Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PENTRU O CLIPA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 279 pentru PENTRU O CLIPA.
Mihai Eminescu - Icoană și privaz
... sufletu-mi să-mi sânger? O, bate-ți joc, copilă, ucide-mă de vrei, Zâmbirea gurei tale, un vis din ochii tăi Mai mult e pentru lume decât un trai deșert... Și încheierea vieții-mi: pe tine să te iert. Ce sunt? Un suflet moale unit c-o minte slabă, De care nime-n lume, ah, nimeni nu întreabă. Și am visat odată să fiu poet... Un vis Deșert și fără noimă ce ... am îngropat în suflet și totuși slabii crieri Nu pot să te ajungă în versuri și descrieri. Frumseța ta divină, nemaigândită, sfântă Ar fi cerut o arfă puternică, ce-ncântă; Cu flori stereotipe, cu raze, diamante, Nu pot să scriu frumseța cea vrednică de Dante. O, bate-ți joc de mine, pigmeu deșert, nedemn, Ce am crezut o clipă de tine că sunt demn. O, marmură curată, o, înger, o, femeie, Eu să te-ating pe tine cu-a patimei scânteie, Eu, eu să fiu în stare o clipă să-mi închipui C-al meu e trupul dulce? c-a mele: fața-i, chipu-i...? Nebun ce sunt... Nu râzi tu? O ... ...
Mihai Eminescu - Luceafărul (Eminescu)
... Pe trupu-i se revarsă, Pe ochii mari, bătând închiși Pe fața ei întoarsă. Ea îl privea cu un surâs, El tremura-n oglindă, Căci o urma adânc în vis De suflet să se prindă. Iar ea vorbind cu el în somn, Oftând din greu suspină - "O, dulce-al nopții mele domn, De ce nu vii tu? Vină! Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" El asculta tremurător, Se aprindea mai tare Și s-arunca fulgerător, Se cufunda în ... o apucă - "Cobori în jos, luceafăr blând, Alunecând pe-o rază, Pătrunde-n casă și în gând Și viața-mi luminează!" Cum el din cer o auzi, Se stinse cu durere, Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere; În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă ... pline de-ntuneric. - "Din sfera mea venii cu greu Ca să te-ascult ș-acuma, Și soarele e tatăl meu, Iar noaptea-mi este muma; O, vin', odorul meu nespus, Și lumea ta o lasă; Eu sunt luceafărul de sus, Iar tu să-mi fii mireasă. ...
Ion Luca Caragiale - Șarla și ciobanii
... Căutau să pripășească Un dulău, ca să păzească Pe oi De lupi. - Vai de noi! Vor zice-ndată unii liberi-cugetători: N-are să vie-o vreme Când oile să n-aibă de lupi a se mai teme? Zău, după mine, de multe ori Cugetătorii-liberi sunt Ființe prea ... și reflectări profunde De mult rabd, îns-acuma voiesc a le răspunde Da, domnii mei, Cu prea mare dreptate Aveți cuvinte de pietate Pentru miei... Sau oi... dar, docamdată, Liberi-cugetători, Ascultați povestea cu ciobanii; ori... Eu voi tăcea ca să v-ascult. Nu zău! îmi place foarte mult ... Dar... să lăsăm acestea, Și povestea Începută să urmăm: Ciobanii noștri, așadară, Plecară Dulăul să-și găsească. Umblară cât umblară Și detere-n sfârșit D-o javră jigărită, De foame leșinată, cu părul năpârlit. Cum îi văzu, Potaia-afurisită Își puse coada-ntre picioare, făcu trei tumbe și-ncepu Să se ... nemțești Când, leșinați de foame, doresc să-i miluiești. Li se făcură milă de șarlă: o chemară, Șarla-i urmă, Și-astfel cu toți plecară. O ...
