Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOTA
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 236 pentru NOTA.
Matilda Cugler-Poni - Întâi Maiu
Matilda Cugler-Poni - Întâi Maiu Din trecut de Matilda Cugler-Poni Informații despre această ediție Dup'atâtea zile grele, sorele iar s'a ivit, Și pădurea, sbuciumată de furtuni, s'a liniștit; Printre crengi mai trece încă un suspin de ușurare, Apoi pace obosită ca după o luptă mare. Toporașul [1] , ce stătuse plin de spaimă tupilat, Dintre umedele frunze capul iar l-a ridicat; Mii și mii de păserele prevestesc cu veselie, Că vin iarăși zile bune, după zile de urgie. Și din relele trecute nici o urmă n'ai afla, Dacă ici cole o frunză încet nu ar tremura; Dacă ici cole, prin iarbă, n'ai zări strălucitor, Ca o lăcrăma uitată, câte-un strop căzut din nor. Soarele mai sus se 'nalță și c'un dulce sărutat, De pe florile duiose, piscurile le-a uscat; Și pe razele lui dalbe, ca un trimes din raiu, Se cobora zîmbitore cea dintâi ziuă de Maiu. Note ↑ Micșuneaua,
Mihai Eminescu - Epigonii Epigonii de Mihai Eminescu Când privesc zilele de-aur a scripturelor române, Mă cufund ca într-o mare de visări dulci și senine Și în jur parcă-mi colindă dulci și mândre primăveri, Sau văd nopți ce-ntind deasupră-mi oceanele de stele, Zile cu trei sori în frunte, verzi dumbrăvi cu filomele, Cu izvoare-ale gândirii și cu râuri de cântări. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere Cichindeal gură de aur, Mumulean glas cu durere, Prale firea cea întoarsă, Daniil cel trist și mic, Văcărescu cântând dulce a iubirii primăvară, Cantemir croind la planuri din cuțite și pahară, Beldiman vestind în stihuri pe războiul inimic. Liră de argint, Sihleanu - Donici cuib de-nțelepciune, Care, cum rar se întâmplă, ca să mediteze pune Urechile ce-s prea lunge ori coarnele de la cerb; Unde-i boul lui cuminte, unde-i vulpea diplomată? S-au dus toți, s-au dus cu toate pe o cale nenturnată. S-au dus Pann, fiul Pepelei, cel isteț ca un proverb. Eliad zidea din visuri și din basme seculare Delta biblicelor sânte, profețiilor amare, Adevăr scăldat în mite, sfinx pătrunsă de- ...
Mihai Eminescu - La o artistă La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Cînd se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cîntare întrupată De-al aplauzelor flor, Apărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cînturi dulci ca un fior, Cînd prin flori de iasomie Își sting sufletele lor, Astfel notele murinde, Blînde, palide, încet, Zbor sub mîna-ți tremurîndă, Ca dulci gînduri de poet. Sau ca lira sfărîmată Ce răsgeme-ngrozitor Cînd o mînă înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mîna-ți tremurîndă Bate-un cîntec mort și viu. Ca furtuna descrescîndă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cîntarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cîntă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gîndi un serafin, Cînd pe lira-i tînguioasă Mîna cîntecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin, încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cîntare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărînd divinizată, Răpiși sufletu-mi în
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopții poezie)
Mihai Eminescu - La o artistă (Ca a nopţii poezie) La o artistă de Mihai Eminescu Ca a nopții poezie, Cu-ntunericul talar, Când se-mbină, se-mlădie C-un glas tainic, lin, amar, Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor, Apărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. Ca zefirii ce adie Cânturi dulci ca un fior, Când prin flori de iasomie Își sting sufletele lor. Astfel notele murinde Blânde, palide, încet, Zbor sub mâna-ți tremurânde, Ca dulci gânduri de poet. Sau ca lira sfărâmată, Ce răsgeme-ngrozitor, Când o mână înghețată Rumpe coardele-n fior, Astfel mâna-ți tremurândă Bate-un cântec mort și viu, Ca furtuna descrescândă Care muge a pustiu. Ești tu nota rătăcită Din cântarea sferelor, Ce eternă, nefinită Îngerii o cântă-n cor? Ești ființa-armonioasă Ce-o gândi un serafin, Când pe lira-i tânguioasă Mâna cântecul divin? Ah, ca visul ce se-mbină Palid, lin. încetișor, Cu o rază de lumină Ce-arde geana ochilor; Tu cântare întrupată! De-al aplauzelor flor Dispărând divinizată, Răpiși sufletu-mi în dor. ( Familia , IV, 29, 18/30 august
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire
Mihai Eminescu - M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire de Mihai Eminescu M-ai chinuit atâta cu vorbe de iubire, Cu sărutări aprinse și cu îmbrățoșări! Știai c-o măiestrie ce nu am cunoscut-o Ca nervul cel din urmă în mine să-l trezești. Demonic-dureroasă era acea simțire  Dureri iar nu plăcere a tale sărutări... Și pân-acum îmi pare că tu ești un băiat Ce-n haine de femeie șiret s-a îmbrăcat. Și Dumnezeu te știe... Tu ai un sân frumos, Tu ai o gură plină și roșă voluptoasă; Și părul tău cel negru în unde de-abanos Ajunge pân- la șale în unde luminoase; Și vorba ta e vie și ochiul lănguros Și mâna ta cea fină e dulce, mângâioasă; Și totuși mi se pare că-n fire-ți e-o greșală De împli al meu suflet c-o boare de răceală. Și știi, nefericito, că ochiul tău m-atrage Ca un magnet  și totuși în taină îl respinge. Credeam întâia dată că te iubesc Âși-n urmă totuși simt Că sângele meu este dușman la al tău ...
Mihai Eminescu - Ondina Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge Și- ...
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie)
Mihai Eminescu - Ondina (Fantazie) Ondina de Mihai Eminescu (fantazie) L-al orelor zilei șirag râzător Se-nșir cele negre și mute Ce poartă în suflet mistere de-amor Pălite, sublime, tăcute Și noaptea din nori Pe-aripi de fiori Atinge ușoară, cu gândul, Pământul. Pe-un cal care soarbe prin nările-i foc, Din ceață pustie și rece, Un june pe vânturi, cu capul în joc, Cu clipa gândirei se-ntrece Și calu-i turbat Zbura necurmat Mânat ca de-a spaimelor zână Bătrână. Pe aripi de munte și stânci de asfalt Castelul se nalță, se-ncruntă Și creștetu-i negru și creștetu-i nalt De nouri și ani se-ncăruntă, Dar astăzi e viu Și-n ton auriu Răsună din umbra cea mare Cântare. În mii de lumine ferestrele ard, Prin care se văd trecătoare, Prin tactul cântărei sublime de bard, Cum danță la umbre ușoare, Cum danță ușor Dulci vise de-amor, Palatul părea în magie Aurie. Ca cerbul ce s-alță în creștet de stânci, Urmat de săgeat-arzătoare, E calul ce sare prăpastii adânci În zboru-i puternic și mare, Cu nara arzând, Cu coama pe vânt, O dată-ncă pinten l-împunge ...
Neacșu Lupu - Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung
Neacşu Lupu - Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung de Neacșu Lupu Informații despre această ediție Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung este cel mai vechi document păstrat, scris în limba română. Ea a fost descoperită de Nicolae Iorga în arhivele din Brașov. Scrisoarea pare să fi fost redactată în data de 29 - 30 iunie 1521 la Dlăgopole (numele slav al orașului Câmpulung-Muscel). Pentru mai multe detalii vezi și articolul de pe Wikipedia, Scrisoarea lui Neacșu . Wikipedia are un articol despre: Scrisoarea lui Neacșu Scrisoarea lui Neacșu este cel mai vechi document descoperit, scris în limba română Transcripție după normele ortografice actuale Mudromu I plemenitomu I Ä�istitomu I bogom darovannomu jupan Haniș Begner ot Brașov mnogo zdraviie ot Neacșul ot Dlăgopole. [1] I pak [2] dau știre domniie tale za [3] lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eșit den Sofiia, și aimintrea nu e, și se-au dus în sus pre Dunăre. I pak să știi domniia ta că au venit un om de la Nicopoe de miie me-au spus că au văzut cu ochii loi că au trecut ceale corabii ce știi și domniia-ta pre Dunăre în ...
Nicolae Filimon - Ernani. Operă serie în 4 acte
... succes. D. Carlo Liverani a cîntat prea bine rolul lui Ernani, și daca n-ar fi scos din cînd în cînd cîte o notă răgușită, ar fi fost admirabil. D. Steller, în partea dramatică a rolului lui Carol V, regele Spaniii, n-a lăsat nimic ...
Nicolae Nicoleanu - 9 martie 9 martie [1] de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Multe valuri furiose năvăliră peste mine, Multe inimi prea iubite în pămînt s'au prefăcut, De când pentru prima oră te-am văzut printre suspine, Zi funestă, zi fatală, întru care m'am născut! Cu tote că pretutindeni un destin cumplit mă duce, Din ruină în ruină în secret a lăcrăma; Cu tote că nouă rele stau pe capu-mi să s'arunce, Precum vulturii p'o pradă — eu nu te voiu blestema. Nu, căci am simțit viața, deși-am încercat durerea; Nu, căci pentru a combate, n'am pierdut încă puterea; Nu, căci jalnicul meu suflet e tăcut, dar nu învins. Nu, căci de-am pierdut speranța viselor copilăriei, Mintea mea și-a luat sborul p'aripele veciniciei, Și de ziua cea din urmă pieptul meu este coprins. Note ↑ Ziua aniversară a
Nicolae Nicoleanu - Dor și jale
Nicolae Nicoleanu - Dor şi jale Dor și jale de Nicolae Nicoleanu Informații despre această ediție Dacă sorta ne'mpăcată sau a cerului mânie, Te-a ursit să zaci în lacrămi, în durere și 'n sclavie Pe-un pămînt, al cărui sore, luminos și strălucit, Te deșteptă și te culcă desolat, desmoștenit, Și pe care umbra nopții nu se 'ntinde, nu se lasă, De cât numai ca s'adormă desperarea, ce te apasă... Nu-i așa că, plin de jale și cu ochii la pămînt, Simți, că patria e 'n ceruri, libertatea într'un mormînt? Și când obosit de lume, într'un timp de nesimțire, Din amor sau din credință pentr'o mare suvenire, Ai voi, călcând țărînă unei falnice ruini, Pe altarele virtuții să te pleci și să te 'nchini; Dar văzând, că pretutindeni pacea morții predomnesce, Că nici umbra nu se mișcă, nici un suflet nu vorbesce, Că nu vezi măcar o cruce sau o palidă lumină, Priveghind în miezul nopții pe o eroică ruină... Nu-i așa, că simți cu lacrămi, plecând fruntea 'la pămînt, Că mărirea este în ceruri și virtutea într'un mormînt?! Tote trec, tote se schimbă; ziua în nopte ...