Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DINȚI
Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 326 pentru DINȚI.
George Coşbuc - Paşa Hassan Pașa Hassan de George Coșbuc Publicată inițial în Vatra , 1894, nr. 23 Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar ...
George Coşbuc - Patria română Patria română de George Coșbuc Patria ne-a fost pământul Unde ne-au trăit strămoșii, Cei ce te-au bătut pe tine, Baiazide, la Rovine, Și la Neajlov te făcură Fără dinți, Sinane,-n gură, Și punând dușmanii-n juguri Ei au frământat sub pluguri Sângele Dumbrăvii-Roșii. Asta-i patria română Unde-au vitejit strămoșii! Patria ne e pământul Celor ce suntem în viață, Cei ce ne iubim frățește, Ne dăm mâna românește: Numai noi cu același nume, Numai noi români pe lume Toți de-aceeași soartă dată, Suspinând cu toți odată Și-având toți o bucurie; Asta-i patria română Și ea sfântă să ne fie! Patria ne-o fi pământul Unde ne-or trăi nepoții, Și-ntr-o mândră Românie De-o vrea cerul, în vecie, S-or lupta să ne păzească Limba, legea românească Și vor face tot mai mare Tot ce românismul are: Asta-i patria cea dragă Și-i dăm patriei române Inima și viața-
George Coșbuc - Perirea dacilor
George Coşbuc - Perirea dacilor Perirea dacilor [2] de George Coșbuc Prea se-ntinde veselia Tot cu praznic și desfrâu! Veți tăia cu toții viia, Și veți duce toți la râu Vinu-n sticle ori în vase Să-l vărsați pe apă tot: Cel ascuns de voi prin case Cu putere am să-l scot. Așa vreau. Așa veți face Că-i tai capul cui nu-i place! Fost-a jale-n tot regatul Și la munte și la șes; Plânse-orașul, vai, și satul, Cârciumarii mai ales. Și vărsat-au lacrimi dese Popii și poeții lor, Cele două tagme-alese Cari la orișice popor Sunt apostoli ai mulțimii, Deci la vin de-a pururi primii. La cetatea Buridava Ei făcur-un meeting. Nu știu care-a fost isprava, Căci de-acestea nu m-ating. Știu că cinci senatul dete, Camera pe alții cinci Delegați, cu mândre plete, Bernevici având și-opinci, Să supuie majestății Plânsul țării și-al dreptății. Unul singur avea cizme (Primul dac ce le-a purtat) Și vorbea cu galicisme, Că-n Paris trei ani a stat De-a învățat geologie, Și-avea Takowa ...
George Coşbuc - Sulamita Sulamita de George Coșbuc La nucii din livezi m-am dus, Să văd ce e prin vale, Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de către Damasc De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? Vă jur, fete fecioare, Să nu cercați voi a trezi Iubirea-n piept cu sila, Căci ea de sine va veni! Cunoașteți voi copila Sionului? Cine-i ca ea? Frumoasă ca ea, cine? Frumoasă ești, iubita mea, Nici roza nu-i ca tine! Vai, las să te mai văd, căci fierb Vii, scumpă porumbiță, Sărind pe deal ca pui de cerb, Jucând a ta cosiță Prin crinii câmpului, dar las Să-ți văd obrajii, dragă, S-aud fermecătorul glas; Să tremur ziua-ntreagă Căci te aseamăn, roza mea, Cu roibii de la carul Lui Faraon și-am zis: Ca ea Nici una n-află harul! Oh, cât de drag știi să zâmbești, Plăcută ești ca luna, Ca soarele curată ești, Tu singură-a mea una! Al tău sunt eu, a mea ești tu! Am optzeci de regine. Dar nu-mi ...