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... cunosc alt coperămînt decît clopotul de azur al cerului își opriră mersul și poposiră pe marginea Elanului secătuit de arșiță. Un scurt moment de repaos, o haltă în infinit, o clipă de înstăpînire a marelui pămînt pentru a purcede aiurea, unde-i duce deșirul nesfîrșit al ghemului ce l-a scăpat din mîni ursita lor. Căruțele au stat ... de adăpost, s-au strîns rătăcitorii să puie la cale măruntele trebi. Fără umbră de sfială, ca în vremea cînd omul nu cunoștea încă păcatul, o fată, cu un gest natural, și-a scos cămașa și s-a pus s-o cârpească. Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste ... unde nu i-am întîlnit, și totuși un prieten îmi spunea că pașii aceștia rătăcitori știu unde merg și că voințele acestea în mișcare au o țintă. Îmi spunea că cetele acestea răzlețe nu sînt decît fărîmele conștiente ale unui mare trup, și că o ...
... la o parte și mușcând cu dinții voinicește în coastele puiului. Prânzul merse cum merse, așa în trăsură și cam pe apucate, dar greul vieții pentru duduca Balașa începu din momentul în care trebui să părăsească trăsura cu răzoare spre a se sui într-o căruță țărănească pe dricuri, care o scutura fără milă pe drumul bolovănos, cu toate perinile ce-și îngrămădise sub șăle. De la o vreme nici căruța, cât era de mică și sprintenă, nu mai putea răzbate pe coastele prăvălatice, și călătorii trebuiră să încalece pe cai. O! grozăvie! Duduca Balașa să încalece pe cal și încă bărbătește! Asemine rușine ea nu pățise încă în viață și multă vreme ea se bătu cu ... lupul! zicea baciul unei oi nerăbdătoare, care era să răstoarne donița. Nu te iuți, creațo, feri-tear galbaza! zicea alteia care zbiera răspunzând mielului ce o chema; și pentru fiecare oaie el avea câte o glumă sau câte o mustrare, după cum și ea stătea la muls. Apoi din cea din urmă doniță baciul cinsti pe musafiri. Alexandru și Elena băură cu o ...
Veronica Micle - De ce-ți mai numeri anii...
... Veronica Micle De ce-ți mai numeri anii să vezi de ești bătrân Când știi ce grea durere tu porți în al tău sân, Și pentru ce oglinda întrebi privind în ea Să-ți spună de nu-i încă zbârcită fața ta? Când știi c-a tale lucruri ce ...
George Topîrceanu - Bacilul lui Koch
... Bacilul lui Koch Bacilul lui Koch de George Topîrceanu Conferință humoristică în versuri. Rostită pe scena Teatrului Național din Iași la un festival al societății pentru profilaxia tuberculozei. Mult onorate doamne, Distins auditor! La festival când vine, tot omul e dator S-asculte, înainte de partea amuzantă, O conferință lungă și foarte importantă. Conform acestei date sinistre, așadar, Avem între culise un conferențiar, Un om cu greutate, un personagiu mare... Să nu luați ... Dar ca să nu planeze asupra noastră vina C-am neglijat programul, — persoana cu pricina E gata să vă țină, un ceas și jumătate, O conferință gravă de specialitate. Cum, nu vă pare bine? De ce v-ați întristat? Mai așteptați o clipă, că doar n-am terminat. Pe de-altă parte, însă, găsind că-i anormal Să vă chemăm la teatru... ca s-adormiți în stal; Că ... plină de noapte și de proză. E vorba de bacterii și de tuberculoză, E vorba de bacilul lui Koch... Precum vedeți, Un subiect anume făcut pentru poeți! O, nu vă fie teamă... și dracul este negru Când stă să-l zugrăvească un iconar integru, Dar... ici un pic de galben și dincolo puțin ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
... și cu mai multă putere o singură tendință dominantă: sete intensă de viață și revoltă împotriva stavilelor care o zădărnicesc. Această tendință presupune, desigur, și o concepție mai abstractă: afirmarea dreptului, pentru femeie ca și pentru bărbat, la o existență liberă, dreptul oricărei ființe omenești la deplina dezvoltare a tuturor facultăților cu care a venit pe lume, dreptul naturii individuale ... realizarea tuturor aspirațiilor și posibilităților înnăscute — dreptul la viață. Toate scrisorile Biancăi Porporata strigă cu pasiune acest drept. Sub frivolitatea lor aparentă, se ascunde o suferință reală și profundă, o protestare de fiecare clipă, zbuciumul tragic al ființei care se crede oprimată, răzvrătirea zadarnică împotriva fatalităților care încătușează viața unei femei. Dna Papadat-Bengescu nu e o feministă, în înțelesul curent al cuvântului. Ca oricare dintre eroinele sale, Bianca Porporata nu are nimic sufragetic în ea. Bianca nu vrea drepturi pentru femei. (Ea doar își zice „Sfinxâ€� pe copertă — iar un sfinx nu poate merge la vot...) Dar dreptul la viață al naturii individuale ... păpuși . La Ibsen, concepția reiese puternic și unitar, fiindcă el face pe Nora să plece numai după ce ne-a arătat limpede motivele pentru ...
