Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEGRU
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 905 pentru NEGRU.
Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul
... apropia; Mâna-n coamă că-i punea Și-n podele-l azvârlea, Așa cal nu-i trebuia! Dar colo, cât colo,-n fund, Iată-un negru cal rotund, Care soare n-a văzut De când mă-sa l-a făcut. [12] La el Grue se ducea, Mâna ... un tretin Și de fină O tretină. Și cunună fete mari, Fără grijă de tătari, Și ridică mănastiri Pentru timp de năvăliri, [20] Iar pe negru sprintenel Îl face frate cu el, Că românu-i frate bun Cu-orice cal viteaz nebun! ↑ Ialpău, râu din Basarabia, ce se varsă în ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât de mari acele zidiri încât regele păru un gândac negru, ieÈ™it în lumina nopÈ›ii, care suia scările È™i trecea prin bolÈ›ile palatului. El intră într-o sală mare: Memfis era la ... sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a sălii în talerul lui negru-strălucit... apoi scoase din sân o fiolă cizelată dintr-un singur ametist, luă o cupă săpată dintr-un carniol mare, pe care o umplu cu ... păreau de cărbune, È™i lungă, È›uguietă, gigantică, se-ntindea pe nisip umbra piramidei. Regele îÈ™i făcu drumul pe dunga umbrei, un punct negru miÈ™cător, până ce veni în apropierea ei. Deschise o uÈ™ă c-o cheie de aur, o închise iar după sine... È™i cu ... sine, între el È™i lume... faÈ›a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roÈ™ie a făcliei. Ți-era ...
... palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină și rece ca cugetarea unui filozof. Iar asupra frunții se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru-strălucit, ce cădea pe niște umeri compacți și bine făcuți. Ochii săi mari, căprii, ardeau ca un foc negru sub niște mari sprâncene stufoase și îmbinate, iar buzele strâns lipite, vinete, erau de-o asprime rară. Ai fi crezut că e un poet ateu ...
Ștefan Octavian Iosif - Către lună
Ştefan Octavian Iosif - Către lună Către lună de Ștefan Octavian Iosif Lună, tu, care te duci peste zi, O, ce se-ntâmplă cu tine? Spune, crăiasă a nopților și Candelă a nopților line! Torță de-argint ce spânzură-n cer Tristă, și palidă liră. Taină a nopții, vrajă, mister, Cântec în somn ce suspină! Tu, ce ningi floare de-argint pe alei Și argintoase prin ramuri, Faci ca să picure ploi pe scântei, Pui poleială pe geamuri. Tu, ce-n frumoasele nopți de florar Și-n drăgăstoasa lui lună, Când își recapătă versul ei clar Privighetoarea nebună, Tu, care spânzuri o candelă sus, Albă în noaptea cea sumbră, Și luminezi pe divinul Isus, Chipu-i ce luce din umbră, Tu, ce pe vârfuri de brazi îți strecori Horbota, albă podoabă, Duci în genune albastrele flori Care pălesc prea degrabă. Tu, care rătăcitoare năluci Faci să umble-n portaluri, Negre fantome aduci la răscruci, Farmec urzești peste valuri. Tu, care tremuri pe ape ușor Horbotă albastră și fină, Faci un palat strălucit dintr-un nor Și îl inunzi în lumină. Tu, întristatul, tăcutul străjer, Crai trist de veghe, când ție Stelele-ți spun povești ...
Ștefan Octavian Iosif - Meduza
Ştefan Octavian Iosif - Meduza Meduza de Ștefan Octavian Iosif Poem dramatic PERSOANELE DARIUS, MEDUZA, DOUĂ SCLAVE MEDUZA (culcată pe o blană de tigru) Aduceți flori și muzică s-adie... Vreau să m-adoarmă dulcea melodie... (Muzică) O SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în odaie? MEDUZA Să-mi puneți flori de busuioc în baie, Că floare a iubirii-i busuiocul Și poate-așa să-mi mai astâmpăr focul. A DOUA SCLAVĂ Stăpâna nu coboară în grădină? MEDUZA Pe Darius îl cer, el vreau să vină... (Intră Darius): DARIUS Umil în față robul ți se-nchină! MEDUZA De ce nu vii aproape, lângă mine? DARIUS Stăpână, mă întorc din țări străine Și-s plin de praf... MEDUZA Ci vino să te scutur, Berbantul și șăgalnicul meu flutur! Ah, ce frumos ești tu! Și cum te plac... Ieri se plângea un ram de liliac Că tu ai fi mai alb ca dânsul... Spune: Adevărat să fie?... Și-un căpșune Plângea, zicând că ți-e mai roșă buza... DARIUS Dar cea mai albă floare e Meduza! MEDUZA Să nu te uiți cu ochii tăi de pară Așa de trist la mine-n astă-seară, Că poate mor... DARIUS Eu voi ...
Alecu Donici - Ariciul și cârtița
Alecu Donici - Ariciul şi cârtiţa Ariciul și cârtița de Alecu Donici — Sunt liberă, am dreptul, O cârtiță zicea, Pe sub pământ cu-ncetul, Să scurm cât mi-ar plăcea. Și cine poate oare de mine să se lege, Când eu mă cred în lege? Prefac în țărnă neagră pământul sănătos Și-l fac moșinoios... — Eu! i-a răspuns ariciul, eu am de la natură, Neîmpăcată ură Asupra tuturor ca tine vietăți, Ce zac în răutăți. Căci văd câmpie verde, de mâini de om ne-atinsă, Cum tu o ai pătat-o cu mult negre culori; Văd iarăși o grădină de frumuseți cuprinsă, Cum ai desfigurat-o, scurmând chiar pe sub flori. Și pentru ce tu oare nu scormolești gunoaie, Ca să lucrezi în ele cât vrei la moșinoaie, Iar nu pământ curat: Cunoaște dar, că dușman îți sunt neîmpăcat... După așa cuvinte, ariciul iată, vede Un moșinoi mișcând; Cu armele-i întinse la dânsul se repede Și cârtița mi-o scoate abia, abia suflând. — A! Îmi căzuși pe ace, Ariciul ei îi zice, — socot că te-am pătruns? -- — Iertare! rog iertare! de-acuma n-oi mai face. Oftând ea ...
Alexandru Macedonski - Calul arabului
... — nainte apucă, — În dar o să-l ducă Sultanului lor! L-această gândire, de lacrimi pâraie Revarsă-a lor undă pe negru-i obraz!... Toți dorm; numai luna plutește bălaie, Scăldată-n văpaie Pe-un nor de atlaz! Lumina-l ajută și calu-și zărește, Dar trist ...
Alexandru Macedonski - Geniurilor
... Și geniul vostru ș-a voastră virtute!... Voi mergeți-nainte!... Lăsați-i pe ei! Desfrâul le roade și viață, și minte... Tartarul cel negru
Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...
Alexandru Vlahuță - Mă visasem într-un nor
... nemblânziți, Fără cap, cu trup de patimi, și cu brațele de crime, În prăpăstii fără funduri îmbrâncind biata mulțime. Apoi totul se ascunde într-un negru
Alexandru Vlahuţă - Păcatul Păcatul de Alexandru Vlahuță Păcătuit-a omul în vremuri fericite, Când nu-i lipsea nimica, nici hrană, nici odihnă, Când n-avea a se teme de zile amărâte, Când roabă-i era lumea și el domnea în tihnă. Pământul, încă proaspăt, pătatu-s-a de sânge Când lumea era largă și oamenii puțini, Când nimenea, sub soare, n-avea de ce se plânge, Când cerul n-avea trăsnet și nici pământul spini. Și vreți ca astăzi omul să nu păcătuiască? Când grijile-l apasă, nevoile-l muncesc, Când el se vede-n lume menit să pătimească, Când rălele-l frământă, și poftele-l robesc! Și vreți să n-avem Caini, când e nepotrivire, Și ură și cruzime în neamul omenesc, Când neagra dușmănie și lacoma râvnire De-a pururea-ncuibate în inimi clocotesc! Nu, nu; din nopți pierdute în vremuri depărtate Blăstemul stă pe oameni, în veci vor suferi, Și râvna, și ispita, și negrele păcate Născutu-s-au cu lumea, cu lumea vor