Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DUH
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 299 pentru DUH.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
... pe buze-i se trage lin și scurt; Cu dânsul totdeauna îmi vine a căsca, Și iată ce mă face să cred că duh nu are. Virtutea din vechie sta purure în mijloc Între acele margini ce patimile nasc; În vremea noastră însă aceasta s-a schimbat ...
... lui venire fiind întrebat, Începu Gherlanul și la dînsul iar Să-i zică întocma ca si la nuor chiar, ÎI făcu că este puternic în duh, Încît răsipește nuorii din văzduh. Vîntul îi răspunse : -Așa este, sînt Tare și puternic, dup-al tău cuvînt. Eu răsipesc nuorii în aer cînd zbor ...
Cincinat Pavelescu - La o epigramă improvizată
... actualul senator se întreba ironic ce căuta aici Hertz și Cincinat, am răspuns Unde e Hertz și Cincinat, E și ministrul Nenițescu... Dar cei de duh
Cincinat Pavelescu - Lui Doinaru
... Lui Doinaru Lui Doinaru de Cincinat Pavelescu Cu spiritele tale mici Greu reputația să-mi strici: Întâi, că-n Țara Românească Nu-i om de duh
Cincinat Pavelescu - O strig s-audă tot văzduhul
Cincinat Pavelescu - O strig s-audă tot văzduhul O strig s-audă tot văzduhul de Cincinat Pavelescu O strig s-audă tot văzduhul: Acest volum de epigrame N-o să-l dau gratis nici la dame, Ci doar săracilor cu
Cincinat Pavelescu - Patru epigrame
... m-a somat să fiu mai precis, să pun punctele mai pe i. Am crezut să-l mulțumesc cu aceste versuri: Ești om de duh, dar ce folos Că pe poet apreciezi, Deși ești spirit luminos, Nu eclerezi! Pe românește: Nu pui banii jos? Bancherul, însă, urma să câștige la ...
Cincinat Pavelescu - Unui bancher
... mine, ce e drept Succesul lor a fost amar, Căci le-ai băgat în buzunar... Și eu aștept! IV Aceluiași Ești om de duh, dar ce folos Că pe poet apreciezi! Deși ești spirit luminos... Nu eclerezi! V Ultimatum Văzând că nu te mișcă-avântul, Nici verva mea prietenească ...
Cincinat Pavelescu - Unui confrate (Pavelescu, 2)
... Cincinat Pavelescu - Unui confrate (Pavelescu, 2) Unui confrate de Cincinat Pavelescu Bazil a scris o carte de orice duh lipsită, Și eu am cumpărat-o, deși știam că-i rea. Bazil cu modul ăsta de două ori profită: Întâi de-a lui ...
Cincinat Pavelescu - Unui scriitor (Pavelescu, 2)
... Unui scriitor (Pavelescu, 2) Unui scriitor de Cincinat Pavelescu care nu semnase epigrama ce-mi trimisese la un banchet Epigrama-ți fără rimă E de duh
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert
Constantin Negruzzi - Împăratul Albert Împăratul Albert de Constantin Negruzzi Întâmplările, astă dată, să părea că au favorizat pe confederați în tot felul. Noul an a libertății sunase pentru Elveția la 1 ianuar 1308 și la 15 a acestei luni, până a nu sosi încă veste la împăratul, el află stricarea armiei sale în Turinga; porunci îndată o nuouă strângere de oști, vesti că va mergi însusi în capul lor, și făcu cu obicinuita lui hărnicie toate gătirile astei nuouă campanii; ele era abia sfârșite, când cavalerul Beringuer de Landenberg sosi de la Unterwald și îi spuse cele ce să întâmplasâ. Albert îl ascultă cu nerăbdare și necrezare, apoi când nu îi mai rămasă nici o îndoială, întinse brațul în direcție celor trei cantoane și jură pe sabia sa și pe împărăteasca sa coronă să piarză până la cel mai din urmă din acei ticăloși țărani, cari, vor fi luat parte la revoltă. Landenberg făcu ce putu ca să-l întoarcă din idei de răzbunare; dar toate fură în zădar, împăratul zisă că va merge el singur împrotiva confederaților și însemnă la 24 făurar ziua plecării oștilor. La mai 1308 armia împărătească sosi pe ...