Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LIBERTĂȚI
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 235 pentru LIBERTĂȚI.
George Coșbuc - Imnul studenților
George Coşbuc - Imnul studenţilor Imnul studenților de George Coșbuc Cântăm libertatea și numele sfânt Al țării străvechi și-al acestui pământ! Iubirii de neam, ce de-a pururi ne-a fost O pavăză-n lupte și-n pace-adăpost Cântămu-i supremul ei cântec. Cu vesele glasuri de tinere firi, Cuprinși de-amintirea străbunei măriri, Spre soare ni-e gândul și mergem spre el, Lumina ni-e țintă și binele țel Trăiască-ne țara și neamul! Cu dreapta-nălțată spre Tatăl de sus Jurat-am tot ce strămoșii ne-au spus: Unire-ntre frați, și pe Domn să-l iubim Și-altarul de jertf-al națiunii să fim Și sufletul neamului nostru. Iar dacă protivnicii numelui tău Cu oști ar veni ca să-ți facă vrun rău, Ridică-te mândră și nu te-ngrija, Căci inima noastră e inima ta; Tu-ncrede-te-n fiii tăi, mamă. lar dac-ar pieri de pe-ntregul pământ Iubirea de neam și-al credinței avânt: Azilul lor vecinic găsindu-l în noi Le-am crește, ca iar să le dăm înapoi Mai tari și mai trainice
George Coşbuc - La Smârdan La Smârdan de George Coșbuc Neam român, văzui odată Oastea Domnului Mihai Zicea Dunărea-ntristată: Fulger îns-atunci erai, Și-alergând prin cer furtuna Cânta vorbe românești Astăzi stau și-ascult întruna Și mă uit, și nu mai ești! Dar abia rosti cuvântul Dunărea, vuind prin văi, Și văzu gemând pământul Și de cai și de flăcăi. Zornet auzi prin zare, Cum se-ncheagă stol cu stol Și năprasnică răsare Oastea domnului Carol. Jalnic tu-ți doinești durerea Dunăre, și iat-acum! Din mormânt ieși puterea Și-nzadar îi stai în drum. Trec voinicii peste tine; Mersul lor e zbor de fulg, Și din mâinile strâine Stema libertății smulg. Tresăriră iuți românii Căci aminte și-au adus Cât s-au străduit bătrânii Steagul să ni-l ție sus, Câte plângeri ne-ntrerupte În mormânt or fi vărsat, Că nepoții fug de lupte Și că steagul e-nchinat. Dunăre,-ai văzut Smârdanul? Spune tu, s-o spui și eu! Și noi știm izbi dușmanul, Și-n români e Dumnezeu! Știm și noi găti cununa Vitejiei ce-o doinești, Și când urlă-n cer furtuna Cântă vorbe românești! La Smârdan așa vru Domnul Morții dintr-această zi ...
George Coșbuc - Oltenii lui Tudor
George Coşbuc - Oltenii lui Tudor Oltenii lui Tudor de George Coșbuc Publicată în Universul literar , 1903, nr. 27 (7 iulie) Vine-un chiot dinspre munte, Vine freamăt din păduri Tudor domnul vine-n frunte, Cu mulțimea de panduri! Iar din Jiu, din apă sfântă, Iese cântec vitejesc, Și cu glas de surle cântă Tot poporul românesc. Las să-i sune surle-n țară, Să-și adune-olteni destui, Țara s-o vedem noi iară Veselă pe urma lui Mândra patrie română Nu sub braț de oameni slabi, Ci voinică și stăpână Cum a fost sub Basarabi. Zboară corbi pe sus, băiete, Cârduri negre se-nvârtesc, Și se zbat de-atâta sete Și de foame se izbesc: N-au s-aștepte-oltenii rugă Să le dea de hrană-n văi Oh, ciocoi, te-ajung în fugă Toți răzbunătorii tăi! Cine vrea părtaș să fie Dreptului pe-acest pământ După Tudorin să vie! Că-i trimis de Domnul sfânt Să ne scape-acum odată De ciocoi, căci Dumnezeu Însuși s-a pornit să-i bată, Cum ne bat și ei mereu. Ridicați, români, Dreptății Steag cu sfântul George-acum Sfintei Legi și libertății Faceți-i odată drum! ...
George Topîrceanu - M. Codreanu: Sonete parnasiene
... acum o jumătate E cât p-aci să zboare către stele... Las dracului necazurile mele Și-un post vacant la "Contabilitate". Las dragii mele scumpa libertate, — De azi încolo poate să mă-nșele. Nepoților le las instincte rele, Dușmanilor, o dragoste de frate. Las doamnei Șvarț în urma mea "un ...
... se va da, Restul n-are să să-mparte, Ce-n comun s-administra. Atunci patriei reformate Dulce soarta va să fie, Comunizmul de frăție, Libertate, Egalitate, De a lua lucruri străine Privilegi e pentru-oricine, Legile și direptate, Ca strigoie răsuflate, Mai veche de piramide, S-aibe ca ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. C. Epistolă Dlui I. C. de Grigore Alexandrescu Prietene, mai ții tu minte acele povățuiri Care-mi dai la ale mele trecute nemulțumiri? C-aveai cuvânt, o văz bine; eu prea înșelat eram, Când socoteam de cumplite relele ce-atunci cercam. Într-o zi (de atunci însă multă vreme a trecut), Povestindu-ți eu o nouă neplăcere ce-am avut, Te-ai întors, și c-o zâmbire: Â "Văz adevărat, mi-ai zis, Și cunosc că ai dreptate, dar arată-o în scris, Și în versuri, iar nu-n proză, căci oricâți sunteți poeți, Voie a vă plânge-n proză de l-Apolon nu aveți". Uitasem această glumă. Acum, fără să gândesc, Cea dintre noi depărtare, locul unde locuiesc, Neîngrijirea, nelucrarea poet mă silesc să fiu Și în versuri de un stânjen lucruri de nimic să-ți scriu. Sunt încredințat c-ai râde, când vreodată ai putea Să mă vezi umblând pe câmpuri, rătăcit cu muza mea, Și vânând câte-o idee, câte-o rimă, un cuvânt, Când prin lună și prin stele, când pe cer și pe pământ. Iar de gropi nici că e vorbă, căci în câte-am ...
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu)
Grigore Alexandrescu - Fericirea (Alexandrescu) Fericirea de Grigore Alexandrescu O vedeți colo, colo în vale, Unde natura vesel zâmbește, Unde păstorul zilele sale În paza turmei le mărginește? Inimă simplă, nevinovată, Orice dorință lesne-mplinită. La câmp simțirea e-adevărată, La câmp viața e fericită: La câmp, nădejdea zice, veniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, în palat mare, Înconjurată de bogăție Vedeți ce cinste, ce drepturi are, Vedeți pe fruntea-i ce bucurie? Relele-i fapte se schimb în bune, Orice dorință are-mplinirea, Numai mărirea toate supune, Numa-n palaturi e fericirea. Măriri, nădejdea zice, goniți, În fericire de vreți să fiți. O vedeți colo, colo-n războaie, De steagul slavei falnic umbrită? Ochii sunt groaznici, plini de văpaie, De morți, de sângiuri stă ocolită; Apără dreptul, legea, credința, Și răsplătirea-i e nemurire. A! ce plăcută e biruința! Ce fericire e la oștire! Nădejdea zice: războinici fiți, De fericire dacă doriți. O vedeți colo, colo pe mare, Cum își încrede soarta la vânturi, Cum se preumblă fără-ncetare, Și ce departe e de pământuri? Busola drumul la pol i-arată, Află lumi nouă, crește simțirea Măsoară-adâncul, lățimea toată: Numai pe mare ...
Grigore Alexandrescu - Răsăritul lunii. La Tismana
... cerului credință, altu,-a patriei iubire, Ce odată-n aste locuri pe strămoși îi însufla. Munții noștri-au fost adesea scump azil de libertate, Și din vârful lor românii, torent iute, furios, S-aruncau; mulțimi barbare pentru pradă adunate, Lei sosind, era la fugă ca un cerb rănit, fricos ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
... și, dac-am asculta Ceea ce în favoru-ți reclamă slava ta, A vitejilor umbră d-am ști să o cinstim, Vrednici de libertate noi am putea să fim. Am afla de la dânșii ce jertfe trebuiesc, Prin câtă energie nații se mântuiesc. A! facă provedința ca ...
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia
Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...