul ia la vale unele idei ce ne sunt scumpe și pe care trebuie să le apărăm. Cititorii noștri nu ne vor bănui dacă ... atât de mult vorbe și fraze nebuloase. Nu e adevărată nici fraza că ,,egoismul e rădăcina oricărui rău". Dacă simțămintele și faptele altruiste sunt trebuitoare pentru păstrarea neamului omenesc, prin urmare și a individului, apoi sentimentele și faptele egoiste sunt trebuitoare pentru păstrarea indivizilor și prin urmare și a speciei, care e formată din indivizi. Așadar, și unele, și altele pot fi morale. Să luăm ... altruiste. Așadar, din aceste exemple urmează că și egoismul, și altruismul pot fi morale. Nu cercetăm care din amândouă e mai mult și care mai puțin. Este prin urmare greșit a spune că ,,egoismul este rădăcina oricărui rău". Pentru

 

Ion Luca Caragiale - Camera din Stambul

... a câte un exemplar din cele trei numere d'întâi ale Claponului - aprobându-se și o subvenție acestei foițe de 12 lei turcești pe lună, pentru publicarea oficială a ședințelor Camerei din Stambul. Calpuz-efendi anunță o interpelare ministrului de justiție, în privința unui pungaș de cadiu din Tulcea ... și-i trage două palme strașnice. Secretarul își formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într'un chip puțin parlamentar. Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic. Zăuc-aga (urmând). Am statornicit prin urmare datele istorice. Să trecem ... și chiamă la ordine. Zăuc-aga. Nu sunt mai mult decât un deputat, și ca atare nu pot lăsa suveranitatea națională să fie câtuși de puțin atinsă. Am citit și am răscitit și am văzut, că în materie de drept constituțional, nimini n'a atins chestia, nimini n'a ... aga. Afară de asta, credeți că aș fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră de giaba ! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două și cu două fac patru, și că în materie de finanțe mofturile nu fac parale ! - Domnilor ! momentul e solemn

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii

... mare încă în critică. Critica la noi nici n-are o viață neatârnată, ea trăiește pe lângă literatura artistică, din viața acestei literaturi, și nu pentru a-i da vreun ajutor, ci mai degrabă pentru a o încurca. Când apare vreo lucrare a unui scriitor al nostru, criticii se împart de obicei în două tabere: unii ... și anume: un critic, chiar înainte de a citi o producție literară artistică, poate spune că va cuprinde greșeli, că va avea lipsuri. Pentru ce? Pentru că absolutul în artă e peste putință, deoarece arta e prea complexă pentru ca în ea să fie o dezlegare exactă a problemelor ca în matematică, pentru că un artist, un artist adevărat aleargă după un ideal pe care însă niciodată nu poate să-l ajungă. Nu putem să dăm aici lămuriri ... necunoscut care caută să ajungă celebru prin paradoxe. Acei însă care cunosc literatura contemporană franceză știu că Faguet e unul dintre cei mai talentați critici. Pentru a fi mai convingători, să lăsăm la o parte pe Faguet și să cităm pe alt critic, care e o celebritate europeană și ...

 

Ion Luca Caragiale - Parlamentare

... și-i trage două palme strașnice. Secretarul își formulează pe dată demisia către Adunare, pe motivul că a fost atins într-un chip puțin parlamentar. Adunarea i-o respinge sub cuvânt că motivul nu e destul de puternic. Zăuc - ag Ă  (urmând): Am statornicit prin urmare datele istorice. Să ... cheamă la ordine. Zăuc-ag Ă : Nu sunt mai mult decât un deputat, și ca atare nu pot lăsa suveranitatea națională să fie câtuși de puțin atinsă. Am citit și am răscitit și am văzut că în materie de drept constituțional, nimini n-a atins chestia, nimini n-a ... ag Ă : Afară de asta, credeți că aș fi suit eu treptele acestei tribune, ca să mă fac caraghiozul dumneavoastră degeaba! Niciodată. Le-am suit, pentru că am ferma convingere că două și cu două fac patru, și că în materie de finanțe mofturile nu fac parale! — Domnilor! momentul e ... sus și tare că în ziua de astăzi mai bine să ai să dai decât să ai să iei — și aceasta numai și numai pentru cuvintele: primo: că nici Dumnezeu nu-ți poate lua daca n-ai de unde da; secundo , că nici dracul nu-ți poate da de unde ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... acea stare în care ești prevenit ce trebuie și ce nu trebuie să faci, în care știi mai dinainte binele sau răul care va urma, pentru tine, pentru faptele tale. 18. Fiecare țară, fiecare societate umană are felul ei de a fi și gradul ei de dezvoltare pe scara evoluției. Și ... e autentic? Un lucru nu poate fi definit prin ceea ce devine el când e falsificat, adică tocmai contrarul lui . 22. Libertatea este supremul bine pentru orice viețuitoare. O pasăre eliberată din colivie are un țipăt unic, imnul ei pentru libertatea recâștigată. Iar libertatea cea mai scumpă este aceea a conștiinței, a gândirii și este suprema noblețe a omului ... a creat Miorița , prin viteazul care a cântat pe Toma Alimoș. 24. Se știe că ceea ce este departe, ni se pare uniform. Pentru un călător, oamenii dintr-o țară străină par la fel. Când categoria umană e inferioară și, deci, mai puțin diversă, uniformitatea aparentă ni se pare și mai mare. Mai departe, când ieșim din omenire, această uniformitate devine totală: numai un păstor distinge individualitatea fiecărui ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>