Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FERIC
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 217 pentru FERIC.
Gheorghe Asachi - Lupul și cucoara
Gheorghe Asachi - Lupul şi cucoara Lupul și cucoara de Gheorghe Asachi Mâncând lupul chiar ca zece, Era-aproape să se-nece, Cu un os ce-n gât stătusă; În zadar sărmanul tusă, Căci d-al scoate Nu mai poate Și-i să pare c-a să moară. Când, văzând pe o cucoară, Semn i face cu picior Ca să-i deie agiutor. Iată paserea ghibace Operația i face Ș-acel os Din gât i-au scos, Apoi cere legiuită Pentru lucru mulțămită. Mulțămită!lupu-i zice Oare nu ești tu ferice Că din gât nesățios Capul teafăr ți l-ai scos? Sărmănico, fugi din drum, De mă superi, te
Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut
Gheorghe Asachi - Oala de aramă şi oala de lut Oala de aramă și oala de lut de Gheorghe Asachi O zi oala de aramă Pe-o vecină de lut cheamă, Ca să facă ambe-un drum. Însă aceasta au zis: Nu pot; Las mai bine să m-afum, Decât să mă stric de tot. Dar tu în coaste chiar țistoasă, Nu ca mine ticăloasă, Pas ferice-oriunde-i vre. La tot feliul de-ntâmplare, Zis-au oala cea mai tare, Protectoară mi-i ave. Dac-un lucru colțuros, Repede sau pre vârtos Ar umbla ca să te sfarme, Ver macar ca să te darme, Eu la mijloc voi intra Și de daună te-oi scăpa. În asemene parolă, Dată de-o lucită oală, Biata oală se încrede, Lasă vatra și purcede. Merg ai noștri călători, Târâindu-se cu spori, Dar compania merge slut, Alt-arama-i și alta-i lut. Vrând ii pest-un hop să treacă, Între sine se tot freacă Ș-înc-o mie urme nu-s Ce-n a lor voiaj s-au dus, Când arama în moale pele Așa foarte-un ghiont au dat, Că-n mănunte hârburele, Gemând, oala s-au stricat. ...
Gheorghe Asachi - Odă (Asachi)
Gheorghe Asachi - Odă (Asachi) Odă de Gheorghe Asachi Urzitoriule a lumei, tu, ce-Imperului Roman Ai dat glorie, virtute și putere, decât care Soarele în a lui cale, de când născu din noian, N-au văzut nimic mai mare, Tu, ce-a sale legioane pănă-n Dacia ai condus, Unde, după-naltul triumf, ai fondat o Romă giune, Ca să fie despre barbari viu troian pentru Apus Și luceafăr ce n-apune, După ce nepotul Romei de fortuni au triumfat, Care-n curs de ani o mie au schimbat antica lume, Și în lupte, suferințe, pănă astăzi au păstrat Limba, patria și nume, Dă-i, o, Zeule, putere și virtute,-n viitor Ca ferice să plinească destinul a gintei sale, Și demn de a lui sânt nume, într-un trai nemuritor, Să petreacă a gloriei cale. Preste câmpurile noastre vars, o, Doamne, darul sânt, Fie purure mănoase grâie, turme și albine, Și în schimbul lor întoarnă nouă din străin pământ A lui aur și lumine. Dă la tânăra română, lângă harul cel plăcut, Cuget nalt, inimă blândă, ca și ea la noi să fie Cum ...
Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor
Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor Osânditul în groapa ocnelor de Gheorghe Asachi când, în 16 august 1851, a cercetat-o prințul Grigorie Ghica Prin farmecul demonilor Ș-a lor ademenire, În inimă-amorțitu-mi-au Tot simțul d-omenire. Prădat și de religie, De lege, de rușine, Desprețuit-am oamenii, Pre făcători de bine. Credeam că orice dregere De patimă se iartă, Dar iacă-a mele crimine Cumplit acum se ceartă. Din dulce sân a fraților, Unde eram ferice, În prada pătimirilor Zac osândit aice. Mi-i stâns al patriei soarile, Nu văd lucor de stele, Nu simt pădurei freamătul, Miros de floricele. Cântarea dulce-a paserei, Nici murmurul de unde Sau viersul mândru-a doinelor Aici nu mai pătrunde! A me zi-ncep făcliile Ce munca-mi luminează, Pre ea o strâng sudoarile Ce stratu-mi rourează. N-aude-aice inima Cuvânt de vro plăcere, Și raza mântuirilor Din ambe lumi îmi piere! Blăstămul companionilor De crime și de soarte Mi-i mângâierea singură În viață și în moarte. Așa-n genunea ocnelor Un osândit suspină, Deodată când tunericul Răzbate o lumină. Ș- ...
