Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IN SINGURĂTATE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 205 pentru IN SINGURĂTATE.
Ion Păun-Pincio - Noapte (Păun-Pincio)
Ion Păun-Pincio - Noapte (Păun-Pincio) Noapte de Ion Păun-Pincio Se lasă pâcla sură pe nesimțite-n jos Și-n limpede albastru blând luna se ivește; Iar nemișcata pânză de apă-ncet albește, Se pare-un zori de ziuă blajin și somnoros, Și se desface-n tihnă pustie și adâncă Singurătatea albă a-ntinsului neant ! Doar tremurul de trestii pe țărmul celalant O turbură o clipă, sunând din stâncă-n stâncă... Apoi, se stânge totul în albul somnoros, Se țese parcă moartea din liniștea pustie – Și-i noapte, o dulce noapte de toamnă ce te-mbie În golul veciniciei să te cobori
Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio)
Ion Păun-Pincio - Toamnă (Păun-Pincio) Toamnă de Ion Păun-Pincio Se lasă toamna tristă de parcă-i ce din urmă... Și-n galbenă lumină, ca-n jurul unui mort, Pustiu-i înflorește... O, toamnă, tu mă mângâi: Singurătăți deșerte și eu în suflet port. Din streșinile ude se scurg greoaie picuri: Să-ntârzie sfârșitu-i, îi plâng la căpătâi... Iar din frunziș pornește lin freamăt de aramă, Ca glasul stâns de clopot și irosit pe
Ivan Nikitin - Rugăciune pentru pahar
... cu vorbiri cerești și blânde La jertfa morții sale sfinte L-a îndemmnat. Și rugător Genunchii Săi ușor își pleacă Și-n liniște, singurătate Alături de Hristos se roagă. Dorm toate pline de păcate; În ceruri — o tăcere-adâncă, Și numai singur duhul rău Durerea nu poate să ...
Mateiu Caragiale - Mărturisire
Mateiu Caragiale - Mărturisire Mărturisire de Mateiu Caragiale Sufletu-mi e-o mare moartă oglindind un cer de jale, Arse stânci o-nchid în groaza sterpelor pustietăți, Pe ea boarea nu adie, veșnic dorm undele-i pale, Ea în negru-i fund ascunde înecate vechi cetăți. Sufletu-mi e-un turn de piatră care cade în ruină, Iedera și mușchiul verde zidurile-i năpădesc, Strajă a singurătății trist veghează pe colină, Și în juru-i, seara, tainic, liliecii fâlfâiesc. Sufletu-mi e-o floare rară ce muiată pare-n sânge, Spulberată-i fu mireasma de-al restriștii aprig vânt, E-o cântare-ndepărtată ce visări apuse plânge, E o candelă uitată ce se stinge pe-un
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles...
Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu suflet mistuit De chin și de părere A fost un trist, necontenit Prilej pentru durere. Când fu menit ca pe pământ Dorința să-l alunge Dup-un noroc atât de sfânt Cum nu se poate-ajunge. E un miraj de necrezut Pe-un orizon de stepe: De al lui farmec străbătut Eu tot nu-l pot pricepe. El stăpânește amorțit Pustiile uitării Ca și o stea din răsărit Singurătatea mării. Și-l rog încet, îl rog pe veci Ca să-mi asculte plânsul, Când ale apei valuri reci Călătoresc spre dânsul. Atâtea blânde rugăminți, Atâtea calde șoapte, Atâtea lacrime fierbinți Vărsate zi și noapte. Le-am îndreptat despre apus Durerea să-mi alunge, Dar el se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va fi în veci necunoscut, Va fi în veci departe... E steaua negrului trecut: Iubirea făr- de moarte, Ce mărginește-n orizon Și ocean și stepe Ș-al ...
Mihai Eminescu - Și oare tot n-ați înțeles... (variantă)
Mihai Eminescu - Şi oare tot n-aţi înţeles... (variantă) Și oare tot n-ați înțeles... de Mihai Eminescu (variantă) Și oare tot n-ați înțeles Cum nu mi-i lumea dragă, Când cu nimic nu m-am ales Din viața mea întreagă. Când al meu cuget mistuit De-o stranie părere A fost un lung, necontenit Prilej pentru durere. Și a păstrat în fundul său Ca în cenușa rece Taina părerilor de rău După un vis ce trece. Ca un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dând orizon nemărginit Singurătății mării, Nainte de-a luci deplin Menit îi pare stinsul, Iar ale apei valuri vin Călătorind spre dânsul. Și totuși va luci în veci Aprins de zeul Amor Și ale sale raze reci Pe frunte lumina-m-or. În urma lui un dor nespus S-alerg o să m-alunge, Deși se nalță tot mai sus Ca să nu-l pot ajunge. Va rămânea necunoscut, Va stăpâni departe, Cum stăpânește pe trecut Întins, eterna moarte. Căci stăpânește tot ce-a fost Și tot ce o să vie Și câte nu avură rost Și nu au fost să fie. Câte iubiri fără-nțeles, ...
Mihai Eminescu - Aveam o muză Aveam o muză de Mihai Eminescu Aveam o muză, ea era frumoasă, Cum numa-n vis o dată-n viața ta Poți ca să vezi icoana radioasă, În strai de-argint a unui elf de nea! Păr blond deschis, de aur și mătasă, Grumazii albi și umeri coperea, Un strai de-argint strâns de-un colan auros Strângea mijlocul ei cel mlădios! Și talia-i ca-n marmură săpată Strălucea albă-n transparentul strai, Sâni dulci și albi ca neaua cea curată, Rotunzi ca mere dintr-un pom de rai; Abia se ține haina cea bogată Prinsă ușor cu un colan de pai, Astfel adesea mă găsea veghind Nori străbătea o umbră de argint. Crinul luminei strălucea în mână Reflectând dulce mândrul ei obraz, Razele dulci loveau fața-i senină, Rotunzii umeri și-albul ei grumaz; Părul lucea ca auru-n lumină, Straiul cădea de pe-umeri de atlaz, Ochi mari albaștri-n gene lungi de aur Și fruntea-i albă-ntunecată-n laur! O dată-n viața-i muritorul vede În visul său un chip așa d-ales! Eu... fericit c-amantul blondei Lede, Nebun de-amor, eu o vedeam ades, ...
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
... Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i ...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... de Mihai Eminescu (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam demult și nu pierdeam O tinereță, care-am risipit-o? De dragul tău demult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunț silit la el, căci nu ...
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... (variantă)
Mihai Eminescu - Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito... de Mihai Eminescu (variantă) Ce s-alegea de doi nebuni, iubito, De ne-ntâlneam demult și nu pierdeam O tinereță, care-am risipit-o? De dragul tău demult înnebuneam, Sau că muream de-atâta fericire, Dar numai sara vieții n-ajungeam. Era de zgomot plină, de-nflorire, Iar ochii tăi cei tineri de copil M-ar fi ținut de-a pururea-n uimire. Iar graiul tău când blând și când ostil Făcea singurătatea-mi zgomotoasă, Cum e cu zgomot luna lui april. Și în necazul tău și mai frumoasă Te cuprindeam, să nu te mai retragi, Să-mi plângi la piept la dragoste geloasă. Și ne-am fi fost atât, atât de dragi... Ca o crăiasă mi-ai fi fost cu toane, Eu lacom de-al tău farmec ca un pagi. Dar azi, loviți de ale sorții goane, Viața-mi pare-un istovit izvor Și plină de-ale toamnei reci icoane. A noastre visuri cad pe rând și mor Precum în vânt rotiri de frunze-uscate... Statornic nu-i decât al nostru-amor... Renunț silit la el, căci ...
Mihai Eminescu - Dacă iubești fără să speri
Mihai Eminescu - Dacă iubeşti fără să speri Dacă iubești fără să speri de Mihai Eminescu Dacă iubești fără să speri De-a fi iubit vrodată, Se-ntunecă de lungi păreri De rău viața toată. Și-ți lasă-n suflet un amar Și în gândiri asemeni, Căci o iubire în zadar Cu moartea-i sor- de gemeni. Dar vindecarea la dureri În piept, în partea stângă-i, De-acolo trebuie să ceri Cuvinte să te mângăi. Acolo afli adăpost Oricâte se întâmple, Ca ș-un amor care-ar fi fost Viața ta o împle. Căci un luceafăr răsărit Din liniștea uitării Dă orizon nemărginit Singurătății mării. Și ochiul tău întunecat Atunci îl împle plânsul, Iar ale vieții valuri bat Călătorind spre dânsul. Și dau cadențe de nespus Durerii tale lunge, Pe când luceafărul e sus Ca să-l nu-l poți ajunge. Zâmbește trist cu raze reci Speranțelor deșarte: În veci iubi-o-vei, în veci Va rămânea departe. Ș-a tale zile-or fi cum sunt, Pustii ca niște stepe; Iar nopțile de-un farmec sfânt Ce nu-l mai poți