Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OS

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 258 pentru OS.

Iulia Hasdeu - La ce cugetai%3F

Iulia Hasdeu - La ce cugetai%3F La ce cugetai? de Iulia Hasdeu Paris, iulie 1886 Când pe cărți de rugăciune, genele ți le plecai, Spune-mi scumpa mea amică, la ce oare cugetai? Închinându-te, o! spune-mi, oare nu cumva rosteai Al meu nume, câteodata, așa dulce îl găseai? Eu ceream la cer - când vântul steagurile flutura - Ca să binecuvinteze lupta și izbânda mea; Și pe când gornistu-ntruna, marșuri de război suna, Sufletu-mi, gelos pe tine, tot spre tine s-avânta. Iar când tu, îngenunchiată, te rugai la Dumnezeu, Eu, călare pe fugaru-mi negru ca un pui de zmeu, Alergam după al slavei, zgomotos și lung alai; Îmi râdeam de-orice pericol! Moartea-n față am privit, Jupuită, numai oase și cu chip îngălbenit. Nu cumva atuncea iarăși, tot la mine

 

Iuliu Cezar Săvescu - Cântarea lui Walmiki

... cu vântul o dulce muzică se-ncinse,     Și zeul însuși, prins de farmec, cu dor nespus a suspinat.     Iar barca, lebădă ușoară, din os de scoici meșteșugită,     Purcede lin, legănătoare, spre țărmul lacului opus,     Pe când Walmiki, în picioare, strângând tovarășea-i iubită,     Îngână cântecul vieții, cu mâna dreaptă ...

 

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni

Iuliu Cezar Săvescu - Prieteni Prieteni de Iuliu Cezar Săvescu Informații despre această ediție     Și miezul nopții negre era de caraulă,     Și dealurile sure în zare fumegau,     Și greu dormea pământul, ira luna, somnambulă,     Da umbrelor viață și umbrele mișcau,     Iar dealurile sure în zare fumegau.     Grădina, sub ferestre, dormea în nemișcare;     Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise,     Părând că cere-n somnu-i o dulce sărutare,     Iubita, ostenită, pe brațe-mi adormise,     Cu fruntea în lumină, cu buzele deschise.     Mă îmbătau miresme, suflarea-mi tremura;     Strângând la sân comoara de scumpă fericire,     Cu ochii-nchiși spre ceruri, simțeam cum mă fura     Un vis frumos. În zare zburam la nemurire,     Strângând la sân comoara de scumpă fericire!     Dar fericirea-i scurtă și visul schimbător!     Din raze, din lumină, din viață fericită,     Zăceam întins pe-o masă de-un negru-ngrozitor,     Cu buzele-nghețate, cu mâna-nțepenită,     Din raze, din lumină, din viață fericită!     La creștetu-mi iubita plângea îngenunchiată,     Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea,     Se repezea nebună la fruntea-mi înghețată,     Sub mutele icoane plângând îngenunchia,     Și blestemându-și soarta, cosițele-și smulgea.     Venind spre mine-atuncea o ceată rea de umbre,     Cu fețele ascunse sub măști ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Prieteșugul cânesc

... prieteșugul nostru întocmai așa se strică, Din pricină de nimică, Mai ales când doi amici au să-mpartă un folos, De preț măcar cât un os

 

Marius Marian Șolea - Absint

Marius Marian Şolea - Absint Absint de Marius Marian Șolea Sînt fericit în orașele și comunele poporului meu sensibil și vioi în destin. mă simt ca un mușuroi de furnici. mine, amintiri și voluptate... să mergem în doi prin țara cu chei și arnici peste oase uscate! s-au fandosit și ele, cuvintele limbii române, poeții își pun poalele în cap, ca în loc de ouă clar să li se vadă intertextul – ultima culme pe care s-a tolănit inteligența înainte de marele salt. merg prin orașul acesta, brațele sînt tocite de scris, sufletul mi se sprijină de trup ca de-o umbră. bocancii, plini de noroi și de neaoșe speranțe, îmi strălucesc peste toate, scuipați puțin de lună. dezlipesc cerul de pe umeri și doare asfințitul acela pe care-l știe tot omu’. de la mine a rămas sîngeriu. albastre autobuze minerești mă privesc cu ochii lor de faruri prăfuite. stau aliniate precum nenorocirile neamului și în poziție istorică îmi dau onorul ca unui mare comandant de idei și emoții. nu vreau să rîd, mă întorc la casa de cultură să-mi continui lansarea în orașul acesta. și să primim toți flori de la ...

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului Lauda cuceritorului de Mateiu Caragiale O! tu, care-ai mânat barbare gloate Ca să sfărâmi împărății bătrâne Și-ai câștigat izbânzi nenumărate; Tu, ce-n trufia inimii păgâne Ai pângărit râzând altare sfinte Și-ai ars cetăți, ai fost măreț, stăpâne, Când jefuind regeștile morminte Zdrobitei hârci îi ai răpit cununa, Și oaselor bogatele veșminte; O! negre Domn, care-ai stârnit furtuna De năvăliri, de-ai zguduit pământul, Dacă-al tău nume îl săpase runa Cea tainică pentr-a-ți slăvi avântul, L-a șters neîmpăcată-apoi uitarea, Precum ți-a spulberat cenușa vântul. Povestea ta pierdută e-n vâltoarea, De ani supuși ce vremea-a spulberat, Dar umbra ta le mohorăște zarea, Că-nalt răsari, cumplit, neîndurat, Cuprins de flăcări pe căzânde turle, Cu pieptul gol luptând însângerat, Beat de măcel. Asurzitoare surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și ...

 

Mateiu Caragiale - Trântorul

... râde-apoi prostește. Îl leagănă maneaua, e veșnic beat de vutcă, Să-ncalece i-e frică, pe brațe-l duc la butcă; Dar, el, ce os de domn e și viță de-mpărat, Ades, făr' să-și dea seama, își mângâie hangerul, Și când în fața morții odată s-a ...

 

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei

... din trișculiță, să-mi faci cruciuliță și din buciumaș, să-mi faci prăpuraș… Tot să mă mângâi, tu la cap să-mi pui flueraș de os că-mi zice duios, flueraș de soc că-mi zice cu foc, flueraș de fag că-mi zice cu drag… Vântul mi-a sufla ...

 

Mihai Eminescu - Aducând cântări mulțime

Mihai Eminescu - Aducând cântări mulţime Aducând cântări mulțime de Mihai Eminescu Aducând cântări mulțime Și mai bune și mai rele, Mă întreb cu îndoială Cine caută la ele? Cată cei ce noaptea, ziua Își muncesc sărmana minte ­ Plebea multe știutoare Pentru pâne, pentru linte? Sau cei ce păzesc cântarul A dreptății, dragă Doamne, Ce la domni sărută mâna Ș-altceva încă la doamne? Sau acei care-și pun osul Carul statului de-l mișcă? Ah, prea știi mai dinainte Tot ce-i doare și ce-i pișcă. Eu nu pot să le dau lefuri, Nici onori, nici pensiune. Nu-s în stare nici să judec Merite pentru națiune. Toți acei ce-n astă lume Vor ceva... mă lese-n pace, Eu nu voi nimic, nimica, Decât pace, pace, pace. Și de-or trece pe-aste șiruri Ochii cei cuminți de fată Sau a junelui privire De visare ingrecată, De vor trece într-o viață Doruri multe-ndefinite: Or privi sub flori albastre Aste pagine citite Și dureri scânteietoare Și tablouri înfocate Vor pătrunde tremurânde Aste suflete curate. Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi inimi cu arÄ›pe. Ah! lăsați ca să ...

 

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena... Când te-am văzut, Verena... de Mihai Eminescu Când te-am văzut, Verena, atunci am zis în sine-mi Zăvor voi pune minții-mi, simțirei mele lacăt, Să nu pătrundă dulce zâmbirea ta din treacăt Prin ușile gândirei, cămara tristei inemi. Căci nu voiam să ardă pe-al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii tăi cei deși, Nu-mi pătrundeai, tu idol, în gând vrodinioară; Pentru că porți pe oase un obrăzar de ceară, Păreai a fi-nceputul frumos al unui leș. Oricât fii mlădioasă, oricum fie-al tău port, Și blândă ca un înger de-ai fi cântat ...

 

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu)

Mihai Eminescu - Gelozie (Eminescu) Gelozie de Mihai Eminescu Când te-am văzut, femeie, știi ce mi-am zis în sine-mi? N-ai să pătrunzi vreodată înluntrul astei inemi. Voi pune ușii mele zăvoare grele, lacăt, Să nu pătrunză-n casă-mi zâmbirea ta din treacăt. Și cum? dar înțelegi tu cum? Cu-acea gelozie, Ce gândurile-ți arde și inima-ți sfâșie. Căci mă-ntrebam, se poate c-atât de-mpodobită Cu inima și mintea, să nu fie iubită? Căci prea, prea e frumoasă... Dorința-i guralivă, Ademenirea-i blândă, putut-a sta-mprotivă Atâtor vorbe calde șoptite cu durere, Ce aerul îl împle c-un val de mângâiere? Putut-a împotriva atâtora să steie Când e așa de dulce și nu-i decât femeie? Știind că o săgeată din arcul cel cu gene E chiar durerea însăși a vieții pământene, Venin știind că este sărutul zânei Vineri, Venin mi-era suflarea și ochii tăi cei tineri Și nu voiam ca dânșii cu dulce vicleșug S-aprinză al meu suflet pe-al patimilor rug; Și zborul cugetării-mi, mândria din cântare-mi, Eu nu voiam c-un zâmbet al tău să mi ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>