Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FEL DE BINE
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 444 pentru FEL DE BINE.
Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală
... nu ca în cârciumă, de cojoace, de cizme și de opinci jilave - abur de pâne caldă. Mânjoloaia privighea cuptorul... - Bine v-am găsit, cocoană Marghioalo. - Bine-ați venit, cocoane Fănică. - Mai s-o fi găsind ceva de mâncare? - Pentru oameni de omenie ca dumneata, și la miezul nopții. Și repede cocoana Marghioala dă poruncă unei cotoroanțe să puie de masa-n odaie, și pe urmă s-apropie de cotlon la vatră, și zice: - Uite, alege-ți. Cocoana Marghioala era frumoasă, voinică și ochioasă, știam. Niciodată însă de când o cunoșteam - ș-o cunoșteam de mult; trecusem pe la hanul lui Mânjoală de atâtea ori, încă de copil, pe când trăia răposatul taică-meu, că pe acolo n-era drumul la târg - niciodată nu mi se păruse mai plăcută... Eram tânăr, curățel ... dar ca odaia aceea... Ce pat! ce perdeluțe! ce pereți! ce tavan! toate albe ca laptele. Și abajurul și toate cele - lucrate cu iglița în fel-de-fel de fețe... și cald ca sub o aripa de cloșcă... și un miros de mere și de gutui. Am vrut să mă așez la masă și, după obiceiul apucat din copilărie, m-am întors să văz încotro e răsăritul să mă-nchin ...
Constantin Stamati - Eroul Ciubăr-Vodă. Fabula fabulelor vechi populare sau Rolando furios moldovene
... Deci nourul se lățea Și fețele își schimba Ca a fumului clăbuci, Ieșind iarna din hogeag, Când soarele luminos, Dimineața răsărind, Îl vopsește fel de fel, Aci ca când ar ieși Foc pe gură de cuptor, Aci mohorât sau roș Ca sângele închegat. Dar când nourul văzu Alergând Bogdan mereu, Pe luciul de arin, Făr’ a se teme de el, Atunci fața și-au schimbat, Galben-vânăt s-au făcut, Ca pizmașul veninos, Și înflându-se grozav Au zbucnit din sânul său Un vârtej ... grumaz Netezindu-l îi zicea: “O, neprețuite cal, Amicul, scăparea mea, Mai opintește puțin Pân’ la muntele ce văd, Și acolo te-oi lăsa Bine să te odihnești Și ți-oi da din al meu coif Apă rece de izvor, Și pentru păscut imaș De chirău și de trifoiâ€�. Deci calul se-nvioșă, Simțindu-se dezmierdat, Și la fugă se porni, Iar soarele începu Spre sfințit a se pleca; Aerul se ... sunteți oșteni Și de vreți ca să trăiți; Iar de sunteți arătări, Eu pe crucea mea vă jur Să pieriți din calea mea Ca dracul ...
Ion Heliade Rădulescu - Coada momițelor
... Printr-o moarte repede și fatală, Bufonii curții cinci muriră dodată. Bufon între momițe, în neamul somifier, Era un post prea mare, sarcină însemnată, Un fel de minister, Pe care trei partituri briga care de care Să-l poată însuși. Căci era post c-acelea! Poporul în mișcare Sta chestia să vază cum, ce fel va ieși. Pagonii și loricii, maroții și gibonii Pe capăt se-ntrecea, Cinci candidați scotea, De care să se mire din lume toți bufonii; Și-și da mai dinainte Păreri și mari cuvinte Că au și isteciune, Și mare-nțelepciune, Și ... darurile toate, un soi tot de la noadă. Și știți pentru ce oare? Pentru că n-avea coadă. Și limbuțea prea tare că-aceast-adăugire De păr, de zgârci, de nerve, această prelungire Absurdă a spinării e proba cea mai mare D-o minte mărginită, d-o scurtă cugetare; Și da cuvânt prea ... și-n public toți propun Că bună este coada, dar nu așa prea mare, Și căci excesu-n toate aduce încurcare; Nici ciunt nu este bine, nici nătărău codos, Ci colea, cum se cade, de ...
... întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma lui Moiseica, i-au venit lui toanele celea. A ... în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel ...
