Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru GATA SA NASCĂ
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 166 pentru GATA SA NASCĂ.
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... știți câtă greutate trage Țara de oștile-însuși a noastre, Iar' când de războiu bucinul rage, Nice poate cineva să-ș' pastre Averea sa, nici dulce viață, Fieșcare-și poartă capu-în brață. Așa trăim de câțiva-ani încoace, Tot întru bătăi primejdioase: Tinerii ni se stâng, țara zace ... turci cu făgadă Ca, deacă-l va pune la domnie, Țara-i va supune, și-în dovadă De plecare, cu haraci îmbie? Românu!... Cine patria sa vinde? Românu!... Cine a vrăjbii foc aprinde? Cine-ajutoriu de la păgân cere Făcându-l hotărâtoriu și jude, Iar' el răzămându-să-în ... toți cei de frunte și voinica Lui Tandaler oaste, de-azi pe mâne Toate gătind cum să cuvine. Încă soarele nu răsărisă Când era toate gata de nuntă: În oale fierbea curechiu cu clisă Râncedă și cu ceapă mănuntă; Fierbea și-alte mai multe bucate, Dar' cine le va număra toate ... gruiu tufos, Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț, Acolo vârtos stai și nu da dos, Că-acolo-i drăguț ție soboluț, Acolo gata fi cu săgeata Și cumu-i data, să-i dai zăgneata." Voinicul marghiol tot mearsă domol Păn' dede în vale de salbă moale, Păn' dede ...
Petre Ispirescu - Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei
... ce scotea din fluier un ciobănaș care avea câteva miele și le păștea dincolo de pârâiaș. Într-una din zile fata împăratului merse cu dădacă-sa la câmp și, neauzind fluierul, crezu că sunt singure, se dezbrăcară și se scăldară. Ciobănașul dormea la rădăcina unui copaci și mielele se rătăciseră pe ... deșteptă. Deșteptându-se el, iacă fata împăratului că ieșea din apă. Rămase uimit de ceea ce văzu. După ce se duse fata împăratului cu dădacă-sa, își căută și el mielele și se duse și el într-ale sale. Până aci, cântase el nu cântase; dară după asta își puse și ...
Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre
Vasile Pârvan - Datoria vieţii noastre Datoria vieții noastre de Vasile Pârvan Lecție de deschidere a cursurilor de istoria antică și de istoria artelor, ținute în semestrul de iarnă 1919 - 1920 la Universitatea din Cluj, citită în ziua de 3 noiembrie 1919 De la o zi la alta popoarele trăiesc prin munca, mereu aceeași, a celor mulți. Singura oboseală ce și-o dă sufletul omului simplu e de a păstra cât mai neschimbat meșteșugul din bătrâni, care îi dă - după meseria ce o are - hrana. Și memoria populară e foarte precisă: unele procedee își au începutul lor, identic cu forma de azi, în epoca preistorică. Continuitatea civilizațiilor populare în cursul mileniilor e propriu-zis un simplu reflex al continuității vieții din natură: evoluția acesteia se petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a contemporanilor, le deșteaptă iluzii și apetituri, le răscolesc patimile, le dărâmă prețiosul echilibru al perfectei inerții. Fie ...
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin
Alexei Konstantinovici Tolstoi - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru ...
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin
Alexei Mateevici - Ioan Damaschin Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII I La slujba țării așezat Și proslăvit e Damaschin; Din toți slujbașii-n halifat El, cel mai mare, e creștin; Și cârmuirea din oraș El cu haliful o-mpărțește, Și-al stăpânirii lui părtaș În toate cele-l sfătuiește... Grădinile-i nemărginite 'I-mbracă curtea în verdeață Și veșnic verzi și înflorite Slobod mirosuri de dulceață; Lucesc într-a luminii raze Safirii mulți de pe pereți Și-n valuri roșii-sângeroase Rubinii stâlpilor măreți; De-a soarelui fierbinte-arsură Găsești odihnă ș-alinare Sub a mătasei țesătură, În umbra ei răcoritoare. Și pretutindeni, zi și noapte, Printre-a verdeții line șoapte Și printre flori, ce îți zâmbesc, Izvoare argintii țâșnesc... Dar fuge liniștea departe De Ioan căzut pe gânduri, Și pieptul lui ca-n foc îi arde... A nopții liniștite vânturi Îl duc încet pe altă cale: Ar vrea să fie în pustie, Să cânte Domnului cu jale, Uitând de-a curții bogăție, Sau într-un codru singuratic ...
Vasile Alecsandri - Constantin Negruzzi (Alecsandri)
... chiar bisericești, ramuri destinate a hrăni trunchiul prin sucul ce absorbeau din vinele țării. El făcea și desfăcea mitropoliți și episcopi după cuviința sa; el numea funcționarii statului pe termen de trei ani, în care aceștia aveau tacit învoirea de a se îmbogăți prin orice mijloace; el ...
Nicolae Filimon - Mateo Cipriani
... sufletului, simții o mînă că mă atinge încetinel pe spinare; era amicul meu Geraldini [2] , care îmi arătă un portret ce trăsese foarte mult atențiunea sa; privii și eu acel portret și văzui că era al ponteficelui Sixt V și prezenta pe marele bărbat în anii copilăriii sale, păzind porcii pe ... mult decît acela pentru prosperitatea ordinelor monahicești. Sub pretext dar că voiesc a vedea grădina, luai pe unul dintre călugări cu mine ca sa-mi serve de ghidă; intrai cu dînsul în grădina monasterului, o privii cu băgare de seamă și mi se păru foarte frumoasă. Din esplicările ce ...
Nicolae Filimon - Nenorocirile unui slujnicar sau gentilomii de mahala
... pentru dînsele și să sufere de multe ori asprimea gerului, ploaia și alte calamități, ca să poată conversa o jumătate de oră cu prea iubita sa slujnică în budoarul ei cel parfumat cu estract de ceapă sau usturoi. Slujnicarii se recrutează mai totdauna dintre gentilomii de mahala și mai cu seamă ... cu băgare de seamă pe acest june, ar fi descoperit în trăsurile feței sale pe omul contrariat de fortună sau pe amorezul certat cu amoreaza sa. Dupe ce se mai plimbă puțin, ca să-și încălzească picioarele ce-i înghețase de frig, se apropie iarăși de ușe și bătu într-însa ... Nu mă mai înșăli dumneata cu gogoși d-astea. — Rezi, te jur pe ce ai mai scump în lume, deschide. Văzînd însă că sălbatica sa amantă nu deschide, începu să declame cu un accent patetic și comic versurile acestea: Deschide-mi, copilă, Deschide-mi că mor; Aibi puțină milă De ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apus de soare
... te la nas... Uf! și ai și sabie... Multe urzici ai tăiat... ȚUGULEA: Sunt moldovean... Țugulea al lui Moghilă... Să nu râzi de mine... Măria-sa doamna m-a pus să-nvăț slujbă domnească... Pân la sabie... REVECA: Sât!... Vine... Scena IV ȘTEFAN vine de la dreapta din ogradă ...
... biruit, când deodată auzii la spatele meu un glas care mă înfioră din tălpi și pănă-n creștet: — Cine-i acolo?... Mă-ntorsei iute, gata să dau foc la nevoie, când recunoscui pe moș Toma grădinarul, povestașul de la gura sobei care mă urmărise neștiind cine umblă nopatea prin grădină ... oglindi; iar apa dormea adânc împreună cu peștii din fund și sălbătăciunile din față. Două oare întregi vegheai la somnul iazului, cu pușca în mâni, gata de foc, în care timp numai din când în când auzeam, ca o notă pierdută în adâncul tăcerii, câte un mic ocăit înădușit a ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe
... — A, nu! răspunse bătrâna dând din cap. Oamenii au pierit ca fumul, au rămas numai tacâmurile... — Tacâmurile? — Da. Tot este gata. Când s-or umplea locurile goale, cuțitele au să sune și paharele or să se ciocnească, vinul are să curgă... — Dar cine a ... tot? — Așa cred oamenii, c-or mânca tot... Și, neînțelegând nimic, ajunserăm la niște uși poleite. Deasupra lor, o scorpie de aur, cu aripile gata să izbească. Cum intrarăm pe ușă, mă minunai de ce-mi văzură ochii. O masă mare. În mijlocul ei, un cerb fript. Fusese cald, căci ...