Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PATIMĂ
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 349 pentru PATIMĂ.
Alphonse de Lamartine - Poetul murind
Alphonse de Lamartine - Poetul murind Poetul murind de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1866 A vieții mele cupă se sparse încă plină, În lungi suspine viața-mi se duce și declină Nici lacrimi, nici suspinuri n-o pot întârzia! În bronzul ce mă plânge în sonuri precurmate A morții mână rece ultima-mi oră bate. Să gem oar'? sau mai bine să caut a cânta? Să cânt, căci al meu suflet e încă p-a mea liră; Sa cânt, căci mie moartea ca lebedei inspiră Pe țărmuri d-o-altă lume un grid melodios. Semn bun acesta este, și geniul mi-l face. De este-al nostru suflet amor, cerească pace, Un cânt divin dar fie adio d-aci jos. În spargerea sa lira răsună mai sublimă, În stingerea sa lampa dodată se reanimă Și d-o lumină vie străluce, și s-a stins; Lebăda vede cerul la ultima sa oară; Și omul, singur omul, el numai se coboară Să-și numere trecutul, de doruri reîmpins! Și ce sunt aste zile ce omul le imploră? Un soare și alt soare, o oră ș-altă oră, Și ...
Andrei Mureșanu - O privire peste lume
Andrei Mureşanu - O privire peste lume O privire peste lume de Andrei Mureșanu Deșert e tot ce vede semețul ochi supt soare Și nu e fericire deplină pre pământ; Un vis e ce-amăgește ființa muritoare Din oara când se naște și până la mormânt! Văzutu-s-a om cândva să zică l-a sa moarte: “Mă duc cu bucurie, c-am fost și-s fericitâ€�? Un rege-a stat în lume, a cărui rară soarte La altul în natură cu greu a mai zâmbit; Și iată că el singur a scris cu-amărăciune, Târât de-a lumei valuri, ce turbă ne-ncetat: “Nimic supt cer statornic, ci tot deșărtăciune, Deplină fericire supt soare n-am aflat!â€� Un tată se silește s-adune-averi în lume Încungiură oceanuri cu mii nefericiri, Când fiu-i se răsfață văzând că are sume Ce pot să corespundă la oarbele-i simțiri! Un jude calcă legea, cu scop să mulțămească Desfrâul unei patimi de care-i subjugat; În urmă dă prinoase, cu scop să amuțească Simțirea conștiinței ce-l mustră ne-ncetat. Un trântor suge mierea ...
Anton Pann - Cîinile Cîinile de Anton Pann Cîînile pe gerul tare, Cînd ningea zăpada mare, Să-ncovrigase cu totul, Vîrîndu-și sub ooadă botul, Ș-într-a lui tremurătură, Clănțănindu-i dinții-n gură Zicea : O, cît e de bine vara! Că doarme omul afară Și de nici un frig nu-i pasă, Fuge de purici din casă. Dar acum ca-să-i e dragă, Aleargă-ntr-însa să bagă, Și pe mine-n vînt mă scoate, Să-i păzesc din curte toate. Dar vezi cap sec și la mine! C-astă-vara fuse bine, Și era destule oase Prin curte de mine roase. N-am strîns sa le fac grămadă, Ci au rămas sup zăpadă. Numai -cu te-mi da din masă Puteam să-mi zidesc o casă, Că după cum mi să pare Nu trebuie așa mare, Uite-mi capul, uite-mi coada, Mai sa-mpreună cu noada. Dar lasă, d-acu nainte Patima mă-nvață minte, Cum va sosi vara-ndată, Precum a mai fost odată, S-apuc să strîng oase goale, Țot ciolane de rasoale. Și cînd le roz, să-mi zic mie: Mă! vezi, fă iconomie, Nu roade peste măsură, ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Adevăratul poet Adevăratul poet de Bogdan Petriceicu Hasdeu Doi dușmani făr-astâmpăr în urgie În inima poetului se bat: A țărnei din aproape tiranie Și-al cerului un eco depărtat! În jos atârnă-n greutate lutul; În sus se-nalță-al însuflării foc... Se rumpe inima la tot minutul: Vrăjmașii și-au ales același loc! Cumplită-i lupta! ea se poate simte! Dar n-o deplânge-al graiului penel: El zugrăvește plastice morminte, Mormântul inimii i-ascuns de el! Sunt clipe când văpaia cea sublimă Se urcă, strălucind ca meteor: Se pare că splendoarea se dărâmă Pe elemântul ce-o poprește-n zbor! Sunt clipe când povara târâtoare Întinde falnic orizontul său, Și-ascunde-n adâncimi mărețul soare Al cugetărilor lui Dumnezeu! Căzut din sfera de lumini nestinse, Trântit în globul patimii lumești, Poetul râde-n amărâte plânse Sau geme el în hohote drăcești! Idei contrare, cerul și pământul, Din inima sărmanului detun. S-adună gloate spre-asculta cuvântul... Și-apoi rostesc osânda: "îi
Cincinat Pavelescu - Adâncuri Adâncuri de Cincinat Pavelescu Ce liniștit surâde lacul Sub caldul razelor de soare, Când ceru-albastru se răsfrânge În unda lui scânteietoare. Și-n fundul lui, noroiul negru Ascunde lupte îndârjite. Sunt mii de vieți ce se frământă Sub clarul apei adormite. Și noi zâmbim cu-nșelătoarea Seninătate-a unor unde. Ce calmi părem! Dar câte patimi Adâncul inimii n-
Cincinat Pavelescu - Anului nou
Cincinat Pavelescu - Anului nou Anului nou de Cincinat Pavelescu Dlui C. C. Arion În ciocnet de cupe și-n șoapte, Ce vesel răsună-n urechi, Degrabă intra-vei în noapte, În ciocnet de cupe și-n șoapte, O, anule vechi! Și moartea cu neagra-i aripă Te-o lua, să te-nșire la rând; O clipă, mai ai doar o clipă, Și moartea cu neagra-i aripă Va bate curând! Tovarășul tău o să-nvie Îndată al clipei ecou, La viață chemând o vecie... Și anul cel vechi o să-nvie În anul cel nou! Și-aceleași nădejdi ne-mplinite Din umbră pândi-vor la fel, Cu patimi, chemări și ispite, Și aceleași nădăjdi ne-mplinite Veni-vor cu el. Vor crește din nou trandafirii, Alți nuferi pe lac vom zări, Spre lauda veșnic-a firii Vor crește din nou trandafirii Și iar vor muri! Și inima noastră sărmană, Hrănită cu chin și amar, Și-ntreagă un țipăt și-o rană, O, inima noastră sărmană Va bate mai rar! Dar tot vom râvni cu durere, O viață mai lungă, chiar rea, Și-n rugă fierbinte-o vom cere, Dar tot vom râvni cu durere Ca anul să ...
