Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MERGE ÎMPREUNA CU

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 277 pentru MERGE ÎMPREUNA CU.

Voltaire - Memnon

... mai mult decât toți, înțălept să să facă Și piste a faptei buni margini el să treacă Singur fără greșală, fără de strâmbătate, Cu minte, înțălept, viteaz și cu dreptate, "Și deci, zice Memnon, cu sâni vorovind, Ușoare, de nimica aceste socotind, Să fie cineva-nțălept, să șadă-n fericiri, Zice el, ci-i mai trebui decât nepătimire, Și ca ... Cum să mă diafendepsăsc? Ce drum oari să calc? Și de-a lui șeretlicuri cum oari voi să scap? Tu îmi pai om cu minte, înțălept procopsit, Cu darurile firii frumos împodobit. La tini, nenorocita, nădejde me o am, La picioari îț cad, căci alt agiutori n-am, Fii-ți milă de-așa ... adivărat că ace întâmplare Va fi de trei ori mai ră și mai păgubitoare. Minte deci trebuiești, mai bini să mă duc La prietinii mei, cu dânșii să mânânc, Și cu adunare aceasta eu mă voi mai lua, Și patima ce-am pățit poate c-o voi uita." Să duci: dar foarte chefsiz îl înțăleg peșin ... ș arate halu Și pentru a lui pagubă să dei arzihalu, Într-în palaturi, vedi fimei mulți grămadă, Suliminiti pe obraz și unsă cu ...

 

Vasile Alecsandri - Din albumul unui bibliofil

... grijă a toată cheltuiala curții și a oaspeților ce ar veni în țară și are toate catastijele în mâna lui. Stolnic mare cu obicei la zile mari și la veselii domnești, îmbrăcat în haină domnească, să vie înaintea bucatelor domnești; le tocmește pe masă înaintea domnului cu tipsiile; și dvorbitor întru acele zile. Comis mare  ispravnic pe povodnici și pe toți caii domnești; merge înaintea domnului și a povodnicilor. Medelnicer mare  cu obicei îmbrăcat în haină domnească la zile mari; dvorbitor la masa domnului; taie fripturile ce se aduc la masă. Clucer mare  ispravnic pe beciurile domnești ... Letopisețe găsim termenii de rudă aleasă, sinonim de boier. Acele rude alese se bucurau de privilegiul de a nu fi „supuse pedepsei cu caterga sau cu ocna, ci pentru greșeli mici erau gonite de pe moșiile lor pe câtăva vreme. Pentru greșeli mari erau descăpățânate. Un boier vinovat și hotărât la ... Și de lume am scăpat, Eu de dânsa, ea de mine Și... să ne fie de bine! V - Fragmente dintr-o poveste Când ascultă cineva cu luare-aminte modul cu ...

 

Vasile Alecsandri - O primblare la munți

... bolovanii din fundul apei cam mari. Cu cât însă ne înaintam, valurile clocoteau, roțile lunecau pe pietre, caii se speriau, vizitiul îndesa cu țipetele și cu biciul, și Bistrița se suia mereu! Iară noi... noi nici cântam, nici râdeam. Știu însă că atunci am fi schimbat cu bucurie locurile noastre pe tronuri. Iată-ne pe mal dincolo; slavă Domnului! am scăpat; pare că ne răsuflăm mai lesne. Ne oprim puțin ca să ... pe rând, povestind câte o întâmplare tristă sau grozavă, în care apa juca rolul cel mai însemnat. Câte înecări am știut, toate s-au istorisit cu un talent deosebit, mai ales că suvenirul Bistriței era încă viu. Acel al doilea vad l-am trecut cu o nepăsare eroică, fiindcă acum ne deprinseserăm cu primejdiile. Omul se deprinde cu toate lucrurile în lume. Cei mai vestiți eroi au simțit un ce care semăna cu frica la cele întâi bătălii; în urmare, ni se poate ierta neliniștirea care ne-a cuprins la cea întâi luptă a noastră ... psalmodie tristă și monotonă. Aprinși de curiozitate, ne agățarăm ca mâțele pe o scară ce se îndoia scârțâind sub picioarele noastre și ne găsirăm deodată cu ...

 

Vasile Alecsandri - Nicolae Bălcescu în Moldova

... žBucură-te ! zicea o mamă înțeleaptă către bărbatul ei, bucură-te dacă ești învins, căci învingătorul este însuși fiul nostru cel iubit!“ Bătrânii cu vreme se primiră a recunoaște că trebuiau să dea rândul copiilor, mai cu seamă că în o asemenea concedare generoasă, ei gustau măgulirea unei mândrii puternice, mândria părintească! Astfel lucrarea sublimă de regenerare, întreprinsă de un mic număr ... lumii. Românii se cunoșteau împreună mai mult din auzite, sub nume de moldoveni și munteni, și când din întâmplare vreun impiegat al statului și mai cu seamă vreun boier moldovean făcea vreo călătorie la București, acel incident al vieții lui dobândea proporția unui mare eveniment în ochii locuitorilor de dincoace de ... în diligențe; deși durerea despărțirii era crudă pentru bieții părinți, ei stăpâneau jalea sufletului lor amărât, își împărtășeau copiii la picioarele altarului dumnezeiesc, și apoi, cu ochii plini de lacrimi, îi îndreptau spre Apusul luminat al Europei, ca pe niște nemernici recruți, destinați a deveni soldații viitorului. Faptă sublimă ... vedea pus la locul lui. Alții, care în neastâmpărul unei imaginații aprinse se încercau a păși pe câmpul ademenitor al literaturii și fondau, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Dispozițiile și încercările mele de poezie

... picioare. A trebuit să mi se dea banii, și alergai îndată și-mi cumpărai cartea prețuită și plină de minuni. Dar ce să fac cu dânsa? că în mâinile mele era mută. Vrui să citesc; câteva slove se potriveau cu cele grecești, dar mă împiedica o grămadă de alte încurcături ce semănau, unele, turnuri, Д ; altele, caracatițe sau scorpii, Ж altele, țesturi și ciuperci ÑȘ ... vază nimeni, mă urcam în pod; mă băgam sub un coș și acolo citeam vitejiile lui Alexandru cel Mare, cum s-a bătut cu racii, cu furnicile și cu Por împăratul ș.c.l. Tot sub acel coș am învățat să scriu și numerele arabice până la 100, cum și să scriu slovele românești ca de ... pe care scriam și prescriam; dar vream ca cu dânsele să-mi rămâie și numele nemuritor. Așa, făcui altele, cărora le didei formă de carte, cu titlul ei după orânduială. Mă luai după titlul Alexandriei și făcui și la compoziția mea un titlu foarte iscusit și însemnător, după cum urmează: ACEASTĂ ... pământ stăpână, Poruncile-i se păzesc), Să fii d-acuma nainte Întru dulcea a ta viață Cântărețu-i plin de minte, Care cântă ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

... dintr­însul; altul zicea ca să-l fiarbă; altul zicea ca să-l păstreze. Muncitorul însă zise că mai bine ar fi să se ducă cu el în târg să-l dea pe bani, că tot și-a pierdut el ziua de muncă, și cu ce va prinde pe dânsul să ia nițel mălai. Toți găsiră cu cale că așa este mai bine să facă. Se duse deci cu oul în târg. Se așeză și bietul muncitor în rând cu femeile ce vindeau ouă. Umblau oamenii de colo până colo și cumpărau mereu la ouă; dară la el nici unul nu venea. Se mira cum ... rândul se mai duse el în pădure și tot găsea câte un ou. Se făcu însă mai năzuros în târg, ținu mai la preț și cu mirare văzu că scoate câte patru pungi de bani în loc de două. Apoi daca văzu că așa merge treaba, își făcu o căscioară, își mai îndulci și el traiul și-și dete copiii la dascăl ca să învețe carte. Într-una din zile ... păreau a fi slove era un fleac și că nu însemna nimic. Ce făcu dascălul, ce drese, se dete pe lângă muma copiilor și, cu ...

 

Ion Creangă - Dănilă Prepeleac

... El tuflește cușma pe cap, o îndeasă pe urechi și habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta". Mergând el cu Duman și Tălășman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung și trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce și-l cumpărase chiar atunci și pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele și la deal cu opintele. — Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, văzând troscotul cel fraged și mândru de pe lângă drum. Stai puțin cu carul, c-am să-ți spun ceva. — Eu aș sta, dar nu prea vrea el să steie. Dar ce ai să-mi spui? â ... multă trudă și buimăceală, în loc să iasă la drum, dă de-un heleșteu și, văzând niște lișițe pe apă, zvârrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una s-o ducă peșchin frăținesău... Dar lișițele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat, și ... a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Se vede că m-a luat cineva din urmă!" Apoi dă din umeri și pornește; mai merge el cât merge

 

I. C. - Vînătoarea (I. C.)

... de plîns ea se sfîrșea. Aci-i înalță mînă de fruntea ei lipind-o, Aci iar de la frunte la sîn i-o pogora ; Apoi cu-acele lacrămi de dragoste udînd-o Nici cum să se despartă de el nu se-ndura. Cu multele suspinuri și dorul ei s-aline, Sărmana copiliți, și-n munți ea l-ar urma ; Nu te mai duce-i zise, rămîi, sau merg ... lasă, mamă plînsul și vezi de te gătește, Te-mbracă și te spală că poimîni o să-l vezi ; Și-ndată-ți fac și nunta, cu el tu te-nsoțește, Apoi și zi și noapte tu tot cu el să șezi. Ca cînd îș văz cum vine p-acelii muchi verdeață Cu ochii lui cei veseli, cu păru-i cel bălan, Și țint-apoi la tine, te ia, te strînge-n brațe ; Dar însă rabd-o noapte că doar n-o fi ... de jale, Colo pe culmea verde la deal d-acel pîrău : Păstorul stă pe muche și turma sa în vale Ea paște, el și cîntă cu fluierașul său. Săteanul cu ...

 

Vasile Alecsandri - Dan, căpitan de plai

... lebădă rotundă, Răpit de dor, el cade pe gânduri câte-un an!... Voinicul e viteaza copilă-a lui Ursan. Ea intră-n herghelie cu pasul îndrăzneț Și merge drept la murgul sălbatic și răzleț, Zicând lui Dan ce-n treacăt îi dă povățuiele: Moș Dane! tu cu-a tale și eu cu ale mele! Sirepul o zărește, ridică narea-n vânt, Încruntă ochiul, bate copita de pământ, Zburlește coama, saltă, în lături se izbește; Dar Fulga zvârle ... plecând deodată, nebun de groază, murgul S-afundă-n largul spațiu și spintecă amurgul... Dar când steluța lunii apare viu la lume, Copila se întoarce cu murgul alb de spume Și zice: Iată calul! El știe-acum de frâu Ca paloșul de mijloc și mijlocul de brâu. Ursan cu drag răspunde: Aibi parte de noroc! Apoi cu Dan bătrânul, arzând de mare foc, Încalecă și-n umbră dispar ca într-un nor... Iar Fulga-i urmărește cu sufletul în dor. V E noaptea înstelată, e caldă, liniștită! Se pare că din ceruri pe lumea adormită Plutește-o lină, dulce, divină îndurare, Dar ... ...

 

Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin

... slugă, Și fie-ți scârba vindecată; Dorința ta, ce te usucă, Nu fie veșnica dorință; Ai proslăvit a mea crăie Tu prin slujirea cu credință Și-ai ridicat-o la mărire Cu înțeleapta-ți cârmuire... Cu-a noastră tare stăpânire Să lupte-acum cine încearcă, Și ce războinic îndrăznește Hotarele să ni le șteargă? Rămâi, te rog. Împărătește Ți ... neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are să-l mărească: El nu-i ostaș cu arme grele, Nu-i cu cunună-mpărătească, El vine nu strălucitor, Ducând cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma ... n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul -- Ți ...

 

Alexei Mateevici - Ioan Damaschin

... slugă, Și fie-ți scârba vindecată; Dorința ta, ce te usucă, Nu fie veșnica dorință; Ai proslăvit a mea crăie Tu prin slujirea cu credință Și-ai ridicat-o la mărire Cu înțeleapta-ți cârmuire... Cu-a noastră tare stăpânire Să lupte-acum cine încearcă, Și ce războinic îndrăznește Hotarele să ni le șteargă? Rămâi, te rog. Împărătește Ți ... neclintit ca fierul Viața pentru adevăr și-a dat... Dar slava cântecelor mele Pe altul are să-l mărească: El nu-i ostaș cu arme grele, Nu-i cu cunună-mpărătească, El vine nu strălucitor, Ducând cu sine biruința, Ci vine ca Mântuitor, S-așeze noua lui credință. Prin ceața vremii îl zăresc C-o gloată mică de pascari, Ce-n urma ... n sine eu nu port, Și spinii frunții ș-a Ta jale, De ce cu Tine nu cad mort? O, de-aș putea cu umilire Să mă ating de haina sfântă, Să umbl pe-acolo cu smerire, Pe unde-a-mblat Ființa blândă -- Nădejdea mea și apărarea, Puterea și-acoperământul!... Eu Ție toată cugetarea, Dorința inimii și gândul -- Ți ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>