Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DEOSEBIT

 Rezultatele 81 - 90 din aproximativ 301 pentru DEOSEBIT.

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei

Paul Zarifopol - Unul care a luptat contra prostiei Unul care a luptat contra prostiei de Paul Zarifopol Urâtă deosebit este moartea oamenilor veseli. Nu toți suntem deopotrivă vii; cei veseli sunt mai vii decât ceilalți. Moartea lor ne lovește cu revoltă și cu scârbă, ca paradoxele unui răutăcios stupid. Partea cea mai bună din viața lui Anatole France a fost lupta împotriva prostiei; și el a dus-o așa cum trebuie: vesel. Insistența patetică sau elegiacă asupra morții lui, însă, pare faptă de prost-gust și păcat contra sfântului duh. Moartea celui vesel te face doar ursuz. Literar, France a murit acum zece ani, cu La RĂ©volte des Anges. Un neastâmpăr senil l-a împins să lățească deplorabil amintirile din copilărie și a servit doar să arate categoric și prelung că sfârșitul era deplin. De la început chiar, amintirile acele se arătau a fi în contrazicere cu spiritul și talentul său. Pierre Noziere și Le Livre de mon ami sunt fabricate regretabile, care ne explică numai admirațiile lui neașteptate pentru visurile de guvernantă în menopauză ale lui Feuillet, pentru lirismul de cinovnici ...

 

Traian Demetrescu - Împreună

Traian Demetrescu - Împreună Împreună de Traian Demetrescu Pornit-au inimi singuratici     De tineri și fecioare, Să dea de urma fericirei,     În lumea asta mare. Și fiecare se pierduse     Pe-un drum deosebit, — Deși spre fericire nu e     De cît un drum menit. Și singuraticile inimi     În lunga rătăcire. Pierit-au multe... și nici una     N-a dat de fericire. Din stolu-ntreg doar două inimi     În goana lor nebună, Au întîlnit-o, — dar acelea     Merseseră-

 

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)

Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri) Jos, pe malul Prutului, La casele Vâlcului, Vâlcul bea, se veselește, Cu trei fete se-ndrăgește, De holeră nici gândește; Maică-sa grija-i ducea Și cu lacrimi îi zicea: ,,Dragul mamei Vâlcule, Mândrule, voinicule! Tu tot bei și veselești, De holeră nici gândești, Lasă-mi-te de beție Și de dalba veselie, Că holera-i chiar la Prut Și chiar dincoace-a trecut!" Vâlcul ei se supunea, Patru boi la car punea Și pe cal încăleca, Drumul la vale-apuca, Apuca-n călătorie Să facă negustorie. Când la cotul Prutului, Prin mijlocul câmpului, El zarea, mări, vedea O clonțată ce râdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată Și cu părul despletit Tot cu șerpi împleticit. Ea din loc în loc sărea, Spini în urmă-i răsărea, Iarba câmpului ardea Și oamenii morți cădea! ,,Cale bună, măi drumeț: Unde mergi așa sumeț?" ,,Cale-ntoarsă, cloanță fa, Unde-alergi curând așa?" ,,Merg la casa Vâlcului De pe malul Prutului Ca să-i ridic zilele, Să mă duc cu dânsele." ,,Alei! iazmă călătoare, Boală rea ș-ucigătoare! Na-ți calul și armele, De-mi lungește zilele, Să-mi mai văd copilele Că-mi ...

 

Vasile Alecsandri - Mândra din Muncel

Vasile Alecsandri - Mândra din Muncel Colo jos, pe lângă Tisă, Merge mândra cam descinsă Prin ierbuța până-n brâu, Și ține murgul de frâu, Murg voinic și pintenog Care paște busuioc. Ea se primblă-n poieniță Și tot zice din guriță: ,,Busuiocul l-aș privi, [1] Mă tem că m-oi zăbovi, Dar l-oi smulge și m-oi duce Până dincolo de cruce, La marginea codrului, La stăpânul murgului, Tot pe culmea din Muncel, La haiducul voinicel. Cine-a vrea ca să mă ieie Meargă-acasă să mă ceie, Meargă-acasă la părinți Cu inima lui în dinți; Iar pe când el mă va cere, Tu, murguțule,-n putere, Du-mă iute ca un zmeu, Du-mă la stăpânul tău". Mândra calu-ncăleca, Spre Muncel vesel pleca, Noapte-n drum o apuca. Ea mergea, calea-și pierdea Și-ntr-un râu adânc cădea, Vai de mândra! vai de ea! Sufletu-i zburând zicea: ,,Sărmanul copilul meu! Cum rămâne singurel, Fără pic de mângâiere, Fără mamă cu durere!" [1] Fetele românce au obicei de a-și pune în păr și în sân snopi de busuioc. Ele cred că această plantă are o putere fermecătoare ce ...

 

Vasile Alecsandri - Novac și corbul

Vasile Alecsandri - Novac şi corbul I Fost-a, cică, un Novac, Un novac, Baba Novac, Un viteaz de-al lui Mihai [1] Ce sărea pe șapte cai De striga Craiova vai! El un fecioraș avea Și tot astfel îi zicea: ,,Fecioraș, Gruiuțul meu! Ascultă de ce-ți zic eu, Să nu cazi la vreun loc rău, La loc rău și mult departe În neagra străinătate. [2] Dacă sorții te-or purta Țările de-a vântura Și-n Stambul de a intra, Tu de asta nu uita: Vamă dreaptă să plătești, Armele să-ți oțelești, Hainele să-ți primenești Ca să pari un biet sărac, Să nu semeni a Novac, Că nu-i turcilor pe plac." Grue-n Țarigrad intra, Vamă dreaptă el nu da, De haine nu se schimba, Ci pe uliți se primbla Tot în haine novăcești Cum e drag ca să-l privești! Turcii toți cât îl zăreau, Între dânșii se grăiau: ,,Ista-i Gruia lui Novac, Lui Novac Cara-Iflac!" [3] Și pe loc ei s-adunau, Și de Grue s-aninau, Și cu Grue se luptau Și pe Grue mi-l legau Cu trei funii de mătasă, ...

 

Vasile Alecsandri - Ursiții

Vasile Alecsandri - Ursiţii Ursiții de Vasile Alecsandri Ici în vale, la fântână, Două fete spală lână... (Cântecul lui Bujor) Colo-n vale, la fântână, Două fete spălau lână, Spălau lână și râdeau, Iar din gură-așa grăiau: Când a bate vânt de seară Prin ogorul de secară, De trei ori să descântăm Ș-în fântână să cătăm. Dacă-a fi să ni se prindă, Om vedea ca-ntr-o oglindă De-om avea sorți cu noroc Și ursiți cu ochi de foc. Cum bătu vântul de seară Prin ogorul de secară, De trei ori au descântat, În fântână au cătat, Și pe-a sa limpede față, Ca prin vis de dimineață, Au văzut ele, zâmbind, Două chipuri strălucind. Cele umbre bălăioare, Cu gurițe zâmbitoare, Pluteau lin, se legănau Și pe fete le-ngânau... * Iată că pe apă-n față, Ca prin vis de dimineață, Alte două s-au ivit, Chipuri mândre la privit. Iar aceste umbre nouă Nu erau ca cele două, Albe ca floarea de crin, Blânde ca cerul senin, Ci erau de vânt pișcate, Cu păr negru, sprânceni late Și cu ochii șoimuleți, La ochire mult semeți. Ian vezi, soro, ce ...

 

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii

Mihail Kogălniceanu - Tainele inimii Tainele inimii de Mihail Kogălniceanu Capitolul I - Confetăria lui Felix Barla Toate orașele care au ambiție de a se numi capitalia unei țări mari sau mici, fie imperiu, regat sau chiar principat, au câte o primblare favorită; aceasta este locul plăcut unde se adună gloata de bogați sau de acei care vroiesc a fi crezuți de bogați, de târâie-brâu, de curiozi, de alegători după havadișuri (puriștii limbii noastre binevoiască a-mi ierta această expresie barbară), de femei a la mode , de lorete, de oameni de lume, de tineri anglomani, dandis și gentlemeni, riders , de lei și paralei, și în sfârșit acea gloată care prin o generală convenție (iertați-mi că nu zic convenciune ) se numește obicinuit societate aleasă , când de multe ori ea este foarte amestecată. Așa Parisul are Câmpii Elisei și Redul de Bolonia, Viena are Praterul, Berlinul Tier-Garten, Madritul El-Prado și Atocia. Prin urmare și Iașii, ca o capitalie, trebuie și ea să aibă o primblare pentru societatea aleasă a sa. Această primblare este Copoul , care se deosebește de toate primblările din lume. În adevăr, Câmpii Elisei merită de ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naționalism și antisemitism

Alexandru Dimitrie Xenopol - Naţionalism şi antisemitism Naționalism și antisemitism de Alexandru Dimitrie Xenopol A. D. Xenopol, “Naționalism și antisemitism,â€� în Noua Revistă Română, V, 277. Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor ființi și această tendință firească a oricărei individualități de a-și păstrĂ  felul ei de a fi, alcătuiește ceea ce se numește tendința naționalistă. Gradul în care această tendință este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor. Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugĂ  sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca șu un individ, neputând trăi răzleț, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cÄ› numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea și morala în artă

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Personalitatea şi morala în artă Personalitatea și morala în artă de Constantin Dobrogeanu-Gherea Dl Maiorescu a publicat în Convorbiri două critici literare, una în numărul din septembrie și alta în cel din aprilie. Cea dintâi asupra comediilor dlui Caragiale, un fel de răspuns criticilor făcute acestor comedii, și a doua Poeți și critici , un fel de răspuns celor ce critică pe Alecsandri. Amândouă articolele au fost primite cât se poate de bine de întreaga presă română și unele ziare chiar le-au reprodus, lăudând importanța și însemnătatea lor. Nu putem decât să ne bucurăm, și pentru că dl Maiorescu a scris aceste critici, și pentru că ele au fost atât de bine primite de publicul cititor, care știe să prețuiască cunoștințele literare și talentul de critică al autorului. Dar nici numele autorului, nici primirea cea bună din partea publicului nu poate să ne scutească de a analiza aceste scrieri; ba chiar tocmai numele și însemnătatea d-sale ne silesc să-i cercetăm părerile date la lumină. Și ni se cere asemenea analiză mai mult decât oricui, pentru că și noi am scris despre comediile dlui Caragiale, pentru ...

 

Garabet Ibrăileanu - Estetice

Garabet Ibrăileanu - Estetice Estetice de Garabet Ibrăileanu 1. Din punctul de vedere al plăsmuirilor și al senzațiilor, care sunt adevăratele elemente ale artei, poezia este expresiunea cea mai înaltă a artei. La muzică sunt numai senzațiuni și plăsmuiri auditive, la pictură numai vizuale, la sculptură iarăși vizuale. Poezia are însă toate plăsmuirile și senzațiile cunoscute. Poezia pe lângă că dezvoltă idei, ca și celelalte arte, dar conține chiar idei. Entuziasm în cel mai mare grad îl produce muzica și poezia. Muzica deșteaptă mai cu greu decât celelalte arte ,,idei senzuale". 2. Un stil umflat, lipsit de idei, e ca și un corp bĂșget, lipsit de sânge. Precum sângele nutrește, dă viață corpului, așa și ideile dau viață stilului. 3. Literatura românească va fi, când scriitorii se vor întoarce la popor, unde e și materialul, și formele, și stilul, și limba, căci limba, literatura, poezia sunt naționalitatea unui popor. 4. ...un popor nu-și poate justifica dreptul la existență distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă poate contribui cu ceva la cultura universală, dându-i nota specifică a geniului său. 5. Poezia e mai ales simțire, și simțirea, încă o dată, e lucrul cel mai individual, ...

 

Ion Luca Caragiale - Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX

Ion Luca Caragiale - Literatura şi artele române în a doua jumătate a secolului XIX Literatura și artele române în a doua jumătate a secolului XIX de Ion Luca Caragiale Încercare critică Cuprins 1 PREFAȚA 2 INTRODUCȚIE 3 Capitolul I - POEZIA - ROMANUL - NOVELA - DRAMA - CRITICA LITERARĂ 4 Capitolul II - PICTURA - SCULPTURA - ARHITECTURA 5 Capitolul III - MUZICA – TEATRUL 6 CONCLUZIE ȘI ENTUZIASM PREFAȚA Ramurile de activitate publică ale unei societăți se pot compara cu deosebitele organe de viață ale unui individ. De exemplu, economia și comerțul se pot compara cu organele de hrană, cu stomacul; armata - cu puterea musculară, cu pumnii șcl. Literatura frumoasă și artele se pot compara cu obrazul, cu acea parte dindărătul căreia stă mecanismul superior, aparatul gândirii. Precum un individ nu se prezintă într-o societate decât cu fruntea-nainte, iar nu cu burta sau altfel, asemenea o societate umană se prezintă în fața lumii întregi cu organele sale intelectuale, cu gândirea sa, a cărei expresie întreagă sunt literatura frumoasă și artele. Acestea sunt niște puteri menite să trăiască mai departe chiar decât societatea care le-a produs, ca și amintirea unei frumoase și ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>