Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ORBI
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 319 pentru ORBI.
... formă de pâlnie bulgări de zăpadă au căzut la fiecare adiere te-au lovit privirile lupilor tineri și mulțimea cuvintelor pe pârtia de ski tunetul orb în care s-au ascuns piticii căzuți din cer de crăciun ca o ninsoare târzie dincolo de deal fără aripi dansul uitării când stelele se ...
... Gelu Vlaşin - Degetul mare Degetul mare de Gelu Vlașin cu degetul mare apăs pe trăgaci fără să clipesc te doresc și glonțul țășnește orb
Gelu Vlaşin - Depresie nouă Depresie nouă de Gelu Vlașin cunosc femeia care minte-n poeme cum se macină viețile orbilor rătăciți printre cărți mirosind a literatură și imaginația scriitorului ratat și pervers o cunosc și primul jurământ și ultimul dar nu mi-e milă de povestea cu doi hoți de suflete când ultimul tău sărut bate la poarta
... ea. Ajutându-i căpitanul, el se nalță-ncet, încet, Dă un chiot și se nalță, răsărind pe parapet. Vede jos încăierarea luptătorilor voinici, Un amestec orb ca-n cuibul răscolitelor furnici. El înalță-n vânt chipiul, strig-un nume drag și sfânt Și-apoi sare de pe ziduri, în redută și ...
George Coșbuc - Furtuna primăverii
George Coşbuc - Furtuna primăverii Furtuna primăverii de George Coșbuc Precum aduce-n sîrg cu sine Spre țara de-unde-a fost gonit Un rege-n furie-oștiri străine, Așa vedeam un vînt grăbit Cu norii după el cum vine. Urlînd le cîrmuia cărarea Purtîndu-i în năvală orbi, Părea că varsă-ndepărtarea Și mii de lupi și mii de corbi De-a valma să-nspăimînte zarea. Silit-au codri mari să mugă Și-n turn, de unde-i supăra Al clopotelor cînt de rugă, Trăsniră, și-un potop era Urgia ce-au făcut-o-n fugă. Cu ei o noapte-nfricoșată Ca iadul peste văi trecu: Dar însăși parcă-nspăimîntată De-atîta spaimă ce făcu, De-abia veni, pierind deodată. S-a dus cum a venit. Departe Spre-adîncul orizont s-a dus Și spaime-acum pe-acolo-mparte. Și iar s-a luminat pe sus Și rîde soarele lui marte ! (
George Coșbuc - Patru portărei
... încape șesul și nu-i cuprinde zarea. Și geme portărelul, al cărui cal e corb: E nalt, cât e nalt cerul, cât iadul e de orb! Hu, tot îs de cutremur, și gheață simț în spete, Suspină cel ce fuge pe cal stropit cu pete. Și cel pe calul muced oftează ...
George Topîrceanu - Homer: Chinurile lui Ulise
... să găsească Vai! nici un mijloc onest pentru-a scăpa de ispită. Nobilu-i trup se zbătea, legănat de mișcările navei, Pradă destinului orb și nemiloasei Ananghi... * Dar din lăcașu-i divin de pe vârful Olimpului falnic, Fiica mărețului Zeus, Pallas-Atena-nțeleaptă, Cea care-i poartă de grijă ...
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda
Gheorghe Asachi - Clironomii lui Epamenonda Clironomii lui Epamenonda de Gheorghe Asachi Defăimând cele la care gloata oarbă se apleacă, Omul, în a cărui suflet a virtuței dor n-apune, Numelul său și-amintirei trainic monument rădică, Cu folos ce-aduce lumei prin virtute,-nțelepciune. Ca pe râpele lui Nilu piramida cea antică, Ce-n nori creștetul ascunde și se luptă cu furtune, Așa fapta patriotă, ce-a zeimei este fiica, Timpu-nfrână și cu soarta pe invidia răpune. Când pe câmpul a victoriii înota în a lui sânge, Epaminonda la amicii ce-l plângeau cu duioșie, Pentru că cu a lui moarte și-a lui vițe se stângea, Înfrânați, zis-au el, plânsul, vă las două-a mele fiie, Nemurindele trofee: Leuctre și
Gheorghe Asachi - Diogenes Diogenes de Gheorghe Asachi Diogenes, în Atina, Unde strălucea lumina, Un barbat era mintios, Însă giudecat pe dos. Că-i filozof unii spun, Alții că au fost nebun! Dar de asta nu mă mier Căci un om cu caracter Nebunie când nu face, Care cetei oarbe place, Deseori în astă lume De nebun câștigă nume. Cu sistemul ce avea, Cu puțin se sătura, Cu apusul adormea, În răsărit se scula; Toți ziceau că e smintit, Dar el era fericit. A lui port ș-a sa figură Nu făcea macar trii bani; La frig cum și la căldură El purta de triizeci ani O mănta de tot cârpită, Pălărie bortilită, Locuia în un antal, Unde vorbea de moral. Ospătând odată-o ceapă Și cu palma băund apă, Văzu piața-mpodobită Cu o statuă sculpită. La ea merge,-n genunchi pică În sus mânele rădică, Și plecat ca cerșitor I cerea un agiutor. Dar un grec, trecând, i zisă: Filozoafe, pare-ți-să Că di-i cere noapte, zi, Ruga ta s-a auzi! Ori nu vezi c-acea figură E de piatră săpătură, Fără cuget și simțire, Vrun suspin nu o ...
Gheorghe Asachi - La introducerea limbei naționale în publica învățătură
Gheorghe Asachi - La introducerea limbei naţionale în publica învăţătură La introducerea limbei naționale în publica învățătură de Gheorghe Asachi în Moldavia, la 1828 Cele neguri ce-s în râpa Aheronului născute, A lor aripi întinsăse prest-a Daciei câmpie, Iar fantomi a nopței oarbe, prin un somn de trândăvie, Țineau mult timp îngânată a românilor virtute. Muzele-n nemernicie spăimântate umblau și mute, Neputând a patriei limbă din uitare să învie, Și păstorul numai, singur, cu-ntristată armonie, Românesc cântec sunat-au pre cimpoi și alăute. Însă Pronia îndurată a sfărmat fatale fere, Ș-a doritului Luceafăr ni răsare-acum scânteia, Ce pre soarele minește de la depărtate sfere. Așteptând românii ziua, când văzură raza-ntăia, Înălțând spre ceriul ochii, c-un suspin de mângâiere, A-nvierei mele, zis-au, ziua-ntâi va fi
Gheorghe Asachi - La moartea părintelui meu
Gheorghe Asachi - La moartea părintelui meu La moartea părintelui meu de Gheorghe Asachi Unde tristul vers afla-voi, d-unde voi lua cuvinte Să espun a mea durere ș-acel plâns în care înot? Amar mie, soarta crudă, am pierdut pe-al meu părinte Sărimanii mângâierea, iar Moldova-un patriot! Al bisericei podoabă, el fu amvonei mândrie, Câte ori prin blânde zise, prin cuvânt învingător Storcea de la inimi crude lacrimi de înduioșie Și-nfrâna pornirea oarbă a-nvitatului popor! Când tuna preste Moldova a resbelului furtună, Ce omoruri, prăzi și lacrimi în țară a semănat, Când lucea preste ruine crunta-Asiei Semilună, El cu crucea și cuvântul un tirumf sânt a purtat. Întru fapte lăudate și virtuțile mărite Simțitorul nobil cuget de văpaie-aprins i-a fost. Pentru muzile române a lui case umelite Și străinului nemernic era purure-adăpost. Din a Proniei chemare, ce pre om a pus aice Să lucreze împreună cătră scopul ei cel sânt, Îndrepta el pe junimea întru calea cea ferice, Ce conduce l-altă viață prin tunericul mormânt. Consacra bunul părinte a ...