Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FIR
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 567 pentru FIR.
Alecu Donici - Morarul Morarul de Alecu Donici În iaz, la iezătură, S-au arătat spărtură. Dar nu era deodată Atât de însemnată Și, dacă ar fi pus morarul osteneala, Ferea la început pe viitor sminteala. El însă, stăpânit de multa lenevire (Nărav ce pe la noi domnește cam din fire), Puțină grijă arăta; Iar cursul nu mai înceta. — Morarule, ia sama bine! Nu pierde vremea! — Las' la mine, Îmi știu eu treaba, nu te teme! Însă tot lasă, tot lungește, Pân' când odată se trezește Că apa e mai jos de stavili cu o palmă. Atunci și-au luat morarul meu de samă Și, alergând unde s-au spart, El vede câteva găine la un loc, Bând apă pe lângă lăptoc. — Mânca-v-ar uliul! le zice supărat. Tocmai acum v-ați adunat Să-mi beți voi apa toată! Și-n ele zvâr! cu o lopată. Pe toate le omoară, Pierzând găinile și apa de la moară. Eu am văzut boieri, ce sute cheltuiesc Fără căință sau cruțare (Și-această fabulă chiar lor o hărăzesc), Dar fac economie mare Cu căpețelele cele de lumânare; Sau, după vorba cea bătrână: Sunt la tărâțe scumpi și ieftini la ...
Alecu Donici - Nada și chiticul
Alecu Donici - Nada şi chiticul Nada și chiticul de Alecu Donici Deși n-am darul de ghicit, Văzând însă pe flutur pe lângă lumânare, Prezicerea-mi îndată își are-a ei urmare: Că el nu scapă nepârlit! Aceasta-i o asemănare, Din care cititorii pe samă-și vor opri Cât bunele lor simțuri în parte vor dori. Iar eu aud adese iertând întâi greșală Sub nume de o glumă, de cuget trecător; O! toate trec pe lume, dar fapta rea-i fatală, De-a ei ademenire nu poți scăpa ușor. Judecătorul care La-ntâia lunecare Vrea cugetul s-adoarmă cu pilda unor alți... Să știi că-n mârșăvie va-ntrece pe ceilalți. Un cămătar ce-odată luă pe an dobândă Cât capete e-n stare pe tatăl său să vândă. Un avocat ce crede să facă negrul alb După a mea părere are moral cam slab. Un june crescut bine, Dar prea-ncântat de sine, În oarba-i îngâmfare pe loc e cap stricat. O jună frumușică ce curte nu primește, Mai mult însă cu unul prin unghiuri șopotește Și e nepăsătoare către al său bărbat... Se află pe un luciu oricând de- ...
Alecu Donici - Presura Presura de Alecu Donici În adâncă liniștire, La revărsatul de zor, Presura, cu glas din fire De abia răsunător, Cânta plină de simțire Către bunul ziditor! Iară când măritul soare Ca un mire mult dorit, Bucurând toată suflarea S-a ivit la răsărit Și când lumea salutare Îi depunea prin cântare, Atunci presura tăcea. Însă o privighetoare Ce mai de mult o știa, I-a și făcut întrebare: De ce tace? — Nu cutez, Zise presura-n durere, Cu glasu-mi fără putere Soarele să salutez. Dar cu nespusă plăcere Eu vă binecuvântez! Așa și eu mă căinez Că n-am talentul poeziei: Să cânt unirea
Alecu Donici - Teiul și stejarii
Alecu Donici - Teiul şi stejarii Teiul și stejarii de Alecu Donici Un teișor crescut sub deal, în depărtare, Odată blestema norocul de uitare, Așa zicând: — Ce fericiți stejarii sânt! Din fire înzestrați, Puternici ei și nalți, Văd lumea cea frumoasă, Aproape stau de soare; Iar eu, o! soartă ticăloasă! Aici în depărtare Viața-mi am urât. El bine n-au sfârșit Și s-au stârnit furtună, vânt Și cerul s-au întunecat Și fulgerul au scăpărat. Prin nouri tunetul se răsturna, trăsnind, Și risipind Acei mai mari Stejari! Iar teiul de sub deal era nevătămat. Atunci el s-au trezit că este vinovat Și mulțumind, au zis așa către noroc: — Apărătorul meu! Eu de acum te rog Ca parte liniștii să dăruiești tu mie Și traiul depărtat, drept pravilă să-mi fie, Pentru că am văzut prea bine Că cei ce stau la înălțime, Măcar de sunt și mari Și tari, Dar pică la pământ De
Alecu Donici - Trecătorii și cățeii
Alecu Donici - Trecătorii şi căţeii Trecătorii și cățeii de Alecu Donici Pe uliță-n plimbare Doi trecători mergeau Și o întrevorbire de cuviință mare Ei serios țineau. Când, iată de la căsuță Un cățeluș sfrijit Asupra lor s-au repezit; Țah, țah, țah, țah, și altă în urma lui hăituță. Apoi căței, căței, Mulțime — știți ca ei... Încât unul din oameni acum vrea să găsească Vrun bulgăre sau piatră, cățeii să-ngrozească. — Astâmpără-te, frate, îi zice celălalt. Au doar n-ai mai aflat A câinilor natură? Jaluzi, ei orice văd De fire mai aleasă, acolo se repăd Și nu mai tac din gură, Iar tu păzește-ți drumul, mergi drept ca un român. Ei latră și rămân. Și între oameni este rău' jaluzia: Ea-i sor' cu
Alecu Donici - Veveriţa Veverița de Alecu Donici Veverița cu crenguța De mulți ani slujea la leu; Slujba cere stăruință Și este lucru cam greu A fi deștept, cu simțire, Ș-a întâmpina ades Capricii care din fire Au acei mari mai ales. Nu știu dar, cu ce purtare, Cu ce chip prea nimerit Veverița cinste mare De la leu au dobândit Ș-au luat făgăduință Că din dările ce vin Îi va da spre cunoștință Un car de alune plin. Făgăduința îi bună, Numai nu aduce saț; Și la auz ea răsună Cuvânt aspru: mai răbdați! Veverița-n ascultare Rânjea dinții lăcrimând Și din ochi clipea cu jale, Pururea la slujbă stând; Când neamurile ei toate Ici-cole pe crengi sălta Și întru alune coapte Gustul său își desfăta. Vremea trece, vremea zboară; Veverița au slăbit Și de a slujbei povară Lepădare au pornit. Leul fără prelungire Demision ei au dat, Însoțit de mulțumire Și de carul încărcat Cu preafrumoase alune; Dar puteți să socotiți, Acum ele ce sunt bune Veveriței fără
Alecu Donici - Vulturul și albina
Alecu Donici - Vulturul şi albina Vulturul și albina de Alecu Donici O, cât sunt de fericiți Cei de soarta lor slăviți! Căci ei și spre fapta mare Au a slavei îndemnare. Dar și cei ce ostenesc Întru binele obștesc, Neprivind la răsplătire, Sunt prea vrednici de cinstire. Vulturul pe o albină Au zărit-o în grădină, La revărsatul de zori, Bâzâind pe lângă flori. Și i-au zis: "O, ticăloasă, Albină nesățioasă! Tu petreci a ta viață Tot pe flori și pe verdeață, Migăind necontenit Nu știu pentru ce sfârșit. Dar nici însăți tu nu știi Care-i munca ta cea bună, Când ca tine mii de mii Miere la un stup adună. Iar apoi, ce fericire Moștenesc eu de la fire! Cum aripile-mi întind Și mă desfătez zburând Către ceruri, către soare: De a mea putere mare, Păsările lumii toate Fug, s-ascund înspăimântate". — Fii tu în veci preaslăvit, Albina lui au rostit. Joe să te norocească Și anii să-ți înmulțească. Iar eu fiind rânduită, Obștiei să ostenesc, Mă cunosc prea fericită Când fagurii îi privesc, Lucrați de mii de albine; Și știu că și de la mine Un ...
