Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE DRUM

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 776 pentru FACE DRUM.

Dimitrie Anghel - Gherghina, 2

... apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminișul unui drum. Împrejurul lor, ca să-și spuie splendorile, ca să-și arate bogățiile, ca să-și slăvească aparențele ori micimile, toate vorbesc. Elocvența miresmelor, oratoria parfumurilor ... un punct colorat care mai nălucește în spațiu o clipă, rumenind încă locul unde a stat, o umbră dispărută pe un luminiș de drum. Ținîndu-și funerara urnă în brațe, în care sufletul ei tace și după moarte, în alaiul atîtor fantome ce se îndreaptă spre țintirimul florilor ce ...

 

Petre Ispirescu - Greuceanu

... inima în dinți, încumetându-se pe ajutorul lui Dumnezeu și pe voinicia sa, și plecă și el la împăratul să se închine cu slujba. Pe drum se întâlni cu doi oameni pe cari slujitorii împărătești îi ducea la împăratul ca să-i taie, pentru că fugiseră de la o bătălie ce ... și se sfătuiră. Și, după ce se odihniră câteva zile și mai plănuiră ceea ce era de făcut, Greuceanu și frate-său o luară la drum. Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă și făcu chipul lui Greuceanu numai și numai din fier, apoi porunci să arză cușnița ziua și ...

 

Petre Ispirescu - Aleodor împărat

... o aripă ruptă. Și voind să vâneze corbul, el îi zise: - Făt-Frumos, Făt-Frumos, decât să-ți încarci sufletul cu mine, mai bine ai face să-mi legi aripa, ca mult bine ți-oi prinde. Aleodor îl ascultă, căci era băiat viteaz și de treabă, și îi legă aripa. Când ... corbul îi zise: - Ține penița asta, voinicule, și când vei gândi la mine, eu voi fi la tine. Luă penița Aleodor, și-și cătă de drum. Dară nu făcu ca la o sută de pași și iată că dete peste un tăune. Când se gătea a-l strivi cu ... nămiezi, ce-i veni ei, se uită și în sus. Și zătindu-l în slava cerului printre stolul de corbi, începu a-i face cu degetul, și-i zise: - Ghidi, ghidi, tâlharule ce ești! Dă-te jos d-acolo, omule, ce mi te-ai făcut așa pitcoace de pasăre ...

 

Dimitrie Anghel - Dantura

... și că sclipesc mătăsurile, că îmbălsămează florile și că surîd femeile, într-o zi, pe cînd se întorcea acasă obosit, întîlni la o răscruce de drum amorul, spre nefericirea moștenitorilor lui. Leiți îmbrăcați în aur, defilară din nou împărații și regii, strălucitor ieși alaiul de napoleoni, nălucitoare își arătară din nou ... față, batiste încadrate în negru adunară o lacrimă, priviri avide și cercetătoare se furișară către enigma de oțel, așteptînd gestul definitiv al magistratului care va face să cadă pecețile. După zidul de metal dormeau speranțele, după fortificațiile acestea rezistente se ascundeau energiile acumulate, subt meșteșugitele lăcăți și zăvoare mijea blondul aur ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

... la ora primblării. La Copoul nostru însă nu găsești nimic de aceste; a sa frumusețe este lipsa de toate frumusețile, și tocmai aceasta face că Copoul este o primblare singură și unică în felul său între toate primblările, de la Câmpiile Elisee ale Parisului pân' la grădina Kisseleff din ... înnoptează, până când tunul (zic tunul pentru că scena se petrece la 1844, când artileria națională nu putea zice încă tunuri) colibelor militărești, numite lagăr, face bum-bum. Atunce toate trăsurile, baloanele, butcele, caretele, brișcele, droșcele, daradaicele și tilbiuriul dlui..., în două șiruri, intră în oraș și, trecând prin ulița mare ...

 

Alecu Russo - Studii naționale (1840)

... în Moldova, poporul zicea: S-a ivit Bujor în țară... Pe ciocoi mi-i bagă-n fiară etc. Și atunci boierii mergeau la drum cu câte doi-trei arnăuți plini de arme din cap până-n picioare. Cuconul A., ducându-se la Băcău cu nevasta d-sale ... mai ușor. — Stați, răcni Bujor. — Ce mai este? întrebă boierul îngrijit. — M-am răzgândit, că poate să ai nevoie de parale la drum; iată zece galbeni de la mine. Zicând acestea, Bujor aruncă galbenii în trăsură; caii plecară cu fuga, iar cucoana, trezindu-se și văzând monedele de ... Ești maiorul Bacinschi, te cunosc eu de la Iași... ai scăpat de foc casa unui neam al meu din Păcurari. Na-ți o carboavă de drum. — Dar cine ești d-ta? — Eu sunt Ion Petrariul! — A precrasnai ! D-ta hoț, dar om cinstit. Banda aceasta de ... hoți fu prinsă peste câteva luni. Unul din ei primi să devie călău pentru ca să scape de moarte, însă el era țigan! Românul se face hoț, se face ispravnic, se face

 

Petre Ispirescu - Zâna zânelor

... că acum se cotorosise de saxanaua din spinare. Și cum era și rupt de osteneală de atâta călătorie și de atâta tevatură ce avu pe drum, adormi, cum puse capul jos, de parcă l-ai fi lovit cu mechea în cap. A doua zi, ce să-i vază ochii ... îi spunea inima că odată, odată, o să se sfârșească toate necazurile sale, și deodată își venea în sine, și se punea din nou pe drum, mai cu hărnicie și mai tare în credință că cine caută cu amăruntul și cu stăruință trebuie să găsească și gândul să și-l izbândească ... cei trei munți ce stau în fața noastră? Să vă duceți fiecare în câte unul, și cine va veni mai curând, după ce vă voi face eu semn, ale lui să fie toate astea. - Că bine zici d-ta! Așa vom face. Bravo! iacă ne-am găsit omul carele să ne facă dreptate. Și îndată o rupseră d-a fuga dracii, tulind-o înspre câte ... cel mic al împăratului trăsni de trei ori cu biciul în fața fiecărui drac, și îi împietri acolo locului. Apoi o luă și el la ...

 

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi

... chibriturile ținîndu-le sus, torțe minuscule, aprinse pentru o glorie uriașă. Ai fi spus o migrațiune de licurici ce merg să apoteozeze un luceafăr, șerpuitorul drum al robilor coborît întru întâmpinarea lui Dumnezeu. Cel ce dezrobise atîtea zvonuri însă și le dăduse drumul în lume, magul făcut din vibrații și unde ...

 

Ion Luca Caragiale - Convenții cu Rusia

... Convenții cu Rusia de Ion Luca Caragiale Românul de ieri, într'o polemică cu Presa, zice că rău, foarte rău, mai rău decât foarte rău face organul conservator când spune, că Rusia ar fi propus guvernului radical nouă convențiuni, și acesta ar fi pe cale d'a le face ... cerută de Rusia pentru nouă trebuințe ale ei, este un lucru ce nu ne-ar prea importa, dacă am ști că guvernul acesta nu poate face orice vrea. Dacă n'ar putea face rău, ce ne-ar păsa că vrea să-l facă ! Dar să vedem, poate ori nu ? Să vedem Românul ce zice, pentru ce nu poate ... multă minte decât a da cu pietre: când este vorba de a judeca și osândi, ea știe a o face

 

Gheorghe Asachi - Oala de aramă și oala de lut

... de aramă și oala de lut de Gheorghe Asachi O zi oala de aramă Pe-o vecină de lut cheamă, Ca să facă ambe-un drum. Însă aceasta au zis: Nu pot; Las mai bine să m-afum, Decât să mă stric de tot. Dar tu în coaste chiar țistoasă, Nu ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a VII

... VII Vlad pe-ascuns tabăra cercetează Turcească.-Arginean la minte-ș' vine, Apoi scapă cu mână vitează Din mijlocul oștilor păgâne; Vlad noaptea pe turci face năvală, Sân Mihai frânge-a Sătanei fală. Unde sunt vitejii cei din zile, Eroii cei cu vărtute rară, Carii-înlibovindu-să-în copile ... voi lua pe mine, Precum nici pâne, nici apă-în gură, Păn' ce tâmpinând cete păgâne, Pe cel mai harnic viteaz din ele N-oi face jertfă mănii mele!..." Iar țăranul auzind aceasta Și căutând la voinicul, de frică Ca doar' să nu-i facă năpastă: ,,Voinice! (zisă)-astă săcurică Poate ... Țăranul voios prăjina dete; Iară voinicul cu bucurie O-învârte-într-o mână pe-îndelete, Ca ș-un bețișor! apoi de-acie Rapede pleacă pe drum nainte, Multe cu sine-învârtind în minte. Iară când fu cătră prânzul mare, Oblicește venind de departe O grămadă de păgâni călare, Și fiindcă-alerga ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>