George Coșbuc - Un cântec barbar
George Coşbuc - Un cântec barbar Un cântec barbar de George Coșbuc Voi lași dătători de porunci, Mai râdeți! Nevolnică turmă, Mai râdeți, că-i râsul din urmă! S-apropie ziua! Și-atunci Vedea-veți, sălbateci barbari, Câmpiile voastre-necate De vuietul multor armate, Ca vuietul apelor mari - Veni-vom ca-n ziua de-apoi; Va plânge cu hohote zarea De cară, de cai, de strigarea Mulțimii pornite spre voi! Ieși-vor din negru pămînt, În zale de-argint cavalerii, Puternici ca grindina verii, Și roibii cu nările-n vant Vor trece-n sălbatec galop Spre Roma! Și miei vor fi leii, Fugi-vor de spaimă mișeii Cuprinși de pornitul potop Spre Roma! Călcînd pe cohorți Răzbi-ți-vom colosul de-aproape Și nu va mai fi cine să-ngroape Mulțimea cea mare de morți! Din Istru vom face pârâu, Să-l umpli, romane, cu sânge, Cu lacrimi pe care le-or plânge Nevestele neamului tău! Și nu vei putea să mai pui În șiruri înfrânta-ți armată, Și-om face să fie odată Toți corbii și lupii sătui! Căci vultur să fii, un colos, Cu aripi de repezi furtune Și cuibul în cer de l-ai pune, De-acolo ...
George Topîrceanu - Aprilie Aprilie de George Topîrceanu Baloane mari de spumă albă prin grădini (Și zarzărul, și vișinul, și perii) Stau gata să se-nalțe din tulpini Spre cerul primăverii... Caisul nostru s-a gătit la poartă Cu panglici albe, ca-n tablouri vechi, Și cu zulufi de floare la urechi, Cum astăzi nicăieri nu se mai poartă. Pe strada mare, Ies flori înalte la plimbare În rochii de sezon, ușoare, Cu toate că-i o vreme așa de schimbătoare. Ah, fetele — și mai ales cucoanele — Când vine primăvara Sunt dulci și colorate ca bomboanele! Pe cea care-a trecut o cheamă Clara, Fiindcă are Ochi albaștri tare, Și gura ei cu rouge ca de coral Surâde vertical... Un mic vârtej, copil al Neființei, De-a curmezișul străzii rătăcit, Nebun în jurul lui s-a răsucit Să-și prindă coada galbenă cu dinții. Departe, în azurul dintre nori, S-arată bifurcat pe cer Un șir subțire de cocori, O escadrilă de pe vremea lui
George Topîrceanu - Cărturăreasa
George Topîrceanu - Cărturăreasa Cărturăreasa de George Topîrceanu — Uite, ai un dar în casă, Vorbe bune, cu temei De la dama cea de verde, Dar să te ferești să-l iei. Pentru că nu minte cartea, Ea ghicește orice gând, Vezi, cu dama cea de tobă, Ceartă, lacrimi pe curând. Dragoste pe drum de seară Cu un crai de ghindă, și Gând la gând cu bucurie, Chiar o veste vei primi... Serioasă, visătoare, Cu ochi negri și cuminți, A rămas privind, copila, Gura babei, fără dinți... — Cum e crai de ghindă, babo? — Nalt și oacheș, fata mea. — Și cu ochii mari și umezi, Și cam palid, nu-i așa? Seara, când să se dezbrace, Singurică în iatac, Pe obrajii ei s-aprinde Floarea rumenă de mac. Și privindu-se-n oglindă Își sărută brațul drept: â€�Crai de ghindă, crai de gindă, Vin’ la mine, că te-aștept!
George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii
George Topîrceanu - Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul şi turcii Dimitrie Bolintineanu: Mihai Viteazul și turcii de George Topîrceanu Oștile păgâne pasă la hotare. Mihai-vodă șade la o masă mare. Căpitanii-n juru-i beau, se veselesc, Când deodată-n sală intră-un sol turcesc. — Padișahul nostru m-a trimis la tine Să-i plătești tributul ce i se cuvine!... Mihai-vodă tace. Oaspeți, mare-mic, Cu onor din teacă spedele-și ridic. Luna varsă raze dulci și auroase, Căpitanii-și scutur coamele pletoase. Iat-acum se scoală doamna-i tinerică Rumenă, suavă ca o zambilică. Sub hlamidă-i saltă rotungioru-i sân, Crini și garofițe pe-al ei chip se-ngân, Părul pe-a ei frunte joacă grațios, Ochii cu tristețe cat-acum în jos: — Unde este timpul cel de altădată Când Mihai Viteazul știa să se bată? Cela ce-n primejdii stă și se gândește Inamicii țării jugu-i pregătește. Pentru tron, mărire, dulcea-i soțioară Gata-i să se ducă și-n locu-i să moară! Doamne, tu ai dreptul s-o abandonezi, Dar nu ai pe-acela plângând ca s-o vezi, Du-te, mori în luptă, dulcele meu mire, ...
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă
George Topîrceanu - Rapsodii de toamnă Rapsodii de toamnă de George Topîrceanu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I A trecut întâi o boare Pe deasupra viilor, Și-a furat de prin ponoare Puful păpădiilor. Cu acorduri lungi de liră I-au răspuns fânețele. Toate florile șoptiră, Întorcându-și fețele. Un salcâm privi spre munte Mândru ca o flamură. Solzii frunzelor mărunte S-au zburlit pe-o ramură. Mai târziu, o coțofană Fără ocupație A adus o veste-n goană Și-a făcut senzație: Cică-n munte, la povarnă, Plopii și răsurile Spun că vine-un vânt de iarnă Răscolind pădurile. Și-auzind din depărtare Vocea lui tiranică, Toți ciulinii pe cărare Fug cuprinși de panică... Zvonul prin livezi coboară. Colo jos, pe mlaștină. S-a-ntâlnit un pui de cioară C-un bâtlan de baștină Și din treacăt îi aruncă Altă veste stranie, C-au pornit-o peste luncă Frunzele-n bejanie! II Într-o clipă, alarmate, Ies din șanțuri vrăbiile. Papura pe lac se zbate Legănându-și săbiile. Un lăstun, în frac, apare Sus pe-un vârf de trestie Ca să ție-o ...
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme
... fund, călimara aproape uscată Să aibă și-o muscă-necată Și stropi de negreală zvârlind pe hârtie, Penița crăcită să nu vrea să scrie. Un dinte să-ți crească, de cremene lungă Întors către lume să-mpungă, Iar altul, de cocă și moale, atins, Să-l simți că te doare-ntr ...
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână
Gheorghe Asachi - Cerbul la fântână Cerbul la fântână de Gheorghe Asachi Într-o fântână limpide, La codru, pe la munte, Văzându-și cerbul coarnele Ce-i se-nalță pe frunte, Lăuda podoaba gemine, Dar bănuit-au foarte Cum și picioare-asemene Nu-i dă nedreapta soarte, Zicând Ramosul creștetul, Mândria fruntei mele, Chiar ca copacii codrului Se nalță cătră stele Aleu, cum și picioarele N-au formă, nici tărie, Că ele chiar ca fusele Sunt făr-analogie Dar când așa se critică, Răsună-n giur tufarii, Din care fără tropote Ies sprintenei ogarii Cerbul de spaimă tremură C-un salt la fugă împunge Și din câmpină repede Între tufari agiunge Urâte mădulările L-ar fi putut s-agiute, De nu-i era de piedică Podoabele cornute Cerbul în dese ramure Intrând, abia s-aburcă, Căci lăudate-i coarnele La trecere-l încurcă Dar când ogarul dintele Încruntă-n șold, sărmanul Cerbul odoru-și blastămă Ce-i crește pe tot anul! Decât folosul, multe ori Deșărtăciunea place, Care apoi de-a pururea În daune se