Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN NUMELE

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 981 pentru IN NUMELE.

Alecu Russo - Stânca Corbului

Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...

 

Alexandru Hrisoverghi - Ruinelor Cetății Neamțu

... face, Ci patimii vă-nchinați, cugetul poate vă tace? N-ați gândit că-i să dați samă veacurilor viitoare? N-ați gândit c-al vostru nume, lor lasați spre blastamare? Aceast-a voastră urmare, o defăimare obștească, Prin aducere-aminte, în veci să v-agonisască. Lăcomia de voi însuși ... Bucure-se, aibă parte, stăpâneasc-o în putere, Iar blăstămul cu-a sa mână în firea toată să săpe A voastre nume

 

Alexandru Macedonski - Formele

... în căsătorie, în virtute formă iar... Forma este-n fruntea legii, fondul este la dosar! Trebuie să naști în formă, dacă vrei să porți un nume; Trebuie să mori cu formă, dacă vrei să pleci din lume; La intrarea ta în viață, trebuie ca să-ți plătești Toate taxele intrării, că ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iulie

... Numai aurul, el singur, îmi lipsește-n astă lume, Numai el, dar fără dânsul sunt un biet neputincios... Care suflet de-al meu suflet, care nume de-al meu nume S-ar lipi să ia povara unui trai sărăcăcios? Pică plâns al tinereții pe un sân ce nu palpită, Ai avut cu ce să-l ...

 

Alexandru Macedonski - Tu ce ești a naște

... în lume fără șovăire Și mi-a fost în sprijin bunul Dumnezeu... Zi oricare vorbă la nenorocire. Către-aceleași lupte poartă al meu nume Fără-a ști ce soartă vei avea în lume Și la urmă trece-l altuia și tu... Va veni răstriștea vrând să vă ...

 

Alexei Mateevici - De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F

Alexei Mateevici - De unde vine numirea naşterii mântuitorului nostru - Crăciun%3F De unde vine numirea nașterii mântuitorului nostru - Crăciun? de Alexei Mateevici Numirea aceasta-i foarte veche — și despre iscodirea ei s-au spus multe. Cu toate acestea, și pân-acuma nu se știe lămurit de unde a venit această numire în limba moldovenilor noștri. Să cercetăm trebuința aceasta mai de aproape. Să luăm în vedere că limba noastră, care s-a născut odată cu primirea sfintei credințe a lui Hristos, a păstrat vreo câteva urme și din acea vreme, când strămoșii noștri au fost încă păgâni. Așa-s, de pildă, numirile sărbătorilor păgânești, pe care norodul nostru adeseori le păstrează încă și acuma: Rusaliile, Joile Mari și altele de felul lor. Așa-s și numirile zilelor săptămânii, care se trag din numirile dumnezeilor păgânești ale vechilor romani, din care ne tragem și noi: luni, de la dumnezeoaia Luna; marți, de la Mars — Dumnezeul războiului; miercuri, de la Miercurie — Dumnezeul negustoriei — și așa mai departe. Păgânătatea și-a lăsat unele urme de ale sale în limba și obiceiurile norodului nostru până în vremea de astăzi, ...

 

Alexei Mateevici - Vorbă lungă

... de Flori se află două hârtiuțe. Pe una e scris ,,pentru sănătate", pe cealaltă — ,,pentru odihnă", și sub amândouă titlurile câte un rând de nume. Lângă strană stă o bătrânică mititică cu fața îngrijorată și cu o straistă în spinare. Ea stă la gânduri. — Ei, acu pe cine? o ...

 

Alphonse de Lamartine - Imnul nopții

... aline ! Pămînte, echole-ți aromează ! Mare, întinde al tău senin, Leagănă-n sînu-ți cel luciu, lin, Chipul ce unda-ți învolvorează ! Al său sfînt nume cine îl știe? Natura glasuri mii a propus, Ș-o stea pe alta, șoptind, îmbie: Legile noastre cine ne-a pus ... Trăsnetul zice lucind în lume: Știi cum se cheamă, tu, cel preasfînt? Însă și stele, om și pămînt Nu știu să spuie al său chiar nume

 

Andrei Mureșanu - Către martirii români din 1848-1849

... Și până când națiunea română-i prevăzută Cu stâlpi așa gigantici, nu-i pasă de nevoi! Uniți-vă cu Mircea, voi umbre glorioase, Al cărui nume-însuflă respect și la păgân, Precum a lui bravure și fapte generoase Fac sacră suvenirea-i la fiece român! Uniți-vă cu Ștefan ... moarte și nevoi! Iar voi, plăntuțe crude, ce-acum pășiți în lume, Păstrați cu reverință acest act omenos, Săpând profund în inimi al bravilor frați nume

 

Andrei Mureșanu - Deșteaptă-te, române

... dovezi în lume Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman, Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume Triumfător în lupte, un nume de Traian. Înalță-ți lata frunte și cată-n giur de tine, Cum stau ca brazi în munte voinicii sute de mii; Un glas ei ...

 

Antim Ivireanul - Ce putere și ce dar au ac%C3%A9ste șapte taini

Antim Ivireanul - Ce putere şi ce dar au ac%C3%A9ste şapte taini Ce putere și ce dar au acĂ©ste șapte taini de Antim Ivireanul Botezul iaste temeiu celoralalte taine și mai întâi decât toate la rânduială. Are mare dar și multă putĂ©re și fărde sfântul botez cĂ©lealalte șase / taine nu pot face nici cu un mijloc pre om creștin. Care botez l-au arătat singur domnul Hristos, poruncind și apostolilor să-l săvârșască precum scrie la Mathei în 28 de capete zicându-le: Mergând, învățați toate limbile, botezând pre ei în numele Tatălui și al Fiiului și al Sfântului Duh, învățând pre ei să ție toate câte am poruncit voao. Această taină ca și cĂ©lialalte 6 taine are 4 pricini. Cea dintâi iaste pricina cea lucrătoare. A doao iaste materiia. / A treia iaste închipuirea și a patra iaste pricina cea săvârșitoare. Pricina cea lucrătoare a sfântului botez și a tuturor celorlalte taine iaste Dumnezeu, carele lucrează cu darul lui cel dumnezeesc prin mijlocul preotului. Materiia iaste apa cea curată fărde nici o amestecătură. Închipuirea iaste chiemarea sfintei Troițe, precum s-au zis mai sus, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>