Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru OMOR
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 297 pentru OMOR.
George Topîrceanu - Clipe de zbucium
George Topîrceanu - Clipe de zbucium Clipe de zbucium de George Topîrceanu Iubita mea, te simt așa departe... Mi-ai pus pe frumte mâinile subțiri, — Dar, ca un zid puternic, ne desparte O pânză de cernite amintiri. Ființa mea întreagă când te cere, Tu stai visând, nici ochii nu ți-i miști, — Și câte taine pline de durere Se pierd în noaptea ochilor tăi triști! Eu chem osânda care mă omoară, — Sălbatic vântul patimii să bată, — Eu cer icoana ta de-odinioară, Pe care n-am văzut-o niciodată. O, cum aș vrea durerea să mi-o-nșele! Atâtea nopți pustii am adorat-o, I-am dat și jertfa tinereții mele Zâmbind... Tu numai inima mi-ai dat-o. Mi-ai dat-o! Floare gingașă de munte Ce stă deasupra unui larg abis... (Și chiar acum, când mă săruți pe frunte, Tu mă săruți cum se sărută-n vis!) Căci sufletul, ca tristele ruine, Păstrează-n el lumina altor vremuri, — Și când o rază-ajunge pân' la mine Atunci te simt, iubita mea, cum tremuri: Ea luminează-n tine, fără veste, Prăpastia trecutului întreg... Și-atunci duioasa inimii poveste Eu o ascult, — dar n- ...
Gheorghe Asachi - Broaștele care cer un împărat
Gheorghe Asachi - Broaştele care cer un împărat Broaștele care cer un împărat de Gheorghe Asachi Nevrând broaștele s-asculte De guvernul democrat, De la Zevs, cu strigări multe, Au cerut un împărat. Zevs, ce-i zân îndurător, Le-au trimes un domnitori Pacinic, drept, cu blândă fire, Încât altul nicăire Niciodată s-au văzut. Dar din ceri când au căzut, Au sunat așa de foarte, Încât neamul cel broscos, Bolând mult și mai fricos, Pin coșor, glodoase boarte Tupil s-au acufundat Și timp mult n-au cutezat De-a scoate un cap afară, Să facă conțert de sară. Suveranul îns-acel Pe care l-au socotit Că-i vun urieș cumplit Ram au fost d-un copăcel. Despre acesta mare teamă Avea broasca care-ntăi Au ieșit să iaie samă Și să deie semn l-ai săi. Dar abia de ramu-ncet Tremurând s-au propiet, Iacă ș-alta vine-n urmă, După ea întreaga turmă. Apoi nu pre târzior Tot acel broscos popor Așa bine s-au deprins La fireasca bunătate, Încât sărea, înadins Împăratului pe spate. Păzind al său caractir, Toate sufere-acel Sir. Însă broaștele rebele, Neastâmpărate, rele, Cătră Zevs iar au strigat: ...
Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă
Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă Inima mea e tristă de Grigore Alexandrescu Inima-mi e-ntristată, Și-n lacrimi înecată, La fericiri trecute gîndește în zadar! Plăcere, mulțumire, Viață, fericire, Le-am gustat. A lor lipsă acum o simt amar. Acele dulci suspinuri Cum se schimbară-n chinuri, Și bucuria noastră în otrăvit venin! Cât rău după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai; a le descri mi-e greu. A! cât de mult amară Viața o să-mi pară! Minuturile veacuri o să le socotesc. A oricărei zi rază, Noi lacrimi o să vază, Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu-l vei mai dori? Astă lege obștească Se cade să-ngrozească Amorul, care vremea atâta l-a-ntărit? ...
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc
Ioan Cantacuzino - Cîntec grădinăresc Cîntec grădinăresc de Ioan Cantacuzino Informații despre această ediție Frumosule trandafire, Țineți fețișoara în fire Fii dragule tot rumeor, Vestitor Bică[ i ] dă mult dor. Nu mi-ți plînge tulpiniță Că ți-l dau din rămuriță. Floricea așa frumoasă Trebuie a fi și norocoasă. Bucură-te, crai dă flori Că o să vezi az doi ochișori, Care omoară și care învie Ah, iubite, așa îmi fac mie. Nu mai dori grădinița, Că o să-i podobești cosița Unde în părul cel drăgălaș Și-au făcut amorul lăcaș. Iar dă t-o pune pă pieptul ei Știu negreșit că nu mai pei. Toți or rămni să te vază Și tu poți dori altă loază. Ține un ghimpe la-ndemînă Ca să-nghi[ m ]pi s[ t ]reină mînă, Care o vrea să te răpească Și cu tine să
Ioan Slavici - Rodul tainic Rodul tainic de Ioan Slavici A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici împăratul, nici curtenii lui, nici vreun alt om pământean n-a apucat să vadă poamă din rodul acela. Era, se vede, pe acolo, prin înălțimile nestrăbătute de ochiul omenesc, cineva care nu lăsa să cadă nici o poamă pe pământ, ci le culegea toate la timpul potrivit. Împăratul ținea doar să afle cum sunt poamele rodite de pomul acela, și a dat de știre în toată împărăția lui că aceluia care se va fi urcat în pomul acela și va putea spune cum anume îi sunt poamele îi va da în căsătorie pe aceea dintre fetele sale pe care el însuși și-o va alege. Au venit dar boieri de toate spițele, feciori de împărat, până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom. Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Ion Luca Caragiale - Însemnătatea presei
Ion Luca Caragiale - Însemnătatea presei Însemnătatea presei de Ion Luca Caragiale Adesea ori auzi pe unii sceptici, cari nu cred în nimic, cari nu vor să înțeleagă că omenirea are o menire, susținându-ți că invenția tiparului a dat între altele omului și mijlocul de a-și arăta dobitocia și a-și exercita perfidia; că presa liberă este adesea un testimoniu de paupertate intelectuală a unei nații și un document de rele năravuri și rele apucături. Uită însă scepticii să socotească marile avantaje ale presei. Un exemplu recent le va astupa gura. Iată-l: Gheorghe Marin, un om modest până alaltăeri, devenit astăzi ilustru, a fost omorît și chinuit, torturat și asasinat de comisarul Crețu. După ce l-a ucis, comisarul asasin a pus câțiva sbiri de au luat cadavrul și l-au îngropat noaptea. Ce ar fi devenit nenorocita văduvă și orfanii victimei, dacă nu era, gata la postul său, sentinela neadormită a opiniei publice, presa ? Din nenorocire pentru Gheorghe Marin și familia, presa a aflat această tragică împrejurare, și cu toată sinceritatea și buna credință de care este ...
Ion Luca Caragiale - Grația domniței
Ion Luca Caragiale - Graţia domniţei Grația domniței de Ion Luca Caragiale Tânăra Domniță a încălecat: Pentru prima oară merge la vânat, Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte, Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte. Tinerime-aleasă toți voinici băieți, Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți, Îi urmează veseli. Zgomotul e mare; Cornul suflă-ntr-una la patru hotare. Se începe goana. Tânăra copilă Tremură de spaimă, tremură de milă, Văzând că-mprejuru-i acea tinerime Face-atâtea jertfe cu așa cruzime. Totdeun-un suflet c-al ei delicat Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat! Pe când lăcrimează, iată că de-odată, Din desiș, în față-i un cerb se arată, Cu bogate coarne, cu pasul ușor, Asudat de goană, cu ochi rugător, Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare Grație imploră, ca să nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește, Ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă, Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă. „Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu; Căci mie-n genuche, ...
Ion Luca Caragiale - Justiţie Justiție de Ion Luca Caragiale 1893 Judele de ocol: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase... Leanca: La Hanu Dracului... Jud.: Știu... Lasă-mă să-ntreb. Leanca: Plătim licența, domn' judecător... Prevenitul: Oleo! Jud.: Tăcere! Leanca: ...E păcat pentru mine, domn' judecător... Jud.: Lasă-mă să te-ntreb... Leanca: Te las... Jud.: Care va să zică, d-ta Leanca văduva, comersantă de băuturi spirtoase, ce reclami de la prevenitul Iancu Zugravu? Leanca (cu emoțiune treptată): Eu, să trăiți, saru' mâna, domn' judecător, eu sunt o fomeie sârmană, Dumnezeu mă știe cum mă chinuiesc pentru o pâine... De-aia și pusesem de gând de la sfântu Gheorghe să las prăvălia, care nu mai poate omul de atâtea angarale pentru ca să mai mănânce o bucățică de pâine, și nu ne mai dă mâna să plătim licența. Prevenitul: Licența o plătește domn' Mitică. Leanca: Domn' Mitică?... să fie al dracului care minte? Jud.: Tăcere! Nimini n-are voie să vorbească până nu-l întreb eu. Leanca: Dacă zice dumnealui că domn' Mitică!... Eu, domn' judecător, săru'mâna, poci să jur că sunt curată la sufletul meu! Jud.: Nu e vorba de asta!... ...
Ion Luca Caragiale - Odă (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Odă (Caragiale) Odă — copilului — de Ion Luca Caragiale Umbli hoinărind p-în lume ca un orb, la ochi legat, Și de câtă vreme-acuma pe la mine n-ai mai dat! Prăpădești tu de pomană prețioasele săgeți, Să te-alegi cu hulă numa de l-atâți ingrați poeți... Te-am vorbit rău eu vreodată? vinovat cu ce ți-am fost, De mă horopsești uitării, tu, copil frumos și prost? A! De-ai ști cum mângâiu încă urmele unde-ai rănit! Cu ce dor mi-aduc aminte cât atunci am pătimit! Vino, crudule, cu pieptul gata desvelit te-aștept; Nu cu una, dă cu două! săgetează drept în piept! Și pe maică-ta zeița, jur că n-am să te hulesc: Mai omoară-mă o dată, să mai simt că iar trăiesc! (Convorbiri Critice, nr. 14-17, an 1, Iulie-Sept.
Ion Luca Caragiale - Teatrul național
Ion Luca Caragiale - Teatrul naţional Teatrul național de Ion Luca Caragiale De vro câteva zile apar, în unele gazete din capitală, mici notițe despre cele ce se petrec la Teatrul Național; nu tocmai pe scenă, căci stagiunea e închisă, ci prin comitetul teatral și prin gândul direcțiunii. Altfel, daca ne-am găsi în plină activitate teatrală, poate că ziarele nu s-ar ocupa de lucru în sine, afacerea aceasta fiind mai serioasă, cerând mai multă bătaie de cap decât aruncarea pe hârtie a patru rânduri — iasă ce-o ieși. Sunt, fără îndoială, doi-trei maniaci care urmăresc mersul teatrului nostru, atunci când se joacă pe scenă, cu multă dragoste și c-o Meosebită luare-aminte; zelul lor este însă fals înțeles, sau înadins luat în nume de rău; adesea, stăruința și patima ce depun în această urmărire sunt explicate și arătate, atât publicului, cât mai ales autorității de la Teatrul Național, ca o pornire răuvoitoare, ca o hotărâre d-a “mâhni degeaba pe bieții actori ș-a descuraja orice entuziasm (!) la cârma Teatrului nostru Naționalâ€�. Dar se uită un lucru: maniacii ăștia, o dată stagiunea închisă, nemaiavând nimic în fața lor ...