Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DOMNUL

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 972 pentru DOMNUL.

Antim Ivireanul - Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri

Antim Ivireanul - Mărturisirea credinţii, carea se împarte în 12 alcătuiri Mărturisirea credinții, carea se împarte în 12 alcătuiri de Antim Ivireanul Crez întru unul Dumnezeu, Tatăl atotțiitorul, făcătoriul cerului și al pământului, văzutelor tuturor și nevăzutelor. Alcătuirea aceasta ne învață să crĂ©dem că unul iaste Dumnezeu-Tatăl, precum apostolul cătră efesĂ©ni, cap 4 zice: Unul iaste Dumnezeu și Tatăl tuturor carele iaste preste toate și prin toate și întru noi întru toți. Și încă ne mai învață să crĂ©dem cum că acesta au făcut toate / cĂ©le văzute și cĂ©le nevăzute, din nimica, numai cu cuvântul. Și întru unul domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, unul născut carele de la Tatăl s-au născut, mai nainte de toți vĂ©cii, lumină din lumină, Dumnezeu adevărat de la Dumnezeu adevărat, născut iar nu făcut, cela ce iaste de o ființă cu Tatăl, prin carele toate s-au făcut. A dooa alcătuire ne învață să crĂ©dem cum că Domnul Iisus Hristos, Fiiul lui Dumnezeu, iaste Dumnezeu adevărat și vĂ©cinic, nu făcut, nici zidit, ci născut mai nainte de toți vĂ©cii, din firea Tatălui, asĂ©mene slăvit cu Tatăl, precum / însuși la Ioann, ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație

Ion Luca Caragiale - Diplomaţie Diplomație de Ion Luca Caragiale Mă-ntâlnesc cu amicul meu nenea Mandache pe trotuar, la berărie. — Salutare, nene Mandache. — Salutare, neică. — Ce stai așa pe gânduri? — Eu? pe gânduri? — Nu cumva te-a suprimat și pe dumneata? — Ei, aș!... — Te văz așa... distrat și cam nervos. — Nu, frate; aștept pe soția mea, și nu mai vine; am mare nerăbdare să văz dacă a reușit și acuma... Dacă reușește ș-acuma, halal să-i fie!... că ăla e un ciufut... — Cine e ciufut? — Nu-l cunoști! unul de la care vrem să cumpărăm niște case... Ă€ propos: de ce nu ne trimiți și nouă acasă Moftul român? — Ba vi-l trimiț bucuros. — Grozav îi place soției mele să-l citească... — Vi-l trimiț, nene Mandache; îl vrei pe un an ori pe șase luni? — Cum, pe un an ori pe șase luni? — Da, abonament. — Cum, abonament? — Nu zici că vrei să te abonezi? — Ce abonament, monșer? de la prieteni să ceri abonament?... Ce mare lucru! un număr mai mult ori mai puțin. — Cum, ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune

Ion Luca Caragiale - Ultima emisiune Ultima emisiune de Ion Luca Caragiale La răspântia unei mahalale mărginașe, strălucește de departe în fel de fel de fețe geamlâcul unei cârciume, razele lămpii din tavan trecând afară prin clondire pline cu deosebite vopseli străvezii. Afară e o vreme câinească; plouă ca prin sită și bate vânt rece. Începe iarna. A-nnoptat bine. Prin dâra de lumină, se vede o umbră înaintând cu pași grăbiți. Umbra urmează calea luminată, ferindu-se de băltoace, se apropie și intră în cârciumă. — Bună seara. — Bună seara, d-le Iancule, răspunde negustorul de la tarabă. — E cineva d-ai noștri p-aci? — Încă n-a venit nimeni. — Nici d. Tomița? — Nu... Pesemne s-a mai abătut pe undeva; dar trebuie să pice acuma. Persoana care a intrat și întreabă de domnul Tomița este domnul Iancu Bucătarul. E un om ca de șaizeci de ani; dar cam prea trecut pentru vârsta lui. A și pătimit multe. De mic, fiind copilul unui rob, bucătar vestit pe vremea lui, a învățat arta culinară de la tată-său, pe care l- ...

 

Alexandru Vlahuță - Dreptate

... cântările slăvirii până-n cripta lui străbat; Și făcându-și roată gândul peste câte-a fost trăit, Strigă din mormânt dreptatea Marelui Nedreptățit: Domn am stat Moldovei mele, și norodului părinte, Dragi mi-s luncile, dragi codrii, toate apele mi-s sfinte... Dar străjerul lor ș-a toate ... duce greul bogăției și luminei, Și-n război cine-i viteazul fără slavă, fără nume? Domnul milostiv de-a pururi, cel mai darnic domn din lume E săracul. El palate și biserici și podoabe Fără preț a dat Moldovei El, cu mâinile lui roabe. El mi-a ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715

... la Târgovişte, în anul 1715 Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715 de Antim Ivireanul Prealuminatului, preacreștinului și înălțatului domn și oblăduitoriu a toată Ungrovlahia, Io Ștefan Cantacuzino voevod, pace de la Dumnezeu, și de la smereniia noastră arhierească blagoslovenie. Acest Ciaslov, preaînălțate ... cum să vĂ©de, nici de tot tălmăcită pre limbă rumânească precum acum s-au tipărit; așa și în scaunul Ungrovlahiei n-au șăzut alt domn, nici înfrumusețat cu atâtea daruri, nici îmbogățit cu atâtea bunătăți, câte strălucesc în creștinescul și împărătescul tău suflet. Au fost cei ce mai nainte au ... să mărească pre părintele nostru cel din ceriuri, carele ne-au cercetat pre noi dintru înălțime și au rădicat corn de mântuire noao, dăruindu-ne domn ca acesta, blând, milostiv, drept, iubitoriu de streini, făr de răotate, făcătoriu de bine, iubitoriu bunătății și gonaci răotății. Deci dară pentru acĂ©ste împodobite ...

 

Constantin Stamati - Pentru săraci

Constantin Stamati - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...

 

Emil Gârleanu - Fugitul

Emil Gârleanu - Fugitul Fugitul de Emil Gârleanu Aduși în odaie, de către aghiotant, rămân amândoi în fața ofițerului de serviciu. Bătrâna e mărunțică, plecată puțin de șale; de sub bariz de-abia i se zărește fața suptă. Își are sumăieșul pe umeri; mâinile și le ține una deasupra celeilalte. Băietanul e înalt, bine legat, dar cam galben la față. E îmbrăcat într-un cojoc cu lâna mițoasă întoarsă în afară. Își tot trece căciula dintr-o mână într-alta. După un răstimp, vin lângă masa de după care sublocotenentul îi privește. Flăcăul pleacă în jos capul și spune: — Eu sunt Vasile al Lixandrei. Ofițerul se uită mirat. — Sunt Vasile al Lixandrei... Din cumpania a doua. — Ești întârziat? — Nu, sunt... Vasile al Lixandrei... și-s dizirtor. Sunt din cumpania a doua, și am fugit anțărți. Ofițerul se ridică și-l privește cu interes, apoi întreabă: — Cum ai fugit? Și de ce? Băietanul tace. Atunci bătrâna își trece dosul mâinii peste gură, își trage un capăt al sumăieșului peste umăr și vorbește: — Lasă, Vasile, să spun eu. Să vă grăiesc eu, domnule căpitan, că bietul nu poate vorbi de inimă ră... ...

 

Vasile Alecsandri - Visul lui Petru Rareș

... Abătându-se din zbor, Se oprește lângă Majă De-l încântă cu-a lui vrajă, Arătându-i viu prin somn Străluciri, măriri de domn. Când năluca mamei lui Pe malul Ialpăului Se arată lin și-i zice: „O! de sânul meu ferice, C-a purtat și ... Hotin A murit cu zile-n sân, Țara este-n văduvie. Ea se-nchină, se dă ție, Ca să-i fii tu mire blând, Domn viteaz, dup-a ei gând. Iată deci că ne-nchinăm Și-n glas mare îți urăm: Să trăiască-a a ta ... încălecat, Pleacă vesel la domnie... Fericită calea-i fie, Căci pe dânsul Dumnezeu L-a pus drept la locul său! Note ↑ Acest domn a fost fiu bastard a lui Ștefan cel Mare. Mama lui era văduva unui păscar; și însuși Petru era cunoscut sub ...

 

Victor Hugo - Pentru săraci

Victor Hugo - Pentru săraci Pentru săraci de Victor Hugo Traducere de Constantin Stamati Cine dă săracului pe Domnul împrumută. Evanghelistul Precum soarele, picând pe marea înghețată, ar topi-o, întocmai picătura milosteniei, căzând pe grămada păcatelor, le risipește. Sf. Ioan Gură-de-Aur Când iarna petreceți bine voi, avuților slăviți, Când dați baluri strălucite, mii de lumini aprinzând, Când în a voastre palaturi cu îngâmfare priviți, Cristaluri, oglinzi, faiansuri, raze de foc slobozind, Policandrele și lampe ca comeții arzători, Și pe-a salelor parcheturi sprintenii dănțuitori, Când un sunet ca de aur vă vestește mângâios A oarelor răsunare ce trec făr’ să le simțiți, Ah! gândiți măcar o dată la săracul stremțuros, Ce poate la poarta voastră, cu ochii plânși și oviliți, Au stătut ca să privească al vostru strălucit trai Prin largile voastre geamuri, ca la suflete în rai. Gândiți că săracul șede acolo pe-nghețați grunți, Și muierea lui, copiii îl așteaptă tremurând, Să le-aducă lemne, pâine, și dacă vreți să mai știți, Acel sărac poate are o maică de mult zăcând, Gândiți că săracul zice: „Mult are un singur om, Copiii lor sătui, veseli, îi se zâmbesc și ...

 

Emil Gârleanu - Demisia

Emil Gârleanu - Demisia Demisia de Emil Gârleanu Ba cu gluma, ba cu un pahar de vin, nici nu știi când fuge vremea: odată te trezești că se luminează de ziuă! Ion Șerbescu se plecă, dădu perdeaua la o parte, apoi spuse tovarășului său, Gheorghe Mincu: — Mă, se face ziuă. Mincu se-ndoi, făcu ochii mici, să pătrundă întunericul sur de afară, apoi bătu cu inelul în marmura mesei: — Încă un rând! Dintr-un colț se înălță o umbră, merse, clătinându-se, până la butoiul de lângă tejghea, dădu drumul canelei și se îndreptă apoi spre masă, cu două halbe cu bere. Pe urmă, fără nici un cuvânt, se duse și se topi iarăși în colțul de unde răsărise adineoare. Mincu dădu din cap: — Numai chelner să nu fii! Șerbescu răspunse cu îngâmfarea lui de glas, veșnic batjocoritoare: — Chelner... și cântăreț de operetă. — Prea ne terfelești și tu breasla. — Ba nu. De câte ori, ca și ăsta, pentru un cuplet nerod, care a plăcut publicului, nu ți-ai deschis gâtlejul de cinci-șase ori pe rând? — Nu-i totuna. — Haide... Prosit! — Prosit! Șerbescu își aprinse o țigară. Prietenii tac ...

 

Ion Luca Caragiale - Inițiativa...

Ion Luca Caragiale - Iniţiativa... Inițiativa... de Ion Luca Caragiale — Stăm rău, foarte rău, domnule!... Statul nu vrea să se gândească!... Nu este nici o încurajare; ba, putem zice că este chiar o persecuțiune... Și asta — să-mi dai voie să-ți declar — este trist, nu numai pentru noi, agricultorii, care nu suntem capabili să mergem cu egoismul pân-acolo; este trist pentru țară; căci, în definitiv, noi plugarii suntem, ca să zic așa, topor de oase; noi ăștia devastații... — Pe d-ta — zic eu — nu te-a devastat. — Te rog, nu mă-ntrerupe; lasă-mă să termin... Noi ducem greul țării ăștia, care fără noi, ce să zicem?... Parcă n-ar mai merge, să fluieri numa din buze și să umpli doldora punga statului, din care pe urmă să vie și să sugă țâtă atâtea lipitori declarate și clandestine, care trăiesc pe spinarea noastră, care, vai de capul ei! numa sufletul nostru știe!... Nu, domnule! până nu vine statul cu o lege nu mai merge!... Statul trebuie să se gândească serios! Acestea mi le debitează iritat amicul meu, nenea Stasache, unul dintre marii noștri agricultori. Eu, care nu sunt în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>