... întotdeauna mă lua pe mine ori pe soră-mea Anicuța. Să-ți spun drept, la toată familia noastră ne place rachiul. Eu-s cu știință de carte, am muncit șase ani la oraș la un magazin de tutun și știu să vorbesc cu fiecare domn învățat și pot spune fel de fel de vorbe bune, dar, după cum am citit într-o cărticică, că rachiul este sângele satanei, apoi asta cu adevărat că-i așa, domnule. De rachiu mi s-a întunecat fața, și n-am nici un handraleț, și iaca, poftim de vedeți, îs cărăuș, ca un țăran prost neștiutor de carte. Apoi ia, îți spun eu dumitale, ducea tătuca banii la boier, cu dânsul mergea Anicuța, da pe atunci Anicuța era de vreo șapte-opt ani, fără minte cu totul, nu se vedea de la pământ. Pân' la Calancic a mers bine, iar când a ajuns la Calancic și a-ntrat în crâșma lui Moiseica, i-au venit lui toanele celea. A ... în seamă. Da pe atunci pe la Calancic se făcea drum de fier și nu se vedea soarele de fel ...
... fi vorbit, Dar eu mărturisesc că nu mi-i priimit. CUCOANA MĂRIOARA O, Doamne! Și ce vrei, să ai bărbat plăcut, Să te mai îngrijești de a-l păzi din scurt Și de a purure să fii înmărginită Cu o statornicie de lume părăsită! Atunci când dumneta ești tânără, nurlie, Și poți închinători avea încă o mie. CUCOANA ZAMFIRIȚA Vă mulțumesc de sfat, iar eu așa nu sunt; Mai bine să mă-ngrop de vie în mormânt! Pentru aceasta eu vă fac și rugăminte Să spuneți tiță-me acum, mai înainte: Că cu postelnicul eu nu mă pot uni ... Ba să mă ierți, mă rog! Că nu sunt toți așa: și mulți boieri cinstiți În slujba patriei i-avem noi ispitiți, Cu minte vrednică de orice cabinet. POSTELNICUL Dar dumneata erai atuncea un băiet Și eu încă acum mi-aduc aminte bine Că vărul Necolai intrase după mine, Cu toate că nu-i bun de slujbe Necolai: La dânsul nici să iei, nici poți ceva să-i dai. Un prea poznaș român, nu-și cată de folos, Atunci când este chip, la slujbă mai vârtos! Măcar că are el avere de ajuns Și banul purure îl ține cam ascuns. Vro două-trei moșii ...
Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului
... Duiliu Zamfirescu - Fiica haosului Fiica haosului de Duiliu Zamfirescu A fost odată un voinic, Coborâtor din ginte veche, Crescut pe cal încă de mic Și vânător făr’ de pereche. Era din mamă, pământean, Iar despre tată, spuneau unii Că se trăgea de la Traian Și amintea, prin chip, străbunii. Trăit în munți de mititel, Crescuse chipeș și voios, Încât vorbea lumea de el Ca de un nou Făt-Frumos. Când se pornea la vânătoare Cu șoimi aduși de prin străini, Țipau vultanii la izvoare Și puii de prin vizuini, Și dau năvală neam de neamuri Prin văgăunile adânci: Vânatul ușurel prin ramuri Iar vulturii pe vârf de stânci. Și rămâneau să-i steie-n cale Doar băietanele din sat. Dar nu-i ardea măriei-sale De un asemenea vânat. Prin munții plaiului vecin De-un cârd de vreme se zvonise De Filip de la Severin Că dintr-un vis înnebunise, De ani întregi venea mereu La curtea sa împărătească O Pajură cu chip de zmeu, Cu cioc și limbă păsărească, Și-n miezul nopții croncănea Pe-un ciot din turla cea bătrână, Și-l tot chema, l-ademenea Să ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... neschimbătoare în tot ce-i schimbător, fiind mosorul veșnic ce-și desfășoară ața și-n lumea muritoare, doar El nemuritor. VI Doar El măsoară timpul de când călătoria Ființei-om eterne fusese poruncită și până-n clipa-n care știu că datoria constând în a discerne, atât de mult dorită, Ținea doar de orgoliu, o falsă calitate a lumii-nșelătoare ce pân-atunci păruse, în mintea sa confuză, doar ea realitate mereu în transformare, pe care ... dorința să cunoască ce-i rău și ce e bine în aparenta fire, și care îl atrase acolo să trăiască Experiența vieții, – o, cât de necesară – ce, pentru-a fi trăită, căzuse-n efemer când, amăgit de vraja plecării în afară sau ducerii-n ispită, s-a prăbușit din Cer Pentru-a-se naște-n lume, la rândul ... care avea de ea nevoie ființa-om chemată, anume să-mplinească Voința de schimbare Aceea de-a cunoaște, din ce în ce mai bine, iluzia puterii de-a stăpâni neantul, cruzimea, egoismul, încrederea în sine, senzația plăcerii, nepercepând în altul Decât deosebirea sau vălul ce separă, mirajul fericirii, ce e
Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale
... instituție de stat, cultura se lățește tot mai mult, publicul încebul cu încetul se deprinde a privi teatrul ca teatru, si astfel, câtuși de puțin interesantă să fie piesa, numai bine să fie jucată, totdeauna munca artiștilor va fi potrivit răsplătită. Cu bucurie constatăm că se face de amândouă părțile un progres paralel: de o parte teatrul a început a lucra în sensul cel adevărat, de altă parte publicul, fără deosebire de clase, a dovedit, mai ales în stagiunea aceasta, că susține Teatrul Național cu toată bunăvoința. Este de dorit și sperăm că atât Societatea dramatică, cât și publicul să continue pe calea cea bună pe care în fine au apucat. Fără îndoială că ... nu poate da producțiuni necriticabile; de altă parte, administrația Teatrului Național, neavând încă o tradiție stabilită, nu și-a putut până acum fixa bine o sistemă de vederi, cum au toate instituțiile de același fel mai vechi din străinătate; însă prin mai multă disciplină, tragere de inimă și cunoștință de cauză din toate părțile, Teatrul Național, cu elementele
Dimitrie Anghel - În expoziția lui Verona
... expune alături, și trec în sala unde domnește Verona. Pe vremea asta tristă și ploioasă, în care negurile stăpînesc și toate s-arată sub formă de pată și umbră, este o adevărată mulțumire să te izolezi în lumea asta minunată de culori. Aci Moldova noastră toată se dezvăluiește ochiului, și amintirile obscure păstrate de demult se redeșteaptă și trăiesc aievea. Personalitatea energică a artistului mă farmecă și mă obsedează. Îmi amintesc cele spuse în treacăt de dînsul și, iată, pășesc cu el la drum... Fără de voie mă strecor pe urma lui. Îl văd, înalt cum e, cu pușca de-a umăr, cu ustensilele de pictură subt braț, aud trosnind gătejele uscate subt pasul lui puternic, acum se-ncovoaie un ram, dat de mîna lui în lături, acum coboară un hîrtop ca să apuce pe o potecă știută numai de dînsul ; simt din ce în ce răcoarea pădurei, singurătatea devine fioroasă, luminișurile se-ntunecă, amintirile vechilor hoți ce bîntuiau acest legendar codru te urmăresc la ... mai departe, într-un colț fericit, iată o simandicoasă familie ce ține sfat, punîndu-și pretențiile în evidență,personaje grave, cravatate cu vinețiu, umflîndu-se de mîndrie, cum le stă mai ...
... odată un crai oarecare) Spun c-a fost odată un crai oarecare Ce avea din fire un nas foarte mare; El își vedea bine cusurul ce-l are, Dar tot gîndea cum că poate i să pare. Supușii și alții, carii întrebase, Că îi șade bine îl încredințase. Căci cine-ndrăznește la unul mai mare Să-i spuie de față cusurul ce-l are? Tot pe acea vreme ș-în acea cetate Era ș-o cocoană gheboasă în spate, Ce o amăgise lingăii să ... vale, Și să mîie noapte au tras impreună La o casă care le-au părut mai bună, Unde-n bătătură le ieși-nainte Un bătrîn de treabă și foarte de cinste. Îi priimi bine, îi băgă în casă, Și ei îi cerură întîi și-ntîi masă. Zicîndu-i: — Tătuță! sîntem flămînzi tare, Fă bine,-ngrijește de ceva mîncare. Bătrînul le zise: — Ședeți, fiți în pace, Că despre mîncare vom face ce-om face. Pînă cînd dar masa moșul să le ... aveți trebuință, Numai d-ați lua-o cu bunăvoință. Deși nu-s atîtă înțelept, cuminte, Dar tot poci a zice două-trei cuvinte. ...