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere
Alecu Văcărescu - Foarte multă văz plăcere 16 [Foarte multă văz plăcere] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Foarte multă văz plăcere La a tuturor părere, Hotărînd cu o pornire, Făr' d-a face osebire : Cum că lucruri delicate Trei se află-n lume date Care pot să îndulcească O vedere omenească. Zic : c-o apă și-o verdeață Și un chip frumos la față Au fireasc-a lor putere Să mîngîie o vedere. Arătînd că pot să facă Orice suflet ca să placă, Și cusur să nu rămîie Pe cît simte să-l mîngîie. Dar o minte cu simțire, Delicată și supțire, Vrînd acestea să le-adune, Face judecăți mai bune ; Nu dă făr' de cercetare Privileghiu așa mare : Tot un fel sînt cîte trele Dopotrivă între ele. Căci la apă și verdeață Și dă este vro dulceață, Dar o știm cu legătură Într-un fel dă la natură. Dînd dă obște o plăcere La a tuturor vedere, Și mai mult nu se-nmulțește, Nici mai scade, nici mai crește. Iar viind la frumusețe, Aici voi, idei istețe ! Căci intrăm în adîncime Și dă tălmăciri mulțime. Vedem chipuri milioane, Dar ...
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ți-ar arăta
Alecu Văcărescu - Oglinda cînd ţi-ar arăta 4 [Oglinda cînd ți-ar arăta] de Alecu Văcărescu Informații despre această ediție Oglinda cînd ți-ar arăta Întreaga frumusețea ta, Atunci și tu, ca mine Te-ai închina la tine. N-ar fi mijloc să te privești Asemenea după cum ești Și idolatrie Să nu-ți aduci tu ție. Ochii în ea cînd ți-i arunci Dă tot să-ntunecă atunci Și dă te și arată Iar nu adevărată. D-aceea nu da crezămînt Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Oglinzii ce cu scăzămînt Îți face înșălăciune Și tot minciuni îți spune. Ci cîtă ești să știi, dă vei, Da crezămînt ochilor miei, Fiindcă nu te-nșală Nici fac vreo greșeală. În ei te cată să te vezi Întocma pă cît luminezi Și d-într-a lor vedere Vezi cît ai putere. Crede-i săracii cînd îți spun Că numai ție să supun Și că le ești din fire A lor
Alexandru Beldiman - Tragodia sau mai bine a zice jalnica Moldovii întîmplare după răzvrătirea greci
... cu șishanele, greci, dar bine îmbrăcați, Cît n-aveau deosebire din ostașii ceilalți. Unul dintre doi cocardă avè și purta la cap, Iar altul de fir o cruce o pusese la potcap. După dînșii, într-o butcă, un arhiereu vinè, Cu omofor peste rasă, și-n mînă cruce ținè. Sîrb era ...
Alexandru Macedonski - Castelul
Alexandru Macedonski - Castelul Castelul de Alexandru Macedonski Castelul în ruine domnește peste vale... Din turnuri retezate se-mprăștie o jale, Și stema ce pe-oricine să-nfrunte cuteza, Mâncată e de vânturi, de soare și de apă, Iar vremea ce tot curge o șterge și o crapă -- Din ea rămas-a numai un leu, — un coif, — ș-o za. Sub bolți încenușate păianjenul își țese Dantela lui subțire din fire lungi și dese; Căminul zace-n umbră, posac, — iar de pereți Abia se țin ici-colo, din cuie să nu cadă, Portrete-ncondeiate în timpi de cruciadă, Ce sparg întunecimea cu ochii lor semeți. Un biet vătaf de curte, bătrân ca lumea veche, Povești tulburătoare îți spune la ureche El a slujit străbunii baronilor de azi... El a văzut castelul în vremuri uimitoare Născut în alte zile, crescu sub un alt soare Vlăstare fără viață au dat din-nalții brazi. De-ar fi să-l crezi, când luna prin geamuri s-oglindește, Și flori de-argint și aur pe lespezi răspândește; Când bate orologiul de douăsprezece ori; În ultimul răsunet al miezului de noapte, Pe săli și coridoare aleargă fel ...