Cincinat Pavelescu - Cântec (Pavelescu, 2)
... Mi-e frică, fecioară iubită, Că n-o să te fac fericită Cu inima mea cea pustie. Am spus la o alta întâi Cuvinte, de patimă
Cincinat Pavelescu - Căința domniței
Cincinat Pavelescu - Căinţa domniţei Căința domniței de Cincinat Pavelescu Visătoare sub marama ce-i umbrește fața albă, Stă domnița rezemată de pridvorul din grădină Și, cum doarme voievodul într-un jeț, ea-ncet suspină, Pe când luna-i albăstrește peruzelele din salbă! Ea visează ochii negri ai trimisului străin Ce-i sărută mâna caldă în smerită-ngenunchiare; Din a genelor clipire toată patima-i tresare, Ca un vifor ce pândește-n pacea cerului senin. Dar mândria, care-ngheață para sângelui domnesc, Ce de veacuri dă vlăstare tronului moldovenesc, Frânge visul ei în clipa năzuinței spre păcat... Și-ntr-o lacrimă-ngropându-și fericirea-ntrevăzută, Pe când doarme voievodul somn de griji neturburat, Biruită de căință, ea s-apleacă și-l
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci
Cincinat Pavelescu - Cele trei năluci Cele trei năluci de Cincinat Pavelescu Amurguri, toamne, patimi îngropate Pe gândul trist cu noaptea s-au lăsat Și-n haine lungi năluci într-aripate Trec prin oglinzi și-n geamuri parcă bat. Una ieșind din colțu-i de-ntuneric Cu glasul ei de umbră cuvânta: Nu mă cunoști, sunt visul tău himeric! Ce, m-ai uitat? Am fost nădejdea ta! O alta blând s-apropie de mine Pe când coboară-n sufletu-mi căința. A fulgerat! În zări văd doar ruine... Te recunosc, nălucă, ești credința! Și cea din urmă, albă ca o moartă, Plecând din prag s-a-ntors... parcă zâmbea; Sunt singur. Plouă. Vântul geme-n poartă. Nălucă-ai fost și tu, iubirea
Cincinat Pavelescu - Curtezanei
Cincinat Pavelescu - Curtezanei Curtezanei de Cincinat Pavelescu Innominata Nu sărutările perfide... Dă-mi ochi-ți sumbru labirint În care patima deschide Neantul viselor ce mint. Dă-mi ochii tăi, adânci ca marea, Peste-al lor haos să m-aplec, Să sorb dintr-înșii nepăsarea Și amintirile să-nec. A mea privire când străbate Adâncul lor mă înfior; Oh! câte suflete-necate Nu rătăcesc în apa
Cincinat Pavelescu - Geniul răului
Cincinat Pavelescu - Geniul răului Geniul răului de Cincinat Pavelescu Proteu ascuns și nestatornic, dar lacom d-a-nghiți întruna, Țin toată lumea-ngenuncheată sub gestul meu poruncitor, Doar pentru mine unii luptă, și alții-nving, și alții mor, Și nici nu știu că pentru mine muncesc cu toții, -ntodeauna. Când vrunul mi se-mpotrivește și luptă-n zbuciumul pieirii... Eu îl zdrobesc. Să fie rege sau om ce iese din popor, E robul meu, ursit să piară, și-n clipele când îl dobor, Iau forma sacră-a datoriei, a banului sau a iubirii! În firea lui ce se revoltă, strecor al patimii venin, Căci ținta mea este măcelul și dușmăniile ce vin Să schimbe legea d-armonie și-n iad pământul să-l transforme. Și când din gloata unei lupte se-nalță vaiete, ușor, Eu re-mbrăcându-mă în haina primordialei mele forme, În aerul acrit de sânge mă schimb în corb