Vasile Alecsandri - Serile la Mircești
... lumină, apar misterios. Afară plouă, ninge! afară-i vijelie, Și crivățul aleargă pe câmpul înnegrit; Iar eu, retras în pace, aștept din cer să vie O zână drăgălașă, cu glasul aurit. Pe jilțu-mi, lângă masă, având condeiu-n mână, Când scriu o strofă dulce pe care-o prind din zbor, Când ochiu-mi întâlnește ș-admiră o cadână Ce-n cadrul ei se-ntinde alene pe covor. Frumoasă, albă, jună, cu formele rotunde, Cu pulpa mărmurie, cu sânul, dulce val, Ea pare ... mare se oglindă Făr-a videa pe frunte-i splendoarea din trecut. O lacrimă... dar iată plutind pe-a mărei spume O sprintenă corvetă, un răpede-alcyon; Și iată colo-n ceruri pribejile din lume, Cocoarele în șiruri zburând spre orizon. O! farmec, dulce farmec a vieții călătoare, Profundă nostalgie de lin, albastru cer! Dor gingaș de lumină, amor de dulce soare, Voi mă răpiți ... visuri de amor. Apoi închipuirea își strânge-a sa aripă; Tablourile toate se șterg, dispar încet, Și mii de suvenire mă-ncongiuură-ntr-o clipă ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Păcătoasa
... frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie ... Și, fără orișice sfială, Rostește, de-ngâmfare plină: „Tu ești Acel ce ne înveți De sine să ne lepădăm, Ce calea-n ceruri ne-o arăți, Pe care noi să ne-ndreptăm? Degeaba! Eu nu te mai cred, Nu știu ce-i post și rugăciune; În lume primprejur eu văd ... ascultă Obijda celei rătăcite. Dat iată, prin grămada multă Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri ... La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită Hristos în clipă ...
... frați iubind, Smerire El i-a învățat Și, legea lui Moisei curmând, El legea dragostei le-a dat; Nu rabdă nici o răutate, Iertare propovăduiește Și pentru răi cu bunătate El tuturora răsplătește. Puterea Lui, din cer venită, Nu-i pe pământ obicinuită. Le dă El orbilor vedere, Iar celor slăbănogi tărie ... Și, fără orișice sfială, Rostește, de-ngâmfare plină: „Tu ești Acel ce ne înveți De sine să ne lepădăm, Ce calea-n ceruri ne-o arăți, Pe care noi să ne-ndreptăm? Degeaba! Eu nu te mai cred, Nu știu ce-i post și rugăciune; În lume primprejur eu văd ... ascultă Obijda celei rătăcite. Dat iată, prin grămada multă Hristos s-arată liniștit. Smerita Lui înfățișare N-arată foc ce-n ochi s-aprinde, Dar o adâncă-ngândurare Umbrește chipul frunții sfinte. Nu-i în privirea minunată Însuflețire prorocească, În fața blândă, luminată, Nu vezi mărie îngerească... Îi cade-n valuri ... La păcătoasa îndrăzneață. VI Părea că-n față strălucește Frumoasa stea, ce prevestește Veniera zilei ce-i dorită, Și-n inima cea pângărită Hristos în clipă ...