Gheorghe Asachi - Safo cătră Faon
Gheorghe Asachi - Safo cătră Faon Safo cătră Faon de Gheorghe Asachi Ferice-i aceea june Care lângă tine oftează, Căruia lângă tine apune Și răsare a zilei rază! Care aude a ta vorbire Ș-al tău dulce râsul vede, Ah, acela în fericire Lângă Zefs în Olimp șede! Când privesc a ta figură, Plin de amorului văpaie, Sâmt precum pin vine-m cură Înfocatele păraie. Dacă negură răsare Preste aprinsa me vedere, Nimic n-aud și îm pare C-în noian pier de
Gheorghe Asachi - Tot la acela
Gheorghe Asachi - Tot la acela Tot la acela de Gheorghe Asachi Dacă-n barca ușurică petreci unda întărtată, Au prin munților omete a ta cale de te duce, Favorabil fie-ți Zeul, ce pe călători conduce, Facă-agiunsul tău ferice ș-a ta cale-ndemânată. Dacă-amu a ta simțire prin ochi este încântată, Revederea patriei dacă estazul în tine-aduce, Prin vorbirea armonioasă, prin cea artă ce străluce Și prin care Italia nouă cum cea veche-i înălțată. Pasul tău înaripează cătră insubra cetate, Ce-n mărirea ei se nalță ca un arbore-n câmpie, Între stolul de mici plânte la pământ ce-s tupilate. În murindu-l văl vede-vei cum se poartă-n modestie, În una unite daruri cu care-n anticitate Se lăudau înalte genii răspândite în o
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Iancu Văcărescu - Stanțe la List
Iancu Văcărescu - Stanţe la List Stanțe la List de Iancu Văcărescu I Cum va-ndrăzni poetu Să cerce să te cînte, Ș-a-ți nemeri portretu Văpsele să frămînte ? II Cînd însuți ți-ești cîntarea, Zugravu și sculptoru, În inimi sapi mirarea Și lauda-ți și-amoru ? III Dar lumea ce te știe Mult să se-nveselească ! Talentu-ți se descrie Prin limba românească : IV Acum l-a ei rostire Dă adevăru biru ; Prin a virtute-ți fire, Tu list, cînți cu claviru V Tu cînți ca melodia De glas, susur, murmură, Tu cînți ca armonia De stele, de natură. VI Tu cînți și ca lumina, Ca fulgeru, ca tunet ; Cînți d-aure, zefiri lina Suflare și răsunet. VII Tu cînți ca libertatea În inimi împilate ; C-amoru, ca dreptatea Cînți ; răni sînt alinate. VIII Tot tonu-ți din simțire Românul nu-și mai scoate ; A ta întipărire El a uita nu poate. IX Adu-ți și tu aminte. Oriund-ei fi ferice, D-aceste dragi cuvinte, Ce dragostea-i îți
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea
Ion Heliade Rădulescu - Destăinuirea Destăinuirea de Ion Heliade Rădulescu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Inima-mi obosită — și nu de ani, nu încă, -- Griji, datorii, povară pe ea se grămădesc; Valuri, crivețe-ntr-însa ca-n vulcănoasă stâncă Izbesc, se-nfrâng cu muget, mai repezi năvălesc. Pe la-nceputul verii vifore prea geroase Asupră-i se răscoală s-o-nghețe-aci pe loc, Sângele-mi să-l închege, ce-n unde spumegoase Prin vine-mi se repede; dar ea e toat-un foc! Un foc! și ca acela ce arde-ntr-o câmpie Albită de troiene și toată-n vijelie, Ce arde ca să arză, de vânturi spulberat, Arsura e într-însul, care îl mistuiește, Și nimeni nici d-aproape de el nu se-ncălzește; Lumina-i face groază și celui înghețat. II S-o face el cenușă? vreun pârjol v-aduce? Nu știu... Dar a lui urmă neștearsă-n veci va fi Și oricând călătorul pasul p-aci-și va duce, Oprindu-s-o să zică: "Odat-a ars aci." Ah! fie-n veci ca focu-mi să n-aibă vreun nume, Străin și rece fie oricând aicea ...
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira
Ion Heliade Rădulescu - La Elvira La Elvira de Ion Heliade Rădulescu D-ajuns! Nu mai chem soarta; nici lacrimi, nici suspine N-au îmblânzit destinul; și ora mi-a sunat! Cântarea mea din urmă și lira-mi a-ntonat. Dar cântă, a mea liră, accentele-ți sunt line. Vezi colo unde râul suspină trecător Sub salcea plângătoare ce trist se despletește, E neted locu-acuma și iarbă verde crește; Iar mâine...-o moviliță, o piatră... sub ea, dor. Ici trista filomelă și tineri păsărele Sub salcia umbroasă din svol se vor lăsa E pace; și repaos, răcoare vor afla Și mă va plânge vocea duioasei turturele. Căci p-a mea piatră mută adesea va veni A-și răcori durerea la unda-nseninată, Și-n jurul lirei mele, de ramuri atârnată, Al său cuib solitariu și văduv a-și clădi. Căci am iubit ca dânsa, și calda mea țărână De focul meu va arde, mormântu-mi va sălta: Dasupra-i păsărela cu dor va repeta Suspinele-ți ardente aci lângă fântână. E noapte-a mea dilectă, căci ziua-mi a apus. Când luna blând, ...
Ion Heliade Rădulescu - La amantă
Ion Heliade Rădulescu - La amantă Ca zeii de ferice acela mi se pare Ce-mpins de soarta-i bună nainte-ți va veni Și dulcele-ți accente, divina ta cântare D-aproape va-auzi. Iar fața ta ridentă asupra lui când cată !... Ca un columb se bate în piept inima mea, Și vocea mi se stinge, rămâi extaziată Pe loc cât te-oi vedea. Se leagă a mea limbă și repede, subțire Un foc prin vine-mi curge, se varsă ca fiori; Mi-e negură vederea, auzul vâjâire, Și reci mă trec sudori. Ca varga toată tremur, îmi simt a mea pieire, Sunt palidă ca spicul când cade la pământ, Rămâi fără suflare, rămâi fără simțire Și moartă toată sânt. Ci totul să cuteze se iartă la